ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2013/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2013/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra conflictului negativ de

competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

formulată de către reclamantul M.T.A., înregistrată pe rolul Judecătoriei Sf.

Gheorghe, s-a

solicitat ca, în

contradictoriu cu pârâta S.M., să se stabilească

provizoriu, la

reclamant, locuința minorei M.M.S., născută

în

localitatea Baza, Spania și exercitarea provizorie a autorității

părintești

până la soluționarea Dosarului civil nr. 5058/305/2014 al Judecătoriei Sf.

Gheorghe.

Pârâta, prin întâmpinare,

a invocat excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a depus cerere

reconvențională prin care a solicitat instanței să se constate că a fost

stabilit domiciliul minorei M.M.S., născută în localitatea Baza, Spania, la

domiciliul pârâtei-reclamante reconvenționale sau, în subsidiar, stabilirea

provizorie a locuinței minorei la reclamantă.

Judecătoria Sfântul

Gheorghe a admis, prin Sentința civilă nr. 2474 din 28 noiembrie2014, excepția

necompetenței teritoriale invocate de pârâtă, competența de soluționare a

cauzei fiind declinată în favoarea Judecătoriei Năsăud.

În considerentele

sentinței civile anterior menționate, s-au reținut următoarele:

Minora M.M.S.

s-a născut în localitatea Baza, Spania, din relația de concubinaj a părților,

fiind recunoscută voluntar de către tatăl reclamant.

În

perioada în care părțile au locuit în Spania, reclamantul a avut un

comportament violent față de pârâtă, motiv pentru care instanțele din Spania

au adoptat măsuri restrictive, respectiv măsura

de îndepărtare și de interzicere de a se apropia de pârâtă, prin Hotărârea nr.

1 din 19.martie 2014 a Judecătoriei de

Primă Instanță din Baza,

respectiv, de localizare permanenta pe o durată de 4 zile, prin Sentința nr.

36/14 din 17 septembrie 2014 a Judecătoriei din Granada.

Prin

hotărârea din 03 iunie 2014 a Judecătoriei privind Violența asupra Femeii nr. 2

din Granada a fost menținută măsura de îndepărtare pe o durată de 6 luni. în

cursul acestor proceduri judiciare, pârâta a inițiat procedurile de

protecție și custodie a minorei, dosar cu nr.

204/2013 al Judecătoriei nr. 1 din

Granada, iar prin Sentința nr.1 din

17 decembrie 2013 a Judecătoriei nr. l din localitatea Baza, a fost luată

măsura cu caracter temporar de protecție și custodie a minorei în favoarea

mamei, precum și obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere de 150

de euro lunar.

De asemenea,

prin Sentința din data de 08.04.2014 a Judecătoriei nr. 1 din localitatea Baza

s-a dispus aprobarea ca pârâta, împreună cu minora, să părăsească teritoriul

Spaniei în vederea efectuării unei călătorii în România.

S-a apreciat

că, în speță, funcționează recunoașterea de plin drept a unei hotărâri străine,

deoarece se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost

pronunțate, situație reglementată de dispozițiile art. 166 din Legea nr. 105/1992,

astfel încât hotărârile evidențiate anterior își produc efectele și în România.

In acest context s-a reținut că, prin acordarea "protecției și custodiei

”

minorei în favoarea mamei, chiar și

temporar, se stabilește "domiciliul minorei" acolo unde îl are și

mama pârâtă.

După declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud, reclamantul a

invocat, la rândul sau, excepția de

necompetență a acestei instanțe, cu consecința de decimare a pricinii în

favoarea Judecătoriei Sf. Gheorghe, motivat de faptul că minora domiciliază

împreună cu total reclamant, iar, conform anchetei psihosociale dispuse în

cauză, minora și tatăl locuiesc efectiv în municipiul Sf. Gheorghe.

Prin Sentința

civilă nr. 1320 din 29 mai 2015, Judecătoria Năsăud a admis excepția

necompetenței teritoriale a acestei instanțe,

invocată de către reclamant și, constatând ivit un

conflict de competență, a înaintat dosarul instanței supreme în vederea

pronunțării regulatorului de competenți.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele:

În speță,

potrivit hotărârilor judecătorești din Spania, evidențiate și atașate cu

traducerea și legalizarea aferentă, minora M.M.S. a fost încredințată mamei

sale, respectiv pârâtei S.M., care avea locuința în acel moment pe teritoriul

Spaniei.

Din

susținerile părților, cât și prin raportare ia informațiile furnizate prin

raportul de anchetă psihosocială efectuat de Compartimentul Autoritatea

tutelară din cadrul Primăriei municipiului Sf. Gheorghe, coroborat cu

concluziile desprinse din ancheta psihosocială întocmită de Primăria comunei

Nimigea, cât și din răspunsurile redate de minoră la interpelările instanței cu

prilejul audierii din camera de consiliu, s-a reținut că părțile au abordat o

relație de concubinaj soldată cu nașterea minorei M.M.S., dar, pe fondul

neînțelegerilor și asperităților de comunicare survenite, s-au obținut mai

multe măsuri restrictive de către pârâtă și pentru reținerea unui comportament

violent al reclamantului în relațiile de familie.

Din luna mai

2014 pârâta, însoțită de minora M.M.S., au revenit în țară ia domiciliul

bunicilor materni din Nimigea, mama minorei s-a reîntors în Spania, iar minora

a rămas în țară ia domiciliul bunicilor materni.

In această perioadă de timp tatăl reclamant a vizitat-o pe minoră, iar

în data de

27 septembrie 2014. la finalul programului de vizită, nu s-a

mai reîntors cu minora și, din acel moment, minora se află în grija sa și a

bunicii paterne, cu domiciliul efectiv în municipiul Sf. Gheorghe, județul

Covasna.

Corelativ s-a

sesizat că între minoră și tatăl reclamant există o relație emoțională strânsă

și un atașament deosebit, prin raportare la timpul petrecut împreună, respectiv

din octombrie 2014 și până în prezent și la manifestarea constată a tatălui

pentru creșterea și îngrijirea acesteia.

În

interpretarea sintagmei „de domiciliu al minorei

”

,

instanța a avut în vedere locuința efectivă a minorei, ca persoană asupra

căreia incumbă obiectul cauzei (exercitare a autorității părintești), la

momentul înregistrării acțiunii – 05 noiembrie2014, și nu prezumția că

domiciliul minorei ar fi. similar cu cel al bunicilor materni sau cu domiciliul

din țară al pârâtei, situat în localitatea Nimigea.

În acest

context, dar și prin raportare la conținutul hotărârilor judecătorești

pronunțate în Spania, Judecătoria Năsăud a reținut că instanța judecătorească

de pe teritoriul spaniol nu s-a pronunțat efectiv și prin nominalizarea

localității Nimigea pentru un petit de determinare locuință minoră, ci s-a

pronunțat doar asupra încredințării minorei în protecția și

custodia mamei pârâte și cu privire la

solicitarea pârâtei pentru ieșirea minorei

de pe teritoriul spaniol,

însoțită de mama sa, în vederea efectuării unei

călătorii în România, fără a se identifica localitatea de destinație

din România.

De asemenea, s-a reținut că instanța spaniolă, prin

dispoziția ce vizează măsura adoptată cu caracter temporar de revenire a

protecției și

custodiei minorei în favoarea

mamei și cu revenirea autorității părintești în

favoarea ambilor

părinți, a reținut și analizat condițiile materiale și morale deținute de

părinți în Spania, în circumstanțele în care în aceea perioadă locuiau în

Spania.

Or, în

prezent aceste circumstanțe nu mai pot fi reținute ca valide, deoarece s-a

modificat atât locația minorei, cât și domiciliul efectiv al părinților

acesteia și, implicit, condițiile existențiale care pot fi reținute spre

analiză. S-a mai reținut că instanța spaniolă a dispus cu privire la

exercitarea autorității părintești de către ambii părinți.

În consecință,

în temeiul art. art. 330, art. 133, art. 132 C. proc. civ coroborat cu art. 114

Noul cod civil, instanța a admis excepția de necompetență teritorială a

Judecătoriei Năsăud și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Sf. Gheorghe, județul Covasna, reținând faptul că,

localitatea de domiciliu a tatălui reclamant, care constituie și locuința

efectivă a minorei M.M.S., este arondată în circumscripția teritorială a

acestei instanțe.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la

art. 135 alin. (1)

C.

proc. civ., cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele

două instanțe, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Sf. Gheorghe, pentru considerentele ce succed:

Cu

titlu prealabil, înalta Curte, având în vedere data formulării cererii

de chemare în judecată, 05 noiembrie 2014,

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă și a Legii nr. 287/2009 privind

Codul civil, constată că aceste dispoziții

sunt aplicabile cererii pendinte,

În cauză, prin

cererea de ordonanță președințială formulată,

reclamantul

M.T.A. a chemat în judecată pe pârâta S.M.,

solicitând ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se stabilească provizoriu locuința minorei M.M.S.

la domiciliul acestuia din comuna mun. Sf. Gheorghe, jud. Covasna. până la

soluționarea dosarul de fond cu nr. 5058/305/2014 al Judecătoriei Sf. Gheorghe,

având ca obiect stabilirea domiciliului minorei.

Înalta Curte reține că,

potrivit dispozițiilor art. 400 C. civ.,

„(1)

În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este

contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește,

odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care

locuiește în mod statornic. (2) Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii

părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de

interesul său superior. (3) În mod excepțional, și numai dacă este în interesul

superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau

la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de

ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului și îndeplinesc toate actele

obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura sa. "

De asemenea,

art. 496 alin. (1) - (3) C. civ. prevede că „(1) Copilul minor locuiește la

părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de

comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți,

instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de

anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit

vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile,"

În enumerarea din art. 106

C.

civ.

a măsurilor de ocrotire se arată că

ocrotirea

minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în

plasament sau, după caz, prin alte masuri de protecție specială anume prevăzute

de lege.

Conform art.

261 C. civ., intitulat „îndatorirea părinților", plasat în Cartea a II-a,

„Despre familie", părinții sunt cei care au. în primul rând, îndatorirea

de creștere și educare a copiilor lor minori, iar, potrivit art. 265 din

același act normativ, „Toate măsurile date prin prezenta carte în competența

instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor

prezentei cărți, precum și măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi

speciale sunt de competenta instanței de tutelă. Dispozițiile art. 107 sunt

aplicabile în mod corespunzător ".

Art.

107 alin.

(1)

C. civ. prevede că „Procedurile

prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de

competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii, denumită

în continuare instanța de tutelă".

Coroborând

aceste dispoziții legale, reiese că o cerere având ca obiect stabilirea

locuinței unui minor este o cerere privind ocrotirea persoanei fizice date de

Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie. Aceasta se

soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are

domiciliul sau reședința persoana ocrotită, potrivit art. 114 C. proc. civ.,

care stipulează că „dacă legea nu prevede altfel cererile privind ocrotirea

persoanei fizice date de Codul civil în competenta instanței de tutelă și de

familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își

are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

Potrivit art.

76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, până la organizarea instanțelor de tutelă și

familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate

pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie,

având competența stabilită potrivit Codului civil și Codului de procedură

civilă.

În speță,

instanțele în conflict au considerat în mod corect că simt aplicabile

dispozițiile art. 114 C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competență

teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție

teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, derogatorie de

la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia

„Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei

circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede

altfel".

Cu toate

acestea, conflictul negativ de competență intervenit a fost determinat de

interpretarea diferită a sintagmei „domiciliul sau reședința

persoanei ocrotite

1

' de către

instanțele ce și~au declinat reciproc competența de

soluționarea a

cererii de ordonanță președințială.

Înalta

Curte reține că, potrivit art. 92 alin. (1) și (2) C. civ., „(1) Domiciliul

minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu. în condițiile

prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți îa care el

locuiește în mod statornic. (2) în cazul în care părinții au domicilii separate

și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de

tutelă, ascultându-i pe părinți. precum și pe copil daca acesta a împlinit

vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului Până la

rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat că are

domiciliul la părintele la care locuiește în mod

statornic ".

În

situația de țață, domiciliul prezumat al minorei M.M.S. este la tatăl său, cu

care aceasta locuiește efectiv, respectiv în județul Covasna, mun. Sf.

Gheorghe, str. Romulus Cioflec,domiciliu legal șt locuința statornică avute și

la data formulării cererii de chemare în judecată.

De

altfel, actele din dosar nu relevă că instanța spaniolă s-ar fi pronunțat și

asupra stabilirii domiciliului minorei în localitatea Nimigea, jud. Bistrița

Năsăud, adresa din cartea de identitate a mamei pârâte, care, de fapt,

locuiește în Spania.

Mai mult, competența de

soluționare a cererii de ordonanță

președințîaiă

aparține Judecătoriei Sf. Gheorghe și din perspectiva faptului că.

pe

rolul acestei instanțe se află înregistrat dosarul de fond cu nr.

5058/305/2014, având ca obiect stabilirea domiciliului minorei, față de

dispozițiile art. 998 C. proc. civ., potrivit cărora „Cererea de ordonanță

președințială se va introduce Sa instanța competentă să se pronunțe în primă

instanță asupra fondului dreptului", respectiv la „instanța in a cărei

circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana

ocrotită".

În consecință, până la

stabilirea de către instanță a unei alte situații privind domiciliul minorei,

față de dispozițiile legale citate anterior, având în vedere ca domiciliul

persoanei ocrotite - minora M.M.S., se află la tatăl său, M.T.A., în județul

Covasna, mun. Sf. Gheorghe, str.

Romulus

Cioflec, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Sf. Gheorghe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sf. Gheorghe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

1 octombrie 2015.