ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1982/2015

Asupra cauzei de față reține următoarele Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, sub. nr. 5910/215/2015, la data de 11 martie 2015, reclamantul U.I. a chemat în judecată pe pârâta Ș.R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună modificarea măsurilor referitoare la modalitatea de exercitare a autorității părintești asupra minorei U.M.Ș., născută la data de 26 decembrie 2008, precum și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere lunare către reclamant, în favoarea minorei, conform venitului minim realizat la nivelul economiei naționale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că prin Sentința civilă nr. 11538 din 17 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 1687/215/2013, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei înregistrată la Registrul de Stare Civilă al Consiliului Local Breasta, sub nr. 8 din 25 aprilie 2009, prin acordul părților, reluarea de către pârâtă a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de Șerban, stabilirea locuinței minorei sus menționate la tată și exercitarea autorității părintești cu privire la minoră, în comun, de către ambii părinți precum și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea minorei, în sumă de 168 lei, începând cu data introducerii acțiunii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.

în continuarea motivării cererii, s-a mai precizat de către reclamant că pârâta a refuzat să se implice în procesul de creștere și educare al minorei, manifestă neglijență gravă cu privire ia copil și dezinteres, în prezent este plecată în Italia și a refuzat să îi plătească și pensia de întreținere minorei. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 403 Cod civil raportat la art. 398 alin. (1) C.civ. și art. 402 C. civ. Prin Sentința civilă nr. 8692 din data de 23 iunie 2015, Judecătoria Craiova a admis excepția de necompetența teritorială, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect modificare măsuri exercitare autoritate părinteasca formulată de reclamantul U.I., în contradictoriu cu pârâta Șerban Roza, în favoarea Judecătoriei Petroșani, județul Hunedoara.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Craiova a reținut următoarele: În cazul unor pricini, care nu sunt referitoare la bunuri, pentru care legea nu prevede în mod expres instanța competentă din punct de vedere teritorial, sunt aplicabile dispozițiile art. 107 din Legea nr. 134/2010 C. proc. civ. Normele de competența teritorială în soluționarea cererilor având ca obiect modificare măsuri exercitare autoritate părintească au un caracter absolut, excepția de necompetența putând fi invocată de părți sau de instanță din oficiu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Dispozițiile procesuale referitoare la competența teritorială în materie de modificare măsuri exercitare autoritate părintească au un caracter imperativ și, ca atare, excepția de necompetența poate fi invocată și de instanță din oficiu.

Învestită prin declinare, în urma verificării propriei competențe, Judecătoria Petroșani a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în raport de dispozițiile art. 133 și art. 134 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestuia. Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Petroșani a reținut următoarele: Acțiunea reclamantului are două capete de cerere, respectiv: modificare măsuri exercitare autoritate părintească și plata pensiei de întreținere.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 114 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,care, prin alin. (î), reglementează o competență teritorială generală, conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Având în vedere că locuința minorei a fost stabilită prin Sentința civilă nr. 1153/ S din 17 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Craiova la tatăl său în comuna Breasla, str. Morii, județul Dolj și că Judecătoria Craiova este instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul minora (persoana ocrotită) cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul demersului judiciar al reclamantului, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3 combinat cu art. 130 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, competența de soluționare a aparține Judecătoriei Craiova.

Cu privire Ia conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportai la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Înalta Curte reține următoarele: În speță, situația juridică invocată prin acțiune derivă din raportul de filiație dintre minoră și părinții săi, ceea ce determină incidența regulilor în materia autorității părintești. Potrivit dispozițiilor art. 486 din Codul civil, ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă este cea care hotărăște, potrivit interesului superior al copilului.

Conform dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. Sintagma „cereri privind ocrotirea persoanei fizice ” include și cererea vizând ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza I din Codul civil, respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a IX-a „Despre familie” din Codul civil.

Totodată, se reține și incidența dispozițiilor art. 265 din Codul civil, potrivit cărora toate măsurile date prin Cartea a II-a „Despre familie ” din Codul civil în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor acestei cărți, precum și măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competența instanței de tutelă. În speță, persoana ocrotită este minora U.M.Ș., în interesul căreia reclamantul tatăl acesteia a promovat acțiunea. Locuința minorei a fost stabilită prin Sentința civilă nr. 11538 din 17 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 1687/215/2013, rămasă definitivă prin neapelare, la tatăl acesteia, reclamantul din cauză, respectiv în comuna Breasla, str. Morii, județul Dolj.

Cum unitatea administrativ teritorială în care își are domiciliul persoana ocrotită se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Craiova, reiese ca aceasta va fi instanța competentă în soluționarea prezentei cauze. În consecință, față de cele mai sus reținute și în raport de prevederilor legale anterior evocate, instanța de tutelă competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Craiova, în circumscripția căreia se află domiciliul minorei. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare cererii de chemare în judecată formulată reclamantul U.I., în contradictoriu cu pârâta Ș.R., privind modificarea măsurilor referitoare Ia modalitatea de exercitare a autorității părintești asupra minorei U.M.Ș. precum și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere lunare către reclamant, în favoarea minorei, conform venitului minim realizat la nivelul economiei naționale, în favoarea Judecătoriei Craiova. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2015.