ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2448/2015

După deliberare, asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova la data

de 24 februarie 2015, sub nr. 806/274/2015,

reclamanta A.N., domiciliată în comuna Ilovița, sat B., jud.

Mehedinți, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.G., domiciliat în comuna

Istria, sat I., str. S. nr. 3, jud. Constanța, să-i fie încredințat minorul S.Ș.G.

spre creștere și educare și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere

în raport cu veniturile nete ale acestuia.

În motivare, reclamanta a arătat că din

relația de concubinaj pe care a avut-o cu pârâtul a rezultat minorul S.Ș.G. La scurt

timp după nașterea acestuia, părțile litigante s-au despărțit, reclamanta s-a recăsătorit,

iar în prezent minorul se află în îngrijirea exclusivă a acesteia și a soțului său.

În drept, acțiunea civilă a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 513, art. 514 și art. 529 C. civ.

Prin sentința nr. 22MF din 30 aprilie 2015,

Judecătoria Orșova

a admis

excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a dispune astfel, această instanță

a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare

în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își

are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Interpretând prevederile art. 126

alin. (1) C. proc. civ., instanța a concluzionat că în alte procese decât cele privitoare

la bunuri și la alte drepturi de care părțile pot să dispună, competența instanței

este exclusivă și absolută.

Instanța a reținut că cererile referitoare

la persoane, cu excepția celor pentru care legiuitorul a prevăzut competența teritorială

alternativă, sunt în competența teritorială exclusivă a instanței în circumscripția

căreia domiciliază pârâtul, potrivit art. 107 C. proc. civ.

Față de această împrejurare, având în vedere

că pârâtul locuiește în comuna Istria, sat I., jud. Constanța, localitate care,

potrivit H.G. nr. 337/1993 se află în circumscripția Judecătoriei Constanța, a apreciat

că acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

La rândul său, prin sentința civilă nr.

7640 din 24 iunie 2015, Judecătoria Constanța

a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Orșova.

În motivare, Judecătoria Constanța a reținut

că acțiunea civilă dedusă judecății are caracter personal, fiindu-i aplicabile dispozițiile

de drept procesual comun în materie. Astfel, nefiind o acțiune reală, aceasta nu

este de natură să atragă competența teritorială absolută a unei instanțe.

Prin urmare, nefiind vorba, în speță, de

o excepție de ordine publică, care ar putea fi invocată și din oficiu, excepția

necompetenței teritoriale facultative poate fi ridicată numai de partea al cărei

drept a fost nesocotit, fiind vorba de o vătămare personală și nu de una expresă,

necondiționată de o încălcare a respectivului drept.

Cum, în cauză, această excepție nu a fost

invocată în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanța a

constatat că a rămas competentă să soluționeze litigiul Judecătoria Orșova, care

a fost mai întâi învestită de către reclamantă.

De altfel, în cauză, prin raportare la

obiectul cererii de chemare în judecată, instanța a apreciat că sunt incidente și

dispozițiile de competență alternativă prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ. conform cărora în afară de instanțele prevăzute în art. 107-112 din acest

act normativ mai este competentă și instanța în a cărei circumscripție domiciliază

reclamantul, în cererile referitoare la obligația de întreținere, inclusiv cele

privitoare la alocațiile pentru copii.

Examinând conflictul negativ de competență

ivit între Judecătoria Orșova și Judecătoria Constanța, Înalta Curte constată că

este competentă să soluționeze litigiul dedus judecății Judecătoria Orșova, pentru

considerentele ce succed:

Cererea de chemare în judecată formulată

de reclamanta A.N., având ca obiect încredințare minor și stabilire pensie de întreținere,

a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova la data de 24 februarie 2015, ulterior

adoptării Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care, conform Legii nr. 71/2011 privind

punerea în aplicare a actului normativ menționat, a intrat în vigoare la 01

octombrie 2011.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (6)

C. civ., dispozițiile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor

juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și

capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de

întreținere (...), dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare

a legii noi.

La data de 15 februarie 2013 a intrat în

vigoare, de asemenea, C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010 și modificat

prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, care, prin normele tranzitorii prevăzute

în art. 24 stipulează că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor

și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

În cauză, situația juridică invocată prin

acțiune derivă din raportul de filiație dintre minor și părinții săi, care determină

incidența regulilor în materia autorității părintești și obligația de întreținere,

fiind aplicabile dispozițiile în materie, reglementate de C. civ.

Astfel, potrivit art. 106 alin. (1) din

acest act normativ ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea

tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială

anume prevăzute de lege.

Conform art. 76 din Legea nr. 76/2012 de

punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. judecătoriile sau,

după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor

îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit

C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementarilor speciale în vigoare.

Dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc.

civ. republicat, stipulează că dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea

persoanei fizice, date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie

se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul

sau reședința persoana ocrotită.

Sintagmă cereri privind ocrotirea persoanei

fizice

include și cererea

vizând ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza 1 C.

civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească, reglementată de

Titlul IV din Cartea a II-a „Despre familie" din acest act normativ.

Potrivit prevederilor art. 496 alin.

(3) C. civ., în caz de neînțelegere între părinți, întinderea obligației de întreținere,

felul și modalitățile executării acesteia, precum și contribuția fiecăruia dintre

părinți se stabilesc de instanța de tutelă.

Aceleiași instanțe de tutelă îi revine

și competența de a stabili modul de exercitare a autorității părintești în cazul

în care părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc (cum este cazul

în speță), conform art. 505 alin. (2) din același act normativ, competența de soluționare

a cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unui

din părinți [art. 398 alin. (1)], precum și cea referitoare la stabilirea contribuției

fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesionala

a copiilor [art. 402 alin. (1)].

Așa cum s-a arătat, acțiunea formulată

de reclamantă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova la data de 24

februarie 2015, după intrarea în vigoare a C. civ. și a C. proc. civ., republicat.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză,

sunt incidente dispozițiile art. 114 C. proc. civ., republicat, care reprezintă

o dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea

instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința

persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală stipulată în

art. 107 din acest act normativ, care, prin alin. (1) reglementează o competență

teritorială generală, potrivit căreia cererea de chemare în judecată se introduce

la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă

legea nu prevede altfel.

În speță, persoana ocrotită este minorul

S.Ș.G., în interesul căruia reclamanta, mama sa, a promovat cererea de chemare în

judecată.

Din motivarea acesteia rezultă că minorul

locuiește cu reclamanta în comuna llovița, sat B., jud. Mehedinți, astfel încât,

în aplicarea prevederilor legale anterior menționate, instanța de tutelă competentă

să soluționeze pricina este Judecătoria Orșova.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Orșova.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare cauzei

în favoarea Judecătoriei Orșova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

30 octombrie 2015.