ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3416/2014

Asupra conflictului de

competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Pașcani la data de 22 mai 2014, reclamanta M.L.E. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul G.M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ca exercitarea

autorității părintești asupra minorei G.L.E.M., născută în anul 2004,

să se realizeze în mod exclusiv de către reclamantă, ca locuința minorei să

fie stabilită la domiciliul său în Spania și să se dispună cu privire la obligația

privind pensia de întreținere datorată minorei, iar, în subsidiar, să se pronunțe

o hotărâre care să țină loc de acord parental al pârâtului pentru ca minorei

să i se poată întocmi pașaport și să poată călători pe ruta România-Spania,

tur-retur.

În drept, cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 503 și urm. C. civ., art. 114 Noul C.

proc. civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare

și cerere reconvențională prin care a solicitat să se stabilească în favoarea

sa un program de legături personale cu minora, la domiciliul său din Curtea de Argeș.

La data de 11 iulie 2014,

reclamanta și-a modificat cererea principală solicitând ca locuința minorei

să fie stabilită la domiciliul său din C.

La data de 06 august 2014,

reclamanta-pârâtă și-a modificat cererea principală și cererea modificatoare

reiterând solicitările din cererea introductivă.

Pârâtul a depus cerere

reconvențională prin care a solicitat și ca autoritatea părintească să

fie exercitată în comun de ambii părinți.

Prin sentința

civilă nr. 2328 din 02 septembrie 2014, Judecătoria Pașcani a admis excepția necompetenței

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Curtea de

Argeș.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că

norma înscrisă în art. 107 din

Noul C. proc.

civ.

nu are caracter absolut, ci relativ, derogând de la

acest principiu competența teritorială în procesele ce privesc personale, divorțul,

procesele privitoare la bunurile imobile, succesiunile.

Astfel, î

n

materie de exercitare a autorității părintești, care reprezintă capătul de cerere

principal, competența teritorială este stabilită prin norme imperative și, fiind

absolută, părțile sau chiar instanța nu o pot înlătura, putând fi invocată potrivit

art. 130

alin. (2) din

Noul C. proc. civ.

S-a

mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 din

Noul C. proc.

civ.

, necompetența este de ordine publică când procesul este de competența

unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, iar conform

art. 126 alin. (1) din

Noul C. proc. civ.

, părțile pot conveni în scris sau,

în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, ca procesele

privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate

de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial

să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Or, din interpretarea

„per a contrario” a dispozițiilor art. 126 din Noul C. de proc. civ., care prevăd

posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la

bunuri, coroborate cu cele ale art. 129 din Noul C. proc. civ., potrivit cărora

necompetența teritorială este de ordine publică dacă părțile nu o pot înlătura,

se desprinde concluzia că,

fiind vorba de o pricină privitoare

la persoane,

competența teritorială este exclusivă, putând fi invocată din oficiu.

Instanța a

apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 din Noul C. proc. civ.,

în funcție de instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul pârâtul, care

reprezintă regula generală în materia competenței teritoriale. S-a avut în vedere

că

pârâtul are domiciliul în municipiul Curtea de Argeș

.

Prin urmare,

instanța a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 114 din Noul

C. proc. civ., deoarece criteriul de determinare a sferei de aplicare a acestei

norme îl reprezintă obiectul cererilor, potrivit voinței exprese a legiuitorului,

fiind în competența instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul

sau reședința persoana ocrotită, doar cererile privind ocrotirea persoanei fizice

date de C. civ. în competeța instanței de tutelă și de familie. Cum potrivit dispozițiilor

Noului C. civ., legiuitorul a dat denumirea ”Ocrotirea persoanei fizice” unui titlu

din Cartea I ”Despre Persoane”, instanța a considerat că doar la cererile din acest

titlu face referire art. 114 din Noul C. proc. civ. S-a apreciat totodată că

art. 114 nu poate fi extins, pe cale de interpretare, asupra cererilor cu un alt

obiect, cum este situația în prezenta speță, dispozițiile privitoare la exercitarea

autorității părintești regăsindu-se în C. civ. în altă parte decât în titlul referitor

la ocrotirea persoanei fizice, și anume, în Cartea a II-a, Titlul IV. Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca norma prevăzută de art. 114 din Noul C. proc. civ. să

se aplice și pentru alte cereri, ar fi precizat acest lucru expres.

Învestită prin declinare,

Judecătoria Curtea de Argeș a pronunțat sentința civilă nr. 1157 din 30

octombrie 2014, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat,

la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Pașcani; constatând

intervenit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că

între reclamantă și pârât a existat o relație de concubinaj

din care a rezultat minora G.L.E.M., năsută în anul 2004, în Zaragoza, Spania. În

anul 2012 reclamanta a revenit împreună cu minora, în țară, locuind temporar în

localitatea Curtea de Argeș și ulterior în localitatea C., jud. Iași. La data introducerii

cererii de chemare în judecată, minora locuia în localitatea C., la domiciliul bunicilor

paterni.

alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanța

în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu

prevede altfel.

Norma de lege citată stabilește

regula generală în materie de competență teritorială, astfel că în cazul în care

se constată existența unei norme speciale se va acorda eficiență acesteia din urmă

în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

Potrivit art. 114

alin. (1) C. proc. civ. dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea

persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie

se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul

sau reședința persoana ocrotită.

La Titlul III C. civ.

- Ocrotirea persoanei fizice - Capitolul I, art. 106 alin. (1) se prevede că, ocrotirea

minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament

sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege.

Așadar, ocrotirea minorului

se realizează în primul rând prin părinți și doar în măsura în care aceștia nu își

pot îndeplini atribuțiile ce le revin în acest sens se dispune în favoarea tutelei,

plasamentului ori, după caz, alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de

lege.

Cererea prin care se solicită

exercitarea autorității părintești și stabilirea domiciliului minorului este o cerere

în materie de ocrotire a persoanei fizice minor. Ori, asemenea cereri revin, în

virtutea art. 107 alin. (1) C. proc. civ. instanței în a cărei circumscripție teritorială

își are domiciliul minorul, ca și persoană ocrotită.

S-a reținut de către instanță

că normele legale incidente exercitării autorității părintești și stabilirii domiciliului

minorului nu se regăsesc în capitolul destinat ocrotirii persoanei fizice, ci ulterior

în Titlul VI al Cărții a II-a. Însă, la art. 486 C. civ. se dispune că, ori de câte

ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la

îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe

părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială,

hotărăște potrivit interesului superior al copilului.

Așadar, s-a constatat

că, potrivit C. civ., cererile în materie de exercitare a autorității părintești

și stabilire a domiciliului revin în competența de soluționare a instanței de tutelă.

Fiind o cerere care vizează ocrotirea minorului și care se soluționează de instanța

de tutelă, în mod evident sunt aplicabile, în materie de competență regulile edictate

la art. 114 C. proc. civ.

Pe de altă parte, s-a

reținut că potrivit art. 5 din Convenția de la Haga privind competența, legea aplicabilă,

recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și

măsurile privind protecția copiilor, ratificată prin Legea nr. 361/2007, autoritățile

judiciare sau administrative ale statelor contractante de la reședința obișnuită

a copilului au competența de a lua măsuri de protecție a persoanei copilului sau

a bunurilor acestuia.

În concluzie, instanța

a statuat că prezenta cerere revine spre competentă soluționare instanței în a cărei

circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința minora G.L.E.M., care

la data introducerii cererii, locuia în localitatea C., jud. Iași.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133

pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În speță, situația juridică

invocată prin acțiune derivă din raportul de filiație dintre minoră și părinții

săi, ceea ce determină incidența regulilor în materia autorității părintești.

Potrivit dispozițiilor

art. 486 C. civ., ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la

exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de

tutelă este cea care hotărăște, potrivit interesului superior al copilului.

Conform dispozițiilor

art. 114 alin. (1) C. proc. civ., cererile privind ocrotirea persoanei fizice date

de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța

în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana

ocrotită.

Sintagma „cereri privind

ocrotirea persoanei fizice” include și cererea vizând ocrotirea minorului prin părinți,

în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. civ., respectiv cererile care decurg din

autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a II-a „Despre familie”

C. civ.

Totodată, se reține și

incidența dispozițiilor art. 265 C. civ., potrivit cărora toate măsurile date prin

Cartea a II-a „Despre familie” C. civ. în competența instanței judecătorești, toate

litigiile privind aplicarea dispozițiilor acestei cărți, precum și măsurile de ocrotire

a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competența instanței de tutelă. Teza

finală a acestui text de lege se referă la faptul că dispozițiile art. 107 C.

civ. sunt aplicabile în mod corespunzător.

În speță, persoana ocrotită

este minora G.L.E.M., în interesul căreia reclamanta, mama acesteia, a promovat

acțiunea.

La data introducerii acțiunii

minora locuia în localitatea C., jud. Iași, fiind înscrisă la cursurile Liceului

tehnologic C. în anul școlar 2014 - 2015, astfel cum rezultă din adeverința eliberată

în 16 octombrie 2014, depusă la dosar de reclamantă.

În consecință, față de

cele mai sus reținute și în raport de prevederilor legale anterior evocate, instanța

de tutelă competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Pașcani, în circumscripția

căreia se află domiciliul minorei.

Față de considerentele

reținute,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pașcani.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie

2014.