ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1793/2014

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 16 decembrie 2013 sub nr. 5547/866/2013, reclamanta T.A.P., în calitate de reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâtul Z.I.C. solicitând instanței ca, pe cale de ordonanță președințială, să se dispună exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă cu privire la minora Z.D.E., și suplinirea consimțământului pârâtului pentru ca minora să călătorească în străinătate împreună cu mama sa. Prin cererea depusă la data de 07 ianuarie 2014, reclamanta a transformat cererea de ordonanță președințială într-o cerere de drept comun. Prin sentința civilă nr. 1043 din 25 martie 2014, Judecătoria Pașcani a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că norma înscrisă în art. 107 din Noul C. proc. civ. nu are caracter absolut, ci relativ, derogând de la acest principiu competența teritorială în procesele ce privesc personale, divorțul, procesele privitoare la bunurile imobile, succesiunile. Astfel, în materie de exercitare a autorității părintești, care reprezintă capătul de cerere principal, competența teritorială este stabilită prin norme imperative și, fiind absolută, părțile sau chiar instanța nu o pot înlătura, putând fi invocată potrivit art. 130 alin. (2) din Noul C. proc. civ.. S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 din Noul C. proc. civ., necompetența este de ordine publică când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, iar conform art. 126 alin. (1) din Noul C. proc.

civ., părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. Or, din interpretarea „per a contrario” a dispozițiilor art. 126 din Noul C. proc. civ., care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri, coroborate cu cele ale art. 129 din Noul C. proc. civ., potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică dacă părțile nu o pot înlătura, se desprinde concluzia că, fiind vorba de o pricină privitoare la persoane, competența teritorială este exclusivă, putând fi invocată din oficiu.

Instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 din Noul C. proc. civ., în funcție de instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul pârâtul, care reprezintă regula generală în materia competenței teritoriale. S-a avut în vedere că, la data introducerii cererii de către reclamantă, pârâtul avea domiciliul în sat Siretu, com. Săucești, jud. Bacău). Prin urmare, instanța a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 114 din Noul C. proc. civ., deoarece criteriul de determinare a sferei de aplicare a acestei norme îl reprezintă obiectul cererilor, potrivit voinței exprese a legiuitorului, fiind în competența instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, doar cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul Civil în competeța instanței de tutelă și de familie.

Cum potrivit dispozițiilor Noului C. civ., legiuitorul a dat denumirea ”Ocrotirea persoanei fizice” unui titlu din Cartea I ”Despre Persoane”, instanța a considerat că doar la cererile din acest titlu face referire art. 114 din Noul C. proc. civ.. S-a apreciat totodată că art. 114 nu poate fi extins, pe cale de interpretare, asupra cererilor cu un alt obiect, cum este situația în prezenta speță, dispozițiile privitoare la exercitarea autorității părintești regăsindu-se în Codul Civil în altă parte decât în titlul referitor la ocrotirea persoanei fizice, și anume, în Cartea a II-a, Titlul IV. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca norma prevăzută de art. 114 din Noul C. proc. civ. să se aplice și pentru alte cereri, ar fi precizat acest lucru expres.

Învestită prin declinare, Judecătoria Bacău a pronunțat sentința civilă nr. 3022 din 19 mai 2014, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Pașcani; constatând intervenit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că minora Z.D.E., este fiica părților prezentei cauze. Prin sentința civilă nr. 875 din 22 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Pașcani în Dosarul nr. 218/866/2012 domiciliul minorei a fost stabilit alături de mama sa Ț.A.P. Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că fiica părților locuiește în fapt în localitatea Pașcani, județul Iași, unde își are domiciliul și mama sa.

Potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de codul civil în competența instanței de tutelă se soluționează de către instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. Norma sus amintită reglementează o competență exclusivă. Totodată, conform dispozițiilor art. 265 C. civ. „toate măsurile date prin prezenta carte în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor prezentei cărți, precum și măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competența instanței de tutelă. Dispozițiile art. 107 sunt aplicabile în mod corespunzător.” Potrivit art. 107 C. civ.

„procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanța de tutelă”. În enumerarea din art. 106 C. civ. a măsurilor de ocrotire se arată că ocrotirea minorului se realizează: prin părinți; prin instituirea tutelei; prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege. Or, cereri sau măsuri privind ocrotirea copilului minor prin părinți se regăsesc în noul C. civ. în altă parte decât titlul anterior menționat, respectiv în Cartea a II-a, Titlul IV „Autoritatea părintească". Ca atare, cererile legate de exercitarea autorității părintești, de stabilire a domiciliului copilului, plasate de legiuitor în cartea a II-a, sunt de competența instanței de tutelă în temeiul art. 114 C. proc.

civ. Pentru a se stabili astfel, s-a avut în vedere ocrotirea interesului superior al minorului, urmărindu-se ca realizarea procedurilor care-i privesc să se deruleze cât mai aproape de locuința efectivă a acestora (criteriul proximității) astfel încât să nu devină împovărătoare. S-a reținut că un argument similar a fost avut în vedere și atunci când a fost reglementată competența în cuprinsul Regulamentului (C.E.) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, art. 8 stabilind competența instanței statului membru de la reședința obișnuită a copilului. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: În speță, situația juridică invocată prin acțiune derivă din raportul de filiație dintre minoră și părinții săi, ceea ce determină incidența regulilor în materia autorității părintești. Potrivit dispozițiilor art. 486 C. civ., ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă este cea care hotărăște, potrivit interesului superior al copilului. Conform dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Sintagma „cereri privind ocrotirea persoanei fizice” include și cererea vizând ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a II-a „Despre familie” C. civ. Totodată, se reține și incidența dispozițiilor art. 265 C. civ., potrivit cărora toate măsurile date prin Cartea a II-a „Despre familie” C. civ. în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor acestei cărți, precum și măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competența instanței de tutelă. Teza finală a acestui text de lege se referă la faptul că dispozițiile art. 107 C. civ.

sunt aplicabile în mod corespunzător. În speță, persoana ocrotită este minora Z.D.E., în interesul căreia reclamanta, mama acesteia, a promovat acțiunea, iar din probatoriul administrat în cauză a rezultat că minora locuiește cu reclamanta în localitatea Pașcani, județul Iași, astfel încât, prin aplicarea prevederilor legale anterior menționate, instanța de tutelă competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Pașcani, în circumscripția căreia se află domiciliul reclamantei. Față de considerentele reținute,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pașcani. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2014.