ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5424/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin Sentința nr. 39 din 30 martie 2010 a

Curții de Apel Bacău a fost respinsă excepția lipsei de interes invocată de

A.N.A.F. și a fost admisă acțiunea reclamantului M.M. în contradictoriu cu

A.N.A.F., în sensul că a fost anulat în parte Ordinul nr. 959 din 22 mai 2009

emis de președintele A.N.A.F. și a fost dispusă reintegrarea reclamantului în

funcția de director executiv al D.G.F.P. Bacău.

De asemenea, instanța

a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capetelor de cerere privind

plata drepturilor salariale și a daunelor morale.

Instanța a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive pe aceste capete de cerere, în care

s-a renunțat la judecată, ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut că la termenul din 11 martie 2010

reclamantul a renunțat la judecata capetelor de cerere privind drepturile

salariale și daunele morale, astfel încât excepția privind lipsa calității

procesuale pasive a rămas fără obiect, fiind respinsă ca atare.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 959 din 22 mai 2009 emis de

președintele A.N.A.F., în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009,

dar și a Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 375/2009 privind aprobarea

structurii organizatorice a direcțiilor generale a finanțelor publice județene,

aparat propriu și unități subordonate, care a stat la baza Ordinului nr. 739

din 24 aprilie 2009 de numire a reclamantului în funcția de conducere,

reclamantul a fost eliberat, începând cu data de 25 mai 2009, din funcția

publică de conducere de director executiv din cadrul D.G.F.P. Bacău, conform

art. 99 din Legea nr. 188/1999, prin același ordin s-a stabilit ca numirea

reclamantului în funcția publică de execuție de consilier clasa I, gradul profesional

superior, treapta I la compartimentul de verificare a achizițiilor publice din

cadrul D.G.F.P. Bacău să se facă prin decizie a directorului coordonator,

conform competențelor.

Instanța a constatat

că la data eliberării din funcție a reclamantului, acesta îndeplinea toate

condițiile specifice reglementate de art. 66 din Legea nr. 188/1999, iar

legalitatea actului de eliberare din funcție o examinează în raport de art. 99

și 100 din Legea nr. 188/1999, având în vedere și efectele declarării neconstituționalității

actului normativ care a constituit temeiul de drept al actului. Astfel,

instanța de fond a arătat că nu se poate reține lipsa de interes a acțiunii,

iar eliberarea reclamantului din funcția deținută s-a făcut încălcarea

dispozițiilor legale.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând soluția instanței de fond ca

netemeinică și nelegală.

Recurenta A.N.A.F. a

criticat sentința atacată arătând că instanța de fond a interpretat greșit

actul dedus judecății și a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor

prevăzute în materia funcției publice și a funcționarilor publici.

Recurenta a precizat

că, având în vedere adresa din data de 18 mai 2009, ca urmare a opțiunii

reclamantului de numire în funcția publică de consilier superior treapta I la

compartimentul verificarea achizițiilor publice din cadrul D.G.F.P. Bacău, a

avut loc o modificare a raportului de serviciu între reclamant și intimată, iar

Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 959 din 22 mai 2009, obiect al acțiunii judiciare,

este emis în conformitate cu legea. A arătat că intimatul nu are niciun interes

în solicitarea anulării acestuia.

Recurenta a arătat că

nu se poate reține existența unui prejudiciu produs intimatului-reclamant prin

efectul aplicării Ordinului nr. 959/2009, întrucât ordinul contestat a fost

emis cu respectarea prevederilor legale.

De asemenea, s-a

susținut faptul că la data pronunțării sentinței atacate, funcția publică de

conducere, ce a fost deținută de reclamant, nu se mai regăsea în categoria

funcțiilor publice reglementate de cadrul legal incident în materia funcției

publice și funcționarilor publici, nefiind prevăzută nici prin proiectul de

lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999.

Referitor la Decizia

Curții Constituționale nr. 1257/2009 s-a arătat că această hotărâre produce

efecte numai pentru viitor, astfel încât la data emiterii actului atacat au

fost respectate condițiile de legalitate prevăzute de lege.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat,

pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte a

reținut că, în cauză, ordinul atacat, obiect al acțiunii judiciare, a fost emis

în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice,

potrivit cărora:

"(1) Funcțiile

publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim

contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la

prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum

și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) Începând cu data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și

personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele

prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile

legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a

raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - C. muncii, cu modificările și

completările ulterioare".

Înalta Curte a

reținut că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a)

din Constituție, s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009

este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență

este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu

încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora

"Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor

fundamentale ale statului (…)".

Or, a argumentat

Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, Înalta

Curte reține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr.

105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin

Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și

anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în

privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr.

105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție,

potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele

arătate, Înalta Curte reține că instanța de fond a apreciat corect că actul

administrativ atacat este nelegal, întrucât a fost emis în temeiul unei

Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că

este neconstituțională.

Sunt neîntemeiate

susținerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat

este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor

imperative ale art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât

legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituționalitate al

prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Pentru argumentele

anterior arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la

abrogarea O.U.G. nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin.

(1) a din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate

funcțiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul ori susținerile

referitoare la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai

pentru viitor.

Față de aceste

susțineri, Înalta Curte reține că desființarea funcției publice deținută de

reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment

ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel

la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege

organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea

funcției publice, ca element al securității sociale, iar aceste dispoziții este

cert stabilit că au fost încălcate în cauză.

Admiterea opiniei

contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii

de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr.

47/1992.

Astfel, în

conformitate cu art. 8 alin. (1) din legea menționată, persoana vătămată

într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act

administrativ, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă

nu a primit nici un răspuns, poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea

pagubei și, eventual, reparații pentru daune morale.

În cauza dedusă

judecății, Înalta Curte a constatat că acțiunea reclamantului are ca obiect

anularea ordinului emis de pârât.

Potrivit art. 52 din

Constituția României, persoana vătămată într-un drept al ori într-un interes

legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și

repararea pagubei. Condițiile și limitele exercitării acestui drept se

stabilesc prin lege organică.

Conform art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei

cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de A.N.A.F. împotriva Sentinței nr. 39 din 30 martie 2010 a Curții de

Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2010.