ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2275/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2275/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2275/2016
Deliberând
asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția a lI-a
civilă, la data de 02.03.2016, sub nr. x/325/2016, reclamanta A.,
domiciliată în municipiul Timișoara, jud. Timiș, a solicitat, în
contradictoriu cu pârâtul B., domiciliat în comuna Vadu Crișului, jud.
Bihor, stabilirea locuinței minorei C. la domiciliul său, obligarea
pârâtului la plata unei contribuții pentru cheltuielile de creștere,
educație, învățătură și pregătire
profesională ale copilului, exercitarea exclusivă de către
reclamantă a autorității părintești și obligarea
pârâtului să își dea acordul, în formă autentică, cu
privire la schimbarea numelui de familie al copilului, în caz contrar,
hotărârea, care urmează a se pronunța să țină loc
de consimțământul acestuia, în vederea efectuării
formalităților necesare pe cale administrativă.
În motivare,
reclamanta a arătat, în esență, că din relația de
concubinaj pe care a avut-o cu pârâtul a rezultat minora C., născută
la data de 28.01.2014. De asemenea, a menționat că relația sa cu
pârâtul s-a deteriorat urmare absenței acestuia din domiciliul conjugal,
cauzată de natura locului său de muncă, de dezinteresul
manifestat față de copil și de lipsa de preocupare a acestuia de
a se căsători cu reclamanta.
Aceasta a
susținut că se ocupă de creșterea și educarea minorei,
fiind ajutată, în acest sens, și de familia sa, cu care
locuiește în municipiul Timișoara.
În drept,
cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile
art. 400, art. 496, art. 499, art. 505 alin. (2), art. 529 și art. 1516 C.
civ.
Prin
întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea în
parte a acțiunii, în ceea ce privește exercitarea
autorității părintești exclusiv de către
reclamantă și obligarea sa la exprimarea acordului în vederea schimbării
numelui de familie al minorei. Pe calea cererii reconvenționale a
solicitat ca instanța să dispună exercitarea în comun a
autorității părintești asupra copilului și stabilirea
unui program de vizitare.
În drept, a
invocat dispozițiile art. 398, art. 401 și art. 505 alin. (2) C. civ.
și ale art. 2 din Legea nr. 272/2004.
Prin
sentința nt: 6667 din 15 iunie 2016, Judecătoria Timișoara, secția
a II-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale,
invocată din oficiu, și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleșd.
Pentru a
dispune astfel, această instanță a reținut că regula
de drept comun în materia competenței teritoriale este reglementată
de art. 107 C. proc. civ., care prevede că cererea de chemare în
judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție
domiciliază sau își are sediul pârâtul, din alin. (2) al acestui
articol rezultând că aspectul relevant este domiciliul avut de acesta la
momentul sesizării instanței.
În
speță, domiciliul pârâtului este în comuna Vadu Crișului, jud.
Bihor, aspect ce reiese din copia cărții de identitate depusă de
acesta la dosar, valabilă până la data de 24.02.2024.
Judecătoria
Timișoara a constatat că speței deduse judecății îi
este aplicabilă regula de drept comun prevăzută de art. 107 alin.
(1) C. proc. civ., în sensul că instanța competentă să
soluționeze capetele principale ale cererii de chemare în judecată
având ca obiect exercitarea autorității părintești,
stabilirea locuinței minorului și obligația de a face, revine,
potrivit H.G. nr. 337/1993, modificată și completată, Judecătoriei
Aleșd, în circumscripția căreia se află domiciliul cunoscut
al pârâtului,, aceeași judecătorie fiind competentă, conform
art. 123 din același act normativ să soluționeze și
capătul de cerere accesoriu al acțiunii, privitor la pensia de
întreținere datorată de pârât copilului minor al părților,
precum și cererea reconvențională.
În ceea ce
privește domiciliul sau reședința copilului minor al
părților, Judecătoria Timișoara a apreciat că nu este
prevăzut de art. 107 C. proc. civ. drept un criteriu pentru stabilirea
competenței teritoriale a instanței. De asemenea, a considerat
că prevederile art. 114 din actul normativ menționat, care stabilesc
competența în favoarea instanței în circumscripția căreia
se află domiciliul sau reședința persoanei ocrotite, nu sunt
incidente în speță, câtă vreme acestea reglementează
competența doar pentru cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de
C. civ. în competența instanței de tutelă, adică
soluționarea cererilor la care se referă Titlul III din Cartea I a C.
civ., intitulat „Ocrotirea persoanei fizice”, în cadrul cărora nu sunt
incluse cererile părinților, formulate în nume propriu, referitoare
la copilului lor minor, ci, conform art. 502 numai cererile care vizează
drepturile și îndatoririle părinților cu privire la bunurile
acestuia, reglementate în Titlul III din Cartea I a C. civ., ce poartă
denumirea „Ocrotirea persoanei fizice”. Acest aspect se deduce și din
alin. (2) al art. 114 C. proc. civ., care prevede o competență
alternativă pentru soluționarea unor cereri de autorizare a
încheierii actelor juridice cu privire la imobile, care se regăsesc în
Titlul IV din Cartea I a C. civ., intitulat „Ocrotirea persoanei fizice”.
Pentru toate
considerentele expuse, a declinat competența de soluționare a cauzei
în favoarea Judecătoriei Aleșd.
În urma
declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei
Aleșd la data de 14.07.2016, sub nr. x/325/2016.
Prin
sentința nr. 773 din 13 septembrie 2016, Judecătoria Aleșd a
admis excepția incompetenței teritoriale, invocată din oficiu,
și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea
Judecătoriei Timișoara. Constatând ivit conflictul negativ de
competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți
de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de
competență.
Pentru a
dispune astfel, această instanță a reținut că,
potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., „dacă legea
nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ.
în competența instanței de tutelă șl de familie se
soluționează de instanța în a cărei circumscripție
teritorială își are domiciliul sau reședința persoana
ocrotită”.
Totodată,
a constatat că prevederile art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează că,
până la organizarea instanțelor de tutelă și de familie,
judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate
pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă
și familie, având competența stabilită potrivit C. civ. și
C. proc. civ.
Cu privire Ia
incidența în cauză a prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., a
precizat că acestea nu fac trimitere expresă la dispozițiile din
Titlul III Cartea I din C. civ., intitulat „Ocrotirea persoanei fizice”,
neputând fi excluse de la aplicarea acestuia alte cereri prevăzute de lege
care vizează ocrotirea minorilor.
Sub acest
aspect, a reținut că, potrivit art. 105 C. civ., sunt supuși
unor măsuri speciale de ocrotire minorii și cei care, deși
capabili, din cauza bătrâneții, a bolii sau altor motive
prevăzute de lege nu pot să își administreze bunurile și
nici să își apere interesele în condiții corespunzătoare.
Așadar,
a apreciat că, prin lege, minorii sunt prezumați a fi persoane care
necesită măsuri speciale de ocrotire, iar prin dispozițiile art.
106 C. civ. se detaliază modul în care se exercită ocrotirea asupra
minorilor și majorilor. Astfel, potrivii alin. (1) „ocrotirea minorului se
realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în
plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție
specială anume prevăzute de lege”.
Coroborând
dispozițiile legale menționate cu cele cuprinse în art. 483 C. civ.
și în Legea nr. 272/2004, care stabilesc situația juridică a
minorilor în general, a constatat că exercitarea autorității
părintești și, pe cale de consecință, stabilirea
locuinței minorului, constituie măsuri de ocrotire ale acestuia prin
părinți, care se realizează numai în interesul său
superior. Așadar, în sfera cererilor privind ocrotirea persoanei fizice
date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de
familie, care sunt reglementate din punct de vedere al competenței
teritoriale de dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., intră
și cererile ce fac obiectul prezentului dosar.
Având în
vedere că persoana ocrotită, respectiv minora C., locuiește cu
mama sa în municipiul Timișoara și reținând incidența
prevederilor art. 134 alin. (1) C. proc. civ. (normă specială care
instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea
instanței în a cărei circumscripție teritorială își
are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, derogatorie de
la norma generală reglementată de art. 107 din acest act normativ)
Judecătoria Aleșd a admis excepția necompetenței
teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Judecătoriei Timișoara.
Examinând
conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că,
în cauză, competența soluționării pricinii în prima
instanță revine Judecătoriei Timișoara.
În
cauză, situația de fapt dedusă judecații derivă din
raportul de filiație dintre minoră și părinții
săi, aspect ce determină incidența regulilor în materia
autorității părintești și obligației de
întreținere, reglementate de C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009.
Potrivit
dispozițiilor art. 106 alin. (1) C. civ., ocrotirea minorului se
realizează prin părinți (...), iar, conform prevederilor art.
107 din același act normativ, procedurile prevăzute de prezentul cod
privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de
tutelă și de familie stabilite potrivit legii.
Art. 76 din
Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ. aprobat prin Legea nr.
134/2010 stipulează că, până la organizarea instanțelor de
tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele
ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul
de instanțe de tutela și familie, având competența
stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și
reglementărilor speciale în vigoare.
Dispozițiile
art. 114 C. proc. civ. dispun în sensul că, dacă legea nu prevede
altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în
competența instanței de tutelă și de familie se
soluționează de instanța în a cărei circumscripție
teritorială își are domiciliul sau reședința persoana
ocrotită.
Sintagma
cereri privind ocrotirea persoanei fizice include și cererea vizând
ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza I
C. civ. respectiv cererile care vizează autoritatea părintească
și exercitarea acesteia,
Titlul IV din
C. civ., intitulat „Autoritatea părintească”, cuprinde
dispoziții cu privire la autoritatea părintească și
exercitarea acesteia, locuința copilului și obligația de
întreținere, conform cărora instanța de tutelă, potrivit
interesului superior al copilului, are competența de soluționare a
cererilor izvorând din neînțelegerile între părinți cu privire
la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor
părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art.
496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea
autorității părintești [art. 504 coroborat cu art. 396
alin. (1)].
De asemenea,
dispozițiile art. 505 alin. (1) și (2) C. civ. prevăd că,
în cazul copilului din afara căsătoriei (...), autoritatea
părintească se exercită în comun și în mod egal de
către părinți, dacă aceștia conviețuiesc;
dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu
conviețuiesc, modul, de exercitare a autorității
părintești se stabilește de către instanța de
tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare
la divorț.
Conform
normelor C. civ., aceleiași instanțe de tutelă îi revine
competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea
autorității părintești numai de către unul dintre
părinți [art. 398 alin. (1) C. civ.], stabilirea locuinței
copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți ori
dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului [art. 400
alin. (1)] sau stabilirea contribuției fiecărui părinte la
cheltuielile de creștere, educare, învățătură și
pregătire profesională a copiilor [art. 402 alin. (1)].
Totodată,
potrivit art. 92 alin. (1) C. civ., domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate
deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este
la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el
locuiește în mod statornic. Alin. (2) al aceluiași articol
stipulează că, în cazul în care părinții au domicilii
separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul
copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți,
precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va
decide ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat
că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod
statornic.
În raport de
textele legale menționate, Înalta Curte constată că, în
cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care
instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea
instanței în a cărei circumscripție teritorială își
are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, care derogă
de la norma generală reglementată de art. 107 C. proc. civ., și
care, prin alin. (1), stabilește o competență teritorială
generală, conform căreia cererea de chemare în judecată se
introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază
sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
În
speță, persoana ocrotită este minora C., în interesul
căreia reclamanta, mama acesteia, a promovat acțiunea civilă.
Din motivarea
cererii de chemare în judecată și din conținutul raportului de
anchetă psihosocială cu privire la exercitarea autorității
părintești asupra minorei C., întocmit de Serviciul Autoritate
Tutelară al Municipiului Timișoara la solicitarea Judecătoriei
Timișoara (aflat la dosarul acestei instanțe) rezultă că
minora locuiește cu reclamanta în municipiul Timișoara, jud.
Timiș.
Prin urmare,
aplicând prevederile legale anterior menționate, Înalta Curte apreciază
că instanța de tutelă competentă să soluționeze
pricina este Judecătoria Timișoara, în circumscripția
căreia domiciliază persoana ocrotită.
În
consecință, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc.
civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în
favoarea Judecătoriei Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Timișoara.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.