ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6124/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 18 decembrie 2006, sub nr. 16392/302/2006, reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâta N.A.T., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, sector 5, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 9 din 07 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active, a respins cererea formulată de reclamantul B.C., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat apel reclamantul B.C.. Prin Decizia civilă nr. 573/ A din 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu următoarea motivare. Prin acțiunea introdusă la data de 18 decembrie 2006 pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București reclamantul B.C. a formulat acțiune în revendicare împotriva pârâtei S.A.T. solicitând obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate apartamentul situat în sector 5. În motivare reclamantul a arătat că autoarea sa, prin actul de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notariat, din 8 mai 1933 (filele 66-67 dosar Judecătorie), B.B.

a dobândit în proprietate o suprafață de teren de 369,80 mp (identificată prin vecinătăți) care făcea parte din terenul viran situat în București, cunoscut sub denumirea de Vatra Morilor Vlădichii de pe cheiul Dâmboviței, partea dreaptă din față podului S. E. Conform autorizației de construire din 1934 (fila 111 dosar Tribunal), B.B. a fost autorizată să edifice pe terenul menționat mai sus o construcție, a cărei componență a fost identificată în procesul verbal de înființare a C.F. din 1940 (fila 68 dosar Judecătorie). Prin dispoziția din 20 iulie 2006 emisă de Primăria Municipiului București, reclamantului B.C. i-a fost restituit în baza Legii nr. 10/2001 imobilul din București, mai puțin apartamentele ce au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, între care și imobilul în litigiu.

În urma decesului B.B. a rămas ca moștenitor B.H., conform certificatului de moștenitor din 1965, eliberat de Notariatul de Stat al Raionului 23 August (fila 62 dosar Judecătorie), în calitate de soț supraviețuitor. Conform certificatului de moștenitor eliberat la data de 10 octombrie 2005 de Z.O., notar public din Rishon Le Zion, Israel (filele 63-64 dosar Judecătorie), de pe urma lui B.H., decedat, a rămas ca unic moștenitor reclamantul C.B. Curtea a reținut că, în mod greșit a apreciat tribunalul că reclamantul nu a făcut dovada calității de sale de moștenitor de pe urma foștilor proprietari ai imobilului.

Astfel, în primul rând se impune precizarea că, certificatul de moștenitor eliberat de autoritățile israeliene nu este un act de jurisdicție potrivit dispozițiilor Legii nr. 105/1992, tribunalul neobservând că face pe deplin dovada calității de moștenitor a reclamantului întrucât este apostilat astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 64 din dosarul de fond; în al doilea rând, prin sentința civilă nr. 345 din 11 martie 2009 Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 17203/3/2007 a respins excepția lipsei calității procesuale active a aceluiași reclamant reținând că, certificatul de moștenitor eliberat de autoritățile israeliene face dovada că reclamantul este unicul moștenitor în viață al numitului B.H., în calitate de nepot de frate predecedat, respectiv fiul lui B.N.

Puterea lucrului judecat impune această soluție, întrucât regula este că o situație de fapt raportată la o anumită situație de drept nu poate fi analizată decât o singură dată, și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie contrazisă de o alta. Pe de altă parte, deși la dosar au fost depuse dovezi cu privire la dezbaterea succesiunii defunctului său frate, B.B., în condițiile în care nu a fost posibilă depunerea acestui act nefiind de găsit în arhive, o atare situație nu poate conduce la concluzia că ar exista și alți moștenitori, ci în lipsa unei dovezi clare cu privire la acest aspect, trebuie prezumat că reclamantul este unicul moștenitor în viață, conform celorlalte înscrisuri de la dosar.

Curtea a apreciat că reclamantul a făcut dovada că este unicul moștenitor al foștilor proprietari ai imobilului, calitate ce i-a fost recunoscută și prin dispoziția din 2006 emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001, dispoziție prin care parte din imobil i-a fost restituit reclamantului. Și sub acest aspect, greșit a apreciat tribunalul că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu prezintă nici un fel de relevanță, deși este evident că soluționarea prezentei acțiuni se face nu numai prin raportare la dispozițiile dreptului comun ci și prin aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, ca lege specială în materie. A fost găsit întemeiat și motivul de apel referitor la respingerea ca tardiv formulată a cererii de completare prin care se solicită constatarea nevalabilității titlului statului.

S-a constatat că, în fața judecătoriei nu au fost administrate decât probe cu privire la valoarea imobilului ce face obiectul revendicării, situație în care, prima zi de înfățișare, până la care reclamantul putea să modifice sau să completeze cererea, este primul termen în fața tribunalului, instanța competentă potrivit dispozițiilor legale. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs se arată că în mod greșit a fost analizată vocația succesorală a reclamantului în temeiul certificatului de moștenitor emis în Israel cât timp succesiunea fusese deja dezbătută în România, defunctul a avut ultimul domiciliu în România, iar bunul revendicat se află în România.

Decizia este nelegală fiind dată cu încălcarea Legii nr. 105/1992 și încălcarea dispozițiilor C. civ. Fiind o acțiune în revendicare, reclamantul trebuia să facă dovada că este moștenitor acceptant conform legii române, Legea nr. 10/2001 nefiind aplicabilă cauzei. O altă critică se referă la împrejurarea că instanța de apel a reținut depunerea în termen a cererii completatoare deoarece prima zi de înfățișare a fost la judecătorie și nu înaintea instanței de trimitere. Reclamantul, prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului ca nefondat. În recurs s-a depus copia, necertificată pentru conformitate, a certificatului de moștenitor din 15 iunie 1973 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București potrivit căreia succesoarea lui B.H.

este B.E. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, constată caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed. - Prin dispoziția din 20 iulie 2006 emisă de primarul municipiului București în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în perioada 4 martie 1947-22 decembrie 1989, imobilul din București, str. Lister nr. 22-24 i-a fost restituit reclamantului B.C., mai puțin apartamentele ce fuseseră înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, printre care și apartamentul revendicat în prezenta cauză.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 345 din 11 martie 2009, într-un proces având drept obiect revendicarea unui alt apartament înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 din același imobil a reținut calitatea procesuală activă a aceluiași reclamant în considerarea certificatului de moștenitor întocmit de autoritățile statului Israel prin care s-a constatat că acesta este unicul moștenitor al numitului B.H., în calitate de nepot de frate predecedat, fiind fără relevanță împrejurarea că acțiunea în revendicare a fost respinsă pe fond. Recurenta, indică generic încălcarea dispozițiilor Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat fără a preciza, în concret, care sunt prevederile legale în vederea verificării incidenței lor în cauză.

Osebit de aceasta, certificatul de moștenitor eliberat de Statul Israel nu face parte din categoria actelor de jurisdicție supuse Legii nr. 105/1992, validitatea lui fiind dată de apostilarea sa potrivit Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961. Fiind în prezența unei situații de fapt raportată la o anumită situație de drept ce a fost deja analizată, atât într-o procedură administrativă cât și într-una jurisdicțională, aceasta nu mai poate fi contrazisă într-o altă procedură jurisdicțională, fiind de neconceput ca reclamantul să aibă calitate procesuală activă pentru o parte din imobil, iar pentru o altă parte să nu o aibă, câtă vreme bunul preluat de stat a aparținut unui singur proprietar, iar certificatul de moștenitor nu a fost anulat.

Cum soluționarea pe fond a prezentei cauze se face atât prin raportare la dispozițiile art. 480 C. civ. cât și cele ale legii speciale de reparație, instanța de apel a reținut corect incidența în cauză și a Legii nr. 10/2001. Prima zi de înfățișare este primul termen la care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 134 C. proc. civ., respectiv atunci când părțile legal citate, pot pune concluzii în fața instanței competente material și teritorial. În fața judecătoriei s-a dezbătut exclusiv competența materială a instanței față de valoarea imobilului revendicat, așa încât cererea completatoare depusă la tribunal, după declinare prin care a fost solicitată constatarea nevalabilității titlului statului a fost depusă cu respectarea dispozițiilor art. 134 C. proc.

civ. Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.A.T. împotriva Deciziei civile nr. 573/ A din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.