ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 908/2015

Asupra conflictului de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la data 9 aprilie 2014, sub nr. 3426/279/2014, reclamantul V.C. a chemat în judecată pe pârâta V.N. solicitând desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 24 octombrie 2004, să se stabilească ca autoritatea părintească cu privire la minorii rezultați din căsătorie să fie exercitată exclusiv de reclamant, să se stabilească locuința minorilor la reclamant, cu obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, înregistrată pe rolul aceleiași instanțe, prin care a arătat că nu este întemeiată cererea reclamantului și a solicitat ca desfacerea căsătoriei să se realizeze din vina exclusivă a reclamantului-pârât, ca autoritatea părintească cu privire la minori să fie exercitată exclusiv de ea, iar locuința minorilor să se stabilească la locuința ei și tatăl să fie obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea copiilor. Prin sentința civilă nr. 3255 din 7 octombrie 2014, Judecătoria Piatra Neamț a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Instanța a reținut că, din actele depuse de reclamantul-pârât la dosar rezultă că, la data promovării acțiunii, acesta avea locuința în Anglia. De asemenea, în ședința publică de la 7 octombrie 2014, reprezentantul pârâtei-reclamante a învederat instanței că locuința acesteia este în Anglia, fiind stabilită în această țară anterior promovării acțiunii. Reclamantul, prin apărător, a confirmat faptul că ambii soți aveau, la data promovării acțiunii, locuința în Anglia. Instanța a reținut că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Instanța a constatat că, în cauză, nu este incidentă prima teză a art. 914 alin. (1) C. proc. civ., care stabilește competența în materie de divorț ca aparținând instanței în circumscripția ultimei locuințe comune a părților deoarece, la data sesizării instanței, niciunul dintre soți nu mai locuia în circumscripția Judecătoriei Piatra Neamț, ambii având reședința în Anglia. De asemenena, nu sunt incidente nici prevederile tezei a II-a art. 914 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc că cererea de divorț este de competența teritorială a judecătoriei în circumscripția căreia locuiește soțul pârât deoarece, la data sesizării instanței, pârâta avea reședința în Anglia.

În condițiile în care s-a constatat inexistența unei locuințe a pârâtei în România, iar din punct de vedere al raporturilor procesuale de drept internațional privat competența aparține instanțelor române [conform art. 3 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 ca stat membru de cetățenie a celor doi soți] și nici locuința reclamantului nu se află pe teritoriul României, și în lipsa unui acord expres al soților cu privire la alegerea competenței, instanța a apreciat că devin incidente dispozițiile tezei a II-a alin. (2) al art. 914 C. proc. civ. care stabilesc competența specială a Judecătoriei sector 5 al municipiului București.

Învestită prin declinare, prin sentința civilă nr. 777 din 29 ianuarie 2015, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 București, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea stabilirii instanței competente. Instanța a reținut că, față de dispozițiile art. 914 alin. (2) C. proc. civ., competența Judecătoriei sectorului 5 de a soluționa cererea de divorț, în cazul în care, la data introducerii cererii, nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, este subsidiară, devenind aplicabilă dacă nu există nici un fel de convenție între părți pentru a alege o altă judecătorie din România.

A constatat instanța că în cauză a intervenit un acord al părților asupra alegerii unei instanțe din România pentru soluționarea divorțului în sensul art. 914 alin. (2) teza ultima C. proc. civ., chiar dacă la dosarul cauzei nu a fost depus un înscris cu denumirea de „acord expres de alegere a Judecătoriei Piatra Neamț drept instanță competentă teritorial”. Astfel, prin procura emisă la 29 aprilie 2014 de Ambasada României la Londra, secția consulară, pârâta a mandatat un avocat pentru a o reprezenta cu puteri depline la Tribunalul Piatra Neamț, în cauza având ca obiect procesul de divorț de V.C., înregistrat la Judecătoria Piatra Neamț, mențiunea expresă din cuprinsul procurii reprezentând o alegere a locului judecății formulată de către pârâtă, chiar dacă, dintr-o insuficientă cunoaștere a normelor de procedură, s-a făcut referire la Tribunalul Neamț.

A reținut instanța că este evidentă voința mandatarului cu privire la locul judecății, anume orașul Piatra Neamț. Pe de altă parte, voința reclamantului de a se judeca la Judecătoria Piatra Neamț a devenit evidentă odată cu introducerea acțiunii pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț. Instanța a mai reținut că dispozițiile art. 914 alin. (2) C. proc. civ. fac vorbire de posibilitatea părților de „a conveni”, fără să se stabilească necesitatea unui acord expres în acest sens și nici în C. civ. nu există mențiuni referitoare la forma acordului în cazul alegerii instanței competente. Legiuitorul a procedat în acest mod, de exemplu, în cazul acordului prevăzut pentru alegerea legii aplicabile desfacerii căsătoriei (art. 2599 C. civ.).

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 914 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul, nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorț fiind de competența Judecătoriei sectorului 5. Se reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la data de 9 aprilie 2014, reclamantul V.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta V.N. desfacerea căsătoriei încheiate între părți, precum și soluționarea capetelor de cerere accesorii.

Ulterior, la data de 10 iunie 2014 a fost înregistrată, la aceeași instanță, întâmpinare și cerere reconvețională formulată de pârâta V.N. Înalta Curte constată că, așa cum au reținut ambele instanțe în conflict, nici reclamantul, nici pârâtul nu mai aveau domiciliul sau reședința în România la data introducerii acțiunii de divorț. Se exclude însă competența de soluționare a cauzei de către Judecătoria sectorului 5 București, urmare a faptului că, în sensul dispozițiilor art. 914 alin. (2) teza I C. proc. civ., părțile au convenit ca litigiul să fie soluționat de Judecătoria Piatra-Neamț. Or, competența Judecătoriei sectorului 5 Bucureșți are caracter subsidiar, intervenind în materia divorțului numai în lipsa acordului părților asupra instanței competente teritorial să judece pricina.

În cauză, odată cu introducerea acțiunii de divorț, reclamantul și-a manifestat voința ca litigiul să fie soluționat de Judecătoria Piatra Neamț, în a cărei rază teritorială s-a aflat, de altfel, ultimul domiciliu comun al soților. Pârâta la rândul său s-a manifestat similar, în sensul ca divorțul să fie soluționat de Judecătoria Piatra-Neamț, realizându-se convenția părților asupra judecătoriei din România care să soluționeze cauza. Se observă că, prin procura din 29 aprilie 2014, emisă de Ambasada României la Londra, pârâta V.N. a mandatat un avocat care să o reprezinte cu puteri depline “(…) în cauza având ca obiect procesul de divorț de V.C., înregistrat pe rol la Judecătoria Piatra Neamț, Dosar nr. 3426/279/2014”.

Totodată, prin întâmpinarea formulată prin mandatar, pârâta nu a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Piatra Neamț în soluționarea acțiunii având ca obiect divorț și capete de cerere accesorii și a înregistrat propria acțiune de divorț, pe rolul aceleiași instanțe. C. proc. civ. nu cere ca acordul de voință al părților cu privire la instanța competentă să judece cererea de divorț să fie dat expres, în cadrul aceluiași înscris, el putând rezulta și din indicarea aceleiași instanțe realizată chiar separat, dar neechivoc, de fiecare dintre părți. În consecință, în conflictul invit între Judecătoria Piatra Neamț, inițial investitită cu soluționarea cererii de divorț și Judecătoria sectorului 5 București, urmează a decide că revine Judecătoriei Piatra Neamț competența de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cererii de divorț, formulată de reclamantul reclamantul-pârât V.C., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat C.P., cu sediul în Piatra Neamț, str. B., județul Neamț în contradictoriu cu pârâta-reclamantă V.N., cu domiciliul ales la T.R., din Piatra Neamț, Bd. R., județ Neamț, având ca obiect divorț și capete de cerere accesorii, în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2015.