ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5659/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe Prin încheierea din data de 15 decembrie 2009, Judecătoria Craiova, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a sesizat Curtea de Apel Craiova cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002 invocată de reclamantă. În motivarea excepției, reclamanta a învederat că a invocat nelegalitatea H.G. nr. 965 din 18 septembrie 2002 și a anexei acesteia nr. 2, poziția 24, precum și nelegalitatea parțială a H.C.L. Craiova nr. 147 din 31 august 1999 și H.C.L. Craiova nr. 173 din 13 iulie 2001 și anularea trecerii din domeniul privat în domeniul public al imobilului situat în str. D.G., întrucât a devenit proprietara acestui imobil, în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu F.P.S.

București, a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni prin schimbare cu certificatul de proprietate încheiat cu F.P.P. Moldova II și contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu F.P.S. București, dreptul de proprietate asupra imobilului fiind intabulat în baza încheierii nr. 9130/2005; a arătat că prin aceste acte administrative se încalcă dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990 și pe cele ale Legii nr. 31/1990 care reglementează funcționarea societăților comerciale, ca persoane juridice de drept privat având un capital social a căror modificare se poate face numai cu respectarea procedurilor prevăzute de aceleași legi. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a înregistrat pricina sub nr. 981/54/2010.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a arătat că în ce privește excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, este înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 și ale art. 11 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, sens în care s-a pronunțat și instanța supremă, în speță, actul contestat, H.G. nr. 965/2002, este act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ și se impune respingerea acestei excepții. Pârâții Municipiul Craiova și Primăria Municipiului Craiova, prin întâmpinare, au invocat inadmisibilitatea analizării legalității actelor administrative unilaterale cu caracter normativ pe cale de excepție de nelegalitate, solicitând respingerea acestei excepții.

Totodată, au invocat excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 329 din 28 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002 și a H.C.L. nr. 147/1999 și nr. 173/2001 emise de C.M. Craiova, ca inadmisibilă. În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut, în esență, că în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României, prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la jurisprudența C.E.D.O., precum și la cea a Curții de Justiție de la Luxemburg, judecătorul național este cel care are obligația să asigure preeminența Convenției față de orice altă prevedere contrară din legislația națională și să pună în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime.

Prim urmare, prima instanță a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și pe cele ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 262/2007 care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Prima instanță a considerat că dispozițiile acestui text de lege contravin dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, întrucât, astfel cum a statuat Curtea de Justiție de la Luxemburg, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anularea unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea cererii, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.

Totodată, prima instanță a avut în vedere și faptul că plenul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședința din 26 mai 2008 a decis, în aplicarea prevederilor sus-menționate, înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. 11 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate, iar prin decizia nr. 2307 din 4 iunie 2008 a fost adoptată aceeași soluție. 3. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea instanței competente.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate de aceasta pentru care nu a fost sesizată în termen legal, respectiv, reclamanta nu a avut cunoștință că dreptul său de proprietate a trecut în proprietatea publică, fără ca Primăria Craiova să fi dobândit imobilul în litigiu, conform art. 7 din Legea nr. 213 /1998, ceea ce echivalează cu o expropriere făcută în afara prevederilor legale. Recurenta-reclamantă a arătat că la data emiterii actelor administrative atacate în cauză, pârâții Creșa, Grădinița și Municipiul Craiova aveau cunoștință că societatea reclamantă este proprietar al imobilului situat în Craiova, str. D.G., în baza contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate cu F.P.S.

București și a contractului de vânzare de acțiuni prin schimbare cu certificate de proprietate încheiat cu F.P.P. Moldova II, că dreptul de proprietate l-a dobândit înainte de apariția și intrarea în vigoare a Legii nr. 84/1995, că în baza Deciziei nr. 121/1996 a Curții Constituționale i se aplică prevederile art. 166 alin. (3) din Legea Învățământului și că atât Creșa, cât și Grădinița nu au avut calitatea de proprietari asupra respectivului imobil, ci calitatea de chiriași. În concluzie, recurenta-reclamantă a apreciat că, față de faptul că pârâtele nu i-au adus la cunoștință preluarea imobilului în domeniul public și nici nu s-a realizat opozabilitatea acestei preluări în baza publicărilor succesive a H.C.L.

nr. 147/1999, H.C.L. nr. 173/2001, respectiv a H.G. nr. 965/2002 și H.G. nr. 965bis/2002, excepția de nelegalitate este formulată în termen, invocând în susținerea recursului și practica instanței supreme cu referire la decizia nr. 226/2005. 4. Apărarea intimatului-pârât Municipiul Craiova Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Municipiul Craiova a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, arătând că la data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 recurenta cunoștea prevederile Legii nr. 84/1995, însă a fost dezinteresată în cercetarea existenței vreunui act administrativ în cauză, astfel că sunt nefondate criticile acesteia. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ. și a motivelor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie temeiul de drept al excepției invocate) „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. 11 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007 „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Însă, prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica C.E.D.O., precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, aceste dispoziții trebuie înlăturate în măsura în care ele permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

Cu privire la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituția României, instituie, în situația în care există un conflict între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu prioritate a tratate internaționale (mai puțin în situația existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern). Astfel, rezultă că judecătorul național este cel ce aplică direct și nemijlocit prevederile cuprinse în aceste tratate internaționale, având și rolul de a aprecia, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitară.

Din această perspectivă, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a asigura efectul deplin al normelor acestei Convenții, asigurându-le preeminența deplină și efectivă față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor.

Așa fiind, Înalta Curte, potrivit jurisprudenței sale în această materie, apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care permit repunerea în discuție, în mod repetat și fără limită de timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile fundamentale ale Convenției Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum și prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene referitoare la principiul securității raporturilor juridice și contravin jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg exprimată în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului.

Dar, chiar dacă admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat. Concluzionând, Înalta Curte constată că, așa cum corect a reținut și prima instanță, în speță, actele administrative atacate, respectiv, H.G. nr. 965/2002, H.C.L. nr. 147/1999 și nr. 173 /2001 sunt emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel că nu pot forma obiect al cenzurii instanței de contencios administrativ în temeiul acestei legi.

2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M. SA Craiova împotriva sentinței nr. 329 din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2010.