ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 687/2014

Asupra conflictului

de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Gura Humorului la data de 20 iunie 2013, sub nr. 1240/237/2013,

reclamanta Ș.F. a chemat în judecată pe pârâtul C.R., pentru ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei părților, încheiată la 14

iulie 2002 la M. (Milano), stabilirea la reclamantă a domiciliului minorelor

A.H. și V., obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere

pentru minore și exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă.

Prin Sentința civilă

nr. 858 din 20 septembrie 2013, Judecătoria Gura Humorului a admis excepția

necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că ultima locuință comună a soților a fost în

Italia, la Milano, comuna M., că între părți nu a intervenit un acord cu

privire la instanța care să soluționeze cererea de divorț promovată de

reclamantă și că, în raport de dispozițiile art. 914 C. proc. civ., competentă

cu soluționarea cauzei este Judecătoria Sectorului 5 București.

Învestită prin

declinare, Judecătoria sectorului 5 București a pronunțat Sentința civilă nr.

305 din 16 ianuarie 2014, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale

și a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Gura

Humorului, constatând ivit conflictul de competență, a suspendat judecata și a

înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, în speță, reclamanta și-a stabilit domiciliul în

Gura Humorului din luna iulie a anului 2012, iar de atunci locuiește

neîntrerupt cu minorele în această localitate, că în cartea sa de identitate

s-a înscris mențiunea stabilirii domiciliului în Gura Humorului în data de 7

iunie 2013, deci anterior formulării cererii de chemare în judecată, că în

raport de cetățenia părților și de dispozițiile art. 3 lit. b din Regulamentul

(CE) nr. 2201/2003 rezultă că instanțele române sunt competente internațional

în soluționarea cererii și că, față de aceste considerente, în cauză sunt

aplicabile dispozițiile tezei finale a art. 914 C. proc. civ., ce atrag

competența Judecătoriei Gura Humorului.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Judecătoria Gura

Humorului a fost sesizată cu o cerere de divorț, prin care s-a solicitat

desfacerea căsătoriei părților încheiată în Italia, la Milano, com. M. Prin

acțiune s-a precizat că domiciliul reclamantei este în Gura Humorului, jud.

Suceava, iar domiciliul pârâtului este în com. Hudești, sat Vatra, jud.

Botoșani.

Prin întâmpinare

pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale, motivat de faptul că au

încheiat căsătoria în Italia și că ultimul domiciliu comun al soților a fost în

Italia, unde pârâtul locuiește și în prezent.

Față de împrejurarea

că părțile au încheiat căsătoria în Italia, în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competența,

recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială

și în materia răspunderii părintești, potrivit cărora: "Sunt competente să

hotărască în problemele privind divorțul, separarea de corp și anularea căsătoriei

instanțele judecătorești din statul membru:

(a) pe teritoriul

căruia se află;

- reședința obișnuită

a soților sau

- ultima reședință

obișnuită a soților în condițiile în care unul dintre ei încă locuiește acolo

sau

- reședința obișnuită

a pârâtului sau

- în caz de cerere

comună, reședința obișnuită a unuia dintre soți sau

- reședința obișnuită

a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puțin un an imediat

înaintea introducerii cererii sau

- reședința obișnuită

a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puțin șase luni

imediat înaintea introducerii cererii și în cazul în care acesta este fie

resortisant al statului membru respectiv, fie, în cazul Regatului Unit și al

Irlandei, are "domiciliul" în acel loc;

(b) de cetățenie a

celor doi soți sau, în cazul Regatului Unit și al Irlandei, statul

"domiciliului" comun."

Înalta Curte constată

că părțile au cetățenie română, împrejurare ce determină aplicabilitatea

dispozițiilor art. 3 lit. b teza 1, respectiv competența internațională a

instanțelor judecătorești din România în soluționarea pricinii.

Pentru a determina

competența teritorială, urmează a se observa că reclamanta a introdus cererea

la 20 iunie 2013, așadar după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., motiv

pentru care devin incidente prevederile art. 914 din acest act normativ.

Art. 914 C. proc.

civ. dispune: "(1) Cererea de divorț este de competența judecătoriei în

circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă

soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește

în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună,

judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința

pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt

competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia

își are locuința reclamantul.

(2) Dacă nici

reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să

introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui

asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5

al municipiului București.

Ipoteza în cauza de

față este aceea în care pârâtul nu are locuința în țară, iar instanțele române

sunt competente internațional, situație care determină competența instanței de

la domiciliul reclamantului.

Art. 87 C. civ.

stabilește că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării

drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își

are locuința principală".

Ancheta socială

efectuată de Consiliul Local Gura Humorului - Direcția de Asistență Socială, la

dispoziția Judecătoriei Gura Humorului a stabilit că reclamanta a revenit în

țară în iulie 2012, moment de la care locuiește împreună cu minorele în

localitatea Gura Humorului. Totodată, la dosar se află copia cărții de

identitate a reclamantei, eliberată la 19 martie 2013, de SPCLEP Gura

Humorului, care cuprinde mențiunea domiciliului său în această localitate.

Așadar, constatând că

reclamanta are domiciliul în Gura Humorului, în raport de dispozițiile legale

enunțate, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Gura

Humorului.

Înalta Curte observă

că părțile au depus la Judecătoria Sectorului 5 București, după închiderea

dezbaterilor, un înscris denumit "declarație" prin care au solicitat,

de comun acord, în temeiul dispozițiilor art. 914 alin. (2) C. proc. civ.,

soluționarea cauzei la această instanță,

Or, legiuitorul a

permis acordul părților cu privire la alegerea instanței competente în

soluționarea cererii de divorț numai în situația în care niciuna din părți nu

are locuința în țară, ceea ce în speță nu se verifică.

De asemenea, trebuie

observat și că situația reglementată de dispozițiile art. 914 alin. (2) C.

proc. civ. este diferită de alegerea de competență prevăzută de art. 126 alin.

(1) C. proc. civ., care este posibilă numai în cazul proceselor privitoare la

bunuri și la alte drepturi de care părțile pot să dispună.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM