ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 335/2014

Asupra recursului de față;

În

baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 167 din 25 septembrie 2013, Tribunalul Bihor, în conformitate cu prevederile art. 522

1

C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă în principiu cererea formulată de condamnatul H.V.D., de rejudecare a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5232/111/2009 al Tribunalului Bihor, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 160/P din 02 iulie 2010, modificată prin decizia penală nr. 80/A/2010 a Curții de Apel Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 1467 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut că sub Dosar nr. 5486/111/2013 s-a înregistrat la Tribunalul Bihor cererea de rejudecare formulată de condamnatul H.V.D. în temeiul dispozițiilor art. 522

1

C. proc. pen., condamnatul arătând în cuprinsul cererii că nu a fost prezent la judecarea cauzei în fond și în căile de atac, fiind plecat în Olanda, iar pe de altă parte a fost extrădat în România în 18 iunie 2013 în baza unui mandat european de arestare emis în baza mandatului de executare a pedepsei din 13 aprilie 2011.

Din conținutul dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 160 din 02 iulie 2010 a Tribunalului Bihor, modificată prin decizia penală nr. 80/A din 23 noiembrie 2010 definitivă prin decizia penală nr. 1467 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatului H.V.D. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.; art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen.; totodată în baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani 6 luni închisoare aplicate sus-numitului prin sentința penală nr. 732 din 18 aprilie 2005 a Judecătoriei Oradea, pedeapsă pe care acesta o execută alături de pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în cauza soluționată de Tribunalul Bihor, în final, pedeapsa de executat fiind de: 10 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară.

La data de 13 aprilie 2011, Tribunalul Bihor a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii, condamnatul fiind încarcerat la data de 18 iunie 2013, ca urmare a arestării acestuia de către Interpol București (astfel cum rezultă din adresa din 19 iunie 2013).

La data de 20 iunie 2013, condamnatul a formulat o cerere de rejudecare a cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. 5232/111/2009 al Tribunalului Bihor, arătând în motivare că nu a fost prezent la judecarea cauzei în fond și în căile de atac, fiind plecat în Olanda, context în care a fost judecat și condamnat în lipsă, fiind îndeplinite condițiile pentru rejudecarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 522

1

C. proc. pen.

S-a reținut că rejudecarea în caz de extrădare este reglementată în art. 522

1

C. proc. pen., potrivit căruia în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța de fond care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

Din examinarea textului de lege mai sus citat a rezultat că pentru rejudecarea unei persoane extrădate este necesară îndeplinirea condiției ca aceasta să fi fost judecată și condamnată în lipsă. Din modul în care legiuitorul a redactat textul folosind conjuncția „și” în propoziție a rezultat că rejudecarea poate avea loc numai atunci când atât judecata, cât și condamnarea persoanei extrădate au avut loc în lipsa acesteia.

Potrivit art. 522

1

C. proc. pen. cauza „va putea” fi rejudecată, prin aceasta înțelegându-se că nu întotdeauna are loc rejudecarea persoanei extrădate, ci numai atunci când aceasta a fost judecată și condamnată în lipsă. S-a arătat faptul că acest fapt este rațional având în vedere prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora noua procedură de judecată are ca scop salvgardarea drepturilor la apărare a persoanei care, judecată și condamnată în lipsă, nu a avut cunoștință de procesul pornit împotriva sa și, prin urmare, nu a fost în măsură să-și facă apărările. Consecința acestei dispoziții este aceea că, la primirea solicitării de rejudecare din partea condamnatului, instanța competentă este datoare să examineze dacă condiția privind judecarea și condamnarea în lipsă este îndeplinită, aceasta fiind o condiție de admisibilitate după care se procedează la soluționare.

Pentru a fi respectată voința legiuitorului, interpretarea corectă din punct de vedere gramatical și sistematic a sintagmei amintite nu poate fi decât aceea ce include în sfera de aplicare exclusiv pe inculpații condamnați ce au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii (atât la judecata și pronunțarea în primă instanță, cât și la judecata în apel și recurs, în măsura în care au fost exercitate în cauză aceste căi ordinare de atac).

Procedura rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, reglementată în art. 522

1

C. proc. pen., are ca scop asigurarea dreptului la apărare al persoanei judecate și condamnate în lipsă. În consecință, cererea de rejudecare formulată de către persoana judecată și condamnată în lipsă, care a avut cunoștință de existența procedurilor penale împotriva sa, a avut posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare și a fost reprezentantă de un apărător în tot cursul procesului penal, însă nu s-a prezentat în fața instanțelor judecătorești este inadmisibilă  (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia nr. 624 din 29 februarie 2012).

Din examinarea actelor Dosarului nr. 5232/111/2009 al Tribunalului Bihor, a dosarului de apel cu același număr al Curții de Apel Oradea, respectiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că atât în fața instanței de fond, cât și cu prilejul soluționării cauzei în apel inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție se regăsește un înscris semnat personal de către inculpat prin care a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui avocat și pregătirii apărării înscris ce relevă faptul că inculpatul cunoaște instanța de fond care judecă recursul său, numărul dosarului și data termenului de judecată (aspecte de altfel consemnate în practicaua deciziei nr. 1467/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție aflată la dosar). În fața instanței de recurs, deși inculpatul a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu, la dosar au fost depuse concluzii scrise formulate de avocatul ales în care se menționează că apărătorul ales are delegație doar pentru redactare recurs și memorii.

Împotriva deciziei nr. 1467/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție același apărător ales care a asigurat apărarea inculpatului în fața instanței de fond și de apel a formulat o contestație în anulare respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 3075 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosar nr. 3993/1/2011. În motivarea contestației în anulare contestatorul H.V.D. a arătat că în perioada 11 aprilie 2011 - 15 aprilie 2011 a fost internat într-un spital din Olanda unde a survenit o intervenție chirurgicală, fiind mobilizat la pat, context în care a fost în imposibilitatea de a se prezenta la judecarea recursului care a avut loc în data de 12 aprilie 2011 și de a încunoștința instanța despre această împiedicare. În considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție se arată că la dosar nu a fost depus nici un act care să ateste imposibilitatea de prezentare a inculpatului, mai mult la dosarul de recurs există un înscris transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție prin fax și semnat olograf de către inculpatul H.V.D. în care se menționează data termenului de judecată din 01 martie 2011, cât și numărul dosarului, ceea ce relevă împrejurarea că inculpatul personal a avut cunoștință despre judecarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, la termenul de judecare a recursului din data de 12 aprilie 2011 când au avut loc dezbaterile avocatul ales al inculpatului a transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție prin fax un înscris intitulat „concluzii scrise” fără a se prezenta la judecată, făcând mențiunea că are delegație numai pentru redactare recurs și înscrisuri. Se concluzionează în considerente că nu sunt îndeplinite condițiile legale ale cazului de contestație în anulare deoarece nu s-a făcut dovada de către inculpatul recurent că s-ar fi aflat în imposibilitatea de prezentare și încunoștiințare a instanței la data soluționării cauzei în recurs.

Pe de altă parte, analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, precum și actele de cercetare judecătorească efectuate în dosarul de fond nr. 5232/111/2011 al Tribunalului Bihor, Tribunalul a reținut următoarele:

Inculpatul H.V.D. a fost arestat în lipsă potrivit încheierii de arestare nr. 26/2009 a Tribunalului Bihor. Unul dintre temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării în lipsă a fost cel reglementat de art. 148 lit. b) C. proc. pen. în sensul că inculpatul H.V.D. încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori. S-a reținut în acest sens că martora K.D. audiată fiind declară că fiind contactată telefonic de către inculpat din Olanda a fost întrebată dacă nu a fost căutată de către cineva, (autorități) deoarece „fraierul acela de A. a picat” (este vorba de coinculpatul G.A. arestat în aceeași cauză la data de 02 iunie 2009), sens în care inculpatul i-a spus martorei să nu își facă griji deoarece ea nu cunoaște nimic. După citarea martorei K.D. în calitate de martor, acesta l-a sunat pe inculpatul H.V.D. în Olanda aducându-i la cunoștință că există și pe numele acestuia emisă o citație, în vederea prezentării la procuror. Inculpatul i-a spus să stea liniștită, să dea curs citației, „deoarece ea nu știe nimic” martora înțelegând în acest context că i se cere de către inculpat să nu spună nimic despre plicurile date lui G.A. De asemenea, inculpatul i-a spus ca o va resuna după audiere pentru a-i comunica ce s-a întâmplat și îi va trimite bani, fără să îi spună în mod explicit că prin aceasta dorește să o răsplătească pentru că ar fi mințit pentru el.

În

fata instanței de fond martora a fost audiată. Din declarația ei rezultă că după ce a fost citată și audiată de poliție a vorbit cu nepotul său H.V.D. la telefon, fiind foarte supărată pe acesta pentru că nu i-a spus adevărul cu privire la faptul că în plicurile predate lui G.A. se aflau droguri. Inculpatul H.V.D. i-a spus cu prilejul acestei convorbiri telefonice că nu vine acasă întrucât îi este frică și că regretă cele întâmplate.

Din analiza tuturor aspectele mai sus relevate, instanța de fond a reținut că în speță este îndeplinită prima din cele 2 condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru a se putea proceda la rejudecarea cauzei, și anume că petentul a fost extrădat, dar a constatat că nu este îndeplinită cea de-a doua condiție, și anume ca persoana extrădată să fi fost judecată și condamnată în lipsă, sintagma „judecate și condamnate în lipsă” referindu-se exclusiv la persoanele care au lipsit atât la termenele de judecată, cât și la pronunțare, pe întreaga durată a procedurii penale în fața instanțelor judecătorești și care nu au avut cunoștință de existența procedurilor penale pornite împotriva lor. Dreptul persoanei extrădate de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi restricționat nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și când rezultă că a avut cunoștință, în alt mod, despre desfășurarea judecății. S-a arătat faptul că aceeași interpretare rezultă și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia, în ipoteza în care o persoană a avut cunoștință despre desfășurarea judecății și cu toate acestea nu s-a prezentat în fața instanțelor, este vorba despre o conduită procesuală culpabilă a persoanei extrădate care nu poate fi invocată în susținerea cererii de rejudecare, conduită neprotejată de prevederile Legii nr. 302/2004, republicată.

S-a apreciat faptul că apărările condamnatului expuse prin apărător ales în sensul că angajarea apărătorilor s-ar fi făcut de membrii familiei condamnatului nu pot fi primite ca plauzibile cu atât mai mult cu cât așa cum s-a arătat mai sus la Dosarul nr. 5232/111/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție se regăsește un înscris semnat personal de către inculpat prin care solicită amânarea cauzei pentru angajarea unui avocat și pregătirea apărării înscris ce relevă faptul că el cunoaște instanța care judecă recursul, numărul dosarului și data termenului de judecată.

Prin urmare s-a concluzionat că H.V.D. a avut cunoștință de procesul declanșat împotriva sa, mandatând mai mulți avocați care l-au apărat în proces, fiind irelevant că acești avocați au fost numiți de el sau de membrii familiei sale în numele lui.

S-a arătat faptul că situația condamnatului se regăsește prin urmare în ipoteza reglementată de art. 4 lit. b) din Decizia-cadru 2009/299 a Consiliului din 26 februarie 2009 care enumeră situațiile în care nu se poate refuza executarea mandatului european de arestare emis, deși privește o persoană care nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia. În esență, conform art. 4 lit. a) și b) din Decizia-cadru 2009/299 a Consiliului din 26 februarie 2009 (care a eliminat art. 5 pct. 1 din Decizia-cadru 2002/584): (1) Autoritatea judiciară de executare poate refuza, de asemenea, executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, în cazul în care persoana nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, cu excepția cazului în care mandatul european de arestare precizează că persoana, în conformitate cu alte cerințe procedurale definite în legislația națională a statului membru, emitent: (a) în timp util: (i) fie a fost citată personal și, prin urmare, informată cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, fie a primit efectiv, prin alte mijloace.o informare oficială cu privire la data și locul stabilite pentru respectivul proces, în așa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoștință de procesul stabilit și (ii) a fost informată că poate fi pronunțată, o decizie în cazul în care nu se prezintă la proces sau (b) având cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit fie de către persoana în cauză,, fie de către stat pentru a o apăra la proces și a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces.

În cauză s-a constatat, contrar celor susținute de către condamnat, că acesta avea cunoștință de existența procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare, a fost reprezentat de apărători aleși în tot cursul procesului, însă a înțeles să nu participe la judecată. Lipsa condamnatului de la judecată îi este imputabilă acestuia, situație în care nu poate beneficia de rejudecarea cauzei, așa cum a solicitat.

Potrivit prevederilor art. 522

1

alin. (1) C. proc. pen., în cazul extrădării persoanei judecate și condamnate în lipsă, cauza poate fi rejudecată de către instanța română care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. Întrucât în speță nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, Ttribunalul a respins ca inadmisibilă în principiu cererea formulată de condamnatul H.V.D. de rejudecare a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5232/111/2009 al Tribunalului Bihor, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 160/P din 02 iulie 2010, modificată prin decizia penală nr. 80/A/2010 a Curții de Apel Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 1467 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termen legal, a declarat apel condamnatul H.V.D., solicitând desființarea acesteia în sensul admiterii cererii de rejudecare după extrădare și a trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului Bihor.

În

motivarea apelului s-a susținut că, în cauză, contrar celor susținute de instanța de fond, sunt întrunite cele trei condiții cerute de art. 522

1

C. proc. pen., inclusiv cea privind judecarea în lipsă a condamnatului.

Astfel, s-a arătat că apelantul a fost trimis în judecată în lipsă și apoi judecat în primă instanță și în căile de atac tot în lipsă, neavând relevanță faptul că a avut în fața instanțelor apărător ales.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 371 și art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este netemeinică și nelegală, iar apelul declarat de condamnat este fondat și a fost admis ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.

Potrivit art. 522

1

C. proc. pen. „(1) În cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța de fond care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

(2) Dispozițiile art. 405 - 408 se aplică în mod corespunzător.”

Astfel, din conținutul acestor prevederi rezultă că a fost instituită o procedură nouă, specială, de judecată, ce are ca scop asigurarea dreptului la apărare al condamnatului, prin contradictorialitate, principiu care nu s-a putut aplica la judecarea în lipsă a inculpatului, rejudecarea cauzei după extrădare putând fi solicitată exclusiv de către condamnatul extrădat.

Deși nu a fost reglementată distinct și concret faza de admitere în principiu în procedura rejudecării cauzei după extrădare, a cărei existență a rezultat însă din conținutul art. 405 alin. (1) C. proc. pen. ce se aplică corespunzător, judecătorul este ținut, totuși, a face anumite verificări prealabile privind obiectul acestei proceduri, și anume dacă hotărârea dată în cauză este definitivă, asupra scopului extrădării persoanei condamnate - respectiv dacă s-a făcut în vederea executării pedepsei sau în baza unui mandat de arestare preventivă, ceea ce are drept consecință verificarea competenței de judecată și dispunerea, în consecință, asupra modului în care a avut loc judecata inițială, în sensul dacă judecata a avut loc în lipsa condamnatului sau, dimpotrivă, acesta a fost prezent la judecarea cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 522

1

C. proc. pen., persoana judecată și condamnată în lipsă și pentru care s-a solicitat extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare poate solicita rejudecarea cauzei.

Aceste condiții trebuie îndeplinite cumulativ.Condamnatul a formulat o cerere de rejudecare întemeiată pe dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen.; de asemenea, din adresa din 04 aprilie 2013 a I.P.J. Bihor rezultă că apelantul a fost arestat în 26 aprilie 2011 în Olanda, în vederea extrădării, iar din adresa cu același număr din 19 iunie 2013, rezultă că apelantul a fost extrădat din Olanda în data de 19 iunie 2013, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii din 13 aprilie 2011 emis de Tribunalul Bihor pe seama condamnatului apelant.

Apoi, din conținutul Dosarelor nr. 5232/111/2009 ale Tribunalului Bihor, Curții de Apel Oradea și Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că apelantul condamnat nu a fost prezent la judecată. Aceste aspecte au fost reținute și de cele trei instanțe, condiții în care s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile cerute de textul de lege.

Curtea nu a împărtășit opinia instanței de fond cum că cererea formulată este inadmisibilă deoarece condamnatul s-a sustras de la judecată în primul ciclu procesual. Atâta timp cât dispozițiile legale în materie nu condiționează rejudecarea cauzei de faptul că lipsa de la judecată să nu fie imputabilă condamnatului,instanța nu poate adăuga o astfel de condiție.

În

consecință, față de cele expuse mai sus, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de condamnat și a desființat în totalitate sentința.

A admis în principiu cererea formulată de condamnatul H.V.D. privind rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5232/111/2009 al Tribunalului Bihor și a trimis cauza la această instanță pentru continuarea judecății.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-a constatat că petentul condamnat este încarcerat pentru executarea pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 160/P din 02 iulie2010 a Tribunalului Bihor.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Oradea, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Prin motivele de recurs depuse în scris și susținute și oral, reprezentantul Ministerului Public, a solicitat în esență,casarea în totalitate a deciziei recurate și menținerea ca legală a sentinței penale nr. 167 din 25 septembrie 2013, pronunțată de către Tribunalul Bihor. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Deși este cert stabilit că intimatul condamnat H.V.D. a lipsit în cursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală, cât și la toate termenele de judecată la instanțele de fond, apel și recurs, precum și la pronunțarea hotărârii de condamnare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, în acord cu concluzia la care a ajuns Tribunalul și contrar celor susținute de apărătorul intimatului, că acesta nu se află în situația reglementată în art. 522

1

C. proc. pen. și nu poate beneficia de rejudecarea cauzei, așa cum a solicitat.

Potrivit art. 522

1

C. proc. pen., „în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.”

Procedura rejudecării în caz de extrădare a fost introdusă în C. proc. pen. prin Legea nr. 281/2003 (ulterior textul art. 522

1

a fost modificat prin Legea nr. 202/2010) în scopul garantării exercitării dreptului la apărare al inculpaților care au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunțată în cauză.

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de rejudecare a cauzei după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare optează în sensul admiterii sau respingerii cererii, în funcție de necesitatea reluării ciclurilor procesuale, în vederea asigurării respectării dreptului persoanei extrădate, după caz, predate în baza unui mandat european de arestare, la un proces echitabil, în principal, a dreptului la apărare.

Dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut atât în legislația internă, cât și în Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care în art. 6 parag. 3 prevede că cel acuzat are dreptul de a se apăra el însuși și dreptul de a interoga martorii. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că prezența inculpatului este, în principiu, obligatorie la soluționarea cauzei.

De la regula prezenței inculpatului la soluționarea cauzei se admit și excepții, atunci când asigurarea acestei condiții ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă inculpatul are o culpă în absența sa (cauza Poitrimol c. Franței, cauza Colozza c. Italiei).

Prin urmare, dreptul persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricționat, nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și atunci când a avut cunoștință, în orice mod, despre desfășurarea judecății.

În

cauză se constată, contrar celor susținute de intimatul condamnat, că acesta avea cunoștință de existența procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare, a fost reprezentat de un apărător ales și din oficiu în tot cursul procesului, însă a înțeles sa nu participe la judecată. Lipsa intimatului de la judecată îi este imputabilă acestuia, concluzie la care în mod judicios a ajuns instanța de fond pe baza argumentelor expuse pe larg în considerentele sentinței, și care nu vor mai fi reluate de instanța de recurs.

Se reține că situația condamnatului se regăsește în ipoteza reglementată de art. 4 lit. b) din Decizia-cadru 2009/299 a Consiliului din 26 februarie 2009 care enumeră situațiile în care nu se poate refuza executarea mandatului european de arestare emis, deși privește o persoană care nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia. De asemenea, se constată, contrar celor susținute de către condamnat, că acesta avea cunoștință de existența procedurilor penale care îl priveau, a avut posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare, a fost reprezentat de apărător ales în tot cursul procesului, însă a înțeles să nu participe la judecată. Lipsa condamnatului de la judecată îi este imputabilă acestuia, situație în care nu poate beneficia de rejudecarea cauzei, așa cum a solicitat.

Pentru argumentele expuse mai sus și față de împrejurarea că art. 522

1

C. proc. pen. conține norme dispozitive și nu imperative pentru instanța care a judecat cauza în primă instanță și care este competentă să judece cererea de rejudecare, în sensul că aceasta va putea să rejudece cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție nu va reține ca fiind întemeiată susținerea intimatului, prin apărător, în sensul că procedura instituită prin textul de lege sus-menționat este condiționată numai de cererea formulată de condamnatul extrădat.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși intimatul condamnat a fost judecat și condamnat în lipsă la toate instanțele (fond, apel, recurs), acesta a avut cunoștință de procedurile derulate împotriva sa, relevant fiind înscrisul semnat personal de către inculpat prin care a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui avocat și pregătirii apărării, aflat la dosar recurs, din care rezultă că inculpatul cunoaștea instanța care judecă recursul, numărul dosarului și termenul de judecată (aspecte,de altfel, consemnate în practicaua deciziei nr. 1467/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție aflată la dosar), precum și contestația în anulare formulată împotriva aceleiași decizii, cerere ce a fost depusă de către apărătorul ales care a asigurat apărarea inculpatului în fața instanței de fond și de apel, toate acestea dovedind contrariul celor susținute în cererea de rejudecare și, ulterior, în motivele de apel.

În

consecință, Înalta Curte, constatând că soluția de respingere a cererii formulate de condamnat, pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale nr. 128/A din 14 noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul condamnat H.V.D. și rejudecând:

Va casa în totalitate decizia recurată și va menține sentința penală nr. 167 din 25 septembrie 2013, pronunțată de către Tribunalul Bihor.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale nr. 128/A din 14 noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul condamnat H.V.D. și rejudecând:

Casează în totalitate decizia recurată și menține sentința penală nr. 167 din 25 septembrie 2013, pronunțată de către Tribunalul Bihor.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat până la prezentarea apă rătorului ales în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2014.