ÎCCJ, decizie (scj.ro #83372)

4. Societatea cu răspundere limitată. Excluderea asociatului administrator Cuprins pe materii: Drept comercial. Societățile comerciale. Societatea cu răspundere limitată. Excluderea și retragerea asociaților Index alfabetic: -asociatul administrator -capitalul social -daune - excluderea asociatului -fraudă -societate cu răspundere limitată Legea nr.31/1990, art.222 alin .( 1) Potrivit dispozițiilor art.222 alin.(1) lit.d) din Legea nr.31/1990, poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora. (Secția comercială, decizia nr.2253 din 8 iunie 2007) Prin sentința civilă nr.416/E din 23 iunie 2005, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P.G., prin care a cerut, în contradictoriu cu pârâții C.D.

și SC R. SRL Iași, să se dispună excluderea pârâtului C.D. din societate; s-a admis acțiunea pârâtului și s-a dispus excluderea reclamantului P.G. din calitatea de asociat administrator al SC R. SRL Iași și acesta a fost obligat la 342.000 de lei, taxă de timbru și 3000 de lei, timbru judiciar. Curtea de Apel Iași, Secția comercială, prin decizia nr.67 din 23 ianuarie 2006, a admis apelul declarat de reclamantul P.G. împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte și, în fond, a respins acțiunea reclamantului–pârât C.D. privind excluderea pârâtului-reclamant P.G. din calitatea de asociat administrator al SC R. SRL. S-a păstrat sentința apelată în partea privitoare la respingerea acțiunii formulată de reclamantul P.G., având ca obiect excluderea pârâtului din calitatea de asociat al SC R. SRL Iași și obligarea acestuia la plata daunelor produse în exercitarea atribuțiunii de administrator al societății.

S-a respins apelul formulat de pârâtul C.D. împotriva sentinței . S-a respins cererea formulată de C.D. privind obligarea lui P.G. la plata cheltuielilor de judecată, precum și cererea formulată de acesta din urmă, de obligare a intimatului C.D. la plata cheltuielilor de judecată, la fond și în apel. S-a reținut, în considerentele deciziei, că nu poate fi atribuită în sarcina lui P.G., ca persoană fizică, responsabilitatea pentru refuzul de plată a bunurilor pe care SC R. SRL Iași le-a livrat către SC T.C. SRL Iași, ori pentru modul în care aceasta din urmă a dispus de bunurile cumpărate sau primite spre folosință, așa încât, s-a dispus excluderea lui C.D. din societate. S-a stabilit că nu este fondată cererea formulată de P.G.

privind excluderea lui C.D. din societate, deoarece acesta a acționat ca și reclamantul în vederea aducerii la îndeplinire a voinței comune de separare a activităților și patrimoniilor și pentru că, proasta gestionare a afacerii, nepriceperea sau lipsa de interes nu pot constitui temeiuri pentru excluderea unui asociat din societate. S-a reținut că apelul lui C.D. este nefondat, întrucât, prin respingerea cererii de excludere a reclamantului-pârât din SC R.SRL Iași, societatea își păstrează aceeași structură a asociațiilor și a participării la capitalul social, care rămâne neschimbată până la dizolvarea societății, în condițiile art.227 lit. e) din Legea nr.31/1990. Împotriva acestei decizii, reclamantul și pârâtul au declarat recurs, în temeiul art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ.

În recursul său, reclamantul P.G. a susținut, în temeiul art.304 pct.7 C.proc.civ., că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine pricinii. Din probele administrate a rezultat că reclamantul, din luna octombrie 2000, a fost împiedicat să-și exercite atribuțiile de administrator, datorită conduitei pârâtului, care i-a interzis pătrunderea în spațiu și nu a mai putut avea acces la documentele societății. În luna noiembrie 2000, pârâtul și-a înființat SC R.G. SRL, al cărui asociat unic și administrator este, cu același obiect de activitate și același sediu. Din probele dosarului nu a rezultat că a existat o înțelegere de separare a activităților și patrimoniului, așa cum a reținut instanța de apel.

Recurentul a invocat, în temeiul art.304 pct.9 C.proc.civ., că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât instanța nu putea reține că proasta gestionare a afacerii sau lipsa de interes nu pot constitui temeiuri pentru exluderea unui asociat din societate, în condițiile în care pârâtul a comis fraude în dauna societății și s-a servit de semnătura societății și de capitalul social, în folosul său și a altora. S-a susținut că pârâtul a folosit, în mod abuziv, capitalul SC R. SRL în folosul SC R.G. SRL Iași, al cărui asociat unic și administrator este . Recurentul a precizat că, în mod nelegal, instanța de apel a respins cererea privind excluderea pârâtului C.D., întrucât s-a dovedit că acesta a încălcat dispozițiile pactului societar și a săvârșit, cu intenție, fapte în dauna societății.

Instanța a reținut că , în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art.227 lit.a) din Legea nr.31/1990 privind dizolvarea, fără a avea în vedere că a existat o asemenea acțiune, ce a format obiectul dosarului nr.3022 /2003, aflat pe rolul Tribunalului Iași. În recursul său, pârâtul C.D. a susținut că între el și reclamantul P.G. a existat o convenție în 2000, prin care au stabilit ca acesta din urmă să se retragă din SC R. SRL Iași iar pârâtul din cadrul SC T.C. SRL Iași, pe care, însă , reclamantul nu a mai respectat-o și mai mult, a refuzat să achite contravaloarea mărfii livrate de firma al cărui administrator era recurentul. Acestea erau motive care să ducă la excluderea din societate. S-a susținut că P.G.

nu a dat dovadă numai de pasivitate și de dezinteres față de activitatea SC R. SRL Iași, ci de rea credință, în sensul că a preluat o parte din bunurile societății și le-a folosit în interes propriu, ceea ce a dus la intrarea în faliment a SC T.C. SRL Iași. Reclamantul nu este numai o persoană fizică, ci administrator al SC T. C. SRL Iași și, în această calitate, îi revenea obligația să achite și contravaloarea bunurilor achiziționate de societate. Ambele recursuri sunt nefondate. Potrivit dispozițiilor art.222 alin. (1) lit.d) din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale republicată, poate fi exclus din societate asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.

În speță, instanța de apel a reținut, în mod corect, din probele administrate, respectiv acte și expertize contabile, că activitatea reclamantului sau pârâtului nu este frauduloasă în dauna societății, de natură să antreneze sancționarea cu excluderea din societate, în condițiile cerute de lege. Recurentul reclamant P.G. a dobândit calitatea de asociat și administrator al SC R. SRL, cu o cotă de 50%, prin actul adițional autentificat sub nr.2689 din 24 martie 1998. Ulterior, în luna octombrie 2000, de comun acord, cei doi recurenți au hotărât să-și separe activitățile și bunurile pe care le dețineau în cadrul celor trei societăți, SC R SRL Iași, SC E.SRL .Iași și SC T.C. SRL Iași, să-și înființeze fiecare o nouă societate la care erau unici asociați ori administratori , procedură ce nu a fost efectuată , deoarece au apărut neînțelegeri între asociați.

Deși reclamantul P.G. a contestat existența acestei convenții , susținerea acestuia din cererea de recurs este infirmată de recunoașterea pe care o face în întâmpinarea depusă la dosarul nr.3516/2003, ce a fost conexat la dosarul nr.2326/2003, dosarul Tribunalului Iași. Instanța de apel a reținut că reclamantul, din anul 2000, nu a mai efectuat acte de administrare la SC R. SRL Iași, care,potrivit convenției inițiale , urma să fie administrată de pârâtul C.D.

Starea de pasivitate și dezinteresul manifestat față de activitatea societății, refuzul de plată al bunurilor pe care SC R.SRL Iași le-a livrat către SC T. C. SRL Iași, nu pot fi incluse în categoria actelor de fraudă ce ar putea determina excluderea din societate . Nu este întemeiată nici critica reclamantului privind excluderea pârâtului C.D., întrucât acesta a respectat convenția privind separarea acționarilor în cadrul celor două firme, iar nepriceperea sau lipsa de interes nu sunt acte de natură să atragă excluderea acestuia din societate. În raport cu cele expuse, susținerea reclamantului întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.7 C. proc.

civ., a fost înlăturată, întrucât nu are suport probator . Critica aceluiași recurent, în sensul că instanța de apel, în mod nelegal, a reținut că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art.227 lit.e) din Legea nr.31/1990 privind dizolvarea societății, a fost înlăturată, întrucât hotărârile judecătorești, prin care s-au respins cererile de dizolvare se referă la situații de fapt și împrejurări privind activitatea societăților până în anul 2003, or, decizia atacată a fost pronunțată la 23 iunie 2006. Lipsa de colaborare dintre cei doi asociați și neînțelegerile apărute ulterior încheierii convenției, de separare a activității societăților , nu se încadrează în condițiile cerute de lege, care să ducă la excluderea acestora din societate.

Așa fiind, potrivit dispozițiilor art.312 (1) C.proc.civ., s-au respins ca nefondate ambele recursuri.