ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 288/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 157/CA/2010 din 21 aprilie 2010 Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.M.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și, în consecință, a dispus anularea Ordinului nr. 562 din 24 aprilie 2009, emis de pârât și obligarea acestuia la reangajarea reclamantului în funcția de director al Direcției pentru Tineret a județului Bihor; a obligat pârâtul la plata către reclamant a salariilor indexate și reactualizate și a celorlalte drepturi aferente acestei funcții, de la data încetării raportului de muncă al reclamantului în baza ordinului în litigiu și până la reangajarea efectivă pe funcția de director avută anterior; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 43,6 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: P rin Ordinul nr. 562 din 24 aprilie 2009 al Ministrului Tineretului și Sportului, în baza prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, funcția publică de conducere de director al Direcției pentru Tineret a Județului Bihor se desființează, urmând ca raportul de serviciu al reclamantului să înceteze prin eliberare din funcția publică de conducere începând cu data de 23 mai 2009, după expirarea termenului de preaviz de 30 de zile. Prin sentința nr. 169/CA/2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 906/35/2009, s-a admis cererea de suspendare formulată de petentul C.M.A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Tineretului și Sportului și s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 562 din 24 aprilie 2009 emis de intimat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea acestuia.

Prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională, reținându-se existența unui viciu de neconstituționalitate extrinsecă constând în emiterea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență într-un domeniu care, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituție, este sustras competenței sale. Față de aceste dispoziții legale, instanța a apreciat că decizia Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității Legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 produce efecte cu privire la fondul litigiului din speță, în care se solicită anularea actului administrativ emis în temeiul unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale și, drept urmare, actul administrativ atacat este nelegal, dispunându-se anularea acestuia, cu consecința reangajării reclamantului pe funcția de director al Direcției pentru Tineret a județului Bihor S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că, deoarece urmare a emiterii acestor acte administrative reclamantul a fost prejudiciat, fiind lipsit de drepturile salariale aferente funcției publice de conducere, în vederea reparării pagubei suferite de reclamant prin emiterea și executarea acestui act administrativ nelegal, în baza art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ va fi obligat pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente funcției de conducere deținute de reclamant anterior datei de 23 mai 2009, indexate și reactualizate și a celorlalte drepturi aferente acestei funcții, de la data încetării raportului de muncă al reclamantului, în baza actului administrativ în litigiu și până la reangajarea efectivă pe această funcție.

În baza art. 274 C. proc. civ. instanța a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 43,6 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs formulate se arată că potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României: "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor." Recurenta arată că din textul citat reiese fără echivoc faptul că deciziile Curții Constituționale produc efecte doar pentru viitor, nu și pentru trecut, iar, raportat la speța de față, ordinul contestat de reclamant este emis înaintea publicării Deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial.

Recurenta arată astfel că legiuitorul a prevăzut în Legea Fundamentală o dispoziție care să protejeze într-un fel raporturile juridice născute în baza unui act normativ declarat neconstituțional, care a produs deja efecte juridice. Se mai arată că Ordinul nr. 562 din 24 aprilie 2009 a fost emis de Ministerul Tineretului și Sportului în baza dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, astfel încât ordinul contestat prin acțiunea introductivă are ca temei un act normativ emis de Guvernul României și care era constituțional la data emiterii sale. Recurenta-pârâtă susține că, raportat la prevederile art. 147 alin. (4) din Constituția României, soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin Ordinul nr. 562 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Tineretului și Sportului, intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 zile lucrătoare, a fost eliberat din funcția publică de conducere de director al Direcției Județene de Tineret Bihor.

Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

De asemenea, este de necontestat faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”. Totodată, este de necontestat faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M.Of.

nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009, în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii. Totodată, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G.

nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială. Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză. Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Nici critica recurentei referitoare la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 nu este fondată. Pe acest aspect, Înalta Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a fost constatată ca neconstituțională prin decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței. În mod corect instanța de fond a motivat că actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate.

De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanța de fond, a susținut că decizia Curții Constituționale nu poate fi avută în vedere, întrucât a fost pronunțată ulterior emiterii actului administrativ contestat și are putere numai pentru viitor. Nu poate fi primită susținerea recurentei-pârâte, întrucât viciul de constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale.

Înalta Curte reține că actele și măsurile adoptate în baza acestor ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanțelor și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond. Mai mult, acceptarea tezei susținute de recurenta-pârâtă ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale. În consecință, în mod corect instanța de fond a dispus anularea Ordinului nr. 562 din 24 aprilie 2009 emis de recurenta-pârâtă. În altă ordine, desființarea funcției publice de conducere de director executiv a avut loc în baza O.U.G.

nr. 37/2009 și a fost menținută prin O.U.G. nr. 105/2009, adică prin două acte normative adoptate cu nesocotirea normelor Constituționale. Astfel, desființarea postului deținut de reclamant, consecutiv, prin cele 2 ordonanțe, este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanțe au fost declarate neconstituționale. Prin urmare, măsura de reintegrare în funcția deținută anterior este corectă, fiind susținută și de considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale, care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a O.U.G. nr. 37/2009. Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret împotriva sentinței nr. 157/CA/2010 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.