ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2233/2016

Decizia nr. 2233/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 15 aprilie 2014, reclamanta SC A. SA în insolvență, prin administrator judiciar B. SPRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei nr. 3464 din 24 septembrie 2013 emise de pârâtă și, pe cale de consecință, să se constate caracterul nedatorat al accesoriilor calculate și anularea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 207 din 16 aprilie 2013 în valoare de 5.245.294 lei, anularea Deciziilor de compensare nr. 4561 din 16 aprilie 2013, nr. 4562 din 16 aprilie 2013, nr. 4563 din 16 aprilie 2013, nr. 4564 din 16 aprilie 2013, nr. 4565 din 16 aprilie 2013, nr. 4566 din 16 aprilie 2013, nr. 4568 din 16 aprilie 2013 și nr. 4569 din 16 aprilie 2013.

La data de 8 iulie 2014, reclamanta a formulat precizare a acțiunii, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 3464 din 24 septembrie 2013 emise de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF și, pe cale de consecință, anularea modalităților/operațiunilor de stingere a obligațiilor fiscale în valoare de 3.831.761 lei prin compensare conform Deciziilor de compensare nr. 4872 din 29 mai 2013, nr. 4873 din 29 mai 2013 și nr. 4874 din 29 mai 2013.

Curtea de Apel Cluj, prin Sentința nr. 452 din 14 octombrie 2014, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta A.N.A.F. și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SA, în reorganizare judiciară, prin administrator special C., recurs întemeiat pe disp. art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta susține că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, în sensul că instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată, iar raționamentul logico-juridic a fost redus la un singur alineat, pag.9 alin. (4) din sentință.

Prin precizarea acțiunii s-a stabilit cadrul procesual, recurenta considerând astfel că a adus argumente în favoarea admiterii cererii de anulare a Deciziei nr. 3464/2013.

Mai mult, în concluziile scrise depuse la dosar, a detaliat anumite motive/argumente pe care judecătorul fondului nu a înțeles să le analizeze.

Se mai critică hotărârea instanței de fond și pentru greșita aplicare a prevederilor art. 116 alin. (4) C. proc. fisc., conform cărora compensarea operează de drept la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile, indiferent dacă societatea debitoare este sau nu în procedura insolvenței.

În speță sunt aplicabile disp. art. 52 din Legea nr. 85/2006, deoarece reprezintă norme speciale în raport cu prevederile art. 116 C. proc. fisc., care constituie norma generală în materia compensării obligațiilor fiscale.

Pentru a opera compensarea în cazul procedurii de insolvență este necesar a fi îndeplinite cumulativ condiția existenței la data deschiderii procedurii a unor creanțe reciproce, iar acestea să fie certe, lichide și exigibile.

Or, la momentul deschiderii procedurii insolvenței - 17 aprilie 2013, nu fusese emisă o decizie de restituire pentru a putea fi reținut caracterul cert și exigibil al creanței intimatei.

Ulterior deschiderii procedurii insolvenței intimata a emis deciziile de compensare a unor obligații fiscale aferente anului 2010, care fac obiectul prezentului dosar.

Chiar dacă s-ar admite că, în pofida deschiderii procedurii insolvenței, creditorul putea invoca compensarea celor două creanțe, jurisprudența a statuat că operațiunea trebuie supusă controlului și cenzurii judecătorului sindic.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 14 martie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de ședință din data de 19 mai 2016, completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. urmează să fie respins ca nefondat.

Din cuprinsul hotărârii instanței de fond reiese împrejurarea conform căreia, obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă anularea Deciziei nr. 3464 din 24 septembrie 2013, judecătorul pronunțându-se cu privire la aceasta.

Faptul că în considerentele sentinței se face vorbire și de aspecte anterioare situației deduse judecății, dar care au condus în final la emiterea Deciziei nr. 3464 din 24 septembrie 2013 și a Deciziilor de impunere nr. 4872, nr. 4873, nr. 4874 din 29 mai 2013, este în acord cu prevederile art. 425 C. proc. civ. care stabilesc conținutul hotărârii judecătorești.

Referitor la motivele de recurs întemeiate pe disp. art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se constată că, potrivit art. 52 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.

Art. 115 alin. (3) C. proc. fisc., care prevede ordinea de stingere a datoriilor pentru debitorii care se află sub incidența Legii insolvenței, pune pe primul loc obligațiile fiscale cu termene de plată după data deschiderii procedurii, în ordinea vechimii, cu excepția celor prevăzute în planul de reorganizare confirmat.

Operațiunea de compensare dedusă judecății vizează datorii anterioare deschiderii procedurii insolvenței, astfel încât nu sunt încălcate prevederile art. 52 din Legea nr. 85/2006.

Din actele dosarului rezultă că anterior deschiderii procedurii era dovedit caracterul cert al creanțelor, dar nu și caracterul lichid și exigibil, deoarece individualizarea creanței s-a făcut chiar prin emiterea deciziilor de compensare în discuție, decizii ce au fost emise după deschiderea procedurii insolvenței.

Așadar, obligațiile fiscale s-au născut înainte de deschiderea procedurii insolvenței, dar ulterior deschiderii procedurii s-a realizat numai individualizarea obligației fiscale, fără efect asupra scadenței obligației.

În consecință, operațiunea nu a intrat sub incidența dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006 și nu era de competența judecătorului sindic.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA, prin administrator judiciar B. SPRL împotriva Sentinței nr. 452 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2016.

Procesat de GGC - GV