ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5659/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe

Prin încheierea din data

de 15 decembrie 2009, Judecătoria Craiova, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004,

a sesizat Curtea de Apel Craiova cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G.

nr. 965/2002 invocată de reclamantă.

În motivarea excepției,

reclamanta a învederat că a invocat nelegalitatea H.G. nr. 965 din 18

septembrie 2002 și a anexei acesteia nr. 2, poziția 24, precum și nelegalitatea

parțială a H.C.L. Craiova nr. 147 din 31 august 1999 și H.C.L. Craiova nr. 173

din 13 iulie 2001 și anularea trecerii din domeniul privat în domeniul public al

imobilului situat în str. D.G., întrucât a devenit proprietara acestui imobil, în

baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu F.P.S. București,

a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni prin schimbare cu certificatul de

proprietate încheiat cu F.P.P. Moldova II și contractul de vânzare-cumpărare de

acțiuni încheiat cu F.P.S. București, dreptul de proprietate asupra imobilului fiind

intabulat în baza încheierii nr. 9130/2005; a arătat că prin aceste acte administrative

se încalcă dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990 și pe cele ale Legii nr. 31/1990

care reglementează funcționarea societăților comerciale, ca persoane juridice de

drept privat având un capital social a căror modificare se poate face numai cu respectarea

procedurilor prevăzute de aceleași legi.

Învestită cu soluționarea

cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a înregistrat

pricina sub nr. 981/54/2010.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâtul Guvernul României a arătat că în ce privește excepția de nelegalitate

a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 554/2004, este înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007

și ale art. 11 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, sens în care s-a pronunțat

și instanța supremă, în speță, actul contestat, H.G. nr. 965/2002, este act administrativ

unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a legii contenciosului

administrativ și se impune respingerea acestei excepții.

Pârâții Municipiul Craiova

și Primăria Municipiului Craiova, prin întâmpinare, au invocat inadmisibilitatea

analizării legalității actelor administrative unilaterale cu caracter normativ pe

cale de excepție de nelegalitate, solicitând respingerea acestei excepții. Totodată,

au invocat excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active

a reclamantei.

Prin sentința civilă

nr. 329 din 28 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002 și a H.C.L.

nr. 147/1999 și nr. 173/2001 emise de C.M. Craiova, ca inadmisibilă.

În motivarea hotărârii,

prima instanță a reținut, în esență, că în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148

alin. (2) din Constituția României, prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și la jurisprudența C.E.D.O., precum și la cea a Curții de Justiție de la

Luxemburg, judecătorul național este cel care are obligația să asigure preeminența

Convenției față de orice altă prevedere contrară din legislația națională și să

pună în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii

legitime.

Prim urmare, prima instanță

a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum

și pe cele ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 262/2007 care permit cenzurarea fără

limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative

unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 554/2004.

Prima instanță a considerat

că dispozițiile acestui text de lege contravin dreptului la un proces echitabil,

consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și de

art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, întrucât, astfel

cum a statuat Curtea de Justiție de la Luxemburg, atunci când partea îndreptățită

să formuleze o acțiune în anularea unui act comunitar depășește termenul limită

pentru introducerea cererii, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul

definitiv al actului și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate

al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.

Totodată, prima instanță

a avut în vedere și faptul că plenul secției de contencios administrativ și fiscal

a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședința din 26 mai 2008 a decis, în aplicarea

prevederilor sus-menționate, înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și

ale art. 11 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ

unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate,

iar prin decizia nr. 2307 din 4 iunie 2008 a fost adoptată aceeași soluție.

cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea

instanței competente.

În motivarea căii de atac,

recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra motivelor

invocate de aceasta pentru care nu a fost sesizată în termen legal, respectiv, reclamanta

nu a avut cunoștință că dreptul său de proprietate a trecut în proprietatea publică,

fără ca Primăria Craiova să fi dobândit imobilul în litigiu, conform art. 7 din

Legea nr. 213 /1998, ceea ce echivalează cu o expropriere făcută în afara prevederilor

legale.

Recurenta-reclamantă a

arătat că la data emiterii actelor administrative atacate în cauză, pârâții Creșa,

Grădinița și Municipiul Craiova aveau cunoștință că societatea reclamantă este proprietar

al imobilului situat în Craiova, str. D.G., în baza contractelor de vânzare-cumpărare

de acțiuni încheiate cu F.P.S. București și a contractului de vânzare de acțiuni

prin schimbare cu certificate de proprietate încheiat cu F.P.P. Moldova II, că dreptul

de proprietate l-a dobândit înainte de apariția și intrarea în vigoare a Legii

nr. 84/1995, că în baza Deciziei nr. 121/1996 a Curții Constituționale i se aplică

prevederile art. 166 alin. (3) din Legea Învățământului și că atât Creșa, cât și

Grădinița nu au avut calitatea de proprietari asupra respectivului imobil, ci calitatea

de chiriași.

În concluzie, recurenta-reclamantă

a apreciat că, față de faptul că pârâtele nu i-au adus la cunoștință preluarea imobilului

în domeniul public și nici nu s-a realizat opozabilitatea acestei preluări în baza

publicărilor succesive a H.C.L. nr. 147/1999, H.C.L. nr. 173/2001, respectiv a H.G.

nr. 965/2002 și H.G. nr. 965bis/2002, excepția de nelegalitate este formulată în

termen, invocând în susținerea recursului și practica instanței supreme cu referire

la decizia nr. 226/2005.

Municipiul Craiova

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, intimatul Municipiul Craiova a solicitat respingerea recursului și menținerea

hotărârii atacate, arătând că la data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 recurenta

cunoștea prevederile Legii nr. 84/1995, însă a fost dezinteresată în cercetarea

existenței vreunui act administrativ în cauză, astfel că sunt nefondate criticile

acesteia.

II.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

prevederilor art. 304

1

C. proc. civ. și a motivelor formulate de recurenta-reclamantă,

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

motivelor de recurs invocate

Potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007

(text de lege ce constituie temeiul de drept al excepției invocate) „Legalitatea

unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție,

din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. 11 alin. (2) teza

finală din Legea nr. 262/2007 „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru

actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 554/2004 în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate

prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Însă, prin raportare la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica C.E.D.O., precum și la reglementările

comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, aceste dispoziții

trebuie înlăturate în măsura în care ele permit cenzurarea fără limită în timp,

pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale

cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,

reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale

și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale

ale omului.

Cu privire la raportul

dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituția

României, instituie, în situația în care există un conflict între legile naționale

și normele cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este

parte, regula aplicării directe și cu prioritate a tratate internaționale (mai puțin

în situația existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern).

Astfel, rezultă că judecătorul

național este cel ce aplică direct și nemijlocit prevederile cuprinse în aceste

tratate internaționale, având și rolul de a aprecia, în sensul art. 148 alin.

(2) din Constituție, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din

dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitară.

Din această perspectivă,

judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor

Omului, are obligația de a asigura efectul deplin al normelor acestei Convenții,

asigurându-le preeminența deplină și efectivă față de orice altă prevedere contrară

din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către

legiuitor.

Așa fiind, Înalta Curte,

potrivit jurisprudenței sale în această materie, apreciază că dispozițiile art.

4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care permit repunerea în discuție, în mod repetat

și fără limită de timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile fundamentale ale Convenției

Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum

și prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene referitoare

la principiul securității raporturilor juridice și contravin jurisprudenței Curții

Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg exprimată

în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative

individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere

și conținut, cu anularea actului.

Dar, chiar dacă admiterea

excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar

înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, beneficiarul actului

administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de

el în fața instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.

Concluzionând, Înalta

Curte constată că, așa cum corect a reținut și prima instanță, în speță, actele

administrative atacate, respectiv, H.G. nr. 965/2002, H.C.L. nr. 147/1999 și

nr. 173 /2001 sunt emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel

că nu pot forma obiect al cenzurii instanței de contencios administrativ în temeiul

acestei legi.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de

SC M.

SA Craiova împotriva sentinței nr. 329 din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2010.