ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1489/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 9592/233/2013 pe rolul Judecătoriei Galați, reclamanta L.A.L. a chemat în judecată pe pârâtul M.A., solicitând exercitarea autorității părintești exclusive asupra minorei M.C.A., rezultate din relația de concubinaj a părților, precum și stabilirea locuinței acesteia la mamă. Prin sentința civilă nr. 11832 din 19 noiembrie 2014, Judecătoria Galați, secția civilă, a declinat competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Potrivit art. 107 alin. (1) din Noul C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar conform art. 108 C. proc.

civ., dacă domiciliul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție se află reședința sau reprezentanța acestuia, iar dacă nu are nici reședința ori reprezentanța cunoscută, la instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, sediul, reședința ori reprezentanța, după caz. În cauza de față, instanța a constatat că, deși potrivit susținerilor reclamantei, pârâtul ar locui în Galați, din referatul de anchetă socială depus la dosarul cauzei, a rezultat că la adresa indicată de către reclamantă a fost găsită doar mama pârâtului, care a declarat că acesta este plecat din țară și a refuzat să furnizeze alte date. În aceste condiții, instanța nu a reținut susținerile reclamantei în sensul că pârâtul ar locui la această adresă, câtă vreme verificările efectuate de reprezentanții Autorității Tutelare au relevat o altă stare de fapt.

De altfel, reclamanta însăși a precizat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că pârâtul nu a putut fi găsit pentru a-și da acordul în vederea deplasării minorei în afara țării (împrejurare care ridică serioase îndoieli asupra credibilității susținerilor acesteia în sensul că pârâtul ar locui la adresa indicată). Instanța nu a avut în vedere nici susținerile minorei din cuprinsul procesului-verbal de ascultare întocmit în Dosar nr. 2882/233/2014, depus la dosar ca anexă a concluziilor scrise, câtă vreme aceasta reprezintă o probă neîncuviințată de către instanță, depusă după închiderea dezbaterilor și fără a respecta principiul nemijlocirii administrării probelor direct în fața instanței (iar nu în alte cauze).

În plus, declarația minorei este insuficientă pentru a reține că pârâtul locuiește într-adevăr în Galați, minora limitându-se la a preciza că l-a mai văzut întâmplător în piață, fără a putea indica nici un element de individualizare a perioadei de timp la care se referă. Prin urmare, instanța a reținut că pârâtul are domiciliu necunoscut. Pe de altă parte, reclamanta locuiește în Franța împreună cu actualul soț, astfel cum a rezultat din susținerile proprii, concluziile referatului de anchetă socială și înscrisurile depuse la dosar (certificat de căsătorie, contract de muncă L.A.), acesta fiind domiciliul real și efectiv al părții indiferent de mențiunile din actul de identitate. În acest sens, potrivit art. 87 din noul C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.

În plus, alin. (2) al aceluiași text de lege arată că stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală. Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt. În cauză, având în vedere că reclamanta locuiește și lucrează în străinătate din anul 2012 (după cum a susținut în cuprinsul acțiunii), instanța a apreciat că aceste împrejurări de fapt exclud ipoteza unei reședințe temporare și sunt suficiente pentru a demonstra o adevărată schimbare de domiciliu a acesteia în străinătate, dincolo de mențiunile din actul de identitate.

De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că în cauză, nu s-a probat nici măcar împrejurarea că reclamanta ar mai avea cel puțin o reședință pe teritoriul României, în sensul dispozițiilor art. 88 C. civ., ca locuință secundară a unei persoane, ce presupune o prezență efectivă a acesteia, pentru o perioadă de timp mai redusă, astfel încât să nu se transforme într-un domiciliu de fapt, dar suficientă pentru a excede unui caracter ocazional (precum o simplă vizită). Prin urmare, întrucât părțile nu se regăsesc în nici una dintre situațiile enumerate în art. 107-108 C. proc. civ., devin aplicabile dispozițiile art. 1071 C. proc. civ., ce reglementează raporturi de drept internațional privat, în sensul că este atrasă competența absolută a Judecătoriei sector 1 București.

Prin sentința civilă nr. 3575 din 25 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 3386/299/2015, s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Galați și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. În motivarea sentinței, s-a apreciat că, în cauză, competența se determină în baza art. 114 alin. (1) C. proc. civ., fiind in prezența unei cereri privind ocrotirea persoanelor fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și familie. Astfel, s-a reținut că la data introducerii acțiunii, fiica părților - minora M.C.A.

- domicilia în localitatea Galați, jud. Galați, frecventând cursurile clasei a II-a la Școala Gimnazială nr. xx, astfel cum rezultă din cuprinsul anchetei psihosociale efectuate de către Serviciul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei mun. Galați. În consecință, constatând că, la data sesizării instanței, domiciliul persoanei ocrotite - respectiv al minorei - se afla în Galați, s-a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza de față este Judecătoria Galați. Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că instanța competentă în cauză a soluționa cererea este Judecătoria Galați, pentru următoarele considerente: Dezînvestirea reciprocă a instanțelor aflate în conflict a fost generată de aplicarea unor norme de competență teritorială diferite, respectiv norma de competență de drept comun din art. 107 C. proc.

civ. și cea din art. 114 alin. (1) C. proc. civ. Cererea de chemare în judecată are drept obiect exercitarea autorității părintești pentru minorul din afara căsătoriei și stabilirea locuinței acestuia la mamă, în aplicarea prevederilor art. 505 C. civ., plasat în Capitolul III „Exercitarea autorității părintești” din Cartea a II-a „Despre familie”. Față de obiectul cererii de chemare în judecată, se constată că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează competența teritorială în cazul cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și familie, derogând, în virtutea domeniului limitat de aplicare, de la regula generală instituită prin art. 107 C. proc.

civ. Din conținutul art. 114 alin. (1) C. proc. civ., rezultă două cerințe de aplicare a normei, anume să fie vorba despre cereri vizând ocrotirea persoanei fizice, iar cererile cu acest obiect să fie date de C. civ. în competența instanței de tutelă și familie. Cât privește prima condiție, este relevant art. 106 C. civ., potrivit căruia „Ocrotirea minorului se realizează: prin părinți; prin instituirea tutelei; prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege.” Chiar dacă denumirea „Ocrotirea persoanei fizice” reflectă un titlu din Cartea I „Despre persoane” a C. civ. (art. 104 - 186), ceea ce ar putea limita domeniul de aplicare al art. 114 alin. (1) C. proc.

civ. doar la cererile din acel titlu, includerea explicită în enumerarea din art. 106 C. civ., menționată anterior, a măsurilor de ocrotire a minorului prin părinți în sfera măsurilor de ocrotire a persoanei fizice, justifică aplicarea art. 114 alin. (1) C. proc. civ. și în cazul cererilor având ca obiect ocrotirea minorului prin părinți. Și cea de-a doua condiție de aplicare a normei de competență este îndeplinită, deoarece, în conformitate cu art. 265 C. civ., ce face parte din Cartea a II-a „Despre familie”, „Toate măsurile date prin prezenta carte în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor prezentei cărți (…) sunt de competența instanței de tutelă”.

Așadar, măsurile de ocrotire a minorului prin părinți, inclusiv cele privind exercitarea autorității părintești, se adoptă de către instanța de tutelă competentă potrivit legii. În consecință, în aplicarea art. 114 alin. (1) C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cererii de chemare în judecată din prezenta cauză aparține instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, și nu instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul pârâtului, astfel cum prevede regula generală din art. 107 C. proc. civ. Întrucât nu s-a contestat că, la data sesizării instanței, domiciliul persoanei ocrotite, respectiv al minorei rezultate din conviețuirea părților, se afla în Galați, conform anchetei psihosociale efectuate de către Serviciul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Municipiului Galați, urmează a fi stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2015.