ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1192/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1192/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 304

din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara a fost admisă în parte acțiunea

formulată și precizată de reclamantul H.C.I. în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Tineretului și Sportului și în consecință, s-a dispus anularea

Ordinului nr. 1634 din 5 octombrie 2009, completat prin Ordinul nr. l759 din 9

octombrie 2009 emis de Ministerul Tineretului și Sportului.

Instanța a

respins în rest acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamant a

cheltuielilor de judecată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 02 decembrie 2009

reclamantul H.C.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și

Sportului București a solicitat anularea Ordinului nr. 1634 din 05 octombrie 2009

emis de Ministerul Tineretului și Sportului și pe cale de consecință, obligarea

pârâtului la reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator al

Direcției pentru Tineret al Județului Caraș-Severin și plata tuturor

drepturilor salariale, a indemnizației de conducere și a sporurilor calculate

asupra tuturor drepturilor bănești care i se cuvin, de la data eliberării din

funcție și până la reintegrarea sa.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Ministerul Educației Cercetării

Tineretului și Sportului a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate

arătând că Ordinul 1634/2009 este legal, întemeindu-se la data emiterii sale pe

prevederile O.U.G. 37/2009 și ale H.G. 527/2009, din dispozițiile art. III pct.

6 și pct. 7 din O.U.G. 37/2009 rezultând faptul că contractul de management

încheiat între părți este asimilat contractului individual de muncă dar

potrivit art. 10 din H.G. 527/2009 litigiile privind încheierea, executarea,

modificarea, încetarea sau interpretarea clauzelor contractului de management

se soluționează potrivit prevederilor care reglementează contenciosul

administrativ.

În

consecință acestui contract nu-i sunt aplicabile dispozițiile C. muncii

invocate de reclamant iar în fapt încetarea contractului de management a

intervenit ca urmare a expirării perioadei pentru care a fost încheiat conform

art. 9 alin. (1) lit. a) din contract.

În numele

pârâtului Ministerului, Educației Cercetării Tineretului și Sportului la

cererea de judecată precizată, a depus întâmpinare Autoritatea Națională pentru

Sport și Tineret care a invocat în principal inadmisibilitatea acțiunii pentru

neîndeplinirea procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr.

554/2004

La

termenul de judecată din 22 martie 2010 reclamantul a invocat excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 527/2009 privind aprobarea modelului cadru al

contractului de management apreciind că acest act administrativ cu caracter

normativ a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 ce a fost declarată

neconstituțională, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie

2009, prin care s-a reținut, în esență, faptul că O.U.G. nr. 37/2009 afectează

grav activitatea tuturor instituțiilor publice ale statului vizate de acest act

normativ, ceea ce contravine dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituția

României.

Emitentul

actului administrativ normativ față de care s-a invocat excepția de

nelegalitate, respectiv Guvernul României, a depus întâmpinare în cauză,

invocând în principal respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă,

întrucât dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 reglementează excepția de

nelegalitate ce poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter

individual nu și cele cu caracter normativ.

Asupra

excepției de nelegalitate a prezentat un punct de vedere și Autoritatea

națională pentru Sport și Tineret în reprezentarea Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, arătând că H.G. nr. 527/2009 reprezintă

un act administrativ cu caracter normativ, iar pe de altă parte Deciziile

Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.

În ceea ce

privește calitatea procesual pasivă a Autorității Naționale pentru Sport și

Tineret se arată că potrivit H.G. 81/2010 aceasta a preluat drepturile și obligațiile

fostului Minister al Tineretului și Sportului în domeniul activității de

Tineret și sport având calitatea procesuală activă și pasivă în toate litigiile

care privesc acte administrative emise de fostul minister precum și orice alte

aspecte legate de aceste activități.

Referitor

la excepția de nelegalitate a H.G. nr. 527/2009 privind aprobarea modelului

cadru al contractului de management, analizată de către instanța de fond, în

conformitate cu art. 4 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, s-a

reținut că Hotărârea de Guvern atacată are caracterul unui act administrativ

individual cu caracter normativ întrucât produce efecte cu caracter general și

impersonal, conținând reguli generale de conduită de aplicabilitate repetată

către un număr nedeterminat de subiecți.

Potrivit

art. 7 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 în cazul actului

administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând ceea ce

înseamnă că, spre deosebire de actele administrative individuale, unde legea

prevede un anumit termen pentru exercitarea procedurii prealabile, respectiv

termenul de 30 de zile de la comunicarea actului în cazul actelor

administrative normative, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând și

deci și acțiunea în anulare are același regim, cu respectarea art. 11 alin. (4)

din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile

anterior menționate se coroborează obligatoriu cu prevederile art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție din oficiu sau

la cererea părții interesate, de unde rezultă concluzia potrivit căreia

excepția de nelegalitate reglementată de art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, ca incident procedural, poate interveni numai în cazul actelor

administrative cu caracter individual, iar nu și în cazul actelor

administrative cu caracter normativ întrucât acestea pot fi atacate oricând.

În

argumentarea acestei soluții, instanța de fond a avut în vedere, în primul

rând, faptul că prin Legea nr. 262/2007 obiectul excepției de nelegalitate a

suferit modificări de esență, textul actual referindu-se la „actele

administrative unilaterale cu caracter individual" spre deosebire de

formularea inițială care viza „actele administrative unilaterale" fără

nici o distincție. Astfel, în ipoteza excepției de nelegalitate a unui act

administrativ normativ se pune problema întinderii efectelor unei soluții de

admitere a acestei excepții, întrucât în cazul unei acțiunii în anulare totale

sau parțiale a unui act administrativ normativ decizia astfel pronunțată

produce efecte „erga omnes" și trebuie publicată în M. Of. al României în

scopul de a fi adusă la cunoștința publică, conform art. 23 din Legea nr.

554/2004. Însă, în ipoteza admiterii unei excepții de nelegalitate având ca

obiect un act administrativ cu caracter normativ efectele admiterii unei

asemenea excepții ar trebui să se producă conform art. 4 alin. (4) din Legea

nr. 554/2004 numai între părțile litigante deci numai între părțile din dosarul

de fond urmând ca instanța în fața căreia s-a ridicat excepția să soluționeze

cauza fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

Dacă

soluția este pe deplin aplicabilă în cazul actelor administrative cu caracter

individual, ea este totuși discutabilă în situația actelor administrative cu

caracter normativ, unde odată constatată nelegalitatea unui asemenea act prin

admiterea excepției de nelegalitate, efectelor hotărârii judecătorești de

admitere ar fi limitate numai la părțile aflate în litigiu. Aceasta deoarece

dispozițiile unui act administrativ normativ sunt de interes general astfel

încât nu se poate susține că același act este nelegal pentru părțile implicate

în litigiul în care a fost invocată excepția de nelegalitate dar rămâne legal

și executoriu pentru toate celelalte.

De

asemenea, mai trebuie reținut și faptul că prin esența sa excepția de

nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare ce îl are la îndemână partea

atunci când aceasta nu mai poate apela la calea unei acțiuni directe împotriva

actului administrativ în cauză iar excepția astfel invocată urmărește și

clarificarea efectelor juridice produse în eventualitatea admiterii acțiunii,

excepția de nelegalitate astfel reglementată reprezentând și o reflecție a

teoriei potrivit căreia cele ce sunt vremelnice pe calea acțiunii directe, sunt

permanente pe calea excepției. O asemenea situație nu poate fi reținută în

cazul actelor administrative cu caracter normativ unde dispozițiile art. ll

alin. (4) coroborate cu art. 7 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004

conduc la concluzia că acestea pot fi atacate oricând, iar în condițiile în

care în dreptul comunitar european excepția de nelegalitate reprezintă o

procedură accesorie cererii principale directe de anulare a actului

administrativ, rezultă că aceasta nu poate fi invocată împotriva unui act ce

poate fi contestat pe calea unei acțiuni directe în anulare.

Curtea

Constituțională este constantă în a aprecia constituționalitatea dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu referire la faptul că, în cazul

actelor administrative cu caracter normativ acestea pot fi atacate oricând pe

calea acțiunii directe în anulare.

Pentru

aceste considerente de fapt și de drept și văzând și dispozițiile art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția

de nelegalitate a H.G. 527/2009 invocată de reclamantul H.C.I.

În ceea ce

privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile, invocată prin raportare la precizarea de acțiune având ca obiect

anularea Ordinului nr. 1759/2009, instanța reține că aceasta este neîntemeiată

întrucât ordinul vătămător pentru reclamant și care de altfel a fost atacat în

procedura administrativă prealabilă, așa cum rezultă din răspunsul aflat la

dosarul de fond, îl reprezintă Ordinul nr. 1634 din 05 octombrie 2009 prin care

reclamantului i-a încetat contractul de management începând cu data de 21

octombrie 2009.

Ordinul

nr. 1759 din 09 octombrie 2009 reprezintă în fapt o motivare în drept a

ordinului anterior menționat, câtă vreme precizează faptul că baza legală a

notificării nr. 754 din 5 octombrie 20096 și a Ordinului nr. 1634 din 05

octombrie 2009 se completează cu prevederile O.U.G. nr. 105/2009. Așadar,

Ordinul nr. 1759/2009 nu cuprinde dispoziții de sine stătătoare de natură să-i

producă reclamantului o vătămare ce-l îndreptățește ulterior la formularea unei

acțiuni în contencios administrativ, în condițiile art. 1 alin. (1) coroborat

cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci acest ordin, în viziunea

pârâtului, este de natură a completa în drept ordinul de încetare a

contractului de management, astfel încât instanța apreciază că în speță

reclamantul a respectat prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

prin plângerea prealabilă înregistrată la sediul pârâtului sub nr. 4008 din 14

octombrie 2009 și la care a fost emis răspunsul autorității pârâte, aflat la

dosar.

Referitor

la calitatea procesual pasivă a Autorității Naționale pentru Sport și Tineret,

instituție

care a formulat întâmpinare la cererea precizată a reclamantului în numele

Ministerului Educației, Cercetării Tineretului și Sportului instanța reține că

prezenta acțiune are ca obiect anularea ordinului emis de Ministerul

Tineretului și Sportului în baza Contractului de management r. 401 din 23 mai

2009, în calitatea sa de angajator astfel încât, raportat la Autoritatea

Națională pentru Sport și Tineret se poate pune eventual problema calității de

reprezentant a acesteia față de Ministerul Tineretului și Sportului, iar nu

problema unei calități procesuale pasive, întrucât această autoritate nu este

emitenta actului administrativ atacat. În ceea ce privește calitatea sa de a

reprezenta Ministerul Tineretului și Sportului instanța reține că potrivit art.

6 alin. (1) din H.G. nr. 81/2010 în domeniile tineretului și sportului,

Ministerul Tineretului și Sportului își exercită atribuțiile prin Autoritatea

Națională pentru Sport și Tineret, dar această dispoziție legală nu poate

conduce la concluzia potrivit căreia această autoritate reprezintă Ministerul

Tineretului și Sportului în orice litigii rezultate din exercitarea calității

de angajator de către Ministerul Tineretului și Sportului, astfel încât, Curtea

concluzionează că, în speță, calitate procesual pasivă are Ministerul

Tineretului și Sportului ca și emitent al actului atacat.

Pe fondul

cauzei

Curtea

reține că, reclamantul H.C.I. a fost numit în funcția de director coordonator

al Direcției pentru Tineret al județului Caraș-Severin, în baza Ordinului nr.

887/2009 emis de Ministerul Tineretului și Sportului, exercitându-și funcția în

baza contractului de management nr. 401 din 22 mai 2009, încheiat pe o durată

de până la 4 ani.

Prin

Ordinul nr. 1634 din 5 octombrie 2009 emis de Ministerul Tineretului și

Sportului a încetat contractul de management anterior menționat începând cu

data de 21 octombrie 2009, în conformitate cu art. 3 din contractul de

management. S-a emis totodată Notificarea nr. 754 din 5 octombrie 2009 prin

care i s-a adus la cunoștința reclamantului faptul că, contractul de management

și-a încetat efectele față de dispozițiile exprese ale art. 3. Ulterior, prin

Ordinul nr. 1759 din 9 octombrie 2009 s-a precizat baza legală a notificării și

a ordinului anterior menționat, precizându-se și incidența prevederilor O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice precum și pentru

întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale

din unitățile administrativ-teritoriale și al altor servicii publice, precum și

pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din

administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul

alesului local.

Analizând

legalitatea și temeinicia Ordinului nr. 1634 din 5 octombrie 2009 Curtea reține

că acesta reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual

prin care au încetat efectele Contractului de management nr. 401 din 23 mai

2009, în baza art. 3 din contract, care stipulează faptul că "prezentul

contract de management se încheie pe o perioadă de până la 4 ani, pentru

exercitarea mandatului de director coordonator al Direcției pentru Tineret a

Județului Caraș-Severin", în esență pârâtul reținând așa cum rezultă și

din răspunsul la plângerea prealabilă, faptul că încetarea contractului de

management a intervenit conform art. 3 din contract, la expirarea perioadei

pentru care a fost încheiat contractul.

Curtea

observă că prezentul contract de management a fost încheiat sub incidența

dispozițiilor cuprinse la art. III pct. 6 din O.U.G. nr. 37/2009, funcțiile

specifice printre care și cea deținută de reclamant fiind exercitate în baza

unui contract de management încheiat cu ordonatorul principal de credite în

coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public

deconcentrat respectiv, pe o perioadă de maxim 4 ani, dispoziție coroborată cu

prevederile art. 2 din H.G. nr. 527/2009 pentru aprobarea modelului cadru de

contract de management ceea ce înseamnă că durata contractului astfel încheiat

poate fi de 4 ani sau mai mică de 4 ani dar în orice situație această durată

trebuie expres determinată în cuprinsul contractului și în nici un caz nu poate

fi determinabilă așa cum susține pârâtul. Aceasta deoarece durata contractului

reprezintă unul din elementele esențiale ce s-au stabilit prin H.G. nr.

527/2009 având în vedere regimul juridic special al acestui contract de

management așa cum este el reglementat prin H.G. 527/2009.

În speță,

Contractul de management nr. 401 din 23 mai 2009 și Ordinul nr. 887 din 22 mai

2009 fac referire la exercitarea funcției de director coordonator de către

reclamant pe o perioadă de până las 4 ani, aspect ce nu respectă cerința din

cuprinsul H.G. nr. 527/2009 de a stabili o durată determinată a contractului ce

nu poate depăși 4 ani, iar în atare condiții Curtea apreciază că prezentul

contract a fost încheiat pe durata maximă permisă de lege și anume pe aceea de

4 ani, în lipsa unei dispoziții exprese și contrare cuprinse în contractul de

management nr. 401/2009.

O ipoteză

contrară ar conduce la concluzia potrivit căreia contractul de management nu a

fost încheiat pe o durată determinată și doar determinabilă, prin simpla voință

a angajatorului, aspect ce contravine însăși dispozițiilor O.U.G. nr. 37/209 și

ale H.G. nr. 527/2009, care au instituit acest model specific contractului de

management specific.

De vreme

ce se reține că prezentul contract de management a fost încheiat pe o durată de

4 ani prin raportare la data încheierii sale, respectiv 23 mai 2009, Curtea

reține că prevederile art. 9 pct. 1 lit. a) din contract privind încetarea

acestuia la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, pot fi invocate

doar la data de 23 mai 2013, astfel încât Ordinul nr. 1634 din 5 octombrie 2009

care a reținut

expirarea perioadei

pentru care a fost încheiat prezentul contract este netemeinic și nelegal

impunându-se a fi anulat din perspectiva art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

coroborat cu prevederile art. III pct. 10 din O.U.G. nr. 37/2009 și ale art. 2

și art. 10 din H.G. nr. 527/2009.

Reținând

ca și motiv de anulare a ordinului atacat încălcarea prevederilor art. 2 din H.G.

527/2009 coroborat cu art. 9 pct. 1 lit. a) din contractul de management

instanța nu va mai analiza și celelalte motive de nelegalitate invocate de

reclamant ce vizau în esență încălcarea unei serii de dispoziții C. muncii, cu

precizarea faptul că, contractul de management încheiat în baza H.G. nr. 527/2009

are un caracter derogatoriu de la dreptul comun, întrucât deși este asimilat

contractului individual de muncă, conform art. III pct. 7 din O.U.G. nr.

37/2009, numirea și revocarea din funcție a acestor manageri se realiza prin

acte administrative emise de ordonatorul principal de credite, iar litigiile

izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea și interpretarea

clauzelor contractuale, se soluționau conform Legii 554/2004 (art. 10 din H.G.

527/2009). În condițiile în care H.G. 527/2009 reglementează modelul cadrul de

contract de management cu clauzele standard ale acestuia, instanța nu poate

reține încălcarea dispozițiilor C. muncii ce nu sunt astfel incidente în speță.

Instanța

mai reține totodată faptul că Ordinul nr. 1634/2009 a fost emis la data de 5

octombrie 2009 împreună cu Notificarea nr. 754 din 5 octombrie 2009, iar acest

act administrativ trebuie să cuprindă în mod esențial cerința motivării măsurii

astfel dispuse prin prezentarea considerentelor de fapt și de drept ce au condus

la această măsură.

Considerentele

de drept pot viza exclusiv dispozițiile legale în vigoare la data emiterii

ordinului, iar din această perspectivă instanța de fond a constatat că, în

fapt, completarea motivării în drept a Ordinului 1634 din 5 octombrie 2009 prin

Ordinul 1759 din 09 octombrie 2009, este nelegală, întrucât în cuprinsul

Ordinul nr. 1759/2009 se face referire la O.U.G. nr. 105/2009 care a intrat în

vigoare la data de 06 octombrie 2009 și deci ulterior emiterii Ordinului nr.

1634 din 5 octombrie 2009 astfel încât nu mai poate reprezenta o completare

legală a Ordinului nr. 1634/2009.

În

privința capătului de cerere legat de reintegrarea reclamantului în funcția

deținută anterior și plata tuturor drepturilor salariale de la data eliberării

din funcție și până la reintegrarea sa, Curtea reține că aceste este

neîntemeiat, întrucât este de observat faptul că reclamantul a fost numit în

funcția de director coordonator al Direcției pentru Tineret a județului

Caraș-Severin în baza prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 art. III alin. (4),

prevederi care, de asemenea, au fost declarate neconstituționale prin Decizia

Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 iar repunerea în funcție a

reclamantului ar presupune validarea Ordinului nr. 887 din 22 mai 2009, act

administrativ emis în baza unei dispoziții legale neconstituționale.

Dispozițiile

legale care reglementau exercitarea activității de către directorii

coordonatori și directorii coordonatori adjuncți ai serviciilor publice deconcetrate

ale ministere și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ - teritoriale, respectiv prevederile O.U.G. nr. 37/2009

și ale O.U.G. 1405/2009 și-au încetat aplicabilitatea ca urmare a Deciziilor

Curții Constituționale nr. 1257/2009 respectiv nr. 1629/2009 astfel încât

reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior este nesusceptibilă de

executare și fără temei legal, astfel încât, instanța de fond a respins petitul

privind reintegrarea în funcția deținută anterior și, pe cale de consecință și

cel privind plata drepturilor bănești aferente.

Totodată,

pentru considerentele expuse inițial instanța a respins și excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 527/2009 invocată de reclamant.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de

fond, sub aspectul greșitei respingeri a cererii de reintegrare în funcția

deținută.

Recurentul

a apreciat că reintegrarea în funcția deținută anterior este consecința

firească a admiterii capătului de cerere privind anularea ordinului nr. 1759

din 9 octombrie 2009, iar instanța de fond și-a depășit limitele în care a fost

sesizată, atunci când a apreciat că Ordinul nr. 887/2009 a fost emis în baza

unei dispoziții legale neconstituționale.

Înalta

Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat,

analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Înalta

Curte reține că, prin demersul judiciar de față, reclamantul tinde să obțină

restabilirea situației anterioare actului contestat prin reintegrarea în

funcția de director coordonator al Direcției pentru Tineret al județului

Caraș-Severin, funcție pe care o ocupa în baza Ordinului nr. 887/2009, emis în

baza dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009.

Întrucât

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 au fost

declarate în întregime neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009,

Înalta Curte reține că, la data emiterii actului administrativ pretins

vătămător pentru reclamant, actul de numire în funcția publică respectivă nu

era conform cu ordinea de drept.

Sub acest

aspect, instanța de control judiciar a reținut că actul administrativ individual

emis în executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate

neconstituționale, neconforme cu Constituția, înfrânge principiul legalității

și drept urmare este nelegal fiind incidente în acest sens implicit

dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Pe cale de

consecință, în acest context reclamantul nu poate să invoce și să revendice

calitatea de persoană vătămată printr-un act administrativ individual, atâta

vreme cât dreptul său ori interesul la momentul emiterii acelui act a devenit

nelegitim.

Astfel,

situația reintegrării în funcția deținută pe baza unui ordin dat în temeiul

unui act normativ neconstituțional nu poate fi validată, iar persoana ce se

consideră vătămată nu poate dobândi avantaje în justiție prin statuarea,

respectiv validarea unei nelegalități anterioare.

Din

această perspectivă, la momentul emiterii deciziei contestate, reclamantul nu

justifică vătămarea dreptului subiectiv dobândit ca urmare a numirii în funcție

prin Ordinul arătat, întrucât acest ordin a fost fundamentat pe un act normativ

declarat neconstituțional.

Pentru

aceste considerente, văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a

sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de H.C I. împotriva sentinței nr. 304 din 14 iunie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 martie 2011.