Decizia nr. 1620/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 2 iunie 2008, reclamanta SC O.I. SRL Târgu Jiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele F.T.C.C. Gorj și SC A.L. SRL Alba următoarele: constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 31 august 2007 încheiat între cele două pârâte; constatarea existenței dreptului său de folosință până la data de 30 noiembrie 2010 asupra spațiului de depozit în suprafață de 294,55 mp și rampei din fața depozitului situat în Târgu Jiu conform contractului de închirieri din 8 decembrie 2005. Pârâta SC A.L. SRL Alba a formulat la data de 30 iunie 2008 cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate încetate efectele contractului de închiriere din 8 decembrie 2008 deținut de reclamantă pentru spațiu din Târgu Jiu, urmare denunțării unilaterale a contractului de către societate în calitate de proprietar al spațiului, să se dispună evacuarea reclamantei din imobil și să fie obligată la plata lipsei de folosință a imobilului evaluată la suma de 2.685,9 euro.

Tribunalul Gorj, secția comercială, prin sentința comercială nr. 60 din data de 24 martie 2009 a anulat ca insuficient timbrată acțiunea introductivă formulată de reclamantă și a acordat termen pentru soluționarea cererii reconvenționale. Tribunalul a reținut în motivarea soluției de anulare a acțiunii principale, că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 care instituie obligația timbrării cererilor și acțiunilor în justiție, deși i s-a pus în vedere cuantumul taxelor datorate la valoarea pretențiilor, având în vedere obiectul cererii care vizează proprietatea și respectiv folosința unui spațiu comercial, ceea ce impune aplicarea sancțiunii anulării ca insuficient timbrate a acțiunii.

Sentința pronunțată de Tribunalul Gorj a fost apelată de reclamanta care a susținut, în esență, că a investit instanța cu două capete de cerere neevaluabile în bani, respectiv constatarea nulității unui contract de vânzare cumpărare fără repunerea părților în situația anterioară și constatarea existenței dreptului de folosință, context în raport de care sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea nr. 146/1997 fiind datorată o taxă judiciară de timbru constând într-o taxă fixă. Prin Decizia nr. 159 din 1 iulie 2009 Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul formulat de societatea reclamantă în sensul desființării sentinței pronunțate de Tribunalul Gorj ca primă instanță și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a constatat din verificarea actelor și lucrărilor dosarului că reclamanta a timbrat acțiunea cu suma de 31 lei taxă judiciară de timbru, iar prin încheierea din data de 10 octombrie 2008 instanța i-a pus în vedere să completeze taxa de timbru cu suma de 12.322 lei și 5 lei timbru judiciar, cererea de reexaminare formulată de reclamanta împotriva modului de stabilire a taxei de timbru fiind respinsă prin încheierea din 14 ianuarie 2009 a Tribunalului Gorj. Cu privire la aplicarea Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, instanța de control judiciar a apreciat că efectele deciziei nu pot fi extinse și asupra altor acte normative iar corelarea interpretării date prin decizie sintagmei caracterul evaluabil al acțiunilor în constatarea nulității, cu dispozițiile Legii nr. 146/1997 s-a realizat prin modificarea legii taxei de timbru prin Legea nr. 76/2008 publicată în M. Of. nr. 231 din 8 aprilie 2009. Urmare acestei modificări s-a stabilit că cererile aflate pe rolul instanțelor la 12 decembrie 2008 și care au fost timbrate corespunzător la data introducerii lor se consideră legal timbrate. În raport de data introducerii acțiunii formulate de reclamantă - 2 iunie 2008, instanța de apel a apreciat că cererea era legal timbrată cu taxa judiciară de timbru fixă și că în mod nelegal i s-a pus în vedere să achite o taxă de timbru la valoare cu consecința anulării acțiunii ca insuficient timbrate. II. Recursul.

La data de 6 august 2009 pârâta SC A.L. SRL a declarat recurs, în termen legal împotriva Deciziei nr. 159 pronunțate de Curtea de Apel solicitând modificarea în tot a hotărârii și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate în cauză de tribunal privind anularea acțiunii reclamantei ca insuficient timbrate. Potrivit recurentei, instanța de apel a avut în vedere în mod eronat dispozițiile art. 3 din Legea nr. 146/1997 referitoare la cererile neevaluabile în bani care se timbrează cu taxa fixă, deoarece față de obiectul acțiunii reclamantei, privind drepturi patrimoniale, respectiv dreptul de proprietate și de folosință, calificarea acțiunii ca evaluabilă în bani se impunea. În sensul acestei concluzii, recurenta invocă și dispozițiile art. 6 din Ordinul nr. 760/1999 potrivit cărora sunt considerate acțiuni și cereri evaluabile în bani cele al căror obiect este un drept patrimonial ce poate fi evaluat. În opinia recurentei și capătul doi de cerere având ca obiect constatarea dreptului de folosință asupra spațiului, are un caracter evaluabil, în raport de cuantumul chiriei datorate până la ajungerea la termen a contractului, ceea ce impune obligarea recurentei la plata integrală a taxei pentru cele două capete distincte de cerere. Totodată recurenta arată că măsura de anulare a acțiunii ca insuficient timbrată nu a avut în vedere Decizia nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cum eronat apreciază instanța de apel ci dispozițiile Legii nr. 146/1997 respectiv art. 2 din Lege. Intimata reclamantă a depus la data de 2 februarie 2010 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei recurate, care a statuat în mod corect, față de dispozițiile legale existente la data introducerii acțiunii, caracterul neevaluabil al celor două capete de cerere, timbrate corespunzător cu taxă judiciară de timbru fixă.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează. Referitor la aplicarea deciziei în interesul Legii nr. 32, Curtea observă că decizia a fost publicată în M. Of. la data de 10 decembrie 2008 când a devenit obligatorie, iar în cauză taxa de timbru s-a stabilit prin încheierea din 10 octombrie 2008 distinct de faptul că, criteriile de clasificare a acțiunilor ca evaluabile în bani statuate prin decizie au avut în vedere determinarea competenței materiale după valoare și implicit a căilor de atac și nu stabilirea taxei judiciare de timbru. În considerentele deciziei se arată, in terminis că ,,pentru stabilirea taxei judiciare de timbru urmează să fie avute în vedere dispozițiile și categoriile de acțiuni folosite de legea specială limitată la materia taxelor de timbru”. Or, la data de 10 octombrie 2008, potrivit art. 3 din Legea nr. 147/1997 în forma în vigoare la dată, cererile pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept făcute în cadrul art. 111 C. proc. civ. precum și cererile în anularea sau declararea nulității unui act juridic se taxau cu sumă fixă și numai în ipoteza, neîndeplinită în cauză, prin care se cerea restituirea prestațiilor efectuate în temeiul unui act juridic pentru care s-a cerut constatarea nulității, cererea era considerată evaluabilă în bani potrivit art. 6 din Ordinul nr. 766/1999. Prin urmare, recurenta, în mod vădit neîntemeiat susține că, potrivit dispozițiilor legii speciale privind taxa judiciară de timbru, în vigoare la data introducerii cererii și stabilirii taxei de timbru, acțiunea formulată de reclamantă, respectiv cele două capete de cerere se încadrau în categoria acțiunilor evaluabile în bani. Este adevărat că cursul soluționării litigiului în fața primei instanțe, Legea nr. 147/1997 a fost modificată prin O.U.G. nr. 212 din 4 decembrie 2008 publicată în M. Of. Partea I nr. 837 din 12 decembrie 2008 în sensul că au fost introduse în categoria acțiunilor și cererilor evaluabile în bani și cererile pentru declararea nulității, chiar dacă nu se solicită repunerea părților în situația anterioară, precum și cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, dar potrivit dispozițiilor exprese cuprinse în art. 11 din Ordonanța (aprobată prin Legea nr. 276 din 7 iulie 2009 publicate în M. Of. nr. 482 din 13 iulie 2009) cererile pentru declararea nulității, constatarea existenței unui drept, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a ordonanței și care au fost timbrate corespunzător la data introducerii lor, se consideră legal timbrate. Cum la data introducerii acțiunii taxa de timbru datorată potrivit legii nr. 146/1999 era fixă, taxa achitată de reclamantă, în mod corect instanța de apel a constatat că sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată dispusă de instanța fondului a fost aplicată cu încălcarea dispozițiilor legii speciale aplicabile în această materie în forma în vigoare la data stabilirii taxei de timbru. Mai trebuie precizat că trimiterea pe care instanța de apel o face la dispozițiile O.U.G. nr. 212 din 4 decembrie 2002 și la legea de aprobare a ordonanței este pertinentă, deoarece Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată, este o lege fiscală care cuprinde și dispoziții procedurale, reglementând raporturi de ordine publică, și prin urmare este de imediată aplicare, încadrându-se în excepțiilor de la principiul neretroactivității legii civile, cu mențiunea că legiuitorul activ, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 11 a limitat efectul retroactiv, statuând că cererile, de natura celor enumerate, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a actului normativ și care au fost timbrate corespunzător, se consideră ca legal timbrate. Pentru rațiunile mai sus înfățișate Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.