ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5112/2012

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 10 februarie 2010,

reclamanta B.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând să se constate caracterul politic al deportării

sale în U.R.S.S., timp de 4 ani și 10 luni și obligarea pârâtului la plata

sumei de 240.000 euro, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit ca

efect al măsurii administrative menționate.

Prin Sentința civilă

nr. 1265/PI din 19 mai 2010, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea, a

constatat caracterul politic al măsurii administrative abuzive aplicate

reclamantei și a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 80.000

euro cu titlu de despăgubiri morale.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că deși Legea nr. 221/2009 nu clasifică în mod

explicit măsura abuzivă a deportării în U.R.S.S., totuși, analizându-se acest

act normativ prin coroborare cu Decretul-lege nr. 118/1990 și cu O.U.G. nr.

214/1999 - art. 2 alin. (1), se poate asimila deportarea în fosta U.R.S.S., la

muncă forțată pentru reconstrucție cu o măsură administrativă cu caracter politic,

abuzivă, acest statut fiind clarificat prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.

214/1999, cu care Legea nr. 221/2009 se completează.

De aceea, prima

instanță a apreciat că sunt întrunite și condițiile de admisibilitate ale

acțiunii din perspectiva dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 221/2009,

deportarea în U.R.S.S. a reclamantei, în perioada 14 ianuarie 1945 - 17

noiembrie 1949, având un caracter politic.

La stabilirea

cuantumului despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere importanța valorilor

lezate, consecințele negative suferite de persoana deportată și de familia

acestuia, asociată cu gradul în care i-a fost acestuia afectată situația

familială, socială și profesională, dar și intensitatea percepției

consecințelor vătămării.

De asemenea, la

cuantificarea despăgubirilor, tribunalul, pe lângă limitele maxime impuse de

legiuitor, s-a raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omul în

cauzele Rotariu vs. România ori Sabău și Pârcălab vs. România.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâtul și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiș.

Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, prin Decizia nr. 962 din 16 iunie 2011, a admis

apelurile și a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că a respins

cererea reclamantei privind obligarea Statului Român la acordarea de

despăgubiri.

Instanța de apel a

reținut că motivul pentru care reclamanta nu are dreptul la despăgubiri morale

în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest

text legal, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii, a fost declarat

neconstituțional prin Decizia nr. 1358/21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale, decizie publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

Conform art. 147 alin. (4) din Constituție și

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării, deciziile prin

care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt general

obligatorii și au putere de lege pentru viitor.

Cum Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a

Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, iar

termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să pună de acord

prevederile legale declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției,

această decizie a devenit obligatorie pentru instanță.

Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii reclamantei, și-a încetat

efectele juridice, iar inexistența temeiului juridic atrage nelegalitatea

acțiunii reclamantei sub aspectul despăgubirilor morale.

Împotriva deciziei instanței de apel,

reclamanta a declarat recurs.

Prin criticile formulate,

recurenta-reclamantă susține că decizia pronunțată de instanța de apel este

nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Arată că Decizia nr.

1358/2010 a Curții Constituționale nu-și produce efectele în cauză întrucât

acțiunea a fost introdusă la data de 10 februarie 2010, sub imperiul Legii nr.

221/2009, în forma inițială. Mai arată că aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 a

Curții Constituționale unui proces pendinte și suprimarea temeiului juridic al

acordării daunelor morale pentru persoanele prevăzute de art. 5 din Legea nr.

221/2009, ce declanșaseră procedurile judiciare, obținând și o hotărâre

judecătorească legală, în temeiul unei legi accesibile și previzibile, poate fi

asimilată intervenției legislativului în timpul procesului și ar crea premisele

unei discriminări între persoane, care, deși se găsesc în situații obiectiv

identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, în funcție de deținerea

sau nu a unei hotărâri definitive la data pronunțării Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010. Tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor

care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este

determinat de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către

instanțele de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești

definitive, durata procesului și finalizarea acestuia depinzând adesea de o

serie de factori, precum gradul de operativitate a organelor judiciare,

incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului,

exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte

împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei.

Examinând recursul în limitele criticilor

invocate, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele care

urmează:

Este necontestat faptul că reclamanta a fost

deportată în fosta U.R.S.S. la muncă forțată și că prin acțiunea promovată

aceasta tinde la repararea prejudiciului moral încercat ca urmare a deportării

în perioada ianuarie 1945 - noiembrie 1949.

Înalta Curte constată că situația dedusă

judecății nu intră în domeniul de aplicare a Legii 221/2009, act normativ prin

care legiuitorul a intenționat acordarea anumitor reparații pentru condamnările

cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Fără a nega traumele pe care le-a suportat

reclamanta prin deportarea în fosta U.R.S.S., Înalta Curte constată că Legea

nr. 221/2009 nu și-a propus repararea și a acestui tip de prejudiciu, măsurile

reparatorii reglementate prin actul normativ de referință privind repararea

consecințelor condamnărilor cu caracter politic și a măsurilor administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada comunistă, respectiv, după

instaurarea regimului comunist, 6 martie 1945, și până la 22 decembrie 1989.

În consecință, legea nu a avut în vedere

decât cauze privind prejudiciile imputabile direct și nemijlocit regimului

comunist, iar nu regimului anterior sau situațiilor determinate de război,

chiar dacă acestea au avut consecințe și ulterior, derulându-se și după 6

martie 1945.

Dat fiind că situația de fapt a cauzei nu se

încadrează în domeniul de aplicare a Legii nr. 221/2009, sunt lipsite de

relevanță cele stabilite prin Deciziile 1358/2010 a Curții Constituționale ca

și cele dezlegate prin Decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta B.E. împotriva Deciziei nr. 962 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29

iunie 2012.

Procesat

de GGC - AZ