ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2590/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul A.R. a solicitat

suspendarea efectelor Ordinului nr. 2292 din 09 octombrie 2009 a Ministrului interimar

al Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cerere întemeiată pe dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 1466 din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a fost numit director coordonator în cadrul Direcției

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș.

Pârâtul Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal,

excepția lipsei de obiect și, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii, ca

nefondate.

Prin sentința civilă

nr. 633 din 03 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect, a admis cererea formulată

de reclamantul A.R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale, a suspendat Ordinul nr. 2292 din 09 octombrie 2009 al Ministrului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale până la soluționarea fondului cauzei.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că susținerile pârâtei referitoare la imposibilitatea

instanței de a suspenda executarea unui act administrativ cu executare uno ictu

(în susținerea excepției de lipsă de obiect) nu pot paraliza ab initio demersul

reclamantului de suspendare a executării actului administrativ, întrucât chiar legiuitorul

a pus la dispoziția persoanelor aflate într-o astfel de situație acest mijloc de

apărare și, prin aceasta, a asigurat și accesul la o instanță care să analizeze

în concret îndeplinirea condițiilor enunțate anterior. De altfel, dispozițiile

art. 14 nu fac nicio distincție între actele administrative cu executare succesivă

și cele cu executare uno ictu, astfel încât unde legiuitorul nu distinge nici interpretul

nu o poate face.

Instanța de fond a apreciat

că suspendarea executării actului administrativ unilateral se impune a fi dispusă

în cauză, atât din perspectiva îndeplinirii cerințelor art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, cât și datorită faptului că aceasta ar veni în acord cu Recomandarea

nr. R (89) 8, adoptată la 13 septembrie de Comitetul de miniștri din cadrul Consiliului

Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul-pârât susține

că instanța de fond în mod greșit a respins excepția de obiect, întrucât actul de

eliberare din funcție a reclamantului a ajuns la termen anterior pronunțării hotărârii

recurate și chiar anterior introducerii acțiunii, rezultând din dispozițiile

art. 14 alin. (1) și (7) din Legea nr. 554/2004, că legiuitorul a avut în vedere

doar actele cu executare succesivă, iar nu și actele cu executare dintr-o dată.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât

susține că instanța de fond în mod greșit a apreciat că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât condiția existenței unui caz

bine justificat nu este îndeplinită atâta timp cât O.U.G. nr. 105/2009, în temeiul

căreia a fost emis actul atacat, nu a fost declarată neconstituțională și este în

vigoare, nefiind îndeplinită nici condiția referitoare la prevenirea producerii

unei pagube iminente, atâta timp cât reclamantul nu suferă niciun prejudiciu material

ireparabil, deoarece în ipoteza anulării actului de eliberare din funcție și repunerii

în funcția respectivă, i se vor acorda drepturile bănești de care a fost lipsit

în mod nelegal.

Analizând recursul, prin

prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele arătate

în continuare:

În ceea ce privește excepția

lipsei de obiect, Înalta Curte reține că în mod corect a fost respinsă de instanța

de fond, cu motivarea că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu fac distincție

între actele administrative cu executare uno ictu și actele administrative cu executare

succesivă, iar legea trebuie să fie interpretată în sensul de a produce efecte juridice,

fiind astfel admisibilă cererea de suspendare a executării ordinului nr. 2292 din

09 octombrie 2009. A accepta teoria recurentului-pârât echivalează cu lipsirea de

efecte juridice a normei cuprinse la art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privința

tuturor actelor administrative cu executare uno ictu, care reprezintă de altfel

regula în materie, excepția fiind reprezentată de actele administrative cu caracter

normativ. Este de reținut și faptul că ține de esența instituției juridice a suspendării

executării actului administrativ tocmai posibilitatea conferită persoanei vătămate

de a obține întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale actului contestat,

ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu a actului.

Prin Decizia nr. 1257

din 07 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate

conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea

O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță

de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern

cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora

„Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale

statului (…)”.

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor

publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct

ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de

specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat

că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009, publicată

în M. Of. nr. 668/06.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a

fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. 1 pct. 1-5 și 26,

art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 și Anexa nr. 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași

reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul

O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională

s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională

a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale

sunt general obligatorii.

Or, caracterul executoriu

al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumția de legalitate care

funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ

este emis în baza și în limitele legii, așa cum este și cazul ordinului în litigiu

care a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009.

Or, în situația în care

temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituțional, prezumția

de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului administrativ în litigiu,

ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluționarea

cererii de anulare a acestuia.

În ceea ce privește existența

celei de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente, instanța de recurs

reține că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat

din funcția publică de conducere, fiind astfel lipsit de drepturile salariale în

temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, așa cum s-a arătat anterior,

nu mai subzistă prezumția de legalitate, astfel că și condiția iminenței unei pagube

este îndeplinită.

În consecință, în raport

de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței

civile nr. 633 din 03 decembrie 2009 a Curții de Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 mai 2010.