ÎCCJ, decizie (scj.ro #82867)

Acțiune în excluderea asociatului întemeiată pe dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. Condiții și efecte Cuprins pe materii: Drept comercial. Excluderea și retragerea asociaților Index alfabetic: acțiune în pretenții - excluderea asociatului - fraudă Legea nr. 31/1990, art. 221 alin. (1) lit. d), art. 229 Potrivit prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 poate fi exclus din societate asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății.

Întrucât legea nu distinge nici cu privire la dimensiunea fraudei, nici la multitudinea de acte frauduloase și nici cu privire la comportamentul administratorului în culpă după comiterea fraudei, critica acestuia în sensul necircumstanțierii faptei de către instanță este fără suport normativ și, totodată, contravine elementului de încredere pe care se întemeiază societățile de persoane, societatea cu răspundere limitată, precum societatea în speță, fiind atât o societate de persoane cât și de capital . Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3883 din 12 noiembrie 2013 Prin sentința nr. 32/2012, Tribunalul specializat Argeș a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâtele C.G.

și SC A.S.C. SRL și, în consecință, a fost obligată pârâta la plata sumei de 5.838 lei reprezentând dividende pentru anul 2006 cu dobânda legală de 1.806 lei precum și la comunicarea datelor de identificare ale persoanei care a ținut evidența contabilă, cu împuternicirea dată acesteia și cu restituirea documentelor financiar-fiscale pentru anii 2007-2011. Prin aceeași sentință s-a dispus excluderea pârâtei din societate, retrăgându-i-se și calitatea de administrator, urmând ca reclamanta să participe cu 100% din capitalul social. S-a respins cererea de aplicare a unei amenzi civile. Tribunalul a reținut că cercetările penale demarate la plângerea reclamantei au relevat că pârâta în calitate de reprezentant al societății a achiziționat tâmplărie PVC pentru a o monta la locuința sa, fapt care dovedește frauda în dauna societății și că dividendele existente la finele anului 2006 au fost ridicate de pârâtă fără a fi atribuite și reclamantei.

Sentința a fost atacată cu apel atât de reclamantă cât și de pârâte. Reclamanta a criticat sentința sub aspectul respingerii aplicării amenzii civile, iar pârâtele pentru neregularități procedurale în admiterea probatoriului și emiterii citațiilor către martoră și de către expert, expertiza contabilă fiind efectuată în lipsa ambelor pârâte, aspecte care, în opinia pârâtelor, atrag desființarea sentinței. Au mai arătat că reclamanta este cea care a prejudiciat societatea, că pârâta a întocmit cu regularitate evidențele cerute de lege adoptând hotărârile AGA necesare.

Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, prin decizia nr. 66/A-C din 28 noiembrie 2012, a admis apelul declarat de pârâta C.G., a schimbat sentința în sensul că a respins capetele de cerere privind obligarea sa la plata dividendelor și a dobânzii aferente lor, comunicarea datelor de identificare ale persoanei care a ținut evidența contabilă a întreprinderii, a împuternicirii dată acestei persoane și a documentelor financiar contabile pentru anii 2007-2009, menținând restul dispozițiilor sentinței. Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat. S-a reținut în considerente că prin decizia nr. 55/AC/2012 instanța a anulat apelul persoanei juridice SC A.S.C. SRL reținând că societatea nu poate fi reprezentată de pârâta C.G.

în condițiile în care acesteia prin hotărâre executorie i-a fost retrasă calitatea de administrator, context în care instanța de apel a examinat numai criticile privind drepturile și interesul pârâtei persoană fizică. Instanța de apel a respins critica apelantei cu privire la necitarea sa de către expert în raport de dispozițiile art. 208 C. proc. civ. cât și față de faptul că expertiza a fost depusă la 6 octombrie 2011, instanța acordând termen pentru ca părțile să ia cunoștință de conținutul ei; față și de lipsa de procedură cu pârâta care la 31 octombrie 2011 a adus la cunoștință adresa, s-a reținut că pricina a mai suferit două amânări. Reține instanța că profitul societății se distribuie asociaților, iar neefectuarea acestei plăți dă dreptul asociatului să le solicite, nefiind dovedită în speță însușirea sumei cuvenită cu acest titlu de către pârâtă.

Suma pretinsă de reclamantă cu titlu de dividende pentru anul 2006 a rămas în patrimoniul persoanei juridice iar nu însușită de C.G. în folos propriu. Aceste elemente au condus la concluzia incidenței excepției lipsei legitimării procesuale a pârâtei C.G. în raport cu solicitarea reclamantei de obligare la plata dividendelor, motiv pentru care critica cu acest obiect s-a apreciat întemeiată, fiind înlăturată obligația de plată a dividendelor către reclamantă pentru anul 2006. Critica privind greșita excludere a pârâtei-apelante din societate și privind retragerea calității de administrator s-au apreciat ca neîntemeiate în raport de dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 care nu distinge după numărul actelor de fraudă, concluzie întemeiată pe rezultatul cercetărilor penale din care rezultă că la 8 noiembrie 2007 apelanta-pârâtă în calitate de administrator a contractat tâmplărie PVC pentru uz personal în frauda societății.

Apelul reclamantei constând în critica aplicării unor amenzi civile pentru nepredarea documentelor contabile, față de reținerea temeiniciei criticii apelantei-pârâte privind obligarea acesteia la comunicarea către reclamantă a datelor de identificare ale persoanei care ține evidența contabilă, actul de împuternicire a acesteia și restituirea documentelor judiciar fiscale din anii 2007 - 2011, s-a respins ca nefondat. Instanța de apel a menținut sentința, prin admiterea apelului declarat de pârâtă, numai sub aspectul dispoziției de excludere a acesteia din societate. În contra deciziei a declarat recurs pârâta C.G., solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul de a respinge pe fond și cererea de excludere din societate și retragere a calității sale de administrator.

Recurenta critică greșita aplicare a prevederilor art. 221 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 susținând că frauda în dauna societății presupune o daună, un prejudiciu în patrimoniul societății, iar instanța de apel a reținut că prejudiciul pretins prin achiziționarea tâmplăriei PVC, de 4.669,10 lei, a fost acoperit anterior cererii de excludere. Susține, de asemenea, că măsura excluderii nu a fost circumstanțiată în raport de celelalte înscrisuri și în raport de probatoriul administrat fiind o măsură disproporționată și excesiv de gravă, reclamanta având ea însăși o participare proprie la agravarea neînțelegerilor dintre asociați.

Instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut și a aplicat greșit prevederile art. 223 alin. (3), art. 229 alin. (1)-(2) din Legea nr. 31/1990 în sensul că textul obligă să decidă asupra participării la capitalul social, iar în situația în care urmare a excluderii rămâne un singur asociat, situația în speță, consecința este dizolvarea societății. Arată recurenta că, în speță, reclamanta nu a învestit instanța cu o cerere de continuare a societății cu asociat unic, operarea continuării societății de către instanță fiind nelegală. Recurenta și-a încadrat global criticile în prevederile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Prealabil examinării pe fond a criticilor de nelegalitate se impune observația cu privire la încadrarea în drept a acestora, că motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. este formal invocat, deoarece dezvoltarea criticilor nu permite o atare încadrare, care, de altfel, față de obiectul cererii de învestire a instanței prin care nu s-a dedus judecății un act juridic a cărui natură și înțeles lămurit și vădit neîndoielnic să fi fost schimbat de instanță, nici nu ar fi posibilă; prin obiectul cererii de chemare în judecată s-a solicitat aplicarea unei sancțiuni specifice la o activitate de gestiune a societății contrară intereselor acesteia, ipoteză care se circumscrie unei situații de fapt ce urmează a fi dovedită, iar nu unui raport de drept. Nici încadrarea cererii de recurs în art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu are corespondent în dezvoltarea criticilor formulate.

Este de observat sub acest aspect că pârâta-recurentă nu a invocat și nici dezvoltat o critică a sentinței cu acest obiect în apelul analizat prin decizia recurată, fiind o invocare omisso medio contrară logicii reglementării căilor de atac, deoarece în recurs se verifică decizia instanței de apel care a analizat sentința apelată numai în limita criticilor formulate în apel, conform principiului tantum devollutum quantum apellatum . De altfel, critica este lipsită și de obiect juridic, deoarece, din perspectiva art. 229 din Legea nr. 31/1990, hotărârea de a continua existența societății sub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic aparține asociatului rămas, ca act unilateral de voință, nefiind necesară o cerere de încuviințare distinctă cu acest obiect față de cererea de excludere a coasociatului din societatea cu răspundere limitată.

Instanța nu a fost în situația de a acorda ceea ce nu s-a cerut, cum greșit susține recurenta, sub aspectul continuării societății cu asociat unic, ci a făcut numai o corectă aplicare a dispozițiilor art. 229 din Legea nr. 31/1990. În ce privește critica aplicării și interpretării art. 221 alin. (1) lit. d), aceasta, parțial, se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., exceptând aspectele care privesc temeinicia hotărârii atacate. Critica de nelegalitate nu poate fi însă primită față de reglementarea prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 a ipotezei de excludere. Potrivit textului de lege menționat poate fi exclus din societate asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății.

Legea nu distinge nici cu privire la dimensiunea fraudei, nici la multitudinea de acte frauduloase și nici cu privire la comportamentul administratorului în culpă după comiterea fraudei în sensul susținut de recurentă, că a acoperit paguba produsă. În lipsa oricărei condiționări legale, critica recurentei în sensul necircumstanțierii faptei de către instanță este fără suport normativ și, totodată, contravine elementului de încredere pe care se întemeiază societățile de persoane, societatea cu răspundere limitată, precum societatea în speță, fiind atât o societate de persoane cât și de capital. Aceeași încredere este inerentă și relației dintre asociatul administrator și societatea administrată pe care o caracterizează și a cărei afectare nu presupune un raport de proporționalitate cu dimensiunea fraudei sau cu actele subsecvente atenuante ale administratorului în culpă.

Drept urmare, Înalta Curte, pentru considerentele care preced, a respins recursul declarat ca nefondat, cu observarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., față de cererea recurentei de obligare la cheltuieli de judecată, ca parte căzută în pretenții.