ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2013/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul M.T.A., înregistrată pe rolul Judecătoriei Sf. Gheorghe, s-a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta S.M., să se stabilească provizoriu, la reclamant, locuința minorei M.M.S., născută în localitatea Baza, Spania și exercitarea provizorie a autorității părintești până la soluționarea Dosarului civil nr. 5058/305/2014 al Judecătoriei Sf. Gheorghe. Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a depus cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să se constate că a fost stabilit domiciliul minorei M.M.S., născută în localitatea Baza, Spania, la domiciliul pârâtei-reclamante reconvenționale sau, în subsidiar, stabilirea provizorie a locuinței minorei la reclamantă.

Judecătoria Sfântul Gheorghe a admis, prin Sentința civilă nr. 2474 din 28 noiembrie2014, excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâtă, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Judecătoriei Năsăud. În considerentele sentinței civile anterior menționate, s-au reținut următoarele: Minora M.M.S. s-a născut în localitatea Baza, Spania, din relația de concubinaj a părților, fiind recunoscută voluntar de către tatăl reclamant. În perioada în care părțile au locuit în Spania, reclamantul a avut un comportament violent față de pârâtă, motiv pentru care instanțele din Spania au adoptat măsuri restrictive, respectiv măsura de îndepărtare și de interzicere de a se apropia de pârâtă, prin Hotărârea nr. 1 din 19.martie 2014 a Judecătoriei de Primă Instanță din Baza, respectiv, de localizare permanenta pe o durată de 4 zile, prin Sentința nr. 36/14 din 17 septembrie 2014 a Judecătoriei din Granada.

Prin hotărârea din 03 iunie 2014 a Judecătoriei privind Violența asupra Femeii nr. 2 din Granada a fost menținută măsura de îndepărtare pe o durată de 6 luni. în cursul acestor proceduri judiciare, pârâta a inițiat procedurile de protecție și custodie a minorei, dosar cu nr. 204/2013 al Judecătoriei nr. 1 din Granada, iar prin Sentința nr.1 din 17 decembrie 2013 a Judecătoriei nr. l din localitatea Baza, a fost luată măsura cu caracter temporar de protecție și custodie a minorei în favoarea mamei, precum și obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere de 150 de euro lunar. De asemenea, prin Sentința din data de 08.04.2014 a Judecătoriei nr. 1 din localitatea Baza s-a dispus aprobarea ca pârâta, împreună cu minora, să părăsească teritoriul Spaniei în vederea efectuării unei călătorii în România.

S-a apreciat că, în speță, funcționează recunoașterea de plin drept a unei hotărâri străine, deoarece se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate, situație reglementată de dispozițiile art. 166 din Legea nr. 105/1992, astfel încât hotărârile evidențiate anterior își produc efectele și în România. In acest context s-a reținut că, prin acordarea "protecției și custodiei ” minorei în favoarea mamei, chiar și temporar, se stabilește "domiciliul minorei" acolo unde îl are și mama pârâtă. După declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud, reclamantul a invocat, la rândul sau, excepția de necompetență a acestei instanțe, cu consecința de decimare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sf.

Gheorghe, motivat de faptul că minora domiciliază împreună cu total reclamant, iar, conform anchetei psihosociale dispuse în cauză, minora și tatăl locuiesc efectiv în municipiul Sf. Gheorghe. Prin Sentința civilă nr. 1320 din 29 mai 2015, Judecătoria Năsăud a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de către reclamant și, constatând ivit un conflict de competență, a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competenți. Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele: În speță, potrivit hotărârilor judecătorești din Spania, evidențiate și atașate cu traducerea și legalizarea aferentă, minora M.M.S. a fost încredințată mamei sale, respectiv pârâtei S.M., care avea locuința în acel moment pe teritoriul Spaniei.

Din susținerile părților, cât și prin raportare ia informațiile furnizate prin raportul de anchetă psihosocială efectuat de Compartimentul Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei municipiului Sf. Gheorghe, coroborat cu concluziile desprinse din ancheta psihosocială întocmită de Primăria comunei Nimigea, cât și din răspunsurile redate de minoră la interpelările instanței cu prilejul audierii din camera de consiliu, s-a reținut că părțile au abordat o relație de concubinaj soldată cu nașterea minorei M.M.S., dar, pe fondul neînțelegerilor și asperităților de comunicare survenite, s-au obținut mai multe măsuri restrictive de către pârâtă și pentru reținerea unui comportament violent al reclamantului în relațiile de familie.

Din luna mai 2014 pârâta, însoțită de minora M.M.S., au revenit în țară ia domiciliul bunicilor materni din Nimigea, mama minorei s-a reîntors în Spania, iar minora a rămas în țară ia domiciliul bunicilor materni. In această perioadă de timp tatăl reclamant a vizitat-o pe minoră, iar în data de 27 septembrie 2014. la finalul programului de vizită, nu s-a mai reîntors cu minora și, din acel moment, minora se află în grija sa și a bunicii paterne, cu domiciliul efectiv în municipiul Sf. Gheorghe, județul Covasna. Corelativ s-a sesizat că între minoră și tatăl reclamant există o relație emoțională strânsă și un atașament deosebit, prin raportare la timpul petrecut împreună, respectiv din octombrie 2014 și până în prezent și la manifestarea constată a tatălui pentru creșterea și îngrijirea acesteia.

În interpretarea sintagmei „de domiciliu al minorei ” , instanța a avut în vedere locuința efectivă a minorei, ca persoană asupra căreia incumbă obiectul cauzei (exercitare a autorității părintești), la momentul înregistrării acțiunii – 05 noiembrie2014, și nu prezumția că domiciliul minorei ar fi. similar cu cel al bunicilor materni sau cu domiciliul din țară al pârâtei, situat în localitatea Nimigea.

În acest context, dar și prin raportare la conținutul hotărârilor judecătorești pronunțate în Spania, Judecătoria Năsăud a reținut că instanța judecătorească de pe teritoriul spaniol nu s-a pronunțat efectiv și prin nominalizarea localității Nimigea pentru un petit de determinare locuință minoră, ci s-a pronunțat doar asupra încredințării minorei în protecția și custodia mamei pârâte și cu privire la solicitarea pârâtei pentru ieșirea minorei de pe teritoriul spaniol, însoțită de mama sa, în vederea efectuării unei călătorii în România, fără a se identifica localitatea de destinație din România.

De asemenea, s-a reținut că instanța spaniolă, prin dispoziția ce vizează măsura adoptată cu caracter temporar de revenire a protecției și custodiei minorei în favoarea mamei și cu revenirea autorității părintești în favoarea ambilor părinți, a reținut și analizat condițiile materiale și morale deținute de părinți în Spania, în circumstanțele în care în aceea perioadă locuiau în Spania. Or, în prezent aceste circumstanțe nu mai pot fi reținute ca valide, deoarece s-a modificat atât locația minorei, cât și domiciliul efectiv al părinților acesteia și, implicit, condițiile existențiale care pot fi reținute spre analiză. S-a mai reținut că instanța spaniolă a dispus cu privire la exercitarea autorității părintești de către ambii părinți.

În consecință, în temeiul art. art. 330, art. 133, art. 132 C. proc. civ coroborat cu art. 114 Noul cod civil, instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Năsăud și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sf. Gheorghe, județul Covasna, reținând faptul că, localitatea de domiciliu a tatălui reclamant, care constituie și locuința efectivă a minorei M.M.S., este arondată în circumscripția teritorială a acestei instanțe. Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sf.

Gheorghe, pentru considerentele ce succed: Cu titlu prealabil, înalta Curte, având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, 05 noiembrie 2014, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, constată că aceste dispoziții sunt aplicabile cererii pendinte, În cauză, prin cererea de ordonanță președințială formulată, reclamantul M.T.A. a chemat în judecată pe pârâta S.M., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se stabilească provizoriu locuința minorei M.M.S. la domiciliul acestuia din comuna mun. Sf. Gheorghe, jud. Covasna. până la soluționarea dosarul de fond cu nr. 5058/305/2014 al Judecătoriei Sf.

Gheorghe, având ca obiect stabilirea domiciliului minorei. Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 400 C. civ., „(1) În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic. (2) Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior. (3) În mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire.

Acestea exercită supravegherea copilului și îndeplinesc toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura sa. " De asemenea, art. 496 alin. (1) - (3) C. civ. prevede că „(1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile," În enumerarea din art. 106 C. civ. a măsurilor de ocrotire se arată că ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte masuri de protecție specială anume prevăzute de lege.

Conform art. 261 C. civ., intitulat „îndatorirea părinților", plasat în Cartea a II-a, „Despre familie", părinții sunt cei care au. în primul rând, îndatorirea de creștere și educare a copiilor lor minori, iar, potrivit art. 265 din același act normativ, „Toate măsurile date prin prezenta carte în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor prezentei cărți, precum și măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenta instanței de tutelă. Dispozițiile art. 107 sunt aplicabile în mod corespunzător ". Art. 107 alin. (1) C. civ.

prevede că „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanța de tutelă". Coroborând aceste dispoziții legale, reiese că o cerere având ca obiect stabilirea locuinței unui minor este o cerere privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie. Aceasta se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, potrivit art. 114 C. proc.

civ., care stipulează că „dacă legea nu prevede altfel cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenta instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită". Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit Codului civil și Codului de procedură civilă. În speță, instanțele în conflict au considerat în mod corect că simt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc.

civ., normă specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel". Cu toate acestea, conflictul negativ de competență intervenit a fost determinat de interpretarea diferită a sintagmei „domiciliul sau reședința persoanei ocrotite 1 ' de către instanțele ce și~au declinat reciproc competența de soluționarea a cererii de ordonanță președințială.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 92 alin. (1) și (2) C. civ., „(1) Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu. în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți îa care el locuiește în mod statornic. (2) în cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți. precum și pe copil daca acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic ". În situația de țață, domiciliul prezumat al minorei M.M.S.

este la tatăl său, cu care aceasta locuiește efectiv, respectiv în județul Covasna, mun. Sf. Gheorghe, str. Romulus Cioflec,domiciliu legal șt locuința statornică avute și la data formulării cererii de chemare în judecată. De altfel, actele din dosar nu relevă că instanța spaniolă s-ar fi pronunțat și asupra stabilirii domiciliului minorei în localitatea Nimigea, jud. Bistrița Năsăud, adresa din cartea de identitate a mamei pârâte, care, de fapt, locuiește în Spania. Mai mult, competența de soluționare a cererii de ordonanță președințîaiă aparține Judecătoriei Sf. Gheorghe și din perspectiva faptului că. pe rolul acestei instanțe se află înregistrat dosarul de fond cu nr. 5058/305/2014, având ca obiect stabilirea domiciliului minorei, față de dispozițiile art. 998 C. proc.

civ., potrivit cărora „Cererea de ordonanță președințială se va introduce Sa instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului", respectiv la „instanța in a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită". În consecință, până la stabilirea de către instanță a unei alte situații privind domiciliul minorei, față de dispozițiile legale citate anterior, având în vedere ca domiciliul persoanei ocrotite - minora M.M.S., se află la tatăl său, M.T.A., în județul Covasna, mun. Sf. Gheorghe, str. Romulus Cioflec, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sf. Gheorghe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sf. Gheorghe. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2015.