ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2061/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamantul B.F.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, să se constate nelegalitatea Ordinului nr. 408 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele C.N.P.A.S., pe cale de excepție să se dispună anularea actului pe motiv de nelegalitate și să se dispună reintegrarea în funcția deținută până la data de 23 mai 2009 și plata drepturilor salariale cuvenite, actualizate cu indicele de inflație. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 2059 din 16 martie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea reclamantului B.F.E.

în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că eliberarea reclamantului din funcția publică de conducere ocupată s-a realizat cu respectarea dispozițiilor din Legea nr. 188/1999, urmare a O.U.G. nr. 37/2009, situație în care pretenția reclamantului de a fi menținut pe o funcție desființată nu a fost acceptată. 3. Recursul declarat de B.F.E. Recurentul a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, indicând ca motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, recurentul a arătat că instanța a reținut în considerentele hotărârii numai susținerile părților, a reprodus integral dispozițiile art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009, lit. d) din Anexa la O.U.G. nr. 37/2009, art. 97 și 99 din Legea nr. 188/1999, fără ca instanța să motiveze în fapt și în drept soluția pronunțată sau să arate motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Recurentul a arătat că instanța de fond a omis a supune analizei sale și nu a avut în vedere constatările și deciziile Curții Constituționale, în sensul că toate actele emise în baza și în vederea aplicării O.U.G. nr. 37/2009 trebuie să aibă aceeași soartă ca actul adoptat de Guvern. Au fost invocate ca motive de recurs și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul și rejudecând cauza pe fond, va admite acțiunea reclamantului, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte a reținut că în cauză ordinul atacat, obiect al acțiunii judiciare, a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare”. Înalta Curte a reținut că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”. Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, Înalta Curte reține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative, ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, întrucât a apreciat legal actul administrativ atacat, deși actul a fost emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională. Sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant prin motivele de recurs, întrucât verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat, ca efect al publicării deciziilor Curții Constituționale arătate, că actele emise în executarea dispozițiilor legale declarate neconstituționale își încetează efectele, iar repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii ordinului atacat este consecința firească și legală în situația dedusă judecății.

Înalta Curte reține că desființarea funcției publice deținută de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice, din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale, iar aceste dispoziții este cert stabilit că au fost încălcate în cauză. Admiterea opiniei contrare ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate, reglementată prin Legea nr. 47/1992. Înalta Curte reține că viciul de neconstituționalitate al O.U.G.

nr. 37/2009, este de natură a antrena și viciul de legalitate al actului administrativ emis în baza acestui act normativ, act care devine inexistent. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul formulat și va modifica sentința atacată în sensul că se va anula ordinul atacat, se va dispune reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii acestuia, cu plata drepturilor salariale cuvenite pe toată această perioadă, sume ce vor fi actualizate la data plății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de B.F.E. împotriva sentinței nr. 2059 din 16 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că anulează Ordinul nr. 408 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele C.N.P.A.S. Dispune reintegrarea reclamantului B.F.E. în funcția publică de Director Executiv al C.J.P. Teleorman și obligă pârâta la plata drepturilor salariale ce i se cuvin acestuia, de la data de 23 mai 2009 și până la reintegrarea în funcție, actualizate cu indicele de inflație. Obligă pârâta la plata sumei de 1000 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2012.