ÎCCJ, decizie (scj.ro #82867)

Acțiune

în excluderea asociatului întemeiată pe dispozițiile art. 222 alin. (1)

lit. d) din Legea nr. 31/1990. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Excluderea și

retragerea asociaților

Index alfabetic: acțiune în pretenții

-

excluderea asociatului

-

fraudă

Legea nr. 31/1990, art. 221 alin. (1) lit. d), art. 229

Potrivit prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

31/1990 poate fi exclus din societate asociatul administrator care comite fraudă

în dauna societății.

Întrucât legea nu distinge nici cu privire la dimensiunea

fraudei, nici la multitudinea de acte frauduloase și nici cu privire la

comportamentul administratorului în culpă după comiterea fraudei,

critica acestuia în sensul necircumstanțierii faptei de către

instanță este fără suport normativ și, totodată,

contravine elementului de încredere pe care se întemeiază

societățile de persoane, societatea cu răspundere limitată,

precum societatea în speță, fiind atât o societate de persoane cât

și de capital

.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3883 din 12

noiembrie 2013

Prin

sentința nr. 32/2012, Tribunalul specializat Argeș a admis în parte

acțiunea precizată formulată de reclamanta P.M. în

contradictoriu cu pârâtele C.G. și SC A.S.C. SRL și, în

consecință, a fost obligată pârâta la plata sumei de 5.838 lei

reprezentând dividende pentru anul 2006 cu dobânda legală de 1.806 lei

precum și la comunicarea datelor de identificare ale persoanei care a

ținut evidența contabilă, cu împuternicirea dată acesteia

și cu restituirea documentelor financiar-fiscale pentru anii 2007-2011.

Prin

aceeași sentință s-a dispus excluderea pârâtei din societate,

retrăgându-i-se și calitatea de administrator, urmând ca reclamanta

să participe cu 100% din capitalul social. S-a respins cererea de aplicare

a unei amenzi civile.

Tribunalul

a reținut că cercetările penale demarate la plângerea

reclamantei au relevat că pârâta în calitate de reprezentant al

societății a achiziționat tâmplărie PVC pentru a o monta la

locuința sa, fapt care dovedește frauda în dauna societății

și că dividendele existente la finele anului 2006 au fost ridicate de

pârâtă fără a fi atribuite și reclamantei.

Sentința

a fost atacată cu apel atât de reclamantă cât și de pârâte.

Reclamanta a criticat sentința sub aspectul respingerii aplicării

amenzii civile, iar pârâtele pentru neregularități procedurale în

admiterea probatoriului și emiterii citațiilor către

martoră și de către expert, expertiza contabilă fiind

efectuată în lipsa ambelor pârâte, aspecte care, în opinia pârâtelor,

atrag desființarea sentinței. Au mai arătat că reclamanta

este cea care a prejudiciat societatea, că pârâta a întocmit cu

regularitate evidențele cerute de lege adoptând hotărârile AGA

necesare.

Curtea

de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, prin decizia nr. 66/A-C

din 28 noiembrie 2012,

a

admis apelul declarat de pârâta C.G., a schimbat

sentința în sensul că a respins capetele de cerere privind obligarea

sa la plata dividendelor și a dobânzii aferente lor, comunicarea datelor

de identificare ale persoanei care a ținut evidența contabilă a

întreprinderii, a împuternicirii dată acestei persoane și a

documentelor financiar contabile pentru anii 2007-2009, menținând restul

dispozițiilor sentinței. Apelul declarat de reclamantă a fost

respins ca nefondat.

S-a

reținut în considerente că prin decizia nr. 55/AC/2012 instanța

a anulat apelul persoanei juridice SC A.S.C. SRL reținând că

societatea nu poate fi reprezentată de pârâta C.G. în condițiile în

care acesteia prin hotărâre executorie i-a fost retrasă calitatea de

administrator, context în care instanța de apel a examinat numai criticile

privind drepturile și interesul pârâtei persoană fizică.

Instanța

de apel a respins critica apelantei cu privire la necitarea sa de către

expert în raport de dispozițiile art. 208 C. proc. civ. cât și față de faptul că expertiza a fost depusă la 6

octombrie 2011, instanța acordând termen pentru ca părțile

să ia cunoștință de conținutul ei; față

și de lipsa de procedură cu pârâta care la 31 octombrie 2011 a adus la cunoștință adresa, s-a reținut că pricina a mai suferit

două amânări.

Reține

instanța că profitul societății se distribuie

asociaților, iar neefectuarea acestei plăți dă dreptul

asociatului să le solicite, nefiind dovedită în speță însușirea

sumei cuvenită cu acest titlu de către pârâtă. Suma

pretinsă de reclamantă cu titlu de dividende pentru anul 2006 a rămas în patrimoniul persoanei juridice iar nu însușită de C.G. în folos

propriu.

Aceste

elemente au condus la concluzia incidenței excepției lipsei

legitimării procesuale a pârâtei C.G. în raport cu solicitarea reclamantei

de obligare la plata dividendelor, motiv pentru care critica cu acest obiect

s-a apreciat întemeiată, fiind înlăturată obligația de plată

a dividendelor către reclamantă pentru anul 2006.

Critica

privind greșita excludere a pârâtei-apelante din societate și

privind retragerea calității de administrator s-au apreciat ca

neîntemeiate în raport de dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din

Legea nr. 31/1990 care nu distinge după numărul actelor de

fraudă, concluzie întemeiată pe rezultatul cercetărilor penale

din care rezultă că la 8 noiembrie 2007 apelanta-pârâtă în

calitate de administrator a contractat tâmplărie PVC pentru uz personal în

frauda societății.

Apelul

reclamantei constând în critica aplicării unor amenzi civile pentru

nepredarea documentelor contabile, față de reținerea temeiniciei

criticii apelantei-pârâte privind obligarea acesteia la comunicarea către

reclamantă a datelor de identificare ale persoanei care ține

evidența contabilă, actul de împuternicire a acesteia și

restituirea documentelor judiciar fiscale din anii 2007 - 2011, s-a respins ca

nefondat.

Instanța

de apel a menținut sentința, prin admiterea apelului declarat de

pârâtă, numai sub aspectul dispoziției de excludere a acesteia din

societate.

În contra deciziei a declarat recurs pârâta C.G.,

solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul de a respinge pe fond

și cererea de excludere din societate și retragere a

calității sale de administrator.

Recurenta critică greșita aplicare a prevederilor art.

221 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 susținând că frauda în

dauna societății presupune o daună, un prejudiciu în patrimoniul

societății, iar instanța de apel a reținut că

prejudiciul pretins prin achiziționarea tâmplăriei PVC, de 4.669,10

lei, a fost acoperit anterior cererii de excludere.

Susține, de asemenea, că măsura excluderii nu a

fost circumstanțiată în raport de celelalte înscrisuri și în

raport de probatoriul administrat fiind o măsură

disproporționată și excesiv de gravă, reclamanta având ea

însăși o participare proprie la agravarea neînțelegerilor dintre

asociați.

Instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut și a aplicat

greșit prevederile art. 223 alin. (3), art. 229 alin. (1)-(2) din Legea

nr. 31/1990 în sensul că textul obligă să decidă asupra

participării la capitalul social, iar în situația în care urmare a

excluderii rămâne un singur asociat, situația în speță,

consecința este dizolvarea societății.

Arată recurenta că, în speță, reclamanta nu

a învestit instanța cu o cerere de continuare a societății cu

asociat unic, operarea continuării societății de către

instanță fiind nelegală.

Recurenta și-a încadrat global criticile în prevederile

art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Prealabil examinării pe fond a criticilor de nelegalitate

se impune observația cu privire la încadrarea în drept a acestora, că

motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este formal invocat, deoarece dezvoltarea criticilor nu permite o atare încadrare,

care, de altfel, față de obiectul cererii de învestire a

instanței prin care nu s-a dedus judecății un act juridic a

cărui natură și înțeles lămurit și vădit

neîndoielnic să fi fost schimbat de instanță, nici nu ar fi posibilă;

prin obiectul cererii de chemare în judecată s-a solicitat aplicarea unei

sancțiuni specifice la o activitate de gestiune a societății

contrară intereselor acesteia, ipoteză care se circumscrie unei situații

de fapt ce urmează a fi dovedită, iar nu unui raport de drept.

Nici încadrarea cererii de recurs în art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu are corespondent în dezvoltarea criticilor formulate.

Este de observat sub acest aspect că pârâta-recurentă

nu a invocat și nici dezvoltat o critică a sentinței cu acest

obiect în apelul analizat prin decizia recurată, fiind o invocare

omisso

medio

contrară logicii reglementării căilor de atac,

deoarece în recurs se verifică decizia instanței de apel care a

analizat sentința apelată numai în limita criticilor formulate în

apel, conform principiului

tantum devollutum quantum apellatum

.

De altfel, critica este lipsită și de obiect juridic,

deoarece, din perspectiva art. 229 din Legea nr. 31/1990, hotărârea de a

continua existența societății sub forma societății cu

răspundere limitată cu asociat unic aparține asociatului

rămas, ca act unilateral de voință, nefiind necesară o

cerere de încuviințare distinctă cu acest obiect față de

cererea de excludere a coasociatului din societatea cu răspundere

limitată. Instanța nu a fost în situația de a acorda ceea ce nu

s-a cerut, cum greșit susține recurenta, sub aspectul

continuării societății cu asociat unic, ci a făcut numai o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 229 din Legea nr. 31/1990.

În ce privește critica aplicării și interpretării

art. 221 alin. (1) lit. d), aceasta, parțial, se încadrează în

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., exceptând aspectele care privesc temeinicia hotărârii atacate.

Critica de nelegalitate nu poate fi însă primită

față de reglementarea prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din

Legea nr. 31/1990 a ipotezei de excludere.

Potrivit textului de lege menționat poate fi exclus din

societate asociatul administrator care comite fraudă în dauna

societății.

Legea nu distinge nici cu privire la dimensiunea fraudei, nici

la multitudinea de acte frauduloase și nici cu privire la comportamentul

administratorului în culpă după comiterea fraudei în sensul

susținut de recurentă, că a acoperit paguba produsă.

În lipsa oricărei condiționări legale, critica

recurentei în sensul necircumstanțierii faptei de către

instanță este fără suport normativ și, totodată,

contravine elementului de încredere pe care se întemeiază societățile

de persoane, societatea cu răspundere limitată, precum societatea în

speță, fiind atât o societate de persoane cât și de capital.

Aceeași încredere este inerentă și relației dintre

asociatul administrator și societatea administrată  pe care o

caracterizează și a cărei afectare nu presupune un raport de

proporționalitate cu dimensiunea fraudei sau cu actele subsecvente

atenuante ale administratorului în culpă.

Drept urmare, Înalta Curte, pentru considerentele care preced, a

respins recursul declarat ca nefondat, cu observarea prevederilor art. 274

alin. (1) C. proc. civ., față de cererea recurentei de obligare la

cheltuieli de judecată, ca parte căzută în pretenții.