ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3416/2014

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 22 mai 2014, reclamanta M.L.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G.M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ca exercitarea autorității părintești asupra minorei G.L.E.M., născută în anul 2004, să se realizeze în mod exclusiv de către reclamantă, ca locuința minorei să fie stabilită la domiciliul său în Spania și să se dispună cu privire la obligația privind pensia de întreținere datorată minorei, iar, în subsidiar, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de acord parental al pârâtului pentru ca minorei să i se poată întocmi pașaport și să poată călători pe ruta România-Spania, tur-retur.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 și urm. C. civ., art. 114 Noul C. proc. civ. Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat să se stabilească în favoarea sa un program de legături personale cu minora, la domiciliul său din Curtea de Argeș. La data de 11 iulie 2014, reclamanta și-a modificat cererea principală solicitând ca locuința minorei să fie stabilită la domiciliul său din C. La data de 06 august 2014, reclamanta-pârâtă și-a modificat cererea principală și cererea modificatoare reiterând solicitările din cererea introductivă. Pârâtul a depus cerere reconvențională prin care a solicitat și ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți.

Prin sentința civilă nr. 2328 din 02 septembrie 2014, Judecătoria Pașcani a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că norma înscrisă în art. 107 din Noul C. proc. civ. nu are caracter absolut, ci relativ, derogând de la acest principiu competența teritorială în procesele ce privesc personale, divorțul, procesele privitoare la bunurile imobile, succesiunile. Astfel, î n materie de exercitare a autorității părintești, care reprezintă capătul de cerere principal, competența teritorială este stabilită prin norme imperative și, fiind absolută, părțile sau chiar instanța nu o pot înlătura, putând fi invocată potrivit art. 130 alin. (2) din Noul C. proc.

civ. S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 din Noul C. proc. civ. , necompetența este de ordine publică când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, iar conform art. 126 alin. (1) din Noul C. proc. civ. , părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. Or, din interpretarea „per a contrario” a dispozițiilor art. 126 din Noul C. de proc.

civ., care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri, coroborate cu cele ale art. 129 din Noul C. proc. civ., potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică dacă părțile nu o pot înlătura, se desprinde concluzia că, fiind vorba de o pricină privitoare la persoane, competența teritorială este exclusivă, putând fi invocată din oficiu. Instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 din Noul C. proc. civ., în funcție de instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul pârâtul, care reprezintă regula generală în materia competenței teritoriale. S-a avut în vedere că pârâtul are domiciliul în municipiul Curtea de Argeș . Prin urmare, instanța a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 114 din Noul C. proc.

civ., deoarece criteriul de determinare a sferei de aplicare a acestei norme îl reprezintă obiectul cererilor, potrivit voinței exprese a legiuitorului, fiind în competența instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, doar cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competeța instanței de tutelă și de familie. Cum potrivit dispozițiilor Noului C. civ., legiuitorul a dat denumirea ”Ocrotirea persoanei fizice” unui titlu din Cartea I ”Despre Persoane”, instanța a considerat că doar la cererile din acest titlu face referire art. 114 din Noul C. proc. civ. S-a apreciat totodată că art. 114 nu poate fi extins, pe cale de interpretare, asupra cererilor cu un alt obiect, cum este situația în prezenta speță, dispozițiile privitoare la exercitarea autorității părintești regăsindu-se în C. civ.

în altă parte decât în titlul referitor la ocrotirea persoanei fizice, și anume, în Cartea a II-a, Titlul IV. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca norma prevăzută de art. 114 din Noul C. proc. civ. să se aplice și pentru alte cereri, ar fi precizat acest lucru expres. Învestită prin declinare, Judecătoria Curtea de Argeș a pronunțat sentința civilă nr. 1157 din 30 octombrie 2014, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Pașcani; constatând intervenit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că între reclamantă și pârât a existat o relație de concubinaj din care a rezultat minora G.L.E.M., năsută în anul 2004, în Zaragoza, Spania.

În anul 2012 reclamanta a revenit împreună cu minora, în țară, locuind temporar în localitatea Curtea de Argeș și ulterior în localitatea C., jud. Iași. La data introducerii cererii de chemare în judecată, minora locuia în localitatea C., la domiciliul bunicilor paterni. 1. Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Norma de lege citată stabilește regula generală în materie de competență teritorială, astfel că în cazul în care se constată existența unei norme speciale se va acorda eficiență acesteia din urmă în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

Potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ. dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. La Titlul III C. civ. - Ocrotirea persoanei fizice - Capitolul I, art. 106 alin. (1) se prevede că, ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege. Așadar, ocrotirea minorului se realizează în primul rând prin părinți și doar în măsura în care aceștia nu își pot îndeplini atribuțiile ce le revin în acest sens se dispune în favoarea tutelei, plasamentului ori, după caz, alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege.

Cererea prin care se solicită exercitarea autorității părintești și stabilirea domiciliului minorului este o cerere în materie de ocrotire a persoanei fizice minor. Ori, asemenea cereri revin, în virtutea art. 107 alin. (1) C. proc. civ. instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul minorul, ca și persoană ocrotită. S-a reținut de către instanță că normele legale incidente exercitării autorității părintești și stabilirii domiciliului minorului nu se regăsesc în capitolul destinat ocrotirii persoanei fizice, ci ulterior în Titlul VI al Cărții a II-a. Însă, la art. 486 C. civ. se dispune că, ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.

Așadar, s-a constatat că, potrivit C. civ., cererile în materie de exercitare a autorității părintești și stabilire a domiciliului revin în competența de soluționare a instanței de tutelă. Fiind o cerere care vizează ocrotirea minorului și care se soluționează de instanța de tutelă, în mod evident sunt aplicabile, în materie de competență regulile edictate la art. 114 C. proc. civ. Pe de altă parte, s-a reținut că potrivit art. 5 din Convenția de la Haga privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor, ratificată prin Legea nr. 361/2007, autoritățile judiciare sau administrative ale statelor contractante de la reședința obișnuită a copilului au competența de a lua măsuri de protecție a persoanei copilului sau a bunurilor acestuia.

În concluzie, instanța a statuat că prezenta cerere revine spre competentă soluționare instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința minora G.L.E.M., care la data introducerii cererii, locuia în localitatea C., jud. Iași. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În speță, situația juridică invocată prin acțiune derivă din raportul de filiație dintre minoră și părinții săi, ceea ce determină incidența regulilor în materia autorității părintești. Potrivit dispozițiilor art. 486 C. civ., ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă este cea care hotărăște, potrivit interesului superior al copilului.

Conform dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. Sintagma „cereri privind ocrotirea persoanei fizice” include și cererea vizând ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a II-a „Despre familie” C. civ. Totodată, se reține și incidența dispozițiilor art. 265 C. civ., potrivit cărora toate măsurile date prin Cartea a II-a „Despre familie” C. civ.

în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor acestei cărți, precum și măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competența instanței de tutelă. Teza finală a acestui text de lege se referă la faptul că dispozițiile art. 107 C. civ. sunt aplicabile în mod corespunzător. În speță, persoana ocrotită este minora G.L.E.M., în interesul căreia reclamanta, mama acesteia, a promovat acțiunea. La data introducerii acțiunii minora locuia în localitatea C., jud. Iași, fiind înscrisă la cursurile Liceului tehnologic C. în anul școlar 2014 - 2015, astfel cum rezultă din adeverința eliberată în 16 octombrie 2014, depusă la dosar de reclamantă.

În consecință, față de cele mai sus reținute și în raport de prevederilor legale anterior evocate, instanța de tutelă competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Pașcani, în circumscripția căreia se află domiciliul minorei. Față de considerentele reținute,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pașcani. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2014.