ÎCCJ, decizie (scj.ro #81615)

Căsătorie încheiată într-un stat membru al Uniunii Europene. Acțiune de divorț introdusă după intrarea în vigoare a Noului cod de procedură civilă. Competența de soluționare a cauzei Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența instanțelor. Index alfabetic : competență - conflict negativ - divorț Noul Cod de procedură civilă, art. 914 Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, art. 3 lit. b) Dispozițiile art. 3 lit. b) teza I din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, determină competența internațională a instanțelor judecătorești din România în soluționarea acțiunii de divorț prin care părțile, cetățeni români, solicită desfacerea căsătoriei încheiată într-un stat membru al Uniunii Europene.

Iar, în ipoteza în care pârâtul nu are locuința în țară, competența teritorială de soluționare a acțiunii introdusă după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, aparține instanței de la domiciliul reclamantului, potrivit dispozițiilor art. 914 alin. (1). Secția I civilă, decizia nr. 687 din 27 februarie 2014 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului la data de 20.06.2013, reclamanta Ș.F. a chemat în judecată pe pârâtul C.R., solicitând desfacerea căsătoriei părților, încheiată la 14.07.2002 la Melzo (Milano), stabilirea la reclamantă a domiciliului minorelor A.H. și V., obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere pentru minore și exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă.

Prin sentința civilă nr. 858 din 20.09.2013, Judecătoria Gura Humorului a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că ultima locuință comună a soților a fost în Italia, la Milano, comuna Melzo, că între părți nu a intervenit un acord cu privire la instanța care să soluționeze cererea de divorț promovată de reclamantă și că, în raport de dispozițiile art. 914 C.pr.civ., competentă cu soluționarea cauzei este Judecătoria Sectorului 5 București. Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 5 București a pronunțat sentința civilă nr. 305 din 16.01.2014, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Gura Humorului; constatând ivit conflictul de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a reținut că, în speță, reclamanta și-a stabilit domiciliul în Gura Humorului din luna iulie a anului 2012, iar de atunci locuiește neîntrerupt cu minorele în această localitate, că în cartea sa de identitate s-a înscris mențiunea stabilirii domiciliului în Gura Humorului în data de 7.06.2013, deci anterior formulării cererii de chemare în judecată, că în raport de cetățenia părților și de dispozițiile art. 3 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 rezultă că instanțele române sunt competente internațional în soluționarea cererii și că în cauză sunt aplicabile dispozițiile tezei finale a art. 914 C.pr.civ., ce atrag competența Judecătoriei Gura Humorului.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C.pr.civ., Înalta Curte a reținut următoarele: Judecătoria Gura Humorului a fost sesizată cu o cerere de divorț, prin care s-a solicitat desfacerea căsătoriei părților încheiată în Italia, la Milano, corn, Melzo. Prin acțiune s-a precizat că domiciliul reclamantei este în Gura Humorului, jud. Suceava, iar domiciliul pârâtului este în com. Hudești, jud. Botoșani. Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale, motivat de faptul că au încheiat căsătoria în Italia și că ultimul domiciliu comun al soților a fost în Italia, unde pârâtul locuiește și în prezent.

Față de împrejurarea că părțile au încheiat căsătoria în Italia, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, potrivit cărora: "Sunt competente să hotărască în problemele privind divorțul, separarea de corp și anularea căsătoriei instanțele judecătorești din statul membru: (a) pe teritoriul căruia se află reședința obișnuită a soților sau ultima reședință obișnuită a soților în condițiile în care unul dintre ei încă locuiește acolo sau reședința obișnuită a pârâtului sau în caz de cerere comună, reședința obișnuită a unuia dintre soți sau reședința obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puțin un an imediat înaintea introducerii cererii sau reședința obișnuită a reclamantului în.

cazul în care acesta a locuit acolo cel puțin șase luni imediat înaintea introducerii cererii și în cazul în care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv, fie, în cazul Regatului Unit și al Irlandei, are „ domiciliul" în acel loc; (b) de cetățenie a celor doi soți sau, în cazul Regatului Unit și al Irlandei, statul „domiciliului" comun. " Înalta Curte constată că părțile au cetățenie română, împrejurare ce determină aplicabilitatea dispozițiilor art. 3 lit. b) teza I, respectiv competența internațională a instanțelor judecătorești din România în soluționarea pricinii. Pentru a determina competența teritorială, urmează a se observa că reclamanta a introdus cererea la 20 iunie 2013, așadar după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, motiv pentru care devin incidente prevederile art. 914 din acest act normativ.

Art. 914 C.proc.civ. dispune: "(1) Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

(2) Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, în lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.” Ipoteza în cauza de față este aceea în care pârâtul nu are locuința în țară, iar instanțele române sunt competente internațional, situație care determină competența instanței de la domiciliul reclamantului. Art. 87 Cod civil stabilește că „Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală". Ancheta socială efectuată de Consiliul Local Gura Humorului - Direcția de Asistență Socială, la dispoziția Judecătoriei Gura Humorului a stabilit că reclamanta a revenit în țară în iulie 2012, moment de la care locuiește împreună cu minorele în localitatea Gura Humorului.

Totodată, la dosar se află copia cărții de identitate a reclamantei, eliberată la 19.03.2013, care cuprinde mențiunea domiciliului său în această localitate. Așadar, constatând că reclamanta are domiciliul în Gura Humorului, în raport de dispozițiile legale enunțate, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Gura Humorului. Înalta Curte observă că părțile au depus la Judecătoria Sectorului 5 București, după închiderea dezbaterilor, un înscris denumit "declarație" prin care au solicitat, de comun acord, în temeiul dispozițiilor art. 914 alin. (2) C.pr.civ., soluționarea cauzei la această instanță, Or, legiuitorul a permis acordul părților cu privire la alegerea instanței competente în soluționarea cererii de divorț numai în situația în care niciuna din părți nu are locuința în țară, ceea ce în speță nu se verifică.

De asemenea, trebuie observat și că situația reglementată de dispozițiile art. 914 alin. (2) C.pr.civ. este diferită de alegerea de competență prevăzută de art. 126 alin. (1) C.pr.civ., care este posibilă numai în cazul proceselor privitoare la bunuri și la alte drepturi de care părțile pot să dispună. Pentru aceste considerente, Înalta Curte a stabilit competența competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.