ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2476/2015

Asupra conflictului negativ

de competență, de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 12 ianuarie 2015, B.D.

a solicitat instanței – în contradictoriu cu pârâtul B.G.G. – exercitarea autorității

părintești exclusive asupra minorei B.S.M., născută la 28 august 2007, stabilirea

domiciliului acesteia la mama reclamantă și obligarea pârâtului la plata unei pensii

de întreținere pentru minoră, începând cu data introducerii acțiunii și până la

majorat.

În motivarea cererii s-a

arătat că minora s-a născut urmare relației de concubinaj a părților care, ulterior

s-au separat, reclamanta fiind nevoită să se mute împreună cu copilul în imobilul

situat în Galați, aparținând sorei sale, care lucrează în străinătate.

Învestită cu soluționarea

cererii, Judecătoria Galați, secția civilă, prin sentința nr. 4575 din 21 aprilie

2015 a admis excepția necompetenței sale teritoriale [invocată din oficiu, la termenul

din 10 decembrie 2014, în acord cu dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.]

și în consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 4 București.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, privind

C. proc. civ., nu sunt aplicabile în cauză.

Astfel, se arată, potrivit

acestui text dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei

fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează

de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința

persoana ocrotită.

Or, Titlul III al C. civ.

intitulat „Ocrotirea persoanei fizice”, se arată, include numai măsurile cu caracter

necontencios (tutelă, curatelă și punere sub interdicție), pentru care într-adevăr

competența revine instanței de la domiciliul persoanei ocrotite după cum a precizat

reclamanta.

Dimpotrivă, dispozițiile

privind exercitarea autorității părintești și întreținerea minorului de către părinți

privesc procedura contencioasă și sunt cuprinse în Cartea a doua a C. civ., motiv

pentru care competența se stabilește prin raportare la dispozițiile generale privind

procedura contencioasă din C. proc. civ., respectiv art. 107 și urm.

La rândul său, Judecătoria

sectorului 4 București, s-a declarat necompetentă teritorial să soluționeze cauza

de față, prin sentința nr. 7220 din 2 iunie 2015, declinându-și competența

în favoarea Judecătoriei Galați, astfel că ivindu-se conflictul negativ de competență

între două instanțe care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel,

cauza a fost înaintată, conform cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ.,

Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a stabili instanța competentă.

Pentru a decide astfel,

instanța în favoarea căreia s-a dispus declinarea a reținut în esență că în cauză

sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ. care, reprezintă o dispoziție

specială ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în

a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită,

dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din același

cod care, prin alin. (1) reglementează o competență teritorială generală, conform

căreia „cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție

domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel (…)”.

Or, se arată, din referatul

de anchetă socială rezultă că minora locuiește cu mama sa în Galați, fiind înscrisă

și la școala din localitate.

Se constată că cea de-a

doua hotărâre privind declinarea competenței este cea legală, astfel că Înalta Curte

va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Galați,

în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor

art. 106 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 „privind C. civ.”, ocrotirea minorului

se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau,

după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege.

Corelativ, art. 107 alin.

(1) din același cod dispune că procedurile vizând ocrotirea persoanei fizice – deci

și cele privind ocrotirea minorului – sunt de competența instanței de tutelă și

de familie, stabilite potrivit legii.

Conform art. 76 al Legii

nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „judecătoriile

sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie

vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită

potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale

în vigoare”.

Art. 114 C. proc. civ.,

adoptat prin Legea nr. 134/2010, prevede că „dacă legea nu prevede altfel, cererile

privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă

și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială

își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”.

Titlul IV C. civ. intitulat

„Autoritatea părintească” cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească

și exercitarea autorității părintești, locuința copilului și obligația de întreținere,

dispoziții conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului,

are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți

cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești

(art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței

copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești [art. 504 coroborat

cu art. 396 alin. (1) C. civ.].

De asemenea, art. 505

C. civ. prevede la alin. (1) că „În cazul copilului din afara căsătoriei (...),

autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă

aceștia conviețuiesc”, iar la alin. (2) că „Dacă părinții copilului din afara căsătoriei

nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către

instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț”.

Conform acestor dispoziții,

aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor având

ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți

[art. 398 alin. (1)], stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii

dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului

[art. 400 alin. (1)] sau stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile

de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor [art. 402

alin. (1)].

În speță, acțiunea formulată

de reclamantă, având ca obiect stabilirea domiciliului minorului, exercitarea autorității

părintești exclusive și plata pensiei de întreținere – care se referă la măsuri

ce se cer a fi luate în legătură cu copilul său minor, rezultat din conviețuirea

cu pârâtul – a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 12 ianuarie

2015, după intrarea în vigoare a noului C. civ.

Ca atare, situației juridice

invocată prin acțiune, derivând din raportul de filiație dintre minoră și părinții

săi, care determină incidența regulilor din materia autorității părintești și obligației

de întreținere, îi sunt incidente dispozițiile acestui act normativ, cum incidente

îi sunt și dispozițiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

În raport de textele legale

mai sus invocate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ.,

care reprezintă o dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă

în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau

reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată

de art. 107 din același cod care, prin alin. (1), reglementează o competență teritorială

generală, conform căreia „(…) cererea de chemare în judecată se introduce la instanța

în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu

prevede altfel”.

În speță, minora B.S.M.,

locuiește cu mama sa în Galați, aspect necontestat de pârât și confirmat prin raportul

de anchetă psiho-socială efectuat în cauză.

Așa fiind, față de cele

ce preced, în baza prevederilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., competența

de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2015.