ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4842/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4842/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 37/F/2010 din 24 februarie 2010

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale și în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul K.T., în contradictoriu

cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul K.T. în contradictoriu

cu pârâta A.N.O.F.M. și în consecință, a dispus anularea Ordinului din 24

aprilie 2009 emis de pârâtă; a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută

anterior emiterii acestui ordin, de director executiv al A.J.O.F.M. Covasna; a respins

cererea de soluționare a excepției de nelegalitate a Ordinului din 24 aprilie 2009

emis de pârâtă.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Deliberând cu prioritate,

conform art. 137 C. proc. civ., asupra excepției lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, instanța a constatat

că aceasta este fondată, și a admis-o, respingând acțiunea formulată de reclamant

în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reținând următoarele

considerente:

Reclamantul a fost numit

în funcția de director executiv al A.N.O.F.M. Covasna începând cu data de 23

aprilie 2001, prin Ordinul din 17 aprilie 2001 emis de A.N.O.F.M., iar prin Ordinul

din 24 aprilie 2009 emis de aceeași autoritate, față de dispozițiile Legii nr. 202/2006,

Legii nr. 188/1999 republicată, O.U.G. nr. 6/2007, O.U.G. nr. 37/2009, H.G. nr.

1610/2006 și a Ordinului nr. 545/2001 privind numirea reclamantului în funcția publică

de conducere, au fost dispuse următoarele măsuri:

- În baza art. III alin.

(1) din O.U.G. nr. 37/2009, s-a dispus desființarea în termen de 32 de zile de data

intrării în vigoare a ordonanței de urgență, a funcției publice de conducere de

director executiv al A.J.O.F.M. Covasna;

- Potrivit prevederilor

art. III alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009 corob. cu art. 99 alin. (1) lit. b) și

alin. (3) din Legea nr. 188/1999, reclamantului i-a fost acordat un preaviz de 30

de zile calendaristice începând cu data de 24 aprilie 2009, data comunicării ordinului,

urmând ca la data expirării perioadei de preaviz să fie eliberat din funcția publică.

Instanța a reținut că

O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M. Of. din 6 noiembrie 2009, că prin

O.U.G. nr. 105/2009 s-a dispus abrogarea O.U.G. nr. 37/2009 și prin această ordonanță

au fost reluate în cuprinsul art. IV, dispozițiile anterior prezentate ale art.

III din O.U.G. nr. 37/2009, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629/2009,

dispozițiile art. IV ale O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale.

În consecință, agențiile județene de ocupare a forței de muncă au fost din nou cuprinse

în anexa serviciilor publice deconcentrate.

Astfel, instanța a constatat

că dispozițiile legale de desființare a posturilor de director executiv și director

executiv adjunct și de înființare a celor de director coordonator sunt lipsite de

fundament legal, fiind declarate neconstituționale și ca urmare, fiind incidente

dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Ca urmare, în cauză nu

a avut loc o reducere a postului de director executiv în condițiile art. 99

lit. b) din Legea nr. 188/1999, modul de eliberare din funcție a reclamantului neavând

suport legal în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 99 din actul normativ

menționat.

S-a reținut de către instanță

că posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios administrativ după declararea

neconstituționalității unei ordonanțe a Guvernului este reglementată în mod expres

de dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fapt ce dă legitimitate

cererii promovate de reclamant în condițiile raportării la alin. (3) al aceluiași

act normativ.

În consecință, față de

toate aceste critici ale textului de lege în baza căruia s-a dispus desființarea

funcției publice de director executiv și eliberarea din funcție a reclamantului,

instanța a constatat că desființarea funcției este lipsită, după declararea neconstituționalității

celor două ordonanțe, de fundament legal, iar eliberarea din funcție s-a realizat

cu încălcarea dreptului comun în materie, respectiv a art. 99 lit. a) din Legea

nr. 188/1999.

S-a apreciat că împrejurarea

susținută de pârâtă, potrivit cu care reclamantul a fost mutat definitiv pe o altă

funcție publică, nu este în măsură să înlăture vătămarea adusă reclamantului prin

eliberarea sa din funcție în condițiile anterior menționate.

Pentru toate aceste considerente,

în condițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a dispus anularea

Ordinului din 24 aprilie 2009 emis de pârâta A.N.O.F.M. Covasna, cu consecința prevăzută

de art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 a reîncadrării reclamantului în funcția

deținută anterior.

S-a reținut în considerentele

hotărârii atacate că reclamantul a făcut vorbire în conținutul motivării acțiunii

sale și despre păstrarea tuturor drepturilor avute anterior, fără a contura un capăt

de cerere concret în această privință și fără a face vreo dovadă în acest sens,

cu atât mai mult cu cât nici nu a tăgăduit ocuparea unui alt post din cadrul instituției

pârâte și ca urmare, acțiunea reclamantului a fost admisă în parte sub aspectul

anulării ordinului atacat și a dispunerii reintegrării reclamantului și a fost respinsă

cererea de soluționare a excepției de nelegalitate.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâta A.N.O.F.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că sentința nr. 37/F/2010 a fost dată cu interpretarea greșită a actului

administrativ dedus judecații, precum și cu încălcarea dispozițiilor exprese ale

reglementărilor incidente în materia funcției publice și funcționarilor publici,

aflate în vigoare la data pronunțării hotărârii invocate.

Recurenta arată că potrivit

dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în vigoare la data emiterii Ordinului președintelui A.N.O.F.M. din 24 aprilie 2009,

categoria funcțiilor publice de conducere nu mai include funcțiile publice de director

executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor

și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice, centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Se mai arată că A.N.O.F.M.

nu a avut calitatea de emitent al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2009,

precum și faptul că A.N.O.F.M., având statutul de instituție publică de interes

național, organ de specialitate al administrației publice centrale, în calitate

de subiect de drept învestit cu atribuții de autoritate publică, avea obligația

legală de a respecta dispozițiile actului normativ invocat, recurenta neavând facultatea

de a exercita sau nu drepturi care decurg din calitatea sa și implicit, de a-și

îndeplini sau nu obligațiile care îi incumbă din această calitate.

Arată recurenta că, în

vederea asigurării respectării prevederilor art. III din Ordonanța de Urgență a

Guvernului nr. 37/2009, a fost emis Ordinul președintelui A.N.O.F.M. din 24

aprilie 2009.

Prin motivele de recurs

formulate recurenta solicită să se constate că în situația intimatului-reclamant

reducerea postului a fost determinată de desființarea funcției publice de conducere

de director executiv al A.J.O.F.M. Covasna, în temeiul prevederilor art. III

alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2009 și de art. 13 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, avându-se în vedere necesitatea eficientizării activității instituțiilor

publice și a îmbunătățirii actului managerial în condițiile reducerii cheltuielilor

bugetare, iar eliberarea din funcția publică deținută a intervenit potrivit prevederilor

art. III alin. (11) din Ordonanța de Urgență invocată, coroborate cu cele ale

art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din legea menționată.

Referitor la Decizia Curții

Constituționale nr. 1257/2009, avută în vedere de instanța de fond, prin care s-a

declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, recurenta arată

că aceasta produce efecte doar pentru viitor, conform prevederilor art. 147

alin. (4) din Constituția României, republicată, precum și faptul că în temeiul

prevederilor exprese ale art. 147 alin. (1) din legea fundamentală, dispozițiile

din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale,

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției, pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate ca fiind neconstituționale fiind suspendate de drept.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin Ordinul din

24 aprilie 2009, emis de autoritatea pârâtă, intimatul-reclamant, după un preaviz

de 30 de zile, a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv

al A.J.O.F.M. Covasna.

Temeiul juridic al acestei

măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99

alin. (1) lit. b) și alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, precum și art. 22 alin. (3) din Legea nr. 202/2006 privind

organizarea și funcționarea A.N.O.F.M., cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte apreciază

că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă

judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția

de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul

de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale

cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor

și libertăților cetățenești.

Potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform

alin. (4) din art. aflat în discuție, Deciziile Curții Constituționale se publică

în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii

și au putere numai pentru viitor.

Ca atare,

Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale

din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte,

în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor

ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect,

poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat

că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale

relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul

nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționalitate a priori asupra

legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și totodată, asupra ordonanței respective,

care constituie conținutul normativ al legii.

Prin decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională

Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei

rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat

prin această lege.

De asemenea,

prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea

de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic

al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate

prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere,

reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu

pentru care nu avea competență materială.

Potrivit

art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate

avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste

ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după

caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la

realizarea unei operațiuni administrative.

Același text

de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea

unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul

că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare,

care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În speța de

față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție,

temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004.

După cum s-a

relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009.

Ca atare,

în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei

decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca

obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În altă ordine

de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică

pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999,

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor

de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate

internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să

o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Înalta Curte

constată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de

viciul de neconstituționalitate al ordonanței și în consecință, corect au fost anulate

de instanța de fond.

De asemenea,

Înalta Curte constată că sentința atacată este la adăpostul oricăror critici în

ceea ce privește modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în raport de dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 202/2005, instanța de fond reținând în mod corect faptul că

p

otrivit

art. 1 din Legea nr. 202/2005, A.N.O.F.M. este instituție publică, cu personalitate

juridică, sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, iar,

potrivit art. 2, asigură coordonarea, îndrumarea și controlul activității unităților

din subordine, în scopul aplicării unitare a legislației în domeniul specific de

activitate și al realizării atribuțiilor ce le revin acestora, potrivit legii.

Astfel, în mod corect

s-a apreciat că raportat la modul său de organizare și funcționare, la specificul

obiectivelor și al atribuțiilor acesteia, A.N.O.F.M., chiar dacă se află sub autoritatea

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, are deplină capacitate procesuală

și respectiv în calitate de emitent al actului contestat, calitate procesuală pasivă,

neexistând nici un motiv al soluționării prezentei cauze în contradictoriu cu o

instituție sub autoritatea căreia își desfășoară activitatea pârâta emitentă, drept

pentru care acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, a fost în mod corect respinsă ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru considerentele

anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza a II-a C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.O.F.M. împotriva sentinței nr. 37/F/2010 din 24 februarie 2010 a Curții de

Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2010.