ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5399/2011

Asupra contestației în anulare , Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința civilă nr. 329 din 28 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, s ecția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002 și a H.C.L. nr. 147/1999 și nr. 173/2001 emise de CM. Craiova, ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC M. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea instanței competente. Prin Decizia nr. 5659 din 16 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de SC M. SA împotriva sentinței nr. 329 din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut, în esență că potrivit jurisprudenței sale în această materie, apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004 care permit repunerea în discuție, în mod repetat și fără limită de timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile fundamentale ale Convenției Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum și prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene referitoare la principiul securității raporturilor juridice și contravin jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg exprimată în situații juridice similare.

S-a mai arătat în considerentele deciziei atacate că, așa cum corect a reținut și prima instanță, în speță, actele administrative atacate, respectiv, H.G. nr. 965/2002, H.C.L. nr. 147/1999 și nr. 173/2001 sunt emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel că nu pot forma obiect al cenzurii instanței de contencios administrativ în temeiul acestei legi. Împotriva Deciziei nr. 5659 din 16 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare SC M. SA.

În motivarea contestației în anulare se arată, în esență, că instanța de recurs, în mod greșit, a respins cererea de amânare formulată în cauză de recurenta-reclamantă SC M. SA Craiova, cu motivarea că , în raport de data primirii citației recurenta avea posibilitatea să-și angajeze apărător, având în vedere că la dosarul cauzei fuseseră depuse dovezi medicale privind imposibilitatea de prezentare a consilierului juridic care reprezenta societatea. Prin urmare, în opinia contestatoarei, judecare cauzei, deși era formulată în cauză o cerere de amânare pentru lipsă de apărare, constituie o eroare materială evidentă.

Înalta Curte de Casație și Justiție analizând motivele contestației în anulare formulate în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge contestația în anulare ca nefondată, pentru considerentele ce urmează: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare. Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Noțiunea de „greșeală materială" folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.

In cauza de față, contestatoarea nici nu precizează exact care ar fi greșeala materială și se referă la faptul că respingerea cererii de amânare a cauzei constituie o eroare materială. Înalta Curte concluzionează că aspectele invocate de contestator în sprijinul incidenței prevăzută de art. 318 C. proc. civ. nu sunt relevante, nefiind raportate la dispozițiile legale care reglementează această cale de atac, motiv pentru care, în baza art. 320 C. proc. civ., va respinge prezenta contestație în anulare ca inadmisibilă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC M. SA împotriva Deciziei nr. 5659 din 16 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2011.