ÎCCJ, decizie (scj.ro #81615)

Căsătorie încheiată într-un stat membru al

Uniunii Europene. Acțiune de divorț introdusă după intrarea

în vigoare a Noului cod de procedură civilă. Competența de soluționare

a cauzei

Cuprins

pe materii :

Drept procesual civil. Competența

instanțelor.

Index

alfabetic :

competență

-

conflict negativ

-

divorț

Noul Cod de procedură civilă,

art. 914

Regulamentul

(CE) nr. 2201/2003, art. 3 lit. b)

Dispozițiile art. 3 lit. b) teza I din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003

privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor

judecătorești în materie matrimonială și în materia

răspunderii părintești, determină competența

internațională a instanțelor judecătorești din România

în soluționarea acțiunii de divorț prin care părțile,

cetățeni români, solicită desfacerea căsătoriei

încheiată într-un stat membru al Uniunii Europene.

Iar, în ipoteza în care pârâtul nu are locuința în țară,

competența teritorială de soluționare a acțiunii

introdusă după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură

civilă, aparține instanței de la domiciliul reclamantului,

potrivit dispozițiilor art. 914 alin. (1).

Secția

I civilă, decizia nr. 687

din 27 februarie 2014

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura

Humorului la data de 20.06.2013, reclamanta Ș.F. a chemat în judecată

pe pârâtul C.R., solicitând desfacerea căsătoriei părților,

încheiată la 14.07.2002 la Melzo (Milano), stabilirea la reclamantă a

domiciliului minorelor A.H. și V., obligarea pârâtului la plata unei

pensii lunare de întreținere pentru minore și exercitarea

autorității părintești exclusiv de către mamă.

Prin sentința civilă nr. 858 din 20.09.2013,

Judecătoria Gura Humorului

a admis excepția necompetenței

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

că ultima locuință comună a soților a fost în Italia,

la Milano, comuna Melzo, că între părți nu a intervenit un acord

cu privire la instanța care să soluționeze cererea de

divorț promovată de reclamantă și că, în raport de

dispozițiile art. 914 C.pr.civ., competentă cu soluționarea

cauzei este Judecătoria Sectorului 5 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 5

București a

pronunțat

sentința civilă nr. 305 din

16.01.2014,

prin care a admis excepția

necompetenței

teritoriale și a declinat, la rândul său, competența în favoarea

Judecătoriei Gura Humorului; constatând ivit conflictul de

competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Instanța a reținut că, în speță,

reclamanta și-a stabilit domiciliul în Gura Humorului din luna iulie a

anului 2012, iar de atunci locuiește neîntrerupt cu minorele în

această localitate, că în cartea sa de identitate s-a înscris

mențiunea stabilirii domiciliului în Gura Humorului în data de 7.06.2013,

deci anterior formulării cererii de chemare în judecată, că în

raport de cetățenia părților și de dispozițiile

art. 3 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 rezultă că

instanțele române sunt competente internațional în soluționarea

cererii și că în cauză sunt aplicabile dispozițiile tezei

finale a art. 914 C.pr.civ., ce atrag competența Judecătoriei Gura

Humorului.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a

cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2

raportat la art. 135 alin. (1) C.pr.civ., Înalta Curte a reținut

următoarele:

Judecătoria Gura Humorului a fost sesizată cu o cerere

de divorț, prin care s-a solicitat desfacerea căsătoriei

părților încheiată în Italia, la Milano, corn, Melzo. Prin

acțiune s-a precizat că domiciliul reclamantei este în Gura

Humorului, jud. Suceava, iar domiciliul pârâtului este în com. Hudești,

jud. Botoșani.

Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția

necompetenței

teritoriale, motivat de

faptul că au încheiat căsătoria în Italia și că

ultimul

domiciliu comun al soților a fost în Italia, unde pârâtul

locuiește și în prezent.

Față de împrejurarea că părțile au

încheiat căsătoria în Italia, în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind

competența, recunoașterea și executarea hotărârilor

judecătorești în materie matrimonială și în materia

răspunderii părintești, potrivit cărora: "Sunt

competente să hotărască în problemele privind

divorțul, separarea de corp și anularea

căsătoriei instanțele judecătorești

din statul

membru: (a) pe teritoriul căruia se află reședința

obișnuită a soților sau ultima reședință

obișnuită a soților în condițiile în care unul dintre ei

încă locuiește acolo sau reședința obișnuită a

pârâtului sau în caz de cerere comună, reședința

obișnuită a unuia dintre soți sau reședința

obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel

puțin un an imediat înaintea introducerii cererii sau reședința

obișnuită a reclamantului în. cazul în care acesta a locuit acolo cel

puțin șase luni imediat înaintea introducerii cererii și în

cazul în care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv, fie, în

cazul Regatului Unit și al Irlandei, are „ domiciliul" în acel loc;

(b) de cetățenie a celor doi soți sau, în cazul Regatului Unit

și al Irlandei, statul „domiciliului" comun. "

Înalta Curte constată că părțile au

cetățenie română, împrejurare ce determină aplicabilitatea

dispozițiilor art. 3 lit. b) teza I, respectiv competența internațională

a instanțelor judecătorești din România în soluționarea

pricinii.

Pentru a determina competența teritorială,

urmează a se observa că reclamanta a introdus cererea la 20 iunie

2013, așadar după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură

civilă, motiv pentru care devin incidente prevederile art. 914 din acest

act normativ.

Art. 914 C.proc.civ. dispune: "(1) Cererea de divorț

este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se

află cea din urmă locuință comună a soților.

Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă

niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția

judecătoriei în care se află cea din urmă locuință

comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția

căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința

în țară și instanțele române sunt competente

internațional, este competentă judecătoria în

circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

(2) Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au

locuința în țară, părțile pot conveni să

introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, în

lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența

Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.”

Ipoteza în cauza de față este aceea în care pârâtul nu

are locuința în țară, iar instanțele române sunt competente

internațional, situație care determină competența

instanței de la domiciliul reclamantului.

Art. 87 Cod civil stabilește că „Domiciliul persoanei

fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților

sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are

locuința principală".

Ancheta socială efectuată de Consiliul Local Gura

Humorului - Direcția de Asistență Socială, la

dispoziția Judecătoriei Gura Humorului a stabilit  că

reclamanta a revenit în țară în iulie 2012, moment de la care

locuiește împreună cu minorele în localitatea Gura Humorului.

Totodată, la dosar se află copia cărții de identitate a

reclamantei, eliberată la 19.03.2013, care cuprinde

mențiunea   domiciliului   său

în   această

localitate.

Așadar, constatând că reclamanta

are domiciliul în Gura Humorului,

în raport de dispozițiile

legale enunțate, competența de soluționare a cauzei revine

Judecătoriei Gura Humorului.

Înalta Curte observă că părțile au depus la

Judecătoria Sectorului 5 București, după închiderea

dezbaterilor, un înscris denumit "declarație" prin care au

solicitat, de comun acord, în temeiul dispozițiilor art. 914 alin. (2)

C.pr.civ., soluționarea cauzei la această instanță,

Or, legiuitorul a permis acordul părților cu privire

la alegerea instanței competente în soluționarea cererii de

divorț numai în situația în care niciuna din părți nu are

locuința în țară, ceea ce în speță nu se

verifică.

De asemenea, trebuie observat și că situația

reglementată de dispozițiile art. 914 alin. (2) C.pr.civ. este

diferită de alegerea de competență prevăzută de art.

126 alin. (1) C.pr.civ., care este posibilă numai în cazul proceselor

privitoare la bunuri și la alte drepturi de care părțile pot

să dispună.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a stabilit competența

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura

Humorului.