ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3301/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 18 decembrie 2006, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâta N.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 1 situat în imobilul din București, str. D., sector 5, ca urmare a comparării titlurilor de proprietate deținute de părți. Conform precizării de la dosar cererea reclamantului a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 - 481 C. civ. Prin Sentința civilă nr. 3020 din 4 mai 2007 Judecătoria Sectorului 5 având în vedere valoarea imobilului revendicat astfel cum a fost stabilită prin expertiza tehnică efectuată în cauză, a dispus conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la 17 mai 2007. Prin cererea completatoare depusă la dosar la 13 octombrie 2007, reclamantul a solicitat odată cu introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Municipiului București prin Primarul General, să se constate în baza art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul situat la adresa mai sus menționată, întrucât naționalizarea acestuia s-a făcut cu încălcarea art. 2 din Decretul nr. 92/1950 (autoarea sa fiind persoană exceptată de la naționalizare), iar pe de altă parte Decretul nr. 92/1950 contravenea Constituției în vigoare la acea dată precum și reglementărilor internaționale.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanțe, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantului urmare a faptului că acesta nu a depus la dosar actul de vânzare-cumpărare al autoarei sale încheiat în anul 1933, iar certificatele de calitate de moștenitor depuse în cauză nu fac dovada calității sale de unic moștenitor al acesteia. Prin Sentința civilă nr. 345 din 11 martie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost completată, a constatat nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul situat în București, str. D., sector 5 și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind revendicarea apartamentului nr. 1 din acest imobil.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că s-a făcut dovada că imobilul situat în strada D., a aparținut numitei B.B., actul de vânzare-cumpărare fiind depus la dosarul tribunalului. Potrivit certificatului de moștenitor aflat la dosar, de pe urma decesului acesteia a rămas ca unic moștenitor B.H. în calitate de soț supraviețuitor, iar conform certificatului de moștenitor întocmit de autoritățile statului Israel, urmare a decesului acestuia din urmă rezultă că reclamantul este unicul moștenitor în viață al numitului B.H., în calitate de nepot de frate predecedat, respectiv fiul numitului B.N.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că în cauză reclamantul a făcut dovada calității procesual active, calitate recunoscută de altfel și prin Dispoziția nr. 6207 din 20 iunie 2006 emisă în baza Legii nr. 10/2001 prin care reclamantului i-a fost restituit în natură imobilul situat în București, str. D., cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995 printre acestea aflându-se și cel care face obiectul prezentei acțiuni în revendicare.

Pe fondul cauzei, având în vedere modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea statului ca efect al aplicării Decretului nr. 92/1950, decret ce contravenea prevederilor constituționale de la acea vreme, precum și dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 tribunalul a constatat că sub acest aspect cererea reclamantului este întemeiată, motiv pentru care a constatat nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu, caracterul abuziv al acestei preluări fiind de altfel recunoscut și de prevederile Legii nr. 10/2001.

Cu privire la cererea de revendicare a apartamentului nr. 1 aflat în imobilul identificat potrivit expertizei efectuate în cauză, apartament deținut de pârâtă în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 40463/1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1995, contract ce nu a fost desființat sau anulat, tribunalul procedând la compararea titlurilor de proprietate ale părților, respectiv cel al reclamantului ca provenind de la adevăratul proprietar, dar care și-a pierdut eficiența în timp și cel al pârâtei ca provenind de la statul neproprietar, dar care s-a considerat îndreptățit să adopte măsurile reparatorii considerate cele mai oportune sub aspect legislativ și să dispună de bunurile pe care le-a stăpânit o lungă perioadă de timp, va acorda preferință titlului deținut de stat pe temeiul legii speciale, respectiv celui al pârâtei ca o garanție a siguranței circuitului civil, această soluție fiind de altfel susținută și în cuprinsul Deciziei nr. 9/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recursul în interesul legii în materia acțiunilor în revendicare întemeiate pe dreptul comun.

S-a considerat corect că și în lumina Convenției europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului acțiunea în revendicare formulată de reclamant nu poate fi admisă. Instanța europeană a reținut într-o serie de hotărâri că este necesar ca repararea unor atingeri aduse în trecut dreptului de proprietate nu trebuie să conducă la crearea altor situații inechitabile. S-a reținut de asemenea că realizarea imperativului prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale poate fi făcută prin plata unor despăgubiri rezonabile la valoarea bunurilor de care au fost deposedați foștii proprietari și aceasta în condițiile legilor speciale de reparație.

Curtea europeană în Hotărârea Raicu contra României din 28 sept. 2006 a statuat conform jurisprudenței sus-arătate că diminuarea vechilor atingeri nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate "că persoanele care și-au dobândit bunurile de bună-credință să nu fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri". În termenul legal de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 284 C. proc. civ., împotriva acestei sentințe au declarat apel toate părțile. În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul B.C. a criticat sentința instanței de fond sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 20 din Constituție și a art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.

De altfel, instanța europeană a stabilit în multe decizii că Fondul Proprietatea nu funcționează, situație în care vânzarea de stat a bunului altuia către terți de bună-credință, combinată cu lipsa totală a oricărei despăgubiri reprezintă o privare de proprietate, contrară art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. Pe de altă parte, în condițiile în care instanța a constatat nevalabilitatea titlului statului, autorul pârâtei nu mai poate opune vreun titlu valabil, posesia și conservarea bunului fiind realizată prin violență.

Apelantul Municipiul București prin Primarul General a criticat soluția pronunțată de instanța de fond asupra capătului de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu, arătând că o astfel de cerere este lipsită de interes în condițiile existenței dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, ce nu mai fac distincție între imobile preluate de stat cu titlu sau fără titlu. Prin motivele de apel formulate de apelanta N.A., s-a arătat că instanța de fond a soluționat greșit excepția lipsei calității procesual active, deși din actele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că reclamantul nu a acceptat moștenirea de pe urma defunctului unchi B.H., în termen de 6 luni.

Astfel, certificatul de moștenitor eliberat de autoritățile israeliene nu putea fi recunoscut de către instanța de judecată drept un act juridic care să poată produce efecte juridice. De asemenea, nici notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 și nici Dispoziția Primarului General nu se pot constitui în acte care să dovedească calitatea de proprietar a bunului revendicat, potrivit Codului civil. Instanța de fond trebuia să stabilească că reclamantul nu vine la succesiune prin reprezentare, pentru că nu este moștenitor rezervatar, nu este descendent, nu are posesiunea de drept a moștenirii. Fiind nepot de frate predecedat al lui B.N. nu operează în cazul său reprezentarea, conform art. 666 C. civ.

În ceea ce privește cererea de constatare a nevalabilității titlului statului, reclamantul nu a adus nicio dovadă că proprietara imobilului făcea parte din categoria persoanelor a căror bunuri erau exceptate de la naționalizare. Prin Decizia civilă nr. 467 din 29 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul B.C. și de pârâtul Municipiul București prin Primarul General și a admis apelul pârâtei N.A. A fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei interesului apelantului reclamant de a solicita constatarea nevalabilității titlului statului, că acest motiv de apel este neîntemeiat întrucât, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului poate fi stabilită doar de instanțele judecătorești. Pe de altă parte, de modalitatea de soluționare a acestui capăt de cerere depinde capătul de cerere privind revendicarea imobilului.

În ceea ce privește calitatea procesuală activă, s-a reținut că reclamantul a făcut dovada că imobilul în litigiu a aparținut numitei B.B., fiind dobândit cu actul de vânzare-cumpărare din anul 1933, autorizația de construire din anul 1934 și procesul-verbal încheiat de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare la data de 21 iunie 1946. Astfel cum rezultă din adresa nr. 2684 emisă de SC C. SA, imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 - poziția 462, de la B.B.

Aceasta a decedat la data de 24 aprilie 1965, având ca unic moștenitor pe soțul său - B.H., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor din 23 noiembrie 1965 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului 23 August, acesta culegând întreaga moștenire rămasă de pe urma defunctei sale soții, printre care și cota de 70% din apartamentul nr. 1 din București, str. S., sector 6. În speță, s-a ridicat problema lipsei calității de moștenitor a apelantului reclamant de pe urma defunctului B.H., decedat la data de 14 martie 1973. Având în vedere că defunctul nu a avut descendenți în linie dreaptă și nici ascendenți privilegiați, s-a constatat că vocație succesorală legală la moștenirea acestuia ar fi dobândit colateralii privilegiați, respectiv B.N., colateral privilegiat predecedat defunctului B.H.

(certificat de calitate de moștenitor nr. 33 din 18 mai 2005). S-a reținut că dispozițiile art. 666 C. civ. conferă vocație succesorală, prin reprezentare, copiilor și descendenților fraților sau surorilor defunctului, morți înaintea acestuia, astfel încât apelantul reclamant putea dobândi vocație succesorală la moștenirea unchiului său B.H., prin reprezentare succesorală. S-a considerat că acesta a pierdut, însă, dreptul de a-l moșteni pe defunct, ca urmare a voinței testamentare a acestuia, materializată prin testamentul din 2 iunie 1970, legat universal prin care cea de-a doua soție a defunctului, B.E., a dobândit calitatea de unic moștenitor al bunurilor ce au aparținut defunctului, toți ceilalți moștenitori fiind înlăturați de la moștenire.

Prin urmare, curtea de apel a apreciat că apelantul reclamant nu a dovedit calitatea de moștenitor al fostului proprietar al imobilului în litigiu și, prin urmare, nu poate pretinde vreun drept asupra acestui bun în cadrul acțiunii în revendicare. În raport de soluția îmbrățișată de curtea de apel cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, excepție de fond absolută, s-a apreciat că nu se mai impune analiza motivelor de apel formulate de apelantul reclamant, care vizează fondul acțiunii în revendicare. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul B.C., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul a susținut că a depus la dosar certificatul de moștenitor emis de notarul Z.O.

din Israel, care atestă că de pe urma defunctului B.H. nu au rămas copii și singurele rude sunt fratele defunctului, B.N., decedat la 18 mai 1963, care, la rândul său, a avut doi copii, B.B., decedat la 15 iulie 1968 în România și B.C. S-a criticat greșita motivare a soluției de admitere a apelului pe prevederile art. 666 C. civ., care reglementează reprezentarea, susținându-se de către reclamant că, în calitate de nepot de frate predecedat, vine în nume propriu la succesiunea lui B.H.

Pe de altă parte, reclamantul a criticat decizia recurată pentru încălcarea prevederilor art. 161 din Legea nr. 105/1992 și înlăturarea nelegală din cadrul probatoriului a certificatului de moștenitor emis de notarul israelian, apostilat potrivit Convenției de la Haga și încheiat cu respectarea Ordonanței nr. 66 din 24 august 1999 și a Legii nr. 52 din 19 aprilie 2000. S-a susținut că în mod eronat, au fost înlăturate efectele acestui act, ce nu a fost anulat, justificându-se astfel nelegal admiterea excepției lipsei calității procesuale active. Recurentul reclamant a precizat că nici B.E. și nici moștenitorii acesteia nu au formulat notificare în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, împrejurare despre care au susținut că demonstrează că, în realitate, B.H.

a înțeles să testeze în favoarea acesteia numai imobilul din str. D. și nicidecum altceva. De asemenea, s-a învederat că din certificatul de moștenitor din 4 februarie 1999 de pe urma defunctei B.E., reiese că acesta a testat în favoarea numitei G.A.P. numai cu privire la imobilul din str. D., apartament 1, sector 5, ceea ce întărește convingerea că și testamentul făcut de B.H. în favoarea B.E. se referea exclusiv la această proprietate. Intimata N.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. La 19 octombrie 2011, intimata N.A. a formulat o cerere de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 22932/302/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, având ca obiect cererea de constatare a nulității absolute a certificatului de moștenitor eliberat de pe urma defunctului B.H., de notarul public Z.O.

din Israel. La termenul din 20 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea intimatei N.A. și a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 22932/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 București, cu motivarea că reclamantul B.C. își legitimează calitatea procesuală activă cu certificatul de moștenitor a cărui nulitate absolută s-a solicitat să se constate în dosarul menționat. Prin cererea depusă la 1 octombrie 2014, reclamantul recurent B.C. a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Apărătorul recurentului a depus la dosar, în copie, Decizia civilă nr. 245 R din 5 februarie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 21908/302/2010 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă (la care a fost conexat Dosarul nr. 22932/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5), în dovedirea soluționării irevocabile a cauzei vizând constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor emis la data de 10 octombrie 2005 de pe urma defunctului B.H., ce a determinat suspendarea judecății. La 11 noiembrie 2014, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol. S-au mai depus la dosar, în copie, Decizia nr. 276 A din 19 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și Decizia nr. 6124 din 16 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Examinând criticile invocate de recurentul reclamant B.C., raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Criticile formulate de reclamant vizând modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active sunt întemeiate. Reclamantul a invocat în dovedirea calității sale procesuale calitatea de moștenitor de pe urma defunctului B.H., dovedită cu certificatul de calitate de moștenitor, eliberat în Israel de notarul Z.O. din Rishon Le Zion la 10 octombrie 2005, ce poartă apostila Convenției de la Haga, conform O.G. nr. 66 din 24 august 1999 privind aderarea României la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine.

Având în vedere că acțiunea formulată de I.V.M., I.A.M.V., N.A. și S.A.T. în contradictoriu cu B.C. (reclamantul din prezenta cauză), prin care s-a solicitat constatarea nulității certificatului de moștenitor menționat, a fost respinsă irevocabil prin Decizia civilă nr. 745 R din 5 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, valoarea probatorie a acestui act nu mai poate fi contestată, astfel că își produce efectele în ceea ce privește recunoașterea calității de moștenitor a reclamantului de pe urma defunctului B.H., în calitate de nepot de frate predecedat. Prin urmare, se va constata că problema ineficienței certificatului de moștenitor menționat a fost dezlegată irevocabil prin Decizia nr. 161 A din 21 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia nr. 745 R din 5 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Curtea va reține, totodată, că asupra chestiunii în discuție s-a pronunțat în altă cauză Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 6124 din 16 noiembrie 2010, reținând cu putere de lucru judecat, că certificatul de moștenitor eliberat de Statul Israel nu face parte din categoria actelor de jurisdicție supuse Legii nr. 105/1992, validitatea lui fiind dată de apostilarea sa potrivit Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961. S-a reținut prin considerentele acestei decizii că este de neconceput ca reclamantul să aibă calitate procesuală activă pentru o parte din imobil, iar pentru o altă parte să nu o aibă, câtă vreme bunul preluat de stat a aparținut unui singur proprietar, iar certificatul de moștenitor nu a fost anulat.

Constatând că, în materia revendicării, calitatea procesuală reprezintă un aspect ce vizează temeinicia pretențiilor deduse judecății, Curtea va aprecia că, în acest context, legitimarea procesuală activă a reclamantului rezultă din aceea că se pretinde moștenitorul fostului proprietar al imobilului revendicat, existența sau inexistența dreptului afirmat constituind o chestiune de fond. Prin urmare, se va constata că se impune casarea deciziei recurate, în parte, pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamantul B.C. și de pârâta N.A. împotriva Sentinței nr. 3435 din 11 martie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în condițiile în care, dată fiind soluția dată excepției lipsei calității procesuale active, nu s-au examinat motivele de apel vizând fondul acțiunii în revendicare.

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate, referitoare la apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General, vizând exclusiv modul de soluționare a excepției lipsei de interes în ceea ce privește constatarea nevalabilității titlului Statului, care nu au constituit obiect de critică în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul B.C. împotriva Deciziei nr. 467 A din 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează, în parte, decizia recurată. Trimite cauza aceleiași instanțe de apel pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamantul B.C. și de pârâta N.A. împotriva Sentinței nr. 345 din 11 martie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Menține celelalte dispoziții ale deciziei, referitoare la apelul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2014. Procesat de GGC - NN