ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5399/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5399/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației în anulare ,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 329 din 28 iunie 2010,
Curtea de Apel Craiova, s
ecția contencios administrativ și fiscal, a
respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002 și a H.C.L. nr. 147/1999
și nr. 173/2001 emise de CM. Craiova, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs
reclamanta SC M.
SA, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea
hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea
instanței
competente.
Prin Decizia nr. 5659 din 16 decembrie 2010,
Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția contencios administrativ și
fiscal, a respins recursul
declarat de SC M.
SA împotriva sentinței nr. 329 din 28 iunie 2010 a
Curții de Apel
Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a
reținut, în esență că potrivit jurisprudenței sale în această materie,
apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004 care permit
repunerea în discuție, în mod repetat
și
fără limită de timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter
individual,
indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile
fundamentale ale Convenției Europene a
Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum și
prevederile Cartei Drepturilor
Fundamentale
ale Uniunii Europene referitoare la principiul securității
raporturilor
juridice și contravin jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a
Curții de Justiție de la Luxemburg exprimată în situații juridice similare.
S-a mai arătat în considerentele deciziei atacate
că, așa cum corect a reținut și prima instanță, în speță, actele administrative
atacate, respectiv,
H.G. nr.
965/2002, H.C.L. nr. 147/1999 și nr. 173/2001 sunt emise anterior
intrării
în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel că nu pot forma obiect al
cenzurii instanței de contencios administrativ în
temeiul acestei legi.
Împotriva Deciziei nr. 5659 din 16 decembrie 2010
a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare SC M. SA.
În motivarea contestației în anulare se arată, în
esență, că instanța de recurs, în mod greșit, a respins cererea de amânare
formulată în cauză de
recurenta-reclamantă
SC M. SA Craiova, cu motivarea că , în raport
de data primirii citației recurenta avea posibilitatea să-și angajeze
apărător,
având în vedere că la dosarul cauzei fuseseră depuse dovezi
medicale
privind imposibilitatea de
prezentare a consilierului juridic care reprezenta
societatea.
Prin urmare,
în opinia contestatoarei, judecare cauzei, deși era
formulată în cauză o cerere de amânare pentru lipsă de apărare,
constituie o
eroare materială evidentă.
Înalta Curte de Casație și Justiție analizând
motivele contestației în anulare formulate în raport cu decizia atacată și
dispozițiile legale
incidente în cauză, va respinge contestația în
anulare ca nefondată, pentru considerentele ce urmează:
Contestația în anulare este o cale extraordinară
de atac, de retractare,
iar motivele
pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute
de
art. 317-318 C. proc. civ.
Contestația în anulare este o cale extraordinară
de atac, ce poate fi
exercitată numai
în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestația în anulare specială, art.
318 C. proc. civ.
prevede că
hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această
cale extraordinară de atac când dezlegarea dată
este rezultatul unei erori
materiale
sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în
parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul
dintre motivele de modificare
sau de casare.
Motivele
contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și
limitativ prevăzute de lege, iar textul care o
reglementează este de strictă
interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile
materiale cu caracter
procedural, care să fi condus la pronunțarea unei
soluții eronate, erori
comise prin
confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele
formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată,
deși era atașată dovada achitării taxei de timbru,
greșita respingere a unui
recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Noțiunea de „greșeală materială" folosită de
legiuitor în art. 318 C. proc. civ.
nu trebuie interpretată altfel decât
în sensul textului legal.
In cauza de față, contestatoarea nici nu
precizează exact care ar fi
greșeala
materială și se referă la faptul că respingerea cererii de amânare a
cauzei
constituie o eroare materială.
Înalta Curte concluzionează că aspectele invocate
de contestator în
sprijinul incidenței prevăzută de art. 318 C. proc.
civ. nu sunt
relevante, nefiind raportate
la dispozițiile legale care reglementează această
cale de atac, motiv pentru care, în baza art. 320
C. proc. civ., va
respinge prezenta contestație în anulare ca
inadmisibilă.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
IN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge
contestația în anulare formulată de SC M. SA împotriva Deciziei nr. 5659 din 16
decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2011.