ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4842/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 37/F/2010 din 24 februarie 2010 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul K.T., în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul K.T. în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M. și în consecință, a dispus anularea Ordinului din 24 aprilie 2009 emis de pârâtă; a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii acestui ordin, de director executiv al A.J.O.F.M.

Covasna; a respins cererea de soluționare a excepției de nelegalitate a Ordinului din 24 aprilie 2009 emis de pârâtă. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Deliberând cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, instanța a constatat că aceasta este fondată, și a admis-o, respingând acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reținând următoarele considerente: Reclamantul a fost numit în funcția de director executiv al A.N.O.F.M.

Covasna începând cu data de 23 aprilie 2001, prin Ordinul din 17 aprilie 2001 emis de A.N.O.F.M., iar prin Ordinul din 24 aprilie 2009 emis de aceeași autoritate, față de dispozițiile Legii nr. 202/2006, Legii nr. 188/1999 republicată, O.U.G. nr. 6/2007, O.U.G. nr. 37/2009, H.G. nr. 1610/2006 și a Ordinului nr. 545/2001 privind numirea reclamantului în funcția publică de conducere, au fost dispuse următoarele măsuri: - În baza art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, s-a dispus desființarea în termen de 32 de zile de data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, a funcției publice de conducere de director executiv al A.J.O.F.M. Covasna; - Potrivit prevederilor art. III alin. (11) din O.U.G.

nr. 37/2009 corob. cu art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 188/1999, reclamantului i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice începând cu data de 24 aprilie 2009, data comunicării ordinului, urmând ca la data expirării perioadei de preaviz să fie eliberat din funcția publică. Instanța a reținut că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M. Of. din 6 noiembrie 2009, că prin O.U.G. nr. 105/2009 s-a dispus abrogarea O.U.G. nr. 37/2009 și prin această ordonanță au fost reluate în cuprinsul art. IV, dispozițiile anterior prezentate ale art. III din O.U.G. nr. 37/2009, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629/2009, dispozițiile art. IV ale O.U.G.

nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale. În consecință, agențiile județene de ocupare a forței de muncă au fost din nou cuprinse în anexa serviciilor publice deconcentrate. Astfel, instanța a constatat că dispozițiile legale de desființare a posturilor de director executiv și director executiv adjunct și de înființare a celor de director coordonator sunt lipsite de fundament legal, fiind declarate neconstituționale și ca urmare, fiind incidente dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Ca urmare, în cauză nu a avut loc o reducere a postului de director executiv în condițiile art. 99 lit. b) din Legea nr. 188/1999, modul de eliberare din funcție a reclamantului neavând suport legal în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 99 din actul normativ menționat.

S-a reținut de către instanță că posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios administrativ după declararea neconstituționalității unei ordonanțe a Guvernului este reglementată în mod expres de dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fapt ce dă legitimitate cererii promovate de reclamant în condițiile raportării la alin. (3) al aceluiași act normativ. În consecință, față de toate aceste critici ale textului de lege în baza căruia s-a dispus desființarea funcției publice de director executiv și eliberarea din funcție a reclamantului, instanța a constatat că desființarea funcției este lipsită, după declararea neconstituționalității celor două ordonanțe, de fundament legal, iar eliberarea din funcție s-a realizat cu încălcarea dreptului comun în materie, respectiv a art. 99 lit. a) din Legea nr. 188/1999.

S-a apreciat că împrejurarea susținută de pârâtă, potrivit cu care reclamantul a fost mutat definitiv pe o altă funcție publică, nu este în măsură să înlăture vătămarea adusă reclamantului prin eliberarea sa din funcție în condițiile anterior menționate. Pentru toate aceste considerente, în condițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a dispus anularea Ordinului din 24 aprilie 2009 emis de pârâta A.N.O.F.M. Covasna, cu consecința prevăzută de art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 a reîncadrării reclamantului în funcția deținută anterior.

S-a reținut în considerentele hotărârii atacate că reclamantul a făcut vorbire în conținutul motivării acțiunii sale și despre păstrarea tuturor drepturilor avute anterior, fără a contura un capăt de cerere concret în această privință și fără a face vreo dovadă în acest sens, cu atât mai mult cu cât nici nu a tăgăduit ocuparea unui alt post din cadrul instituției pârâte și ca urmare, acțiunea reclamantului a fost admisă în parte sub aspectul anulării ordinului atacat și a dispunerii reintegrării reclamantului și a fost respinsă cererea de soluționare a excepției de nelegalitate. Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.N.O.F.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că sentința nr. 37/F/2010 a fost dată cu interpretarea greșită a actului administrativ dedus judecații, precum și cu încălcarea dispozițiilor exprese ale reglementărilor incidente în materia funcției publice și funcționarilor publici, aflate în vigoare la data pronunțării hotărârii invocate. Recurenta arată că potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data emiterii Ordinului președintelui A.N.O.F.M. din 24 aprilie 2009, categoria funcțiilor publice de conducere nu mai include funcțiile publice de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice, centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Se mai arată că A.N.O.F.M. nu a avut calitatea de emitent al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2009, precum și faptul că A.N.O.F.M., având statutul de instituție publică de interes național, organ de specialitate al administrației publice centrale, în calitate de subiect de drept învestit cu atribuții de autoritate publică, avea obligația legală de a respecta dispozițiile actului normativ invocat, recurenta neavând facultatea de a exercita sau nu drepturi care decurg din calitatea sa și implicit, de a-și îndeplini sau nu obligațiile care îi incumbă din această calitate. Arată recurenta că, în vederea asigurării respectării prevederilor art. III din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2009, a fost emis Ordinul președintelui A.N.O.F.M.

din 24 aprilie 2009. Prin motivele de recurs formulate recurenta solicită să se constate că în situația intimatului-reclamant reducerea postului a fost determinată de desființarea funcției publice de conducere de director executiv al A.J.O.F.M. Covasna, în temeiul prevederilor art. III alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2009 și de art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, avându-se în vedere necesitatea eficientizării activității instituțiilor publice și a îmbunătățirii actului managerial în condițiile reducerii cheltuielilor bugetare, iar eliberarea din funcția publică deținută a intervenit potrivit prevederilor art. III alin. (11) din Ordonanța de Urgență invocată, coroborate cu cele ale art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din legea menționată.

Referitor la Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009, avută în vedere de instanța de fond, prin care s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, recurenta arată că aceasta produce efecte doar pentru viitor, conform prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată, precum și faptul că în temeiul prevederilor exprese ale art. 147 alin. (1) din legea fundamentală, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale fiind suspendate de drept.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin Ordinul din 24 aprilie 2009, emis de autoritatea pârâtă, intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv al A.J.O.F.M.

Covasna. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, precum și art. 22 alin. (3) din Legea nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea A.N.O.F.M., cu modificările și completările ulterioare. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din art. aflat în discuție, Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționalitate a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Înalta Curte constată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond.

De asemenea, Înalta Curte constată că sentința atacată este la adăpostul oricăror critici în ceea ce privește modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 202/2005, instanța de fond reținând în mod corect faptul că p otrivit art. 1 din Legea nr. 202/2005, A.N.O.F.M. este instituție publică, cu personalitate juridică, sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, iar, potrivit art. 2, asigură coordonarea, îndrumarea și controlul activității unităților din subordine, în scopul aplicării unitare a legislației în domeniul specific de activitate și al realizării atribuțiilor ce le revin acestora, potrivit legii.

Astfel, în mod corect s-a apreciat că raportat la modul său de organizare și funcționare, la specificul obiectivelor și al atribuțiilor acesteia, A.N.O.F.M., chiar dacă se află sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, are deplină capacitate procesuală și respectiv în calitate de emitent al actului contestat, calitate procesuală pasivă, neexistând nici un motiv al soluționării prezentei cauze în contradictoriu cu o instituție sub autoritatea căreia își desfășoară activitatea pârâta emitentă, drept pentru care acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a fost în mod corect respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.O.F.M. împotriva sentinței nr. 37/F/2010 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2010.