Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5218/2013

HOTĂRÂRE
12.11.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5218/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 24 iulie 2013, reclamantul G.V. în contradictoriu cu pârâta G.E., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună pe cale de ordonanță președințială, ca locuința minorului G.A.V., născut la data de 10 februarie 2010, să fie stabilită la reclamant, până la finalizarea dosarului de divorț, ce se află pe rolul Judecătoriei Pașcani, înregistrat sub nr. 2754/866/2013. Prin Sentința civilă nr. 2246 din 11 septembrie 2013, Judecătoria Pașcani a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Judecătoriei Brașov, competența de soluționare a pricinii.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâta are domiciliul în comuna Siminicea, jud. Suceava și în conformitate cu prevederile art. 107 din noul Cod de procedură civilă, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Suceava. În materie de stabilire a locuinței minorului, competența este prevăzută de norme imperative și, fiind absolută, părțile sau chiar instanța nu o pot înlătura, putând a fi invocată potrivit art. 130 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă.

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 din noul Cod de procedură civilă, care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri, coroborate cu cele ale art. 129 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică dacă părțile nu o pot înlătura, se desprinde concluzia că, fiind vorba de o pricină privitoare la persoane, competența teritorială este exclusivă, putând fi invocată din oficiu. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 24 septembrie 2013, iar la termenul de judecată din 25 octombrie 2013, instanța din oficiu a verificat competența de soluționare a cauzei și a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale.

Prin Sentința civilă nr. 5277 din 25 octombrie 2013, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat la Judecătoria Pașcani competența de soluționare a pricinii. A constatat intervenit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că regula generală dată de domiciliul pârâtului, prevăzută de dispozițiile art. 107 din noul Cod de procedură civilă nu este aplicabilă, fiind înlăturată de regula specială prevăzută de art. 114 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită." Din ancheta socială efectuată în cauză, minorul a cărui ocrotire se solicită prin stabilirea domiciliului, locuiește în comuna Valea Seacă, jud. Iași, localitate care se află în circumscripția Judecătoriei Pașcani.

Cu privire la conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele: În cererea de chemare în judecată, reclamantul G.V. a precizat că pârâta G.E. are reședința la părinții săi - familia V.C. și M., în localitatea Siminicea, jud. Suceava, unde a plecat împreună cu minorii. Reședința unde s-a stabilit pârâta după plecarea din domiciliul comun este și adresa indicată pentru citarea acesteia (dosarul Judecătoriei Pașcani). Pârâta G.E. a formulat întâmpinare, arătând că domiciliază împreună cu minorul A. și cu celălalt copil al cuplului - A., la părinții săi, în satul și comuna Siminicea, jud. Suceava (dosarul Judecătoriei Pașcani). Așadar, minorul (persoana ocrotită) G.A.V. locuiește împreună cu mama sa la reședința din localitatea Siminicea, jud. Suceava.

Potrivit dispozițiilor art. 114 din noul Cod de procedură civilă, competența de soluționare a cererilor în materie de tutelă și familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. Judecătoria Suceava, deși a invocat aplicabilitatea acestor dispoziții legale, în mod greșit a declinat competența soluționării pricinii în favoarea Judecătoriei Pașcani, în circumscripția căreia se află ultimul domiciliu comun al soților, respectiv comuna Valea Seacă, jud. Iași. Or, reședința mamei și a minorului reprezintă adresa unde aceștia stau efectiv, unde locuiesc în fapt și reprezintă elementul în raport de care se stabilește instanța competentă să soluționeze prezenta cauză.

Având în vedere considerentele reținute, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Suceava, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-11-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5214/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 4 februarie 2013, reclamanta S.Y., prin reprezentant legal
ÎCCJ 2023-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1730/2023
civ., cererii având ca obiect fondul dreptului, din moment ce nu sunt formulate în cadrul aceluiași proces, astfel încât nu este incident art. 123 alin. (1) C. proc. civ., referitor la prorogarea de competență. Prin urmare, la stabilirea co
ÎCCJ 2014-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1793/2014
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 16 decembrie 2013 sub nr. 5547/866/2013, reclamanta T.A.P., în calitate de reprezentant legal, a chemat în j
ÎCCJ 2014-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3416/2014
civilă nr. 2328 din 02 septembrie 2014, Judecătoria Pașcani a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că
ÎCCJ 2017-02-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 258/2017
sensul că părțile pot conveni ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială. Astfel, dacă în materia cererilor patrimoniale părțile pol deroga de la competen
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă