ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4430/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 2 august 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A., în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (LCA), în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a solicitat suspendarea următoarelor acte administrative:

- Decizia de impunere nr. x din 4.07.2016 (anexată), emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița pentru o obligație fiscală de 7.883.441 RON, din care 3.197.772, impozit pe profit suplimentar și 4.685.669 RON taxă pe valoare adăugată nedeductibilă;

- Decizia nr. 3118 din 5.07.2016 (anexată), referitoare la obligațiile de plată accesorii, emisă pentru cuantumul de 4.211.423 RON, din care 1.615.052 RON impozit pe profit și 2.596.371 RON dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 179 din 17 august 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta S.C. A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea cererii de suspendare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursurilor

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 aprilie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 iunie 2018 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulate îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ. și a fixat termen de judecată.

În motivarea cererii de recurs, în esență, recurenta a arătat următoarele:

Soluția hotărârii atacate a fost motivată pe inexistența unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, prima instanță ilustrând asemenea împrejurări cu emiterea actului de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, emiterea actului în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului, și cu modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Prima instanță a constatat că în speță este îndeplinită numai condiția pagubei iminente și a apreciat criticile aduse actelor administrativ-fiscale a căror suspendare s-a solicitat că impun o analiză detaliată și administrarea unui amplu probatoriu pentru dovedirea situației de fapt, probatoriu ce nu este specific cererii de suspendare.

În ce privește invocarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, prima instanță a considerat că în procedura suspendării solicitate, nu poate face o analiză detaliată și aprofundată a modului de aplicare a dispozițiilor legislației naționale în raport cu dreptul comunitar.

- Hotărârea atacată este casabilă pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, motiv de recurs enunțat de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ.

Textul art. 2 (1) lit. t) din LCA care definește termenul de "cazuri bine justificate", nu cere ca "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze, o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ", să fie vădite, așa cum a reținut prima instanță.

Instanța sesizată cu o asemenea cerere de suspendare, nu trebuie să prejudece fondul, dar să-l "pipăie" trebuie, mai ales când se acuză încălcări stridente, sau aplicări stranii ale legii, în împrejurări în care:

- un text de lege - art. 11 (1) vechi Codul fiscal, este interpretat în contra rațiunii economiei de piață, a cărei legislație fiscală nu a conceput consecințe fiscale pentru operațiunile întreprinse de o societate comerciale, inclusiv cele interesând baza impozabilă, deductibilități, etc., doar în privința acelora care sunt rentabile, profitabile, ori care au un randament satisfăcător în raportul cheltuieli-venituri, fiind elementar că într-o economie de piață nu operează doar societăți comerciale performante, cu profit neîntrerupt;

- autoritatea fiscală și-a motivat decizia și pe o relație de afiliere între A. și B., societate cu care s-a angajat operațiunea apreciată ca fiind nelegal fiscalizată, în mod complet gratuit, neafirmând nici un element de afiliere;

- facturile din operațiunea amintită sunt perfect regulate potrivit art. 155 pct. 19 Vechi Codul fiscal;

- s-a făcut o confuzie impardonabilă, tot în aplicarea art. 11 (1) subalin. (2) din vechiul Codul fiscal, între "reîncadrarea formei unei tranzacții", care privește calificarea juridică, și "neluarea în considerare a unei tranzacții"

- a fost încălcată flagrant procedura de calcul a impozitului pe profit, prevăzută de art. 19 Codul fiscal;

- aprecierea asupra eficienței jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, nu este numai de domeniul judecății de fond.

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Cererea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevede că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizare, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau autorității ierarhice superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Codul de procedură fiscală impune, pe lângă respectarea celor două condiții, depunerea unei cauțiuni, conform dispozițiilor art. 278 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, obligație pe care reclamanta a îndeplinit-o până la soluționarea cererii.

Suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității.

Atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare din punct de vedere legal a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Pe de altă parte, actul administrativ se bucură de prezumție de legalitate, de autenticitate și veridicitate, trăsături care constituie fundamentul caracterului executoriu, rezultând principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este însuși titlu executoriu, suspendarea executării fiind condiționată de existența unor cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente.

În considerarea celor două principii incidente în materia actelor administrative al legalității actului și al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Pentru suspendarea executării unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susțină că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube, în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse prin actul contestat și datele economice ale contribuabilului.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumentele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu.

Totodată, Curtea reține că în cadrul cererii de suspendare a executării nu se poate analiza pe fond raportul juridic dedus judecății.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite de fapt sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

- Înalta Curte constată că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Astfel se constată că în cauză s-a pronunțat sentința civilă nr. 4204/2017 a Curții de Apel București și sentința civilă nr. 20/2018 a Curții de Apel Ploiești, prin care pârâta-intimată ANAF a fost obligată să soluționeze contestația administrativ-jurisdicțional fiscală împotriva celor două decizii care fac obiectul cererii de suspendare în speță, a anulat Decizia nr. 2275/2016, prin care s-a suspendat soluționarea contestației DGRFP.

Aparența de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în indicii de nelegalitate și care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor veritabile motive de nelegalitate.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, dispozițiile legale incidente și susținerile părților, Curtea apreciază că cerința existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în cauză, aparența de nelegalitate fiind susținută cu prisosință în cauză de autoritatea de lucru judecat, chiar provizorie, a hotărârii judecătorești pronunțată în cauza având ca obiect anularea actului administrativ.

Potrivit art. 430 alin. (1), (2) și 4 C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

În cauza de față, Curtea observă incident efectul pozitiv al lucrului judecat statuat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Așa cum a subliniat și ICCJ în jurisprudența sa, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al -lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Cum în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Chiar provizorie această autoritate de lucru judecat ea nu poate fi ignorată în cauza de față și cu atât mai puțin contrazisă printr-o eventuală apreciere contrară, chiar pe baza unui control sumar al fondului, în sensul că procesul-verbal în litigiu nu este afectat de o îndoială serioasă asupra legalității sale. O altă instanță care a realizat în concret un control de fond asupra aceluiași act administrativ a statuat că acesta este afectat de vicii de nelegalitate, statuare jurisdicțională suficientă așadar, în opinia Curții, pentru a se reține aparența de drept, într-o cerere de suspendare, în favoarea destinatarului actului administrativ contestat.

Înalta Curte reține că este îndeplinită în cauză și condiția privind prevenirea unei pagube iminente în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, societatea recurentă fiind în procedura de insolvență, având intenția de a se reorganiza.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele reținute mai sus, constatând că sentința de fond este netemeinică și nelegală în conformitate cu prevederile art. 488 pct. 8 raportat la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată, va admite cererea și va dispune suspendarea acelor administrative până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar X împotriva sentinței nr. 179 din 17 august 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând, admite cererea.

Dispune suspendarea executării deciziei nr. de impunere nr. x din 4.07.2016 (anexată), emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și a deciziei nr. 3118 din 5.07.2016, până la pronunțarea instanței de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2018.

GGC - MP