ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6656/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6656/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

procesual în care a fost pronunțată decizia atacată

Prin acțiunea înregistrată la data de 18

martie 2011 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul C.F. a chemat în judecată pe

pârâții R.Ș.Z., în calitate de director executiv și Ministerul Tineretului și

Sportului, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se aplice

pârâtului R.Ș.Z. în calitate de conducător al Direcției Județene pentru Sport

și Tineret Bistrița-Năsăud, o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut

pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 25 decembrie

2010, data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești și până la

executarea integrală și efectivă a acesteia, precum și să fie obligat pârâtul

Ministerul Tineretului și Sportului la plata sumei de 3.000 RON reprezentând

despăgubiri pentru întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că prin Sentința civilă nr. 101 din 3 martie 2010

pronunțata de către Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2396/112/2009, rămasă irevocabilă prin

Decizia nr. 5228 din 25 noiembrie 2010 pronunțată de către Înalta Curte de

Casație și Justiție a fost anulat Ordinul nr. 517 din 23 aprilie 2009 emis de

către Ministerul Tineretului și Sportului, s-a dispus reintegrarea sa în

funcția deținută și a fost obligat Ministerul Tineretului și Sportului la plata

drepturilor salariale, începând cu data de 23 aprilie 2009 și până la data

reintegrării în funcție.

A mai arătat reclamantul

că la data de 17 martie 2010, prin Cererea nr. 685/2010, a solicitat executarea

obligațiilor stabilite prin hotărârile judecătorești anterior menționate, motiv

pentru care s-a emis Ordinul nr. 2456 din 28 decembrie 2010 prin care a fost

reintegrat în funcția de director executiv, pentru ca, la aceeași dată, prin

Ordinul nr. 2457 din 28 decembrie 2010, să fie destituit din aceeași funcție.

În ceea ce privește

cel de-al doilea capăt de cerere, a considerat reclamantul că și acesta este

admisibil prin prisma tezei finale a alin. (2) din art. 24 al Legii nr.

554/2004.

Prin precizarea la

acțiune formulată în cauză, reclamantul, în temeiul principiului

disponibilității, a înțeles să cheme în judecată și conducătorul Autoritarii

Naționale pentru Sport și Tineret exclusiv pentru soluționarea primului capăt

de cerere din acțiunea introductivă.

Prin Sentința nr. 319

din 26 aprilie 2012 Curtea de Apel Cluj a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului R.Ș.Z. și a respins cererea de chemare în judecată

formulată de reclamantul C.F., a respins excepțiile invocate de pârâtele

Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret și D.O.M., a admis cererea

reclamantului, formulată împotriva pârâtelor Autoritatea Națională pentru Sport

și Tineret și D.O.M., a aplicat pârâtei D.O.M., în calitate de președinte al

Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, amenda în cuantum de 20% din

salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere începând cu

data de 28 decembrie 2010 și până la executarea integrală și efectivă a

Sentinței civile nr. 101 din 3 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj

în Dosarul nr. 2396/112/2009 definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 5228

din 25 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Sentința nr. 101/2010

Curtea de Apel Cluj a anulat Ordinul nr. 517 din 23 aprilie 2009 emis de

pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului și a fost obligat acesta din urmă

la reintegrarea în funcție a reclamantului, cu plata drepturilor salariale

începând din data de 23 aprilie 2009 și până la reîncadrarea în funcție.

Prin Ordinul nr. 2456

din 28 decembrie 2010 emis de pârâta Autoritatea Națională pentru Sport și

Tineret (ANST) semnat de pârâta D.O.M. a fost executată sentința mai sus

menționată în sensul reintegrării reclamantului în funcția publică de director

executiv la Direcția pentru Sport a județului Bistrița-Năsăud.

La aceeași dată prin

Ordinul nr. 2457 din 28 decembrie 2010, pârâtele au emis al doilea ordin prin

care reclamantului îi încetează raportul de serviciu din funcția de director

executiv ca urmare a desființării serviciului public deconcentrat, respectiv

Direcția pentru Sport a Județului Bistrița-Năsăud, conform O.G. nr. 15/2010.

Astfel, a reținut

Curtea că pârâtul R.Ș.Z. în calitate de director executiv în funcție al

Direcției Județene pentru Sport și Tineret nu are calitatea și capacitatea de

drept administrativ de a pune în executare sentința invocată, această

prerogativă revenind pârâtelor prin conducătorul D.O.M.

Cât privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Sport și

Tineret invocată prin întâmpinare, Curtea a reținut că această autoritate

publică este succesoare în drepturi în urma reorganizării Ministerului

Tineretului și Sportului fiind obligată la executarea sentinței.

Cu privire la

excepția tardivității introducerii acțiunii și a precizărilor reclamantului,

Curtea a reținut că atragerea pârâtelor în proces s-a făcut nu prin cererea

introductivă de instanță, ci ulterior, prin mai multe precizări orale și scrise

care au configurat și completat cadrul procesual al litigiului generat în bună

măsură de reorganizarea activității de sport atât la nivel național, cât și

prin structurile deconcentrate.

Modificarea

substanțială a cadrului organizatoric într-o unitate de timp relativ mică, în

opinia instanței de fond, nu poate fi imputată reclamantului.

Pe fond, Curtea de

apel a reținut că cererea reclamantului este întemeiată, deoarece prin

modalitatea de punere în executare a sentinței, pârâtele au golit-o de conținut

și au nesocotit dreptul recunoscut în favoarea acestuia, paralizând

efectivitatea dreptului de acces la justiție ce implică în mod necesar și

dreptul de a obține executarea silită a hotărârilor unei instanțe, conduită ce

nu concordă cu ordinea de drept într-un stat democratic european.

Cele două ordine

emise la data de 28 decembrie 2010 de către conducătorul A.N.S.T. nu reprezintă

altceva decât un simulacru și o aparență a executării obligațiilor impuse

printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată de

instanța de contencios administrativ, fiind ignorate flagrant dispozițiile art.

24 din Legea nr. 554/2004.

Curtea a arătat că

Ordinul nr. 2457 din 28 decembrie 2010 a fost integral anulat prin Sentința nr.

336 din 3 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr.

545/33/2011.

Prin emiterea

Ordinului nr. 2456/2010 autoritatea publică nu a urmărit să pună efectiv în

executare Sentința civilă nr. 101/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și

astfel să procedeze la o reîncadrare efectivă a reclamantului în funcția

deținută anterior, executarea fiind evident una formală.

În ceea ce privește

executarea creanțelor restante la plată cu titlu de salarii și indemnizații,

deși pârâtele au încercat să producă probe din care rezultă efectuarea unor

astfel de demersuri, s-a constatat că acestea au fost demarate după intentarea

cererii de chemare în judecată și oricum, mult după data rămânerii definitive

și irevocabile a Sentinței nr. 101 din 3 martie 2010.

Din această

perspectivă, s-a reținut, aplicând principiile echității, că prejudiciul în

sumă de 3.000 RON încercat de reclamant ca urmare a neexecutării sentinței,

este justificat.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs D.O.M. în nume propriu și

în reprezentarea Autorității Naționale pentru Sport și Tineret.

În motivele de recurs

pârâtele au arătat că în mod greșit și cu nerespectarea termenelor procedurale

au fost introduse în cauză în calitate de pârâte D.O.M. și Autoritatea

Națională pentru Sport și Tineret.

Au arătat recurentele

că nu au fost obligate prin sentința de fond să plătească reclamantului daune,

această obligație revenind Ministerului Tineretului și Sportului.

S-a mai precizat că

sentința a fost executată, că s-a suplimentat bugetul Autorității Naționale

pentru Sport și Tineret, astfel că s-au efectuat plățile datorate în baza

Sentinței nr. 101/2010 a Curții de Apel Cluj, depunând în acest sens ordinele

de plată, că greșit s-au acordat daune morale

S-a depus Ordinul nr.

559 din 16 mai 2012 și Ordinul nr. 557 din 16 mai 2012, concluzionându-se că în

raport de această situație este greșită obligarea la plata amenzii.

5195/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

Prin Decizia nr. 5195

din 6 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de D.O.M. în nume propriu și în reprezentarea Autorității Naționale

pentru Sport și Tineret, împotriva Sentinței nr. 319 din 26 aprilie 2012 a

Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

A modificat în parte

sentința atacată, în sensul că a înlăturat obligarea pârâtelor Autoritatea

Națională pentru Sport și Tineret și D.O.M. la plata în solidar către

reclamantul C.F. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru

întârzierea executării Sentinței nr. 101 din 3 martie 2010 a Curții de Apel

Cluj.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte a reținut următoarele:

Prin Sentința nr.

101/2010, irevocabilă prin Decizia nr. 5228 din 25 noiembrie 2010 s-a dispus

reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, fiind obligat pârâtul

Ministerul Tineretului și Sportului să-i plătească drepturile salariale

începând cu 23 aprilie 2009 și până la reintegrarea efectivă.

Prin Ordinul nr. 2456

din 28 decembrie 2010 a fost reintegrat reclamantul în funcția de director

executiv, iar prin Ordinul nr. 2457 din 28 decembrie 2010 i-a încetat raportul

de serviciu pentru funcția de director executiv al Direcției pentru Sport a

județului Bihor, ca urmare a desființării respectivei autorități, ordin care a

fost anulat prin Sentința nr. 336 din 3 iunie 2011, irevocabilă prin

respingerea recursului.

În speță, obligația

de reintegrare s-a transferat ca urmare a desființării Ministerului

Transportului și Sportului către Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret

și președintele acestei autorități, astfel că lărgirea cadrului procesual este

justificată de evoluția entităților pârâte, de modificările de competență și

preluare de atribuții.

Pe fond, în mod

corect, prima instanță a aplicat amenda de 20% din salariul minim brut pe

economie începând cu 28 decembrie 2010 și până la executarea efectivă a

Sentinței nr. 101/2010.

În consecință, numai

reintegrarea dispusă ulterior, prin Ordinul nr. 557/2012 este corespunzătoare

dispozitivului Sentinței nr. 101/2012, astfel că până la această dată

autoritățile pârâte trebuie să suporte consecințele neexecutării hotărârii

irevocabile.

Înalta Curte a

apreciat însă că sunt fondate criticile privind acordarea daunelor morale,

reținând că acestea constituie o categorie juridică a răspunderii civile

delictuale, căreia îi sunt aplicabile regulile stabilite în art. 998 - 999 C.

civ. (vechi), potrivit cărora pentru a se antrena răspunderea civilă

delictuală, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții, primordială fiind

aceea a existenței unui prejudiciu.

Numai dovedirea unui

prejudiciu justifică acordarea daunelor morale, ca modalitate de apărare a

demnității, onoarei sau prestigiului profesional.

A mai reținut Înalta

Curte că potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea

privind acordarea daunelor morale aparține reclamantului, conform principiului

actori incumbit onus probandi, ceea ce înseamnă că daunele morale nu se acordă

în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act

administrativ, ci trebuie administrate probe care să justifice producerea unor

suferințe morale.

În sensul

considerentelor menționate, Înalta Curte a reținut și faptul că, în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Mazăre

contra României) s-a arătat că emiterea actului solicitat de reclamant poate

constitui în sine o reparație echitabilă suficientă pentru repararea oricărui

prejudiciu moral suferit de acesta, iar Curtea de Justiție a Comunităților

Europene (a se vedea Hotărârea nr. 17 decembrie 2009 în cauza C-197/09 RX-II,

Mc/Agenției Europene pentru Medicamente - EMEA), a arătat că anularea unui act

poate constitui în sine repararea adecvată a prejudiciului moral menționat de

reclamant.

3103/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

Prin această decizie,

instanța a respins ca nefondat recursul declarat de Autoritatea Națională

pentru Sport și Tineret împotriva Sentinței nr. 336 din 3 iunie 2011 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal prin

care a fost admisă în parte acțiunea reclamantului C.F. și a fost anulat

Ordinul nr. 2457 din 28 decembrie 2010, respingându-se celelalte capete de

cerere.

În motivare, instanța

de control judiciar a reținut că toate motivele de nelegalitate identificate de

instanța de fond subzistă, în condițiile în care ordinul de eliberare din

funcție a fost emis cu exces de putere, în aceeași zi cu cel de reintegrare, în

ideea executării pur formale a sentinței irevocabile nr. 101/2010.

S-a mai arătat că nu

se poate reține motivul potrivit căruia funcția pe care trebuia să fie

reintegrat reclamantul ar fi fost desființată, câtă vreme cel puțin pentru o zi

reintegrarea a fost posibilă.

revizuire

La data de 8 ianuarie

2013 s-a înregistrat cererea de revizuire formulată de D.O.M. împotriva

Deciziei nr. 5195 din 6 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal, fiind invocate motivele prevăzute de

art. 322 pct. 7 și pct. 2.

În motivare,

revizuenta a arătat că există contrarietate între decizia atacată și Decizia

nr. 3103 din 19 iunie 2012 a aceleiași instanțe, în sensul că „a fost

sancționată pentru întârzierea executării unor obligații găsite deja imposibil

de executat de către aceleași instanțe de judecată prin hotărâri definitive și

irevocabile anterioare”.

Cât privește cele

de-al doilea motiv, revizuenta a susținut că instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a ANST și a

președintei D.O.M., asupra cererii incidentale prin care solicitaseră să se

constate buna lor credință și nici nu a pus în dezbatere excepția de

neconstituționalitate a art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004.

Prin cererea

precizatoare formulată la data de 21 iunie 2013, revizuenta a indicat

Ministerul Tineretului și Sportului ca fiind continuatorul fostei ANST,

desființată prin art. 6 din O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri

de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea

unor acte normative.

Totodată, referitor

la cazul al doilea de revizuire, a arătat că a fost menționat din eroare în

cerere, impunându-se judecarea separată pentru că reprezintă un motiv de

contestație în anulare conform art. 318 C. proc. civ.

intimaților

Prin întâmpinările

formulate, intimații C.F. și Ministerul Tineretului și Sportului au solicitat

respingerea cererii ca inadmisibilă.

Dacă intimatul C.F.

nu a făcut decât să reia istoricul raporturilor litigioase dintre părți,

insistând asupra legalității deciziei atacate cu revizuire, Ministerul

Tineretului și Sportului a arătat că în cauză nu există contrarietate de

hotărâri, câtă vreme cele două cauze au obiect diferit și nu există identitate

de părți, revizuenta neavând nicio calitate în Dosarul nr. 545/33/2011.

asupra cererii de revizuire

Verificând mai întâi

limitele învestirii sale, prin prisma cererii de disjungere formulată de

revizuentă în privința celui de-al doilea motiv al cererii, Înalta Curte

observă că aceasta este lipsită de suport legal.

„Precizarea”

referitoare la cel de-al doilea motiv de revizuire este în fapt o veritabilă

modificare a cauzei căii extraordinare de atac, făcută în scopul eludării

dispozițiilor procedurale imperative referitoare la termenul în interiorul

căruia poate fi introdusă contestația în anulare (art. 319 alin. (2) C. proc.

civ.).

Prin urmare,

solicitarea de judecare separată nu poate fi primită.

Examinând cererea de

revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

Înalta Curte are în vedere că legiuitorul a instituit prin art. 327 alin. (1)

teza finală obligația anulării celei „din urmă” hotărâri, „dacă există hotărâri

definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,

în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de

instanțe de recurs”.

Cele două hotărâri

despre care revizuenta afirmă că ar fi potrivnice sunt pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca instanță

de recurs, în două cauze al căror obiect este diferit, nefiind îndeplinite

elementele lucrului judecat.

Astfel, prin Decizia

nr. 3103 din 19 iunie 2012 s-a finalizat litigiul având ca obiect anularea

Ordinului ANST nr. 2457 din 28 decembrie 2010, în timp ce prin Decizia nr. 5195

din 6 decembrie 2012 s-a soluționat irevocabil cererea aceluiași reclamant de

aplicare a unei amenzi, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru

neexecutarea Sentinței civile nr. 101 din 3 martie 2010 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă, prin

care fusese anulat un ordin anterior al aceleiași autorități și se dispusese

reintegrarea în funcție, cu plata drepturilor salariale aferente.

Nefiind îndeplinită

condiția identității de pricini nu mai este necesară analiza celorlalte cerute

cumulativ, revizuirea fiind inadmisibilă.

Distinct de

considerentul prezentat anterior, Înalta Curte observă că aspectul învederat de

revizuentă în susținerea acestui motiv ar putea prefigura o altă situație care

excede motivului de revizuire invocat, intrând în sfera efectului pozitiv al

puterii de lucru judecat.

În esență, teza

revizuentei pornește de la caracterul aparent ireconciliabil a două

considerente din hotărârile judecătorești vizate, aceasta susținând că ar fi

fost sancționată pentru întârzierea executării unor obligații găsite deja

imposibil de executat.

Or, din prezentarea

de la pct. 3 al acestor considerente rezultă cu claritate că în Decizia nr.

3103/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal nu s-a făcut o atare constatare, ci, dimpotrivă, s-a

reținut că nu există impedimente pentru reintegrarea reclamantului „pe aceeași

funcție”.

În fine, nici motivul

întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. - instanța „nu s-a

pronunțat asupra unui lucru cerut”, nu poate fi primit.

În cuprinsul Deciziei

nr. 5195 din 6 decembrie 2012 s-a răspuns detaliat la motivul referitor la

calitatea procesuală a ANST și a președintei acesteia (de la epoca respectivă),

explicându-se că „lărgirea cadrului procesual a fost justificată de evoluția

entităților pârâte, de modificările de competență și preluarea de atribuții”;

s-a mai arătat și că dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004

permit instanței de contencios administrativ să introducă din oficiu în cauză

alte subiecte de drept.

Cât privește

susținerea că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra „cererii

incidentale de constatare a bunei-credințe” a recurentei ori că nu s-ar fi pus

în dezbatere o excepție de neconstituționalitate pe care recurenta nu a

ridicat-o, ci doar a sugerat instanței ca în virtutea rolului activ să

aprecieze asupra acesteia, Înalta Curte remarcă imposibilitatea circumscrierii

acestora în motivul de revizuire invocat.

Ca urmare, pentru

considerentele expuse anterior, constatând că revizuirea de față nu a trecut

filtrul de admisibilitate, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ. urmează

să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

disjungere formulată de revizuenta D.O.M.

Respinge cererea de

revizuire formulată de D.O.M. împotriva Deciziei nr. 5195 din 6 decembrie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM