ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2197/2014

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: La data de 02 decembrie 2013, condamnatul C.C.V., prin intermediul apărătorului ales, avocat C.G.I., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1757 din 23 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5567/271/2004, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen. anterior. În motivarea contestației în anulare, a arătat că la data la care s-a soluționat recursul de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 5567/271/2004 era încarcerat în Olanda, astfel că procedura de citare pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii și a dovedit că la acel termen a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Ulterior, condamnatul, prin același apărător, și-a modificat temeiul în drept al contestației în anulare, în acord cu noile modificări procedurale, în sensul prevederilor art. 426 lit. a) C. proc. pen. Prin încheierea din data de 16 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul C.C.V. și a fixat termen pentru soluționarea acesteia la data de 27 iunie 2014. Analizând motivele invocate de către contestator, Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondată, contestația în anulare, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 386 C. proc. pen.

anterior, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în situațiile în care procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii [lit. a)], respectiv când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare [lit. b)]. Dispozițiile menționate au fost reluate în C. proc. pen. în vigoare (adaptate căilor de atac prevăzute de noua legislație) în art. 426 lit. a) C. proc. pen. care prevede posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a contestației în anulare împotriva hotărârilor penale definitive în situațiile în care judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

Analizând actele și lucrările Dosarului nr. 5567/271/2004, Înalta Curte constată că inculpatul C.C.V. a formulat recurs, prin apărător ales, avocat C.G.I., la data de 02 martie 2012. A fost citat la adresele cunoscute din Oradea, județul Bihor (prin afișare), din Salonta, județul Bihor (destinatar mutat) și prin afișare la Consiliul Local Oradea, respectiv Consiliul Local al Municipiului Salonta. La data de 12 noiembrie 2012, inculpatul C.C.V., prin apărător ales, avocat C.G.I., a depus la dosar motive de recurs. Totodată, dl. avocat a depus și împuternicirea avocațială din data de 09 noiembrie 2012 pentru asigurarea asistenței juridice a inculpaților B.A. și C.C.V. La termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2012, inculpatul C.C.V.

a fost reprezentat de apărătorul ales, avocat C.G.I., care a învederat instanței că inculpatul este arestat preventiv în Italia, în baza unui mandat european de arestare, urmând a fi extrădat în luna decembrie. La data de 16 ianuarie 2013, inculpatul depune, prin fax, o cerere prin care solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător, arătând, totodată, că are reședința în Olanda, indicând adresa. La data de 27 februarie 2013, apărătorul ales al inculpatului transmite, prin fax, o cerere instanței de recurs prin care arată că a reziliat contractul de asistența juridică încheiat cu inculpații B.A. și C.C.V., învederând faptul că inculpatul este încarcerat în Olanda în Penitenciarul Inrichtingen.

În aceeași zi, inculpatul C.C.V. revine cu o cerere de amânare a cauzei, arătând că este arestat în Penitenciarul Inrichtingen, motiv pentru care în ședința din 28 februarie 2013, instanța de recurs a dispus citarea acestuia inclusiv la locul de detenție indicat, cauza fiind amânată la termenul din 11 aprilie 2013. Inculpatul a primit și a semnat citația trimisă de instanța de recurs. La data de 10 aprilie 2013, inculpatul C.C.V. solicită din nou amânarea cauzei, printr-o cerere transmisă prin fax instanței de recurs, cauza fiind amânată din nou pentru termenul din 23 mai 2013. Recursul a fost soluționat la data de 23 mai 2013, citația transmisă la locul de detenție în care se afla inculpatul fiind returnată expeditorului.

În aceeași modalitate, s-a procedat și cu ocazia judecării apelului. Astfel, inculpatul C.C.V. a declarat apel prin intermediul apărătorului ales, dl avocat C.G.I. Pe parcursul soluționării apelului, apărătorul inculpatului a depus cereri de amânare pe diverse motive și ulterior a reziliat unilateral contractul de asistență juridică încheiat cu inculpatul. Totodată, se constată că inculpatul a fost prezent la termenele din apel doar atunci când s-a aflat în stare de arest, după liberarea sa condiționată nu s-a mai prezentat la proces. Pe de altă parte, inculpatul C.C.V. nu s-a prezentat la niciun termen în fața instanței de recurs, solicitând amânarea cauzei pentru diferite motive, astfel cum au fost expuse anterior.

Înalta Curte constată că rațiunea pentru care legiuitorul a instituit căile extraordinare de atac (inclusiv contestația în anulare), ca și mijloace procesuale penale de desființare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat, a reprezentat-o pronunțarea unor hotărâri cu grave erori de fapt și de drept. Însă, atingerea adusă autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive nu poate avea loc decât în situațiile strict prevăzute de lege. Totodată, exercitarea căilor extraordinare de atac nu trebuie să se transforme într-o prelungire a procesului penal, ci acestea trebuie să fie folosite în cazurile în care hotărârile penale definitive cuprind erori (de fapt și de drept) ce trebuie imperios înlăturate.

Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, cazurile de contestație în anulare prev. de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen. anterior, suplinesc lipsa opoziției împotriva deciziei date de instanța de recurs cu încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, o parte din proces fiind judecată în recurs fără ca procedura de citare să fi fost îndeplinită potrivit legii sau partea s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta la ședința de judecată din recurs și, totodată, în imposibilitate de a încunoștiința instanța de recurs despre această imposibilitate. Rațiunea reglementării acestui caz de contestație în anulare este respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare al contestatorului, acestea neputând fi realizate din împrejurări independente de voința părții absente.

În altă ordine de idei, contestația în anulare are caracterul unei căi de atac de anulare, căci se mărginește a anula hotărârea penală definitivă atacată, pe considerente procedurale, dar și caracterul de cale de atac de retractare, instanța competentă să judece revenind asupra propriei hotărâri. Odată exercitată, se promovează o etapă procesuală distinctă a judecății, care este în afara ciclului procesual ordinar al procesului penal, care are ca efect, în cazul admiterii, de a readuce cauza în ciclul ordinar, respectiv judecata în recurs. Față de cele arătate și având în vedere că se contestă o hotărâre pronunțată în calea de atac a recursului, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile C. proc.

pen. anterior cu privire la cazurile de contestație în anulare, în condițiile în care dispozițiile procedurale prezente privesc decizia pronunțată de instanța de apel, prevederi care nu pot fi aplicate în prezenta cauză. Mai mult, cazurile de contestație în anulare invocate de către contestator sunt reluate în noile dispoziții procedurale fără modificări, așa încât analiza acestora presupune evaluarea acelorași criterii prevăzute de lege. Analizând actele dosarului prin prisma motivelor invocate de către contestator, Înalta Curte constată că acestea nu se încadrează în cazurile invocate de contestație în anulare. Referitor la pretinsa lipsă de procedură invocată de către contestator, se constată că acesta a fost reprezentat pe parcursul soluționării recursului de către apărător ales și a avut cunoștință de termenele fixate de către instanță, formulând personal mai multe cereri de amânare a cauzei, cerereri admise de către instanța de judecată.

Faptul că recurentul nu s-a prezentat în fața instanței de recurs și a părăsit teritoriul țării este o opțiune personală a acestuia, care și-a asumat, în acest fel, consecințele neprezentării în fața organelor judiciare, respectiv judecarea căii de atac ordinare în lipsa sa. De asemenea, faptul că ulterior, pe parcursul soluționării recursului, acesta a fost încarcerat în străinătate este o împrejurare ce cade în culpa exclusivă a contestatorului, care și-a continuat prezumtiva activitate infracțională și pe teritoriul altor țări. Instanța de recurs și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, dispunând citarea contestatorului la locul de detenție din străinătate, mai mult a amânat cauza de fiecare dată când acesta a cerut-o.

În consecință, faptul că citația pentru termenul de judecată la care s-a soluționat cauza în recurs nu a fost primită de către contestator - în condițiile în care acesta avea cunoștință despre termenul acordat și primise termen în cunoștință, în condițiile legii, prin prezența apărătorului ales, dar și prin semnarea personal de către acesta a citației emise anterior - față și de considerentele expuse anterior, nu poate echivala cu lipsa de procedură reclamată de către contestator, motivul invocat fiind formal. Faptul că apărătorul ales a reziliat contractul de asistență juridică a determinat instanța de recurs să ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu, dezbaterile având loc în prezența acestuia din urmă, care a și formulat concluzii, așa încât dreptul la apărare al contestatorului în fața instanței de recurs a fost respectat.

De altfel, unul din motivele pentru care contestatorul a solicitat amânarea judecării cauzei în recurs a fost angajarea unui alt apărător ales, cererea fiind formulată, așa cum s-a constatat ulterior, doar în scopul tergiversării judecării cauzei, în condițiile în care contestatorul nu a procedat la angajarea unui alt avocat ales. Pe de altă parte și modalitatea în care apărarea a înțeles să participe la desfășurarea întregului proces penal denotă intenția de tergiversare nejustificată a procedurilor judiciare. Astfel, contestatorul a fost asistat/reprezentat de același apărător ales (dl avocat C.G.I.) care, ulterior formulării mai multor cereri de amânare în cauză, a reziliat contractul de asistență juridică cu contestatorul, pentru ca ulterior căile de atac ordinare, respectiv extraordinare să fie formulate și motivate de același apărător ales.

Se constată astfel că și prezenta contestație în anulare a fost formulată, depusă și motivată de același apărător ales - dl avocat C.G.I., care nu s-a prezentat pentru a formula concluzii în dezbateri, contestatorul fiind asistat de apărător din oficiu, modalitate de asigurare a apărării cu care acesta a fost de acord. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că dreptul la apărare al contestatorului cu ocazia soluționării recursului a fost respectat de către instanța de judecată. Nici cel de al doilea motiv invocat de către contestator, respectiv imposibilitatea de prezentare și de încunoștiințare a instanței de recurs, nu este incident în cauză. În primul rând se constată că cele două cazuri de contestație în anulare prev. la lit. a) și b) a art. 386 C. proc.

pen. anterior nu pot fi invocate simultan, situațiile avute în vedere de legiuitor excluzându-se reciproc. Astfel, dacă în prima situație se are în vedere nelegala citare a părții lipsă la judecarea cauzei în recurs, în cea de a doua situație se pornește de la premisa că procedura a fost legal îndeplinită, însă lipsa părții s-a datorat unei împrejurări care a determinat imposibilitatea sa de prezentare, pe de o parte, dar și imposibilitatea de a încunoștiința instanța de recurs despre această împiedicare, pe de altă parte. Totodată, cerințele art. 386 lit. b) C. proc. pen. anterior sunt, de asemenea, cumulative, astfel că pentru admiterea contestației în anulare nu este suficient să se facă dovada imposibilității de prezentare, ci contestatorul trebuie să dovedească și imposibilitatea de a încunoștiința instanța de recurs despre împiedicarea de a se prezenta.

Ori, așa cum s-a arătat anterior, instanța de recurs avea cunoștință de stare de detenție a contestatorului, mai mult a dispus citarea acestuia la penitenciarul din străinătate. Contestatorul a purtat o corespondență cu instanța de recurs și a solicitat amânarea cauzei, cereri admise care au condus la acordarea mai multor termene în recurs. În același sens, se constată că inculpatul C.C.V. a fost prezent în fața instanțelor de judecată doar atunci când a fost prezentat de locul de detenție la proces, fiind încarcerat pe teritoriul României. Față de cele arătate, Înalta Curte apreciază că nu se impune admiterea contestației în anulare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, analizate detaliat anterior și niciuna din finalitatea căii de atac extraordinare instituită de către legiuitor nefiind incidență în cauză, motivele fiind invocate în mod formal de către contestator.

În consecință, urmează a fi respinsă ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul C.C.V. împotriva deciziei penale nr. 1757 din 23 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5567/271/2004. Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul C.C.V. împotriva deciziei penale nr. 1757 din 23 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5567/271/2004. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2014 .