ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1020/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1020/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 1020/2016

Asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. x/86/2012 la 26 iunie 2012,

reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român,

reprezentat de B., prin CN C. SA - D. Iași, com. Șcheia, prin primar

și com. Șcheia, prin primar - E. Șcheia,

solicitând să se

verifice temeinicia Hotărârii nr. 195

din 25 ianuarie 2012 dată în Dosarul nr. x/2011 de către E. a com. Șcheia,

cu privire la cuantumul despăgubirilor, acestea fiind calculate la un

preț mult inferior față de prețul de piață, a

valorii de înlocuire și a prețului solicitat și să se

dispună anularea parțială a hotărârii sub aspectul

despăgubirilor acordate și obligarea expropriatorului Statul Român,

reprezentat de B., prin CN C. SA - D. Iași, la plata acestora raportat la

prețul de piață al imobilului expropriat de 28 euro/mp, în

sumă totală de 22.820 euro; cu cheltuieli de judecată.

În motivare a

arătat că prin hotărârea nr. 195 din 25 ianuarie 2012 s-a dispus

exproprierea suprafeței de 815 mp, identică cu parcela nr. 34440,

rezultată din dezmembrarea parcelei nr. 32728 din C.F. a com. Cadastrale

Șcheia.

Imobilul a

fost expropriat conform H.G. nr. 614/2011 (poziția nr. 286 din anexa la

hotărâre) privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor

proprietate privată situate pe amplasamentul „Variantei de ocolire a

municipiului Suceava, KM 0+000-Km 13+173”. Prin procesul verbal din 25 ianuarie

2012 a E. a com. Șcheia s-a constatat atât neacceptarea cuantumului

despăgubirilor acordat de expropriator, cât și faptul că a

solicitat plata sumei la 2.800 euro pe ar de teren expropriat, în sumă

totală de 22.820 euro. Despăgubirea a fost stabilită la suma de

1.006 lei pentru suprafața de teren expropriată, expropriatorul având

în vedere valoarea minimă de impozitare cuprinsă în Grila Camerei

Notarilor Publici la vânzarea de imobile și nu prețul de

piață al imobilului supus exproprierii.

A invocat art.

18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, art. 16 din Legea

nr. 33/1994, art. 44 alin. (3) din Constituția României, art. 1 din

Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

Decizia nr. 9760 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curții de Casație

și Justiție.

Contestația

vizează și solicitarea de expropriere suplimentară a

suprafeței de teren ocupată efectiv pentru viitoarea șosea de

centură și care va fi deservită acesteia și a suprafeței

de circa 1.000 mp rămasă de o parte a șoselei de centură,

care nu mai are nicio cale de acces și care nu mai poate fi folosită

în niciun fel.

A solicitat,

în situația în care instanța de judecată stabilește că

nu se impune exproprierea suprafeței sus menționate, acordarea unei

despăgubiri reprezentând diminuarea valorii terenului, atât pentru

suprafața de 1.000 mp, cât și pentru cealaltă suprafață

rămasă de circa 3.000 mp.

În drept, a

invocat Legea nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994, Constituția României,

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (1) lit. f) C.

proc. civ.

La

data de 4 octombrie 2013, reclamantul a depus precizări la acțiune,

prin care a arătat că suma solicitată cu titlu de diminuare a

valorii terenului rămas în urma exproprierii este de 3.000 euro.

Prin

încheierea de ședință din data de 4 decembrie 2012,

instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de

folosință a pârâtei com. Șcheia, prin primar, prin E. și a

dispus scoaterea acesteia din cauză.

Tot astfel,

instanța a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei Comuna Șcheia, prin primar și a dispus scoaterea

acesteia din cauză, în calitate de pârâtă.

În

cauză, s-a încuviințat proba cu înscrisuri și cu o

expertiză topografică, cadastrală și evaluatorie, ce a fost

efectuată de o comisie formată de trei experți, respectiv, F., G.

și H.

La data de 10

februarie 2013, reclamantul A. a formulat precizări la acțiune prin

care și-a restrâns pretențiile aferente primului capăt de cerere

la suma de 20.375 euro (2.500 euro pe arul de teren expropriat).

Prin

sentința civilă nr. 1873 din 25 octombrie 2013 Tribunalul Suceava, secția

civilă, a admis acțiunea așa cum a fost restrânsă, în parte

și, în consecință, a dispus anularea în parte a hotărârii

nr. 195 din data de 25 ianuarie 2012 a E. Șcheia, județul Suceava

și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.923

euro în echivalent lei la cursul oficial al Băncii Naționale a României

din ziua plății efective, cu titlu de despăgubiri pentru

imobilul expropriat constând din suprafața de 815 mp teren arabil,

învecinat cu I. la nord, imobilul cu nr. cadastral - proprietatea lui A. la

Est, J. la Sud și imobilul cu nr. cadastral - proprietatea lui A. la Vest,

imobil situat în extravilanul com. Șcheia, jud. Suceava, așa cum a

fost identificat în raportul de expertiză tehnică de la fila 106

dosar; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate; a dispus obligarea

pârâtului să achite reclamantului suma de 103,22 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată, admise în parte.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele considerente:

Prin Hotărârea

nr. 195 din data de 26 ianuarie 2012 a E. a com. Șcheia, jud. Suceava, s-a

dispus exproprierea suprafeței de 815 mp teren arabil, învecinat cu I. la

nord, imobilul cu nr. cadastral - proprietatea lui A. la Est, J. la Sud și

imobilul cu nr. cadastral - proprietatea lui A. la Vest, imobil situat în

extravilanul com. Șcheia, jud. Suceava, așa cum a fost identificat în

raportul de expertiză tehnică de la fila 106 dosar și acordarea

despăgubirilor în valoare de 1.006 lei reclamantului A., proprietarul

suprafeței expropriate, imobilul fiind dobândit prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 15 august 2006 la B.N.P., K. din

Suceava.

Imobilul

a fost expropriat în temeiul art. 1 din H.G nr. 743/2010, modificată și

completată prin H.G. nr. 614 din 16 iunie 2011 prin care s-a aprobat

declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate

privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării

de utilitate publică „Varianta de ocolire Suceava”, expropriator fiind

Statul Român, prin CN C. SA, aflată sub autoritatea B.

Potrivit

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cu modificările și

completările ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de

expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, iar potrivit

art. 22 alin. (3) din lege, acțiunea se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce

privește stabilirea despăgubirii.

Art.

26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 (legea-cadru generală în

materie de expropriere) la care Legea specială nr. 255/2010 face

trimitere, deci aplicabil în cauză, stabilește criteriile pentru

determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea

se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța de

judecată, trebuie să țină seama de prețul la care se

vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor

persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile aduse de

aceștia.

Art.

27 din Legea nr. 33/1994, la care de asemenea Legea specială nr. 255/2010

face trimitere, stabilește că pentru fixarea despăgubirii,

instanța compară rezultatul expertizei cu ofertele și cu

pretențiile formulate de părți, despăgubirea acordată

neputând fi mai mică decât cea oferită de către expropriator

și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

În

considerarea Deciziei nr. 395 din data de 1 octombrie 2013 a Curții

Constituționale (M. Of. nr. 685 din 7 noiembrie 2013), care a analizat

excepția de neconstituționalitate a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

a reținut prima instanță că despăgubirea acordată

pentru exproprierea imobilului trebuie să reflecte valoarea de

piață a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, nu

o valoare anterioară, ci una contemporană realizării efective a

exproprierii, tocmai pentru a asigura o reparație completă și

integrală pentru cel expropriat, cu corectivul prevăzut de art. 27 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994.

În

speță, expropriatorul a oferit pentru terenul expropriat suma de 1.006

lei pentru suprafața de 815 mp teren, prin precizările la

acțiune din data de 18 februarie 2013, reclamantul a pretins suma totală

de 20.375 euro pentru primul capăt de cerere, iar prin raportul de expertiză

întocmit inițial în cauză de către comisia de experți

formată din expert F., G. și H., suprafața de teren

expropriată a fost evaluată la suma de 0,50 euro/mp conform

„calculatorului notarial 2012”, rezultând o valoare totală a terenului

expropriat de 407,50 euro, pentru un curs valutar de 4,38444 lei/euro,

echivalentul în lei fiind 1.787 lei și la suma de 1.923 euro pentru

suprafața de 815 mp teren (2,36 euro/mp), prin raportare la prețul

stabilit după Standardele Internaționale IVS la data întocmirii

raportului de expertiză, 15 februarie 2013.

Expertul

desemnat din partea reclamantului, G., și-a însușit inițial

concluziile și valorile stabilite prin raportul de expertiză întocmit

împreună cu experții F. și H., iar apoi a întocmit un raport de

expertiză separat depus în data de 11 octombrie 2013, în care a

arătat că valoarea suprafeței de teren expropriate de 815 mp

prin raportare la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de

același fel conform calculatorului notarial pentru județul Suceava

determinat la data întocmirii raportului de expertiză, 25 septembrie 2013

pentru un curs valutar de 4.4711 lei/euro este de 0,50 euro/mp pentru teren

extravilan arabil, prețul fiind de 408 euro - 1824 lei. Tot în

același raport de expertiză separat, expertul G. a arătat

că valoarea de piață unitară a terenului expropriat,

conform Standardelor de Evaluare IVS, la data întocmirii raportului - 25

septembrie 2013, curs valutar 4.4711 lei/euro este de 13,10 euro/mp (58,57

lei/mp), expertul parte concluzionând că valoarea de piață a

terenului expropriat este de 10.677 euro-47736 lei.

A

reținut prima instanță că, fără a absolutiza

efectele pe care un punct de vedere majoritar ar trebui să le aibă în

astfel de situații, pentru valoarea terenului expropriat, prin raportul de

expertiză întocmit inițial, cei trei experți au avut un punct de

vedere comun și au stabilit că valoarea de piață

unitară a terenului expropriat de 815 mp este de 1.923 euro (2,36 euro/mp)

prin raportare la prețul stabilit după Standardele

Internaționale IVS la data întocmirii raportului de expertiză, 15

februarie 2013, și la criteriile prevăzute de 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, au făcut o analiză de piață imobiliară a

zonei, arătând că la data întocmirii raportului, piața

imobiliară se află în stagnare, iar la data convocării sale în

vederea expertizei dispuse în cauză, reclamantul era obligat să

prezinte comisiei de experți dovezi din care să rezulte prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză și anume, contracte de vânzare-cumpărare, dar nu a

oferit niciun exemplu de tranzacție concretă similară ori

comparabilă care să îi susțină punctul de vedere la data

convocării în vederea expertizei dispuse în cauză.

S-a

reținut că în suplimentul la raportul de expertiză întocmit la

data de 11 octombrie 2013, expertul G. a susținut un punct de vedere cu

totul diferit de cel din expertiza inițială, întocmită,

semnată și însușită de toată comisia de experți,

în care a arătat că valoarea de piață a terenului

expropriat, la data de 25 septembrie 2013, în suprafață de 815 mp,

este de 10.677 euro (13,10 euro/mp), conform Standardelor Internaționale

de Evaluare IVS, prin comparația ofertelor în vederea vânzării, dar

arată că nu s-au găsit tranzacții.

Tribunalul

a constatat că în suplimentele la raportul de expertiză au fost

formulate puncte de vedere comune de doi dintre cei trei experți

desemnați, cel de-al treilea expert venind cu un punct de vedere diferit,

cuantumul despăgubirilor indicate de acesta fiind superior.

Față

de situația concretă astfel relevată, în conformitate cu

dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, instanța de

fond a apreciat ca fiind corect punctul de vedere exprimat de către

comisia de experți prin raportul de expertiză întocmit la data de 15

februarie 2013, în ceea ce privește despăgubirile cuvenite pentru

terenul expropriat de 815 mp în cuantum de 1.923 euro, sumă care nu este

mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare

decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană

interesată, așa cum prevăd dispozițiile alin. (2) din

același text de lege și care respectă criteriile prevăzute

de art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994.

Tribunalul

a înlăturat concluziile suplimentului la raportul de expertiză

întocmit de expertul G. în care se arată că valoarea de

piață a terenului expropriat la data de 25 septembrie 2013 în

suprafață de 815 mp este de 10.677 euro (13,10 euro/mp), conform

Standardelor Internaționale de Evaluare IVS, prin comparația

ofertelor în vederea vânzării, având în vedere că reclamantul nu a

depus la dosar dovezi concrete în sprijinul afirmațiilor sale, iar în

suplimentul la raportul de expertiză se arată că nu au fost

găsite tranzacții concrete similare ori comparabile încheiate la

acest preț și nu s-a făcut dovada că vreuna dintre ofertele

anexate la suplimentul la raportul de expertiză s-a materializat, prin

încheierea unor oferte concrete.

Metoda

comparației prin limitare și metoda comparației directe nu se

regăsesc printre criteriile prevăzute expres și neechivoc de

Legea nr. 33/1994, și anume prețul cu care se vând în mod

obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui care

urmează a fi expropriat. În condițiile în care expertul a analizat în

cadrul,,metodei comparației directe” ofertele de vânzare, și nu

vânzările efective, instanța nu a ținut seama, la stabilirea

despăgubirilor, de suplimentul la raportul de expertiză astfel

întocmit. Sintagma,,prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele”

are semnificația de preț plătit efectiv, și nu ofertele de

preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de

tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet

și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind

imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ

teritorială, dată fiind inevitabila negociere dintre vânzător

și cumpărător, prețul solicitat fiind întotdeauna mai mare.

În

aceste condiții, tribunalul a apreciat ca fiind real cuantumul

despăgubirii stabilit de experți prin raportul de expertiză

inițial, de 1.923 euro pentru suprafața expropriată de 815 mp,

fiind vorba de un teren arabil extravilan, imobilele cele mai apropiate sunt

situate la o distanță de 316,73 mp față de laturile

suprafeței expropriate și concluziile din analiza pieței

imobiliare făcută de comisia de experți, din care rezultă

că piața imobiliară în acea zonă este blocată la data

întocmirii raportului de expertiză, iar în ceea ce privește cuantumul

daunelor provenite din câștigul nerealizat de reclamant din punct de

vedere al terenului privit ca investiție, comisia de experți a

reținut că acestea nu pot fi identificate, în condițiile actuale

de piață imobiliară și criză economică, iar

instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză

cu privire la acest aspect pentru considerentele de fapt și de drept

evocate mai sus.

A

reținut prima instanță că reclamantul a mai solicitat

exproprierea suprafeței afectată în fapt exproprierii și a

suprafeței de circa 1.000 mp rămasă în urma exproprierii care nu

mai poate fi folosită conform destinației, fiind un loc înfundat,

fără nicio cale de acces și obligarea expropriatorului la plata

despăgubirilor pentru aceste suprafețe raportat la prețul de

piață de 28 euro/mp.

Tribunalul a

reținut că sesizarea instanței de judecată de către

expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor acordate, astfel cum în mod expres prevede art. 22

alin. (3) din Legea nr. 255/2010. În această materie, competențele

instanței de judecată sunt limitate, în ipoteza în care este

sesizată de persoana expropriată, exclusiv la cenzurarea cuantumului

despăgubirilor acordate pentru imobilul ce-i aparține.

Prin urmare,

instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

S-a mai

reținut că a solicitat reclamantul obligarea expropriatorului la

plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea

valorii terenului rămas în urma exproprierii, atât pentru suprafața

de 1.000 mp, cât și pentru cealaltă suprafață

rămasă de circa 3.000 mp, iar prin precizările la acțiune

din data de 4 octombrie 2012, a arătat că suma solicitată cu

titlu de diminuare a valorii terenului rămas în urma exproprierii este de

3.000 euro.

În raportul

de expertiză tehnică judiciară din data de 21 februarie 2013 s-a

arătat că certificarea caracterului de investiție al

terenurilor, la data exproprierii sau la data întocmirii raportului, nu se

susține și nu au fost identificate daune provenite din câștigul

nerealizat de reclamant, din punct de vedere al terenului privit ca

investiție, în condițiile actuale de piață imobiliară

și criză economică.

În raportul

de expertiză s-a arătat că prin expropriere, loturile

rămase neexpropriate, respective lotul 1 - arabil, 2.682 mp, căruia i

s-a atribuit numărul cadastral și lotul 3 - arabil, 1.403 mp,

căruia i s-a atribuit nr. cadastral au suprafețe suficient de mari

pentru a putea fi folosite conform categoriei de folosință,,arabil”

și că prin expropriere, lotul nr. 3 - arabil, căruia i s-a

atribuit, a rămas fără cale de acces, suprafața

necesară pentru execuția unui nou acces din DN 17, prin servitute de

trecere peste terenurile amplasate între DN 17 și lotul 3, fiind de 53,06

mp. Tot în raportul de expertiză s-a arătat că daunele provenite

din câștigul nerealizat se identifică numai în cazul lotului 3 -

arabil, 1.403 mp, deoarece acesta a rămas fără cale de acces în

urma exproprierii.

Tribunalul

a constatat că temeiul juridic pentru acest capăt de cerere este

răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 1385 C. civ. (în

vigoare la data exproprierii) și art. 1386 alin. (2) C. civ.

Tribunalul

a constatat că în cuantumul despăgubirii sunt incluse daunele

efective, certe, cunoscute și determinate sau determinabile la momentul

exproprierii, iar nu și daunele viitoare, incerte și care nu pot fi

determinate sau determinabile la momentul exproprierii.

Nici

prin cerere, nici prin precizările la acțiune ulterioare, reclamantul

nu a indicat care este prejudiciul efectiv suferit ca urmare a exproprierii

suprafeței de teren de 815 mp și data producerii acestui prejudiciu,

suplimentar față de valoarea de piață a imobilului, având

în vedere că nu a dovedit că terenul a fost expropriat în fapt

anterior hotărârii nr. 195 din data de 21 ianuarie 2012 a E. Șcheia,

iar transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea

privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a

statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în

administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului

administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior

consemnării sumelor aferente despăgubirii, după cum rezultă

din dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010.

Din

raportul de expertiză a rezultat că în urma exproprierii, loturile

rămase neexpropriate de 2.682 mp și 1.403 mp sunt suficient de mari

pentru a fi folosite în continuare conform categoriei de folosință,,arabil”,

iar daune provenite din câștigul nerealizat se identifică numai în

cazul lotului 3 - arabil de 1.403 mp deoarece acesta a rămas fără

acces în urma exproprierii.

Tribunalul

a reținut că nu poate fi obligat expropriatorul la plata sumelor

reprezentând câștigul nerealizat pentru suprafața de 1.403 mp, având

în vedere că reclamantul nu a făcut dovada că i s-a produs vreun

prejudiciu concret suplimentar ca urmare a diminuării terenului ca efect

al exproprierii suprafeței de 815 mp, data producerii acestui prejudiciu

și perioada pentru care solicită despăgubirile și nici nu a

dovedit că a arendat sau a închiriat terenul anterior exproprierii,

veniturile realizate și faptul că, după exproprierea imobilului,

nu a mai putut să arendeze sau să cultive această

suprafață de teren neexpropriată și nu a făcut dovada

beneficiului nerealizat pentru această perioadă, așa cum

prevăd dispozițiile art. 1169 din V.C.C., în vigoare la data

introducerii contestației, iar prin intermediul despăgubirilor

prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/2004, nu se pot repara

prejudiciile eventuale sau potențiale.

În

ceea ce privește prejudiciul suferit de expropriat ca urmare a faptului

că suprafața de 1.403 mp arabil reprezentând lotul 3, a rămas

fără cale de acces, fiind necesară crearea unui nou drum de

acces din DN 17, prin servitute de trecere peste terenurile amplasate între DN

17 și lotul 3, iar suprafața necesară execuției unui nou

drum de acces este de 53,06 mp, tribunalul a constatat că nu se pot acorda

despăgubiri pentru acest capăt de cerere, prejudiciul produs

reclamantului nefiind cert, atâta timp cât nu este sigur că acesta va

realiza acest drum de acces și se va institui vreo servitute de trecere,

dispozițiile art. 1385 alin. (2) C. civ. prevăzând că se pot

acorda despăgubiri pentru un prejudiciu viitor doar dacă producerea

lui este neîndoielnică, iar în raportul de expertiză se arată

că, în principiu, construirea,,variantei ocolitoare a municipiului

Suceava” va conduce la dobândirea unui spor de valoare față de

situația juridică actuală a terenului expropriat, cuantificarea

sporului fiind imposibilă în prezent.

De

asemenea, în suplimentul la raportul de expertiză din data de 19

septembrie 2013, experții F. și H. au arătat că

execuția drumului de acces nou va diminua suprafața reală

rămasă a lotului 3 cu 53,06 mp, iar suprafața reală

utilizabilă rămasă a lotului 3 va fi de 1.350 mp, suficient de

mare pentru utilizarea ulterioară exproprierii, terenul putând fi deci

cultivat. Tot în suplimentul la raportul de expertiză s-a arătat

că suprafața rămasă neexpropriată de 1.403 mp poate

suferi o scădere de valoare egală cu valoarea terenului de 53,06 mp

necesar execuției unui nou drum de acces în cazul în care expropriatorul

nu are prevăzut refacerea drumurilor de acces, fiind vorba, deci, de un prejudiciu

eventual și nu cert.

Prin

urmare, și acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

În temeiul art.

274 C. proc. civ. prin raportare la dispozițiile art. 23 alin. (3) și

art. 34 din Legea nr. 255/2010, tribunalul a dispus obligarea pârâtului să

achite reclamantului suma de 103,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

constând din plata onorariului pentru experții desemnați în

cauză și a onorariului de avocat, cheltuieli de judecată ce au

fost admise în parte, proporțional cu gradul de admitere al acțiunii,

așa cum a fost restrânsă.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamantul A. și pârâtul Statul

Român, prin CN C. SA - D. Iași.

Prin Decizia civilă

nr. 15 din 21 ianuarie 2014 Curtea de Apel Suceava, secția I civilă,

a r

espins,

ca nefondat, apelul declarat de pârâtul

Statul Român, a admis

apelul declarat de reclamantul A., a schimbat, în parte, sentința

civilă nr. 1873 din 25 octombrie 2013 a Tribunalului Suceava, a obligat

pârâtul să plătească reclamantului suma de 11.371,586 euro în

echivalent lei la cursul oficial al Băncii Naționale a României din

ziua plății efective cu titlu de despăgubiri (în loc de suma de

1.923 euro) și suma de 534 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (în

loc de 103,22 lei). Au fost menține celelalte dispoziții ale

sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin CN C. SA.

Prin Decizia

nr. 2197 din 17 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârât, a

casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel, cu recomandarea în sensul completării

raportului de expertiză sau efectuarea unei noi expertize care să

determine cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, în conformitate

cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1194.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. x/86/2012* la

data de 25 noiembrie 2014.

În

cauză s-a administrat proba cu un supliment la raportul de expertiză

și proba cu înscrisuri.

Prin Decizia civilă

nr. 146 din 11 februarie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția I

civilă, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin CN C. SA -

D. Iași, a admis apelul declarat de reclamantul A., a schimbat în parte

sentința civilă nr. 1873 din 25 octombrie 2013 a Tribunalului

Suceava, în sensul că, a obligat pârâtul să plătească reclamantului

suma de 11.371,586 euro în echivalent lei la cursul oficial al Băncii Naționale

a României din ziua plății efective cu titlu de despăgubiri (în

loc de suma de 1923 euro); a obligat pârâtul să plătească

reclamantului suma de 534 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (în loc

de 103,22 lei), a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

În

motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut următoarele

considerente:

Art. 5 alin.

(1), art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin.

(1) din H.G. nr. 53/2011 reglementează faptul că în cadrul procedurii

administrative prealabile emiterii hotărârii de expropriere, raportul de

evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și

actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 77

1

alin. (5)

din Legea nr. 571/03 privind C. fisc., astfel cum susține și

apelantul și cum s-a procedat și în procedura administrativă din

prezenta cauză, raportul de evaluare realizat de evaluatorul M. având în

vedere aceste dispoziții legale.

Instanța

nu contestă susținerea pârâtului-apelant în sensul că, în

materie de expropriere, Legea nr. 255/2010 este norma specială (cadrul

aplicabil fiind indicat în art. 1), iar Legea nr. 33/1994 reprezintă norma

generală, care se aplică doar în situația în care nu există

reglementări derogatorii, conform principiului „specialia generalibus

derogant”.

Pârâtul-apelant

este în eroare însă atunci când susține că în cauză nu

există o reglementare derogatorie de la aplicarea legii speciale

(reglementare care trimite la legea generală) pentru stabilirea

despăgubirii atunci când cuantumul acesteia se contestă în

instanță.

În prezenta

cauză este incidentă această situație, astfel:

Art.

22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 stabilește că expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se

poate adresa instanței judecătorești competente în termenul

general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost

comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii,

sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele

hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și

transferului dreptului de proprietate. Alin. (3) prevede că acțiunea

formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se

soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994,

în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Potrivit art.

26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, „despăgubirea se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar „la calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând

în considerare și dovezile prezentate de aceștia”. Conform art. 27 alin.

(1) din lege, instanța de judecată, primind rezultatul expertizei, îl

va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți

și va hotărî.

Art.

22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 face trimitere, pentru stabilirea

despăgubirii, la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, deci inclusiv la art. 26

din Legea nr. 33/1994 care prevede expres cum se calculează

despăgubirea.

În

măsura în care legiuitorul ar fi dorit doar aplicarea regulilor de

procedură din Legea nr. 33/1994, era suficient să facă trimitere

doar la art. 21-24 din Legea nr. 33/1994 (care prevăd instanța

competentă, obligativitatea prezenței procurorului, persoanele care

se citează, căile de atac, efectul înțelegerii

părților/unor părți, posibilitatea exproprierii totale),

nefiind necesară trimiterea la art. 25-27 din Legea nr. 33/1994. Or, o

dispoziție legală trebuie interpretată în sensul în care poate

produce un efect, nu în sensul în care nu are nicio aplicabilitate.

În concluzie,

pentru calculul despăgubirii, prima instanță a aplicat corect

dispozițiile legii generale (art. 26-27 din Legea nr. 33/1994) la care

face trimitere legea specială (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010),

principiul „specialia generalibus derogant” nefiind încălcat.

Întrucât

raportul de evaluare întocmit de expropriator în cadrul procedurii

administrative prealabile emiterii hotărârii are în vedere expertizele

întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici și nu

reflectă valoarea de piață a terenului expropriat, astfel cum arată

evaluatorul (fila 52 paragraf ultim), instanța constată că

valoarea pe care o indică nu corespunde dispozițiilor art. 26 din

Legea nr. 33/1994, în mod corect fiind înlăturată de prima

instanță.

Prin

Hotărârea

nr. 95 din 25 ianuarie 2012 a E. a com. Șcheia s-a dispus plata sumei de

1.006 lei pentru exproprierea suprafeței de 815 mp teren, proprietatea

reclamantului-apelant,

hotărârea

fiind contestată în prezentul litigiu, sub aspectul cuantumului

despăgubirii stabilite.

Prin

Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a Curții Constituționale s-a stabilit

că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară

realizării unor obiective de interes național, județean și

local, raportat la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”

cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt

neconstituționale, criticile din apel fiind întemeiate sub acest aspect.

A

reținut Curtea Constituțională că valoarea bunului

expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan

realizării transferului dreptului de proprietate, finalitate

urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât și prin

jurisprudența instanței de contencios constituțional.

Despăgubirea

stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de

expertiză, adică în cursul procesului, nu este dreaptă, nu are

un caracter just, deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului

transferului dreptului de proprietate, soluție de principiu, cu valoarea

constituțională.

Potrivit

prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care

se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a

unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare

este definitivă și obligatorie.

Raportat

la cele stabilite în mod definitiv de instanța de contencios

constituțional, în fața instanței de control judiciar s-a

administrat proba cu supliment la raportul de expertiză tehnică

judiciară, lucrare de specialitate prin care s-a urmărit stabilirea

cuantumului despăgubirilor care se cuvin reclamantului-apelant, în

calitate de expropriat, prin raportare la un moment contemporan transferului

dreptului de proprietate.

Decizia

de expropriere a fost emisă de CN C. SA la data de 14 septembrie 2011,

fiind înregistrată sub nr. 1293-fila 34.

Despăgubirea

se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite (art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică).

La

stabilirea cuantumului despăgubirii, experții, precum și

instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea

administrativ teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite (art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994).

Având

în vedere data transferului dreptului de proprietate și criteriile impuse

de actul normativ mai sus menționat, s-au depus la dosar (de către

birourile notariale din mun. Suceava sau de pârâtul-apelant) copii de pe

contracte de vânzare-cumpărare privind tranzacții cu terenuri situate

în extravilanul com. Șcheia, din perioada 14 iulie - 14 septembrie 2011.

Înscrisurile

depuse astfel la dosar au fost comunicate membrilor comisiei de experți,

pentru care s-a stabilit, ca la efectuarea lucrării de specialitate,

să întocmească două variante: una prin care să se

stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul

expropriat, ținând seama de prețurile cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ

teritorială a comunei Șcheia la data exproprierii imobilului,

potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

ținându-se seama și de tranzacțiile notariale înaintate și

a doua prin care să se stabilească valoarea despăgubirilor

cuvenite contestatorului pentru imobilul expropriat, având în vedere doar

tranzacțiile comunicate.

Prin

suplimentul întocmit comisia de experți a răspuns obiectivelor

stabilite de instanța de judecată.

Problema

care se pune în speță este aceea cum se stabilește prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea

administrativ teritorială, criteriu la care prevederile art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994 fac trimitere în mod expres, atunci când

reglementează asupra calculului cuantumului despăgubirilor care se

cuvin expropriatului, aferente imobilului expropriat.

În

legătură cu acest aspect, instanța a avut în vedere

următoarele considerente:

Potrivit

prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituția României, nimeni nu poate

fi expropriat, decât cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Art.

481 C. civ. în vigoare la data emiterii deciziei de expropriere dispunea în mod

clar și neechivoc că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa,

afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o

dreaptă și prealabilă despăgubire.

De

asemenea, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, statul are dreptul să exproprieze

bunuri pentru cauză de utilitate publică.

Ceea

ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca această lipsire de

proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire

efectivă și rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv

trebuie să fie făcută cu plata unei compensații

corespunzătoare.

Astfel,

deposedarea trebuie să fie conformă cu principiile generale ale

dreptului internațional, și anume acelea potrivit cărora orice

deposedare implică o obligație de despăgubire a titularului

dreptului de proprietate, iar în stabilirea acestei despăgubiri trebuie

avut în vedere principiul proporționalității, respectiv

necesitatea efectuării testului echilibrului echitabil.

În

aceste condiții, făcând aplicarea considerentelor mai sus

enunțate și ale dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

trebuie stabilit care este acea despăgubire dreaptă, efectivă

și rezonabilă de care trebuie să beneficieze expropriații.

Procesul

de evaluare este un sistem complex ce conține toate cercetările,

informațiile, raționamentele, analizele și concluziile necesare

pentru a ajunge la valoarea de piață a imobilului, aceasta din

urmă fiind definită în Standardele internaționale de evaluare

IVS, ca fiind suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată,

la data evaluării, între un cumpărător decis și un

vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat

obiectiv.

Prin

urmare, valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi

determinată în raport de toate caracteristicile bunului, ajungându-se la

cel mai bun preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de către

vânzător și cel mai avantajos preț ce se poate obține, în

mod rezonabil, de către cumpărător.

Curtea

a apreciat că sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobile de același fel” are în vedere acel preț, rezonabil, normal,

comun, firesc, care se obține atunci când tranzacția se

desfășoară între un cumpărător și un vânzător

prudenți și diligenți.

Actul

normativ nu vorbește de prețul cu care se vând imobile de

același fel, ci de prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobile de același fel.

Or,

obișnuit înseamnă: rezonabil, normal, comun, firesc iar, în mod

rezonabil, atât vânzătorul cât și cumpărătorul

încearcă să obțină cel mai bun preț.

Așa

cum au arătat membrii comisiei de experți în cuprinsul lucrării

întocmite, majoritatea contractelor puse la dispoziție spre analiză

au prețuri de tranzacție de aproximativ 0,30 euro/mp, acestea fiind

încheiate cu prețuri informative minimale recomandate în Calculatorul

notarial și nu la valoarea de piață.

Or,

în condițiile în care prețurile stipulate în tranzacțiile

autentice nu reflectă niciun fel de deosebire între imobilele

tranzacționate, în mod firesc caracterul identic și repetativ al

prețului stipulat nu permite o comparație reală, deoarece

examinarea unor prețuri identice nu dă posibilitatea stabilirii

asemănărilor și deosebirilor dintre imobilele

tranzacționate.

Astfel,

o comparație reală, transparentă și adecvată, pe baza

prețurilor stipulate în contracte, nu a fost posibilă.

Din

23 de parcele care fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse

la dosar, 19 au prețul de aproximativ 0,3 euro/mp, indiferent de

amplasament, o parcelă are prețul de 0,09 euro/mp și doar trei

parcele au prețuri mai mari (7,77 euro/mp, 2,5 euro/mp), analiza

confirmând faptul că toate contractele de vânzare-cumpărare sunt

încheiate la prețurile recomandate în „Calculatorul notarial”, lucrare

întocmită pentru uzul notarilor publici cu scopul stabilirii pragului

minim de preț la transferul dreptului de proprietate.

Comisia

de experți a stabilit, având în vedere doar tranzacțiile comunicate,

că valoarea terenului expropriat este de 244 euro.

Or, chiar în

Calculatorul notarial valabil pentru anul 2011 întocmit de ing. L. se

menționează la pct. 4 din Capitolul „Ipoteze și condiții

limitative” că prețurile propuse sunt prețuri informative

minimale care nu țin cont de unicitatea fiecărui imobil.

Nu se poate

stabili că în mod obișnuit, frecvent, un vânzător încearcă

să obțină cel mai mic preț pentru imobilul pe care

urmează să îl înstrăineze, sau că, pentru imobilele

terenuri din cadrul unei unități administrativ teritoriale, în cazul

vânzătorilor, prețul este unul uniform, liniar, plafonat la nivelul

cel mai mic sau sub acest nivel și independent de caracteristicile proprii

ale fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, acces,

utilități, front stradal etc.

Dacă

s-ar adopta această opinie s-ar ajunge practic în situația în care,

în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea

despăgubire, acea compensație corespunzătoare.

Acest drept

ar deveni iluzoriu, cu caracter numai teoretic, fiind înfrânte atât

legislația națională, inclusiv legea fundamentală a statului

român, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu dreaptă,

cu rezonabilă despăgubire.

Nu

este reglementat numai dreptul la despăgubire pur și simplu, ci se

impune în mod clar și neechivoc ca această despăgubire să

fie una dreaptă, respectiv să fie respectat principiul

proporționalității.

Atunci

când vorbim de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri de

același fel, trebuie să avem în vedere acea valoare cel mai probabil

convenită de cumpărătorii și vânzătorii bunului disponibil

pentru cumpărare.

Această

valoare nu reprezintă un fapt, ci o estimare a celui mai probabil

preț care va fi plătit pentru terenuri, la o anumită dată,

în funcție de caracteristicile proprii ale fiecăruia.

În

aceste condiții, în mod corect membrii comisiei de experți au folosit

ca metodă de evaluare, pentru stabilirea prețului imobilului

expropriat, abordarea prin piață, această metodă fiind

practic un proces de obținere a valorii proprietății subiect, prin

compararea acesteia cu proprietăți similare care au fost vândute în

perioada de referință sau care sunt oferite pentru vânzare,

obiecțiunile apelantei fiind considerate ca fiind neîntemeiate sub acest

aspect.

Această

abordare prin piață a fost apreciată, de cei care dețin

cunoștințele de specialitate și care au fost desemnați,

atât din partea instanței de judecată, cât și din partea

părților litigante, pentru lămurirea împrejurărilor de fapt

ale speței, ca fiind cea mai directă și adecvată abordare

ce poate fi aplicată pentru estimarea valorii de piață. Pornind

de la definiția valorii de piață conform Standardelor

Internaționale de practică în evaluarea bunurilor imobile ca fiind

„suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării,

între un cumpărător decis și un vânzător hotărât,

într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv”, se constată

că aceasta este cea mai apropiată de noțiunea de „prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobilele dintr-o unitate administrativ

teritorială” utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994. Pentru aceasta, nu poate fi reținut argumentul

privind efectuarea unui alt tip de evaluare(abordarea prin cost).

Nefondate au

fost apreciate obiecțiunile în sensul că pentru luarea în considerare

a ofertelor de vânzare se impunea efectuarea de verificări în sensul de a

se stabili dacă aceste oferte s-au concretizat efectiv în tranzacții

întrucât nu există o obligație legală în acest sens în

privința experților. Mai mult, dacă s-ar fi concretizat în

tranzacții în perioada de referință, acestea ar fi fost

valorificate în această manieră la întocmirea lucrării.

Motivul de

apel privind înlăturarea obiecțiunilor referitoare la greșita

aplicare a coeficienților de individualizare nu mai subzistă,

față de împrejurarea că, având în vedere decizia Curții

Constituționale menționată anterior, la soluționarea cauzei

nu va fi valorificat raportul de expertiză efectuat în dosarul de fond

(și care are în vedere acești coeficienți).

Având în

vedere faptul că în setul de tranzacții înaintate, în legătură

cu care s-a dezvoltat mai sus în cuprinsul acestor considerente, experții

nu au identificat minim trei comparabile adecvate, abordarea prin

piață a fost făcută pe baza ofertelor de vânzare, cu

aplicarea, bineînțeles, a corecțiilor necesare.

În urma acestei

activități complexe, care presupune, așa cum s-a arătat

anterior, cunoștințe de specialitate, membrii comisiei de

experți, în unanimitate au stabilit o valoare de piață de 13,40 euro/mp,

adică suma 10.921 euro pentru terenul expropriat de 815 mp, valoarea fiind

mai mare decât cea stabilită prin lucrarea întocmită în fața

instanței de fond (1.923 euro), situație în raport de care sunt

nefondate criticile pârâtului-apelant privind valoarea terenului expropriat

și se impune admiterea apelului declarat de reclamant, în baza art. 296 C.

proc. civ. (1865), cu consecința schimbării cuantumului

despăgubirilor acordate

.

În ce privește

suma la plata căreia va fi obligat pârâtul-apelant, Curtea a reținut

că dosarul este în rejudecare, ca urmare a admiterii recursului declarat

de Statul Român împotriva Deciziei nr. 15 din 22 ianuarie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Suceava cu ocazia primei

judecăți a apelului.

În

consecință, au fost aplicate dispozițiile art. 315 alin. (4) cu

referire la art. 296 C. proc. civ. (1865) referitoare la neagravarea

situației în propria cale de atac, dispoziții conform cărora la

rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către

instanța de recurs nu i se poate crea părții care a declarat

recurs (Statul Român) o situație mai grea decât aceea din hotărârea

pronunțată în primul apel.

Or, având în vedere

că prin Decizia nr. 15 din 22 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea

de Apel Suceava s-a reținut un cuantum al despăgubirilor cuvenite

reclamantului pentru terenul expropriat (815 mp) de 10.676,50 euro, iar decizia

a fost recurată doar de Statul Român, despăgubirile ce vor fi

acordate reclamantului cu acest titlu prin prezenta decizie vor fi limitate la

această sumă (10.676,50 euro).

Curtea a constatat

că este întemeiat și motivul de apel invocat de reclamant privind

acordarea de daune pentru suprafața de 53,06 mp necesară pentru

crearea unui drum de acces pentru utilizarea lotului 3.

Potrivit

raportului de expertiză întocmit în fața primei instanțe

suprafața de 1.403 mp teren (lotul 3) a rămas fără cale de

acces și poate fi folosită în continuare conform destinației

actuale, de teren arabil numai cu condiția asigurării unui nou drum

de acces. În același raport, membrii comisiei de experți stabilesc

că pentru execuția drumului de acces este necesară o

suprafață de 53,06 mp teren.

Raportat

la prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în cuantumul

despăgubirii ce se cuvine expropriatului intră, pe lângă

valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului.

Vorbim astfel de pagubele, daunele pe care le-a încercat ca urmare a

exproprierii. Dispozițiile art. 26 sunt o expresie a principiului vizând

repararea pagubei produse unei persoane, potrivit căruia această

reparație trebuie să fie una integrală, constând în acoperirea

pagubei efectiv produsă.

Or,

în condițiile în care suprafața de 1.403 mp teren a rămas în

proprietatea reclamantului-apelant, iar această suprafață poate

fi folosită în continuare conform destinației prin amenajarea unui

drum de acces, pentru care este necesară utilizarea unei suprafețe de

53,06 mp teren din totalul de 1.403 mp teren, rezultă că paguba,

dauna pe care o încearcă proprietarul reclamant, raportat la această

suprafață de teren, este materializată în contravaloarea

suprafeței de 53,06 mp teren care își schimbă destinația în

drum de exploatare.

Prin urmare, se impune includerea în valoarea

despăgubirii și a sumei cu care s-a diminuat valoarea terenului de 1.403

mp ca urmare a

necesității execuției drumului

de acces pe o suprafață de

53,06

mp

teren, această diminuare reprezentând o pagubă certă pe care

expropriatorul a creat-o reclamantului, astfel că pentru repararea

efectivă a acesteia se impune a se plăti și suma cu care s-a

diminuat valoarea terenul în suprafață de 1.403 mp.

În ce privește cuantumul sumei acordat reclamantului-apelant

cu acest titlu, aceleași argumente privind prețul de piață

expuse cu privire la terenul expropriat sunt valabile și pentru prețul

de circulație al suprafeței de

53,06

mp.

În suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel s-a

stabilit pentru terenul necesar execuției drumului de acces valoarea de

piață de 700 euro, care este mai mare decât cea acordată prin Decizia

nr. 15 din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava pronunțată

în primul ciclu procesual (695,086 euro).

Argumentele

expuse anterior cu privire la neagravarea situației în propria cale de

atac

sunt valabile și cu privire la acest capăt de cerere, motiv pentru

care despăgubirile ce vor fi acordate reclamantului cu acest titlu vor fi

limitate la această sumă (695,086 euro).

În

ceea ce privește motivele de apel privind cheltuielile de judecată

acordate de instanța de fond, Curtea a reținut următoarele:

În

speță nu este aplicabil art. 276 C. proc. civ., astfel cum

susține apelantul-pârât, întrucât

conform acestui text de lege, când

pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai

în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate

fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face

compensarea lor. Având în vedere expresia folosită de legiuitor în art. 276

C. proc. civ. (1865), problema compensării cheltuielilor de judecată

se pune numai atunci când părțile sunt obligate reciproc, deci atunci

când pârâtul a făcut cerere reconvențională ori au fost

făcute cereri de intervenție, iar cererea incidentală a fost

admisă odată cu cererea principală, în tot sau în parte. În

cazul de față nu s-a formulat o cerere reconvențională de

către pârât, fiind admisă doar cererea reclamantului, deci art. 276 C.

proc. civ. nu era aplicabil.

În raport de

aceasta, Curtea a constatat că în mod corect prima instanță nu a

aplicat dispozițiile art. 276 C. proc. civ. (1865), ci cele ale art. 274 C.

proc. civ. (1865) cu privire la cheltuielile de judecată.

Prin

acțiunea introductivă de primă instanță s-a formulat o

contestație la hotărârea de stabilire a despăgubirilor, în

temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010, contestație care a fost

admisă de instanța de fond, soluție raportat la care

cheltuielile de judecată trebuie acordate în totalitate și nu în

funcție de valoarea despăgubirilor stabilite, respectiv după cum

s-a acordat cuantumul cerut de partea reclamantă sau un cuantum mai mic. Art.

23 alin. (2) și art. 25 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere

expres art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, prevăd că cuantumul

despăgubirilor se stabilesc de către instanță care

numește în acest scop o comisie de experți, prin urmare nu are

relevanță evaluarea făcută de parte în momentul în care

contestă Hotărârea Comisiei de stabilire a despăgubirilor.

Acest

raționament se impune întrucât pretenția concretă dedusă

judecății vizează contestația împotriva hotărârii de

stabilire a despăgubirilor, contestație care este admisă.

Mai

mult, cheltuielile ocazionate de întocmirea raportului de expertiză nu

sunt condiționate de valoarea despăgubirilor solicitate, activitatea

de cercetare și analiză desfășurată de experți

raportându-se la alte criterii cum ar fi: număr suprafețe de teren,

amplasament, obiectiv