ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1202/2015

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei lași sub nr. 27446/245/2013, la data de 28 august 2013, reclamanta N.C.A. a chemat în judecată pe pârâtul N.F.C., solicitând să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate de părți la data de 29 decembrie 2007, din culpa exclusivă a pârâtului, revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, acela de Pașnicii, exercitarea exclusivă a autorității părintești și stabilirea locuinței minorului N.Ș.I.

la mamă, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare, Pârâtul a depus la dosar la data de 20 mai 2014 note de ședință, arătând că este de acord cu admiterea acțiunii, cu precizarea că dorește a se pronunța divorțul prin acordul părților, exercitarea în comun a autorității părintești, stabilirea locuinței minorului la mamă și obligarea sa ia plata pensiei de întreținere, stabilită la nivelul venitului minim pe economie, întrucât nu realizează venituri, precum și stabilirea unui program în cadrul căruia să fie realizate legăturile personale eu minorul. De asemenea a depus ia dosar procura specială autentificată din 20 septembrie 2013 de B.N.P., C.R. Prin sentința civilă nr. 9818 din 15 iulie 2014, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

În motivarea hotărârii de declinare, Tribunalul Iași a reținut următoarele; Potrivit înscrisurilor atașate la dosar și a susținerilor părților, în prezent reclamanta are reședința în Italia, iar pârâtul are reședința în Germania, nerezultând faptul ca vreuna dintre părți mai locuiește în circumscripția teritorială a judecătoriei Iași. Cum nici una dintre părți nu mai are locuința efectivă în circumscripția Judecătoriei Iași, și nici în țară, devin incidente dispozițiile art. 9.14 alin. (2) C. proc. civ. și, reținând faptul că nu s-a invocat și nici dovedit un acord expres ai părților privind alegerea de competență, instanța a admis excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei iași, iar, în temeiul dispozițiilor art. 132 C. proc.

civ. a declinat cauza în favoarea Judecătoriei sector 5 București. Prin sentința civilă nr. 884 din 30 ianuarie 2015, Judecătoria sector 5 București a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, pe care a invocat-o din oficiu, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei lași și, constatând ivit un conflict de competență, a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că părțile nu au domiciliul comun în București, sectorul 5, iar la data introducerii cererii de chemare în judecată reclamanta locuia în Italia, iar pârâtul în Germania. Potrivit art. 914 alin. (2) C. proc.

civ., dacă nici reclamantul nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorț fiind de competența Judecătoriei sectorului 5. Prin urmare, competența Judecătoriei sectorului 5 București este, în acest caz, subsidiară, devenind aplicabilă dacă nu există nici un fel de convenție între părți pentru a alege o altă judecătorie din România. în cauză, însă, prin procura specială autentificată din 20 septembrie 2013 de B.N.P., C.R., pârâtul a mandatat pe avocatul C.G.V., printre altele, „să îl reprezinte cu puteri depline în fața Judecătoriei Iași în procesul civil ce face obiectul, Dosarului nr. 27446/245/2013 aflat pe rolul pe rolul Judecătoriei Iași". S-a apreciat că, pe de o parte, mențiunea expresă din cuprinsul procurii reprezintă o alegere a locului judecății formulată de către pârât.

Astfel, voința mandantului este evidentă cu privire la locul judecății, și anume Judecătoria Iași. Pe de altă parte, voința reclamantei de a se judeca la Judecătoria lași a devenit evidentă odată cu introducerea acțiunii pe rolul Judecătoriei Iași. Prin urmare, s-a reținut că manifestările de voință ale părților, în sensul alegerii de comun acord a instanței competente sunt evidente, chiar daca la dosarul cauzei nu a fost depus un înscris cu denumirea de „acord expres de alegere a Judecătoriei lași drept instanță competentă teritorial". Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată in haza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., Înalta Curte reține armatoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, reclamanta N.C.A. a chemat în judecată pe pârâtul N.F.C., solicitând sa se dispună desfacerea căsătoriei încheiate de părți la data de 29 decembrie 2007, din culpa exclusivă a pârâtului, revenirea reclamantei Ia numele avut anterior căsătoriei, acela de P., exercitarea exclusivă a autorității părintești și stabilirea locuinței minorului N.Ș.l. la mamă, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta locuiește, în prezent, în Italia, iar pârâtul în Germania, ambii fiind cetățeni români. Prin procura specială autentificată din 20 septembrie 2013 de B.N.P., C.R., pârâtul a mandatat pe avocatul C.G.V.

„să îl reprezinte cu puteri depline în țâța Judecătoriei Iași în procesul civil ce face obiectul Dosarului nr. 27446/245/2013 aflat pe rolul pe Judecătoriei lași". Potrivit art. 914 alin. (2) din C. proc. civ., dacă nici reclamantul nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorț fiind de competența Judecătoriei sectorului 5. Manifestarea de voință a părților în sensul alegerii de comun acord a instanței competente să soluționeze divorțul decurge din introducerea acțiunii pe rolul Judecătoriei Iași de către reclamantă, coroborată cu mențiunea din procura specială autentificată din 20 septembrie 2013 de B.N.P., C.R., care reprezintă o alegere a locului judecății formulată de către pârât, aceste acte juridice echivalând cu acordul expres al părților pentru alegerea unei instanțe.

Competența Judecătoriei sectorului 5 București este în acest caz subsidiară, devenind aplicabilă în cazul în care între părți nu există nici un fel de convenție referitoare la alegerea unei instanțe din România. Cum, în cauză, părțile și-au manifestat acordul de voință pentru alegerea instanței competente să judece divorțul, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 mai 2015.