ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3464/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 353 din 09 octombrie 2012, Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea inculpatului C.G., privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 republicată, dispunându-se condamnarea acestuia pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42, art. 74 alin. (1) lit. b) și c) și art. 76 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare.

Conform art. 215 alin. (5) raportat la art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen.

În baza art. 86 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere, executarea pedepsei principale, pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit potrivit art. 86 " C. pen., acesta fiind obligat să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 86 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul în care în cursul termenului de încercare, săvârșește din nou o infracțiune și nu îndeplinește, cu rea credință, obligațiile stabilite.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a interzis exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, care potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., a cărei executare s-a suspendat pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1381 din Noul C. civ., au fost admise acțiunile civile exercitate de părțile civile, inculpatul fiind obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.E. SRL Ulmi, prin lichidatorul judiciar C.L.I. C.I., la plata despăgubirilor civile

A mai fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.E. SRL Ulmi, prin lichidatorul judiciar C.L.I. C.I., la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 459,05 lei.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, în perioada 2008-2009, potrivit atribuțiilor deținute, inculpatul C.G. a încheiat mai multe convenții comerciale cu alte societăți care aveau ca obiect de activitate vânzarea semințelor de cereale, azotatului de amoniu sau produse derivate din prelucrarea cerealelor.

Astfel, la data de 29 octombrie 2008 între partea responsabilă civilmente SC F.E. SRL Ulmi și SC T. SA s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a produselor din programul de fabricație al secundei, stabilindu-se ca plata să se facă cu fila C.E.C., în 21 de zile de la emiterea facturii.

La data de 10 ianuarie 2009 inculpatul C.G. s-a deplasat la sediul părții civile SC C. SA de unde a achiziționat azotat de amoniu, în valoare de 36.480 lei, sens în care a emis factura fiscală, înscriindu-se data de 30 ianuarie 2009, ca scadentă pentru plata mărfurilor respective. Astfel, în perioada imediat următoare parte civilă SC M. SRL Slobozia a livrat cantitatea de 128.240 kg. sămânță porumb în valoare totală de 61.042,24 lei, părții responsabilă civilmente SC F.E. SRL Ulmi

La data de 26 februarie 2009 inculpatul C.G. a semnat contractul de vânzare cumpărare, având ca obiect achiziționarea unor hibrizi de sămânță de porumb, livrați de SC S.M. SA - Complex Agrosem Dâmbovița.

S-a mai reținut că la data de 31 octombrie 2008 partea civilă SC A.P. SRL București și SC F.E. SRL Ulmi au încheiat un contract de vânzare - cumpărare având ca obiect achiziționarea unei cantități de grâu pentru consum, înscris în care s-a stipulat efectuarea plății până la 30 noiembrie 2008.

De asemenea, la data de 20 martie 2008 inculpatul C.G. s-a deplasat la sediul părții civile SC K.R. SRL, Biharia și prezentându-se ca și administrator al SC F.E. SRL Ulmi, a solicitat vânzarea unei cantități de sămânță de porumb și floarea soarelui, precizând că marfa îi este necesară pentru înființarea unor culturi dar și pentru distribuție.

La individualizarea judiciară a pedepsei prima instanță a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, modalitatea în care s-a acționat, limitele de pedeapsă prevăzute în partea generală și în partea specială a C. pen., dar și persoana inculpatului.

S-a apreciat că în circumstanțele cauzei se impune atenuarea răspunderii penale conform art. 74 alin. (1) lit. b) și c) C. pen., față de atitudinea adoptată în cursul urmării penale și judecății, în sensul prezentării la solicitarea organelor judiciare, dar și împrejurarea că a depus stăruință pentru acoperirea integrală a prejudiciului produs părții vătămate SC G. SA București. Ca urmare, potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., s-a considerat ca fiind suficientă dozarea cuantumului sub limita minimă specială prevăzută de lege precum și faptul că reeducarea inculpatului C.G. poate fi realizată fără executarea în regim privativ de libertate, respectiv prin stimularea eforturilor de autoeducare de care va trebui să dea dovadă în cadrul termenului de încercare stabilit în conformitate cu disp. art. 86

1

C. pen.

În latură civilă, s-a reținut că în faza de urmărire penală societățile comerciale prejudiciate s-au constituit părți civile în procesul penal cu sumele de bani datorate de inculpatul C.G. conform contractelor comerciale încheiate, respectiv cu diferența rămasă de achitat (este cazul societăților în favoarea cărora au fost făcute plăți parțiale) pentru mărfurile livrate părții responsabile civilmente SC F.E. SRL Ulmi.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel, inculpatul C.G.

Prin Decizia nr. 72 din 10 aprilie 2013 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.G., împotriva sentinței penale nr. 353 din 09 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că soluția adoptată prin hotărârea atacată este justă și conformă legii atât cu privire la reținerea existenței faptei și vinovăției, încadrarea juridică dată acesteia cât și individualizarea cuantumului și modalității de executare a pedepsei judiciare.

Pe de altă parte, s-a probat și împrejurarea că reprezentanții societăților comerciale prejudiciate au avut cunoștință de lipsa disponibilului în contul bancar la momentul încheierii convențiilor comerciale și deci au acceptat și posibilitatea ca instrumentele bancare emise să nu fie achitate de trasul bancar. Curtea a mai reținut că, în calitate de împuternicit al părții responsabile civilmente SC F.E. SRL Ulmi, în perioada 2008-2009 inculpatul C.G. a emis un număr de 8 file cec, un ordin de plată și mai multe bilete la ordin, deși știa că pentru valorificarea lor nu există provizia sau acoperirea necesară în conturile deschise la societățile bancare, reușind astfel să inducă în eroare reprezentanții a unui număr de 7 societăți comerciale, determinându-i să încheiere contracte de vânzare și să-i livreze mărfuri, în condițiile stipulate, faptele având ca urmare producerea unui prejudiciu avutului privat totalizând circa 459.000 lei.

Împotriva Deciziei nr. 72 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs inculpatul C.G. care a solicitat admiterea recursului, și rejudecând cauza achitarea inculpatului în baza art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. în infrcțiunea prevăzută de art. 85 alin. (1), pct. 2 din Legea nr. 59/12934, modificată prin Legea nr. 83/1994.

Examinând recursul declarat de inculpatul C.G. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instituind, o limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 10 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că inculpatul G.G., prin apărătorul său ales, a depus la dosar motivele de recurs prin fax la data de 11 octombrie 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză), încălcându-se, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Așa fiind, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., caz de casare susținut în motivele scrise de recurs, cât și oral dar care a stabilit că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, inculpatul C.G., a criticat decizia penală pronunțată sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând aplicarea circumstanțelor atenuante, situație exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Referitor la cazul de casare reglementat în art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat C.G., prin care a solicitat achitarea în baza art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. se constată că acesta nu a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, fiind menținut, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Conform art. 385

9

alin. (2)

1

din C. prov. pen., în cazul în care nu sunt respectate condițiile de mai sus, instanța de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) din C. proc. pen., trebuie avute în vedere din oficiu.

Drept urmare, ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului, înalta Curte nu are posibilitatea de a examina nici criticile inculpatului, care, în plus, nu se circumscriu nici vreunuia din cazurile ce pot fi avute în vedere din oficiu. De asemenea, solicitarea avocatului de schimbare a încadrării juridice nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

9

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 72 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 72 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 8 noiembrie 2013.