ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4992/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată la data de 26 octombrie 2009, reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., anularea Ordinului emis la 22 mai 2009 de președintele A.N.A.F. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că împotriva preavizului și ordinului atacat a formulat plângere prealabilă, ordinul fiind nemotivat, deși în jurisprudența Înaltei Curții de Casație și Justiție și C.J.C.E. s-a reținut constant necesitatea motivării actului administrativ, pentru a face posibilă exercitarea controlului de legalitate.

A arătat, pe de-o parte, că ordinul atacat este nelegal în ce privește termenul la care trebuia să-și producă efectele, respectiv 25 mai 2009, iar nu 23 mai 2009 (sâmbătă), când s-a dispus eliberarea din funcția publică de conducere, preavizul fiind prevăzut de Legea nr. 188/1999, cu forță juridică superioară unei O.U.G., iar pe de altă parte, reducerea postului nu este justificată, aceleași atribuții deținute de reclamant anterior fiind preluate de directorul coordonator, funcție nou creată prin O.U.G. nr. 37/2009. În plus, reducerea postului nu este justificată, deoarece nu sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului referitoare la studii, prevăzute în art. 3 alin. (5) din O.U.G.

nr. 37/2009, în opinia reclamantului, reducerea postului făcându-se cu nerespectarea dispozițiilor art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999. A mai arătat că noul post este similar cu cel desființat, fiind încălcate și prevederile art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999. Totodată, a menționat că ordinul încalcă unul din principiile nediscriminării, rațiunile sale ținând în esență de considerente politice, considerente care au dus și la emiterea O.U.G. nr. 37/2009, act normativ neconstituțional, nelegal și profund abuziv prin aceea că nesocotește dispozițiile art. 115 alin. (6), art. 2, art. 41 alin. (1), art. 1, 16, 54 și 120 din Constituție, precum și criteriile impuse de Legea nr. 24/2000.

Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a invocat excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității cererii de anulare a O.U.G. nr. 37/2009 precum și netemeinicia acțiunii a cărei esențială motivare are la bază neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009. Lipsa de interes a fost susținută de faptul că reclamantul și-a exprimat opțiunea și a solicitat să fie numit în funcția publică de conducere de șef serviciu, iar inadmisibilitatea, în raport de dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004. 2. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 35/F/ Cont, Curtea de Apel Pitești a admis acțiunea formulată de reclamantul B.G. împotriva pârâtei A.N.A.F. și a anulat Ordinul din 22 mai 2009 emis de pârâtă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Ordinul din 22 mai 2009, reclamantul a fost eliberat din funcția de director executiv al D.G.F.P.

Argeș,ca urmare a desființării postului și a fost numit într-o altă funcție publică de șef serviciu. Ordinul a fost adoptat în urma preavizului din 23 aprilie 2009, prin care i s-au acordat 30 zile calendaristice și i s-a învederat posibilitatea de a opta pentru unul din posturile vacante de conducere sau execuție în privința. În privința excepției inadmisibilității, prima instanță a reținut netemeinicia acesteia în raport de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A constatat că din redactarea acțiunii rezultă că invocarea neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009 este un argument în dovedirea caracterului nelegal al ordinului, prin care reclamantul a fost eliberat din funcție, așa încât, aprecierea care se impune este aceea că, din economia acțiunii rezultă că solicitarea privește anularea ordinului emis în baza ordonanței a cărei neconstituționalitate s-a susținut.

Cu privire la neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, a reținut că cele invocate nu au relevanță, atâta vreme cât prin decizia pronunțată de Curtea Constituțională la 7 octombrie 2009 în cadrul controlului anterior promulgării legii, asupra obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, s-a constatat că legea este neconstituțională, ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea ordonanței de urgență prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituție. Prima instanță a mai reținut că prin decizia Curții Constituționale sus menționată, s-a arătat că O.U.G.

nr. 37/2009 a fost adoptată cu încălcarea normelor constituționale relative la delegarea legislativă, care arată că ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. Fiind constatată încălcată această dispoziție constituțională, toate dispozițiile ordonanței rămân fără efect, astfel că și măsurile luate în temeiul acestora vor avea același efect. În plus, la data de 03 decembrie 2009, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea O.U.G.

nr. 105/2009, reținând că dispozițiile art. 1 pct. 1-5 și 26, art. 3, art. 4, art. 5, art. 8 și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 sunt neconstituționale. Față de această situație, Curtea de Apel a constatat că Ordinul din 22 mai 2009 nu mai are temei juridic, O.U.G. nr. 37/2009 cât și O.U.G. nr. 105/2009 fiind cenzurate prin Decizia Curții Constituționale. Cu privire la excepția lipsei de interes invocată de pârâtul A.N.A.F. - A.N.V, Curtea de apel a reținut netemeinicia acesteia, arătând că reclamantul și-a exercitat opțiunea de a ocupa funcția publică vacantă, însă a formulat totodată plângere prealabilă potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, ceea ce demonstrează faptul că acesta a optat pentru funcția vacantă, deoarece nu a dorit pierderea locului de muncă, cu consecințe grave asupra veniturilor din muncă.

În plus, opțiunea formulată a fost exprimată în aplicarea art. 99 alin. (5) și (6) din Legea nr. 188/1999, reclamantul având posibilitatea să accepte ocuparea unui post inferior cu consecința păstrării calității de funcționar public, în condițiile desființării reale a funcției sale. Pe fond, a constatat că desființarea funcției publice a reprezentat în realitate o transformare a acesteia într-o funcție contractuală (director coordonator al serviciului public deconcentrat, în baza unui contract de management, asimilat contractului individual de muncă - art. 3 alin. (3), (6) și (7) din O.U.G. nr. 37/2009), cu atribuții similare în mare parte cu cele aferente funcției publice desființate, aspect pe care, de altfel, pârâta nici nu l-a contestat.

În cauză, desființarea postului s-a făcut printr-un act normativ, iar conținutul atribuțiilor postului desființat a fost preluat într-un procent majoritar de un post nou constituit prin același act normativ. Ca atare, dacă temeiul juridic al măsurilor luate a fost desființat prin decizia pronunțată de Curtea Constituțională la 7 octombrie 2009, temei care a reprezentat singura motivare a Ordinului din 2009, așa cum se susține și în întâmpinare, rezultă că actele administrative emise în baza acestuia își pierd fundamentul, iar față de faptul că măsurile luate prin acestea nu respectă prevederile art. 3 lit. f), art. 99 lit. b) și art. 100 alin. (4) și (5) din Legea nr. 188/1999, acestea sunt nelegale, urmând a fi anulate.

3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.N.A.F. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondate. În motivele de recurs, referitor la excepția inadmisibilității, este criticată soluția instanței de fond pentru că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 deoarece, chiar dacă sunt inserate și alte capete de cerere, argumentele în susținerea nelegalității O.U.G. nr. 37/2009 se referă, exclusiv, la neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 și astfel nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004 și acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă. Este criticată soluția instanței de fond și în ceea ce privește respingerea excepției lipsei de interes deoarece reclamantul și-a exprimat opțiunea și a solicitat să fie numit în funcția publică de conducere de șef serviciu.

Se apreciază că în mod eronat instanța de fond a dispus anularea Ordinului din 22 mai 2009 pentru că, în conformitate cu art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, de la data publicării, iar ordinul a fost emis în baza prevederilor O.U.G. nr. 37/2009. La dosar a fost depus Ordinul din 25 mai 2009 emis de M.F.P., cerere adresată de reclamant la 26 mai 2010 aceluiași minister precum și Ordinul din 15 iunie 2010 emis de A.N.A.F. În fața instanței de recurs, față de actele depuse, s-a invocat excepția lipsei de interes a acțiunii reclamantului în condițiile în care acesta a solicitat, după reîncadrarea în funcția de director, trecerea pe funcția de șef serviciu și s-a și emis ordin în acest sens.

4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente: În fața instanței de fond, reclamantul a solicitat anularea Ordinului din 22 mai 2009 prin care a fost eliberat din funcția de director executiv al D.G.F.P. Argeș, în baza O.U.G. nr. 37/2009. La 22 mai 2010, M.F.P. a emis Ordinul prin care a dispus reintegrarea reclamantului Banzea Gheorghe în funcția publică de director executiv al D.G.F.P. Argeș începând cu aceeași dată având în vedere, între altele, Deciziile nr. 413/2010 și 414/2010 ale Curții Constituționale. Ulterior, la 26 mai 2010, reclamantul Banzea Gheorghe a solicitat, după reîncadrare, trecerea pe funcția de șef serviciu la S.I.F.

persoane juridice din cadrul D.G.F.P. Argeș și, ca urmare, a acestei cereri, a fost emis Ordinul din 15 iunie 2010 al Președintelui A.N.A.F. și a fost mutat definitiv în funcția publică solicitată. În baza art. 137 C. proc. civ., va fi analizată, cu prioritate, excepția lipsei de interes a reclamantului în susținerea cererii sale. Interesul constituie una din condițiile esențiale ale oricărei acțiuni civile și trebuie să fie îndeplinită în legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii, respectiv și în cazul exercitării căii de atac a recursului. Interesul este definit ca fiind tocmai folosul practic, material sau moral, pe care-l urmărește cel care promovează o acțiune.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, adică interesul să fie născut și actual. În speță, în condițiile în care reclamantul, după reîncadrare în funcția de director executiv al D.G.F.P. Argeș, a solicitat și a și obținut, mutarea pe o funcție de conducere de șef serviciu în cadrul D.G.F.P. Argeș, se constată că acțiunea reclamantului prin care solicita anularea ordinului de eliberare din funcție și reintegrarea în funcția deținută a rămas fără interes. În aceste condiții, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată, în sensul că acțiunea reclamantului B.G.

va fi respinsă ca rămasă fără interes. Pentru că recursul a fost soluționat pe baza unei excepții, nu mai pot fi analizate celelalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 35 din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca rămasă fără interes. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2010.