ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3301/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3301/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 decembrie

2006, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamantul B.C. a chemat

în judecată pe pârâta N.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța să dispună obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate și

posesie apartamentul nr. 1 situat în imobilul din București, str. D., sector 5,

ca urmare a comparării titlurilor de proprietate deținute de părți. Conform

precizării de la dosar cererea reclamantului a fost întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 480 - 481 C. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 3020 din 4 mai 2007 Judecătoria Sectorului 5 având în vedere valoarea

imobilului revendicat astfel cum a fost stabilită prin expertiza tehnică

efectuată în cauză, a dispus conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București,

pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la 17 mai 2007.

Prin cererea

completatoare depusă la dosar la 13 octombrie 2007, reclamantul a solicitat

odată cu introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Municipiului București

prin Primarul General, să se constate în baza art. 6 alin. (3) din Legea nr.

213/1998 nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul situat la

adresa mai sus menționată, întrucât naționalizarea acestuia s-a făcut cu

încălcarea art. 2 din Decretul nr. 92/1950 (autoarea sa fiind persoană

exceptată de la naționalizare), iar pe de altă parte Decretul nr. 92/1950

contravenea Constituției în vigoare la acea dată precum și reglementărilor

internaționale.

Prin întâmpinarea

depusă la dosarul primei instanțe, pârâta a invocat excepția lipsei calității

procesual active a reclamantului urmare a faptului că acesta nu a depus la

dosar actul de vânzare-cumpărare al autoarei sale încheiat în anul 1933, iar

certificatele de calitate de moștenitor depuse în cauză nu fac dovada calității

sale de unic moștenitor al acesteia.

Prin Sentința civilă

nr. 345 din 11 martie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active, a admis în

parte acțiunea, astfel cum a fost completată, a constatat nevalabilitatea

titlului statului cu privire la imobilul situat în București, str. D., sector 5

și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind revendicarea

apartamentului nr. 1 din acest imobil.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că s-a făcut dovada că imobilul

situat în strada D., a aparținut numitei B.B., actul de vânzare-cumpărare fiind

depus la dosarul tribunalului. Potrivit certificatului de moștenitor aflat la

dosar, de pe urma decesului acesteia a rămas ca unic moștenitor B.H. în

calitate de soț supraviețuitor, iar conform certificatului de moștenitor

întocmit de autoritățile statului Israel, urmare a decesului acestuia din urmă

rezultă că reclamantul este unicul moștenitor în viață al numitului B.H., în

calitate de nepot de frate predecedat, respectiv fiul numitului B.N.

În aceste condiții,

tribunalul a apreciat că în cauză reclamantul a făcut dovada calității

procesual active, calitate recunoscută de altfel și prin Dispoziția nr. 6207

din 20  iunie 2006 emisă în baza Legii nr. 10/2001 prin care reclamantului i-a

fost restituit în natură imobilul situat în București, str. D., cu excepția

apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995 printre acestea aflându-se și

cel care face obiectul prezentei acțiuni în revendicare.

Pe fondul cauzei,

având în vedere modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea statului ca

efect al aplicării Decretului nr. 92/1950, decret ce contravenea prevederilor

constituționale de la acea vreme, precum și dispozițiile art. 6 alin. (3) din

Legea nr. 213/1998 tribunalul a constatat că sub acest aspect cererea

reclamantului este întemeiată, motiv pentru care a constatat nevalabilitatea

titlului statului cu privire la imobilul în litigiu, caracterul abuziv al

acestei preluări fiind de altfel recunoscut și de prevederile Legii nr.

10/2001.

Cu privire la cererea

de revendicare a apartamentului nr. 1 aflat în imobilul identificat potrivit

expertizei efectuate în cauză, apartament deținut de pârâtă în baza Contractului

de vânzare-cumpărare nr. 40463/1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1995,

contract ce nu a fost desființat sau anulat, tribunalul procedând la compararea

titlurilor de proprietate ale părților, respectiv cel al reclamantului ca

provenind de la adevăratul proprietar, dar care și-a pierdut eficiența în timp

și cel al pârâtei ca provenind de la statul neproprietar, dar care s-a

considerat îndreptățit să adopte măsurile reparatorii considerate cele mai

oportune sub aspect legislativ și să dispună de bunurile pe care le-a stăpânit

o lungă perioadă de timp, va acorda preferință titlului deținut de stat pe

temeiul legii speciale, respectiv celui al pârâtei ca o garanție a siguranței

circuitului civil, această soluție fiind de altfel susținută și în cuprinsul

Deciziei nr. 9/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recursul în

interesul legii în materia acțiunilor în revendicare întemeiate pe dreptul

comun.

S-a considerat corect

că și în lumina Convenției europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului acțiunea în revendicare formulată de

reclamant nu poate fi admisă.

Instanța europeană a

reținut într-o serie de hotărâri că este necesar ca repararea unor atingeri

aduse în trecut dreptului de proprietate nu trebuie să conducă la crearea altor

situații inechitabile. S-a reținut de asemenea că realizarea imperativului

prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru

Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale poate fi făcută prin plata

unor despăgubiri rezonabile la valoarea bunurilor de care au fost deposedați

foștii proprietari și aceasta în condițiile legilor speciale de reparație.

Curtea europeană în

Hotărârea Raicu contra României din 28 sept. 2006 a statuat conform jurisprudenței

sus-arătate că diminuarea vechilor atingeri nu trebuie să creeze noi prejudicii

disproporționate "că persoanele care și-au dobândit bunurile de

bună-credință să nu fie aduse în situația de a suporta ponderea

responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri".

În termenul legal de

15 zile prevăzut de dispozițiile art. 284 C. proc. civ., împotriva acestei

sentințe au declarat apel toate părțile.

În dezvoltarea

motivelor de apel, reclamantul B.C. a criticat sentința instanței de fond sub

aspectul încălcării dispozițiilor art. 20 din Constituție și a art. 1 din

Protocolul 1 Adițional la Convenție.

De altfel, instanța

europeană a stabilit în multe decizii că Fondul Proprietatea nu funcționează,

situație în care vânzarea de stat a bunului altuia către terți de

bună-credință, combinată cu lipsa totală a oricărei despăgubiri reprezintă o

privare de proprietate, contrară art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.

Pe de altă parte, în

condițiile în care instanța a constatat nevalabilitatea titlului statului,

autorul pârâtei nu mai poate opune vreun titlu valabil, posesia și conservarea

bunului fiind realizată prin violență.

Apelantul Municipiul

București prin Primarul General a criticat soluția pronunțată de instanța de

fond asupra capătului de cerere privind constatarea nevalabilității titlului

statului asupra imobilului în litigiu, arătând că o astfel de cerere este

lipsită de interes în condițiile existenței dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, ce nu mai fac distincție

între imobile preluate de stat cu titlu sau fără titlu.

Prin motivele de apel

formulate de apelanta N.A., s-a arătat că instanța de fond a soluționat greșit

excepția lipsei calității procesual active, deși din actele dosarului rezultă

fără putință de tăgadă că reclamantul nu a acceptat moștenirea de pe urma

defunctului unchi B.H., în termen de 6 luni.

Astfel, certificatul

de moștenitor eliberat de autoritățile israeliene nu putea fi recunoscut de

către instanța de judecată drept un act juridic care să poată produce efecte

juridice.

De asemenea, nici

notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 și nici Dispoziția Primarului

General nu se pot constitui în acte care să dovedească calitatea de proprietar

a bunului revendicat, potrivit Codului civil.

Instanța de fond

trebuia să stabilească că reclamantul nu vine la succesiune prin reprezentare,

pentru că nu este moștenitor rezervatar, nu este descendent, nu are posesiunea

de drept a moștenirii. Fiind nepot de frate predecedat al lui B.N. nu operează

în cazul său reprezentarea, conform art. 666 C. civ.

În ceea ce privește

cererea de constatare a nevalabilității titlului statului, reclamantul nu a

adus nicio dovadă că proprietara imobilului făcea parte din categoria

persoanelor a căror bunuri erau exceptate de la naționalizare.

Prin Decizia civilă

nr. 467 din 29 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul B.C. și de pârâtul

Municipiul București prin Primarul General și a admis apelul pârâtei N.A.

A fost schimbată în

tot sentința apelată în sensul că s-a admis excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului și s-a respins acțiunea ca fiind formulată de

o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește excepția

lipsei interesului apelantului reclamant de a solicita constatarea

nevalabilității titlului statului, că acest motiv de apel este neîntemeiat

întrucât, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998,

valabilitatea titlului poate fi stabilită doar de instanțele judecătorești. Pe

de altă parte, de modalitatea de soluționare a acestui capăt de cerere depinde

capătul de cerere privind revendicarea imobilului.

În ceea ce privește

calitatea procesuală activă, s-a reținut că reclamantul a făcut dovada că

imobilul în litigiu a aparținut numitei B.B., fiind dobândit cu actul de

vânzare-cumpărare din anul 1933, autorizația de construire din anul 1934 și

procesul-verbal încheiat de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare la

data de 21 iunie 1946.

Astfel cum rezultă

din adresa nr. 2684 emisă de SC C. SA, imobilul a fost naționalizat în baza

Decretului nr. 92/1950 - poziția 462, de la B.B. Aceasta a decedat la data de

24 aprilie 1965, având ca unic moștenitor pe soțul său - B.H., astfel cum

rezultă din certificatul de moștenitor din 23 noiembrie 1965 eliberat de

Notariatul de Stat al Raionului 23 August, acesta culegând întreaga moștenire

rămasă de pe urma defunctei sale soții, printre care și cota de 70% din

apartamentul nr. 1 din București, str. S., sector 6.

În speță, s-a ridicat

problema lipsei calității de moștenitor a apelantului reclamant de pe urma

defunctului B.H., decedat la data de 14 martie 1973.

Având în vedere că

defunctul nu a avut descendenți în linie dreaptă și nici ascendenți

privilegiați, s-a constatat că vocație succesorală legală la moștenirea

acestuia ar fi dobândit colateralii privilegiați, respectiv B.N., colateral

privilegiat predecedat defunctului B.H. (certificat de calitate de moștenitor

nr. 33 din 18 mai 2005).

S-a reținut că

dispozițiile art. 666 C. civ. conferă vocație succesorală, prin reprezentare,

copiilor și descendenților fraților sau surorilor defunctului, morți înaintea

acestuia, astfel încât apelantul reclamant putea dobândi vocație succesorală la

moștenirea unchiului său B.H., prin reprezentare succesorală.

S-a considerat că

acesta a pierdut, însă, dreptul de a-l moșteni pe defunct, ca urmare a voinței

testamentare a acestuia, materializată prin testamentul din 2 iunie 1970, legat

universal prin care cea de-a doua soție a defunctului, B.E., a dobândit

calitatea de unic moștenitor al bunurilor ce au aparținut defunctului, toți

ceilalți moștenitori fiind înlăturați de la moștenire.

Prin urmare, curtea

de apel a apreciat că apelantul reclamant nu a dovedit calitatea de moștenitor

al fostului proprietar al imobilului în litigiu și, prin urmare, nu poate

pretinde vreun drept asupra acestui bun în cadrul acțiunii în revendicare.

În raport de soluția

îmbrățișată de curtea de apel cu privire la excepția lipsei calității

procesuale active, excepție de fond absolută, s-a apreciat că nu se mai impune

analiza motivelor de apel formulate de apelantul reclamant, care vizează fondul

acțiunii în revendicare.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul B.C., criticând-o

ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele

de recurs, reclamantul a susținut că a depus la dosar certificatul de

moștenitor emis de notarul Z.O. din Israel, care atestă că de pe urma

defunctului B.H. nu au rămas copii și singurele rude sunt fratele defunctului,

B.N., decedat la 18 mai 1963, care, la rândul său, a avut doi copii, B.B.,

decedat la 15 iulie 1968 în România și B.C.

S-a criticat greșita

motivare a soluției de admitere a apelului pe prevederile art. 666 C. civ.,

care reglementează reprezentarea, susținându-se de către reclamant că, în

calitate de nepot de frate predecedat, vine în nume propriu la succesiunea lui

B.H.

Pe de altă parte,

reclamantul a criticat decizia recurată pentru încălcarea prevederilor art. 161

din Legea nr. 105/1992 și înlăturarea nelegală din cadrul probatoriului a

certificatului de moștenitor emis de notarul israelian, apostilat potrivit

Convenției de la Haga și încheiat cu respectarea Ordonanței nr. 66 din 24

august 1999 și a Legii nr. 52 din 19 aprilie 2000. S-a susținut că în mod

eronat, au fost înlăturate efectele acestui act, ce nu a fost anulat,

justificându-se astfel nelegal admiterea excepției lipsei calității procesuale

active.

Recurentul reclamant

a precizat că nici B.E. și nici moștenitorii acesteia nu au formulat notificare

în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, împrejurare despre care au susținut că

demonstrează că, în realitate, B.H. a înțeles să testeze în favoarea acesteia

numai imobilul din str. D. și nicidecum altceva.

De asemenea, s-a

învederat că din certificatul de moștenitor din 4 februarie 1999 de pe urma

defunctei B.E., reiese că acesta a testat în favoarea numitei G.A.P. numai cu

privire la imobilul din str. D., apartament 1, sector 5, ceea ce întărește

convingerea că și testamentul făcut de B.H. în favoarea B.E. se referea

exclusiv la această proprietate.

Intimata N.A. a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La 19 octombrie 2011,

intimata N.A. a formulat o cerere de suspendare a judecății cauzei până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 22932/302/2010 aflat pe

rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, având ca obiect cererea de

constatare a nulității absolute a certificatului de moștenitor eliberat de pe

urma defunctului B.H., de notarul public Z.O. din Israel.

La termenul din 20

martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea intimatei N.A.

și a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

suspendarea judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr.

22932/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 București, cu motivarea că

reclamantul B.C. își legitimează calitatea procesuală activă cu certificatul de

moștenitor a cărui nulitate absolută s-a solicitat să se constate în dosarul

menționat.

Prin cererea depusă

la 1 octombrie 2014, reclamantul recurent B.C. a solicitat repunerea cauzei pe

rol.

Apărătorul recurentului

a depus la dosar, în copie, Decizia civilă nr. 245 R din 5 februarie 2014

pronunțată în Dosarul nr. 21908/302/2010 al Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă (la care a fost conexat Dosarul nr. 22932/302/2010 al Judecătoriei

Sectorului 5), în dovedirea soluționării irevocabile a cauzei vizând

constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor emis la data de

10 octombrie 2005 de pe urma defunctului B.H., ce a determinat suspendarea

judecății.

La 11 noiembrie 2014,

Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol.

S-au mai depus la

dosar, în copie, Decizia nr. 276 A din 19 iunie 2014 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă și Decizia nr. 6124 din 16 noiembrie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Examinând criticile

invocate de recurentul reclamant B.C., raportat la motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este

fondat pentru considerentele ce succed:

Criticile formulate

de reclamant vizând modul de soluționare a excepției lipsei calității

procesuale active sunt întemeiate.

Reclamantul a invocat

în dovedirea calității sale procesuale calitatea de moștenitor de pe urma

defunctului B.H., dovedită cu certificatul de calitate de moștenitor, eliberat

în Israel de notarul Z.O. din Rishon Le Zion la 10 octombrie 2005, ce poartă

apostila Convenției de la Haga, conform O.G. nr. 66 din 24 august 1999 privind

aderarea României la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării

actelor oficiale străine.

Având în vedere că

acțiunea formulată de I.V.M., I.A.M.V., N.A. și S.A.T. în contradictoriu cu

B.C. (reclamantul din prezenta cauză), prin care s-a solicitat constatarea

nulității certificatului de moștenitor menționat, a fost respinsă irevocabil

prin Decizia civilă nr. 745 R din 5 februarie 2014 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, valoarea probatorie a acestui act nu mai poate fi

contestată, astfel că își produce efectele în ceea ce privește recunoașterea

calității de moștenitor a reclamantului de pe urma defunctului B.H., în

calitate de nepot de frate predecedat.

Prin urmare, se va

constata că problema ineficienței certificatului de moștenitor menționat a fost

dezlegată irevocabil prin Decizia nr. 161 A din 21 februarie 2003 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia nr. 745 R

din 5 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Curtea va reține,

totodată, că asupra chestiunii în discuție s-a pronunțat în altă cauză Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

prin Decizia nr. 6124 din 16 noiembrie 2010, reținând cu putere de lucru

judecat, că certificatul de moștenitor eliberat de Statul Israel nu face parte

din categoria actelor de jurisdicție supuse Legii nr. 105/1992, validitatea lui

fiind dată de apostilarea sa potrivit Convenției de la Haga din 5 octombrie

reclamantul să aibă calitate procesuală activă pentru o parte din imobil, iar

pentru o altă parte să nu o aibă, câtă vreme bunul preluat de stat a aparținut

unui singur proprietar, iar certificatul de moștenitor nu a fost anulat.

Constatând că, în

materia revendicării, calitatea procesuală reprezintă un aspect ce vizează

temeinicia pretențiilor deduse judecății, Curtea va aprecia că, în acest

context, legitimarea procesuală activă a reclamantului rezultă din aceea că se

pretinde moștenitorul fostului proprietar al imobilului revendicat, existența

sau inexistența dreptului afirmat constituind o chestiune de fond.

Prin urmare, se va

constata că se impune casarea deciziei recurate, în parte, pentru rejudecarea

apelurilor declarate de reclamantul B.C. și de pârâta N.A. împotriva Sentinței

nr. 3435 din 11 martie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în

condițiile în care, dată fiind soluția dată excepției lipsei calității

procesuale active, nu s-au examinat motivele de apel vizând fondul acțiunii în

revendicare.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale deciziei recurate, referitoare la apelul declarat de pârâtul

Municipiul București prin Primarul General, vizând exclusiv modul de

soluționare a excepției lipsei de interes în ceea ce privește constatarea

nevalabilității titlului Statului, care nu au constituit obiect de critică în

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul B.C. împotriva Deciziei nr. 467 A din 29 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează, în parte,

decizia recurată.

Trimite cauza

aceleiași instanțe de apel pentru rejudecarea apelurilor declarate de

reclamantul B.C. și de pârâta N.A. împotriva Sentinței nr. 345 din 11 martie

2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei, referitoare la apelul declarat de pârâtul Municipiul

București, prin Primarul general împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - NN