ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2275/2016

Decizia nr. 2275/2016 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția a lI-a civilă, la data de 02.03.2016, sub nr. x/325/2016, reclamanta A., domiciliată în municipiul Timișoara, jud. Timiș, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., domiciliat în comuna Vadu Crișului, jud. Bihor, stabilirea locuinței minorei C. la domiciliul său, obligarea pârâtului la plata unei contribuții pentru cheltuielile de creștere, educație, învățătură și pregătire profesională ale copilului, exercitarea exclusivă de către reclamantă a autorității părintești și obligarea pârâtului să își dea acordul, în formă autentică, cu privire la schimbarea numelui de familie al copilului, în caz contrar, hotărârea, care urmează a se pronunța să țină loc de consimțământul acestuia, în vederea efectuării formalităților necesare pe cale administrativă.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că din relația de concubinaj pe care a avut-o cu pârâtul a rezultat minora C., născută la data de 28.01.2014. De asemenea, a menționat că relația sa cu pârâtul s-a deteriorat urmare absenței acestuia din domiciliul conjugal, cauzată de natura locului său de muncă, de dezinteresul manifestat față de copil și de lipsa de preocupare a acestuia de a se căsători cu reclamanta. Aceasta a susținut că se ocupă de creșterea și educarea minorei, fiind ajutată, în acest sens, și de familia sa, cu care locuiește în municipiul Timișoara. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 400, art. 496, art. 499, art. 505 alin. (2), art. 529 și art. 1516 C. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea în parte a acțiunii, în ceea ce privește exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă și obligarea sa la exprimarea acordului în vederea schimbării numelui de familie al minorei. Pe calea cererii reconvenționale a solicitat ca instanța să dispună exercitarea în comun a autorității părintești asupra copilului și stabilirea unui program de vizitare. În drept, a invocat dispozițiile art. 398, art. 401 și art. 505 alin. (2) C. civ. și ale art. 2 din Legea nr. 272/2004. Prin sentința nt: 6667 din 15 iunie 2016, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleșd.

Pentru a dispune astfel, această instanță a reținut că regula de drept comun în materia competenței teritoriale este reglementată de art. 107 C. proc. civ., care prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, din alin. (2) al acestui articol rezultând că aspectul relevant este domiciliul avut de acesta la momentul sesizării instanței. În speță, domiciliul pârâtului este în comuna Vadu Crișului, jud. Bihor, aspect ce reiese din copia cărții de identitate depusă de acesta la dosar, valabilă până la data de 24.02.2024. Judecătoria Timișoara a constatat că speței deduse judecății îi este aplicabilă regula de drept comun prevăzută de art. 107 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că instanța competentă să soluționeze capetele principale ale cererii de chemare în judecată având ca obiect exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței minorului și obligația de a face, revine, potrivit H.G. nr. 337/1993, modificată și completată, Judecătoriei Aleșd, în circumscripția căreia se află domiciliul cunoscut al pârâtului,, aceeași judecătorie fiind competentă, conform art. 123 din același act normativ să soluționeze și capătul de cerere accesoriu al acțiunii, privitor la pensia de întreținere datorată de pârât copilului minor al părților, precum și cererea reconvențională. În ceea ce privește domiciliul sau reședința copilului minor al părților, Judecătoria Timișoara a apreciat că nu este prevăzut de art. 107 C. proc.

civ. drept un criteriu pentru stabilirea competenței teritoriale a instanței. De asemenea, a considerat că prevederile art. 114 din actul normativ menționat, care stabilesc competența în favoarea instanței în circumscripția căreia se află domiciliul sau reședința persoanei ocrotite, nu sunt incidente în speță, câtă vreme acestea reglementează competența doar pentru cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă, adică soluționarea cererilor la care se referă Titlul III din Cartea I a C. civ., intitulat „Ocrotirea persoanei fizice”, în cadrul cărora nu sunt incluse cererile părinților, formulate în nume propriu, referitoare la copilului lor minor, ci, conform art. 502 numai cererile care vizează drepturile și îndatoririle părinților cu privire la bunurile acestuia, reglementate în Titlul III din Cartea I a C. civ., ce poartă denumirea „Ocrotirea persoanei fizice”.

Acest aspect se deduce și din alin. (2) al art. 114 C. proc. civ., care prevede o competență alternativă pentru soluționarea unor cereri de autorizare a încheierii actelor juridice cu privire la imobile, care se regăsesc în Titlul IV din Cartea I a C. civ., intitulat „Ocrotirea persoanei fizice”. Pentru toate considerentele expuse, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleșd. În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Aleșd la data de 14.07.2016, sub nr. x/325/2016. Prin sentința nr. 773 din 13 septembrie 2016, Judecătoria Aleșd a admis excepția incompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a dispune astfel, această instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă șl de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”. Totodată, a constatat că prevederile art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează că, până la organizarea instanțelor de tutelă și de familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ.

și C. proc. civ. Cu privire Ia incidența în cauză a prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., a precizat că acestea nu fac trimitere expresă la dispozițiile din Titlul III Cartea I din C. civ., intitulat „Ocrotirea persoanei fizice”, neputând fi excluse de la aplicarea acestuia alte cereri prevăzute de lege care vizează ocrotirea minorilor. Sub acest aspect, a reținut că, potrivit art. 105 C. civ., sunt supuși unor măsuri speciale de ocrotire minorii și cei care, deși capabili, din cauza bătrâneții, a bolii sau altor motive prevăzute de lege nu pot să își administreze bunurile și nici să își apere interesele în condiții corespunzătoare. Așadar, a apreciat că, prin lege, minorii sunt prezumați a fi persoane care necesită măsuri speciale de ocrotire, iar prin dispozițiile art. 106 C. civ.

se detaliază modul în care se exercită ocrotirea asupra minorilor și majorilor. Astfel, potrivii alin. (1) „ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege”. Coroborând dispozițiile legale menționate cu cele cuprinse în art. 483 C. civ. și în Legea nr. 272/2004, care stabilesc situația juridică a minorilor în general, a constatat că exercitarea autorității părintești și, pe cale de consecință, stabilirea locuinței minorului, constituie măsuri de ocrotire ale acestuia prin părinți, care se realizează numai în interesul său superior. Așadar, în sfera cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ.

în competența instanței de tutelă și de familie, care sunt reglementate din punct de vedere al competenței teritoriale de dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., intră și cererile ce fac obiectul prezentului dosar. Având în vedere că persoana ocrotită, respectiv minora C., locuiește cu mama sa în municipiul Timișoara și reținând incidența prevederilor art. 134 alin. (1) C. proc. civ. (normă specială care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală reglementată de art. 107 din acest act normativ) Judecătoria Aleșd a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii în prima instanță revine Judecătoriei Timișoara. În cauză, situația de fapt dedusă judecații derivă din raportul de filiație dintre minoră și părinții săi, aspect ce determină incidența regulilor în materia autorității părintești și obligației de întreținere, reglementate de C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009. Potrivit dispozițiilor art. 106 alin. (1) C. civ., ocrotirea minorului se realizează prin părinți (...), iar, conform prevederilor art. 107 din același act normativ, procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii.

Art. 76 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 stipulează că, până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutela și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare. Dispozițiile art. 114 C. proc. civ. dispun în sensul că, dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Sintagma cereri privind ocrotirea persoanei fizice include și cererea vizând ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. civ. respectiv cererile care vizează autoritatea părintească și exercitarea acesteia, Titlul IV din C. civ., intitulat „Autoritatea părintească”, cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea acesteia, locuința copilului și obligația de întreținere, conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegerile între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești [art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1)]. De asemenea, dispozițiile art. 505 alin. (1) și (2) C. civ.

prevăd că, în cazul copilului din afara căsătoriei (...), autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc; dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul, de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.

Conform normelor C. civ., aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți [art. 398 alin. (1) C. civ.], stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți ori dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului [art. 400 alin. (1)] sau stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor [art. 402 alin. (1)]. Totodată, potrivit art. 92 alin. (1) C. civ., domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic.

Alin. (2) al aceluiași articol stipulează că, în cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic. În raport de textele legale menționate, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, care derogă de la norma generală reglementată de art. 107 C. proc.

civ., și care, prin alin. (1), stabilește o competență teritorială generală, conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. În speță, persoana ocrotită este minora C., în interesul căreia reclamanta, mama acesteia, a promovat acțiunea civilă. Din motivarea cererii de chemare în judecată și din conținutul raportului de anchetă psihosocială cu privire la exercitarea autorității părintești asupra minorei C., întocmit de Serviciul Autoritate Tutelară al Municipiului Timișoara la solicitarea Judecătoriei Timișoara (aflat la dosarul acestei instanțe) rezultă că minora locuiește cu reclamanta în municipiul Timișoara, jud. Timiș.

Prin urmare, aplicând prevederile legale anterior menționate, Înalta Curte apreciază că instanța de tutelă competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Timișoara, în circumscripția căreia domiciliază persoana ocrotită. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.