ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2047/2015

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 11 septembrie 2014 reclamantul C.I.C. a chemat în judecată pe parata C.E.M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunță, să dispună desfacerea căsătoriei, prin acordul părților, reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei, stabilirea locuinței minorei rezultate din căsătorie Ia reclamant, exercitarea autorității părintești asupra acesteia de către ambii părinți și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere lunare. în favoarea minorei, raportai la venitul minim pe economie, cu cheltuieli de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373 Iit.

b) raportat la art. 379 pct. 2 C. civ., art. 373 lit. a) C. civ., art. 383 alin. (3) C. civ., art. 400 C. civ., art. 397 C. civ., art. 402 raportai la ari. 529 pct. 1 și 2 C. civ. Prin Sentința civilă nr. 1675 din 10 februarie 2015 Judecătoria Craiova, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 914 alin. (2) C. proc.

civ., având în vedere că ambele părți au reședința în străinătate și nu au convenit printr-un acord scris să aleagă drept instanță competentă în soluționarea prezentei cauzei Judecătoria Craiova, Prin Sentința civilă nr. 3624 din 14 mai 2015 Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea stabilirii instanței competente. Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut că ultima locuință comună a soților, care sunt cetățeni români, a fost în Cipru, unde reclamantul locuiește și în prezent, pârâta locuind în Spania.

Potrivit art. 914 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorț fiind de competența Judecătoriei Sectorului 5 București. Prin urmare, competența Judecătoriei Sectorului 5 București este în acest caz subsidiară, devenind aplicabila dacă nu există nici un fel de convenție între părți pentru a alege o altă judecătorie din România. S-a mai reținut că prin procura emisă la data de 30 octombrie 2014 de Consulatul General al României la Sevilia, pârâta a mandatat-o pe doamna avocat V.L.M. pentru a-i susține interesele în Dosarul nr. 33798/215/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, în cauza având ca obiect procesul de divorț: de C.I.C.

Instanța inițial învestită a apreciat că pentru alegea competenței este necesar un acord expres al soților. S-a reținut că, pe de o parte, mențiunea expresă din cuprinsul procurii reprezintă o alegere a locului judecății formulată de către pârâtă. Conform principiilor de bază ale dreptului românesc, un act juridic trebuie interpretat în sensul în care produce efecte juridice, iar nu în sensul lipsirii sale de asemenea efecte. Pe de altă parte, voința reclamantului de a se judeca la Judecătoria Craiova s-a manifestat prin introducerea acțiunii pe rolul Judecătoriei Craiova, iar a pârâtei prin faptul că nu a invocai excepția necompetenței teritoriale. Ambele părți, prin mandatari, au solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale a judecătoriei Craiova.

S-a mai reținut că manifestările de voință ale părților în sensul alegerii de comun acord a instanței competente sunt evidente, chiar dacă la dosarul cauzei nu a fost depus un înscris cu denumirea de „acord expres de alegere a Judecătoriei Craiova drept instanță competentă teritorial”. Legiuitorul nu circumstanțiază în vreun fel modul de manifestare a acordului părților. Dispozițiile art. 914 alin. (2) C. proc. civ. fac vorbire de posibilitatea părților de „a conveni ” , fără să se stabilească necesitatea unui acord expres în acest sens și nici în Codul civil nu există mențiuni referitoare la forma acordului în cazul alegerii instanței competente. În concluzie Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că părțile au convenit cu privire la competența Judecătoriei Craiova.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, pentru următoarele considerente: Reclamantul C.I.C. a chemat în judecată pe pârâta C.E.M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună desfacerea căsătoriei, prin acordul părților, reluarea de către pârâtă a numelui avui anterior căsătoriei, stabilirea locuinței minorei rezultau: din căsătorie ia reclamant, exercitarea autorității părintești asupra acesteia de către ambii părinți, obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere lunare, în favoarea minorei, raportai: la venitul minim pe economie, cu cheltuieli de judecată.

Conform art. 914 alin. (2) C. proc. civ. în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată (11 septembrie 2014); „Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. In lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București”. În cauză se reține că reclamantul este rezident permanent în Cipru așa cum rezultă de la fila 7 din Dosarul nr. 33798/215/2014 al Judecătoriei Craiova. Pârâta, potrivit certificatului de ia fila 30 este rezident comunitar în Spania unde a solicitai și a obținut înscrierea în Registrul Central pentru Străini din cadrul Direcției Generale de Poliție și Gardă Civilă.

Analizând conținutul cererii de chemare în judecată, al întâmpinării și al procurilor aflate la Dosarul nr. 33798/215/2014 al judecătoriei Craiova (filele 4, 11, 19 și 28) Înalta Curte reține că părțile nu și-au manifestat opțiunea ca pricina să se judece pe rolul judecătoriei Craiova. Faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul judecătoriei Craiova, iar pârâta prin întâmpinare pârâta nu a invocat excepția de necompetență teritorială nu au semnificația unui acord în sensul dispozițiilor art. 914 alin. (2) C. proc. civ. În conținutul celor două procuri (fila 4 și 28) mandatul acordat de reclamantul C.I.C. pentru V.E., respectiv de pârâta C.E.M. pentru V.L.M. este pentru a reprezenta partea în Dosarul nr. 33798/215/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, ceea ce, de asemenea nu este o alegere a instanței în sensul textului de lege evocat.

Înalta Curte menționează că în lipsa acordului părților în sensul alegerii unei alte judecătorii decât Judecătoria Sectorului 5 București pentru soluționarea cererii de divorț, acord care trebuie să intervină până la momentul Ia care prima instanță sesizată își verifică competența, sunt aplicabile dispozițiile art. 914 alin. (2) C. proc. civ. Neinvocarea excepției teritoriale nu are semnificația acordului pârâtei în sensul ca instanța sesizata de reclamant să soluționeze cererea. De altfel, neinvocarea în termen a unei excepții procesuale are ca efect doar decăderea părții din dreptul de a mai invoca excepția. În consecință, având în vedere că părțile nu și-au manifestat acordul de voință în sensul alegerii de comun acord a instanței competente să judece divorțul, devin incidente dispozițiile art. 914 alin. (2) C. proc.

civ. (devenit după republicare art. 915 alin. (2) C. proc. civ.), astfel că Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorie: Sectorului 5 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2015.