ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2731/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, Ia data de 06 noiembrie 2014, reclamantul P.G.l. a chemat în judecată pe pârâta P.A., solicitând; - desfacerea căsătoriei încheiată cu aceasta, la data de 23 septembrie 2007, în fața reprezentantului orașului Zlatna; - stabilirea locuinței minorului P.R.A., rezultat din căsătoria părților la locuința sa, cu exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți; - obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, în cuantum de ¼ din veniturile lunare ale acesteia; - revenirea pârâtei la numele de T. purtat anterior căsătoriei.

Prin sentința civilă nr. 1190 din 13 mai 2015, Judecătoria Alba Iulia a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Alba Iulia a reținut că, întrucât din înscrisurilor depuse la dosar, ultima locuința comună a soților a fost în Spania și că nici una dintre părți nu mai are locuința în țară, în cauză devin incidente dispozițiile art. 914 alin. (2) teza II C. proc. civ. potrivit cărora în lipsa unui acord al părților cererea de divorț este de competența Judecătoriei sectorului 5 București. S-a mai reținut că deși reclamantul a depus la dosar o convenție pe care părțile au încheiat-o la data de 29 octombrie 2014, acesteia nu îi pot fi recunoscute efectele prevăzute de art. 915 alin. (2) prima teză C. proc.

civ. în legătură cu alegerea instanței, întrucât din modul de redactare al textului, coroborat cu art. 930 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că alegerea instanței poate avea loc doar în situația cererilor de divorț prin acordul părților, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. La rândul său, Judecătoria sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 6648 din 24 septembrie 2015, a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. În motivarea sentinței, s-a reținut că potrivit art. 915 alin. (2) C. proc.

civ., competența Judecătoriei sectorului 5 este subsidiară, devenind aplicabilă doar dacă nu există nici un fel de convenție între părți pentru a alege o altă judecătorie din România. S-a reținut că în cauză, prin Convenția încheiată la data de 29 octombrie 2014, ambele părți au declarat că sunt de acord ca divorțul și cererile accesorii să fie judecate de către Judecătoria Alba Iulia. Judecătoria sectorului 5 București, a apreciat, contrar primei instanțe sesizate, că manifestările de voință ale părților în sensul alegerii de comun acord a instanței competente sunt perfect valabile, legiuitorul nefăcând nicio distincție cu privire la modalitatea de desfacere a căsătoriei. S-a apreciat că dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc.

civ. fac vorbire de posibilitatea părților de „a conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie", iar din interpretarea acestei sintagme nu se poate deduce că numai în caz de cerere comună părțile au posibilitatea alegerii instanței competente. De altfel, s-a apreciat că dispozițiile legale. În discuție nu stabilesc necesitatea unui acord expres sau comun de alegere a instanței competente și nici în C. civ. nu există mențiuni referitoare la forma acordului în cazul alegerii instanței competente (cum a procedat, de exemplu, în cazul acordului prevăzut pentru alegerea legii aplicabile desfacerii căsătoriei - art. 2599 C. civ.), astfel că acest acord ar putea rezulta, de exemplu, din faptul că pârâtul depune întâmpinare și nu invocă excepția necompetenței teritoriale sau pârâtul poate menționa în procura dată mandatarului că este de acord ca cererea de divorț să fie soluționată de instanța pe care a învestit-o reclamantul.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba lulia, Ia data de 6 noiembrie 2014, reclamantul P.G.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P.A. desfacerea căsătoriei încheiate între părți, precum și soluționarea capetelor de cerere accesorii. Astfel cum au reținut ambele instanțe în conflict, ultima locuință comună a soților a fost pe teritoriul Spaniei, iar la data introducerii acțiunii de divorț, nici reclamantul și nici pârâta nu mai aveau locumța în România. Potrivit art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul, nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorț fiind de competența Judecătoriei sectorului 5 București.

Această dispoziție legală consacră posibilitatea alegerii de către părți a instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cererea de divorț, în ipoteza expres arătată de către legiuitor, respectiv aceea în care niciuna dintre părți nu are locuința în România la data formulării cererii. Norma specială în discuție se aplică atât în cazul divorțului remediu (prin acordul soților ori din motive de sănătate) reglementat de art. 929 - 933 C. proc. civ., cât și al divorțului din culpa soților reglementat de art. 934 - 935 C. proc. civ., deoarece este plasată în cadrul dispozițiilor comune procedurii divorțului. Ca atare, indiferent de forma aleasă pentru desfacerea căsătoriei prin divorț, urmează a se verifica dacă, în ipoteza arătată, părțile au convenit în privința instanței competente, deoarece numai în cazul contrar, competența soluționării cererii de divorț aparține Judecătoriei sectorului 5 București.

În cauză, se reține că la dosarul Judecătoriei Alba Iulia se află convenția încheiată la data de 29 octombrie 2014, formulată anterior introducerii cererii de divorț (Ia 06 noiembrie 2014), prin care atât reclamantul, cât și pârâta și-au manifestat voința ca divorțul și cererile accesorii să fie judecate de către Judecătoria Alba Iulia. Art. 915 alin. (2) C. proc. civ. nu prevede vreo cerință, de fond sau de formă, pentru ca manifestarea de voință a părților să producă efectele preconizate de legiuitor. Drept urmare, sunt aplicabile pe acest aspect prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

privind alegerea de competență, de la care art. 915 alin. (2) derogă expres doar în privința condiției ca instanța aleasă de părți să nu fie necompetentă absolut, din moment ce este posibilă alegerea de competență într-un litigiu privitor la persoane, în timp ce art. 126 alin. (1) prevede explicit că o asemenea convenție a părților este admisibilă numai în litigii referitoare la bunuri și la alte drepturi de care părțile pot dispune și, în aceste cazuri, doar dacă nu este vorba despre o competență teritorială exclusivă. Astfel, pentru ca alegerea de competență să producă efectul extinderii competenței în favoarea instanței alese de părți, este necesar ca înțelegerea părților să fie încheiată în scris (când a fost perfectată anterior formulării cererii de divorț, precum în cauză) și să fie expresă, în sensul ca din cuprinsul său să rezulte explicit opțiunea pentru o anumită instanță, iar aceasta să fie determinată în chiar cuprinsul convenției.

Aceste condiții sunt îndeplinite în cauză, din convenția scrisă și semnata de ambele părți, depusă la dosar, rezultând că părțile au convenit ca cererea de divorț, precum și cererile accesorii acesteia, să fie soluționate de Judecătoria Alba Iulia. Manifestarea de voință a pârâtei în sensul alegerii de comun acord cu reclamantul a instanței competente să soluționeze cererea de divorț nu poate fi contestată, având în vedere că, din analiza actelor din dosar, rezultă că aceeași semnătură a pârâtei se regăsește și pe dovezile de primire a scrisorilor recomandate de trimitere a actelor procedurale efectuate de Judecătoria Alba Iulia, respectiv a adresei privind depunerea întâmpinării și a citației pentru primul termen de judecată fixat.

Cum, în cauză, părțile și-au manifestat acordul de voință pentru alegerea instanței competente să judece divorțul prin convenția încheiată la data de 29 octombrie 2014, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba lulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba lulia. Definitivă. Pronunțată în ședința publică astăzi, 27 noiembrie 2015.