ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2061/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel

București, reclamantul B.F.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Națională

de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, să se constate nelegalitatea

Ordinului nr. 408 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele C.N.P.A.S., pe cale

de excepție să se dispună anularea actului pe motiv de nelegalitate și să se

dispună reintegrarea în funcția deținută până la data de 23 mai 2009 și plata

drepturilor salariale cuvenite, actualizate cu indicele de inflație.

Prin sentința nr. 2059 din 16 martie

2011 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea reclamantului B.F.E.

în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că

eliberarea reclamantului din funcția

publică de conducere ocupată s-a realizat cu respectarea dispozițiilor din

Legea nr. 188/1999, urmare a O.U.G. nr. 37/2009, situație în care pretenția

reclamantului de a fi menținut pe o funcție desființată nu a fost acceptată.

Recurentul a criticat soluția

instanței de fond ca netemeinică și nelegală, indicând ca motive de recurs

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, recurentul a arătat că

instanța a reținut în considerentele hotărârii numai susținerile părților, a

reprodus integral dispozițiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, lit.

d) din Anexa la O.U.G. nr. 37/2009, art. 97 și 99 din Legea nr. 188/1999, fără

ca instanța să motiveze în fapt și în drept soluția pronunțată sau să arate

motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Recurentul a arătat că instanța de

fond a omis a supune analizei sale și nu a avut în vedere constatările și

deciziile Curții Constituționale, în sensul că toate actele emise în baza și în

vederea aplicării O.U.G. nr. 37/2009 trebuie să aibă aceeași soartă ca actul

adoptat de Guvern.

Au fost invocate ca motive de recurs

și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea este dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va admite recursul și rejudecând cauza pe fond, va

admite acțiunea reclamantului, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte a reținut că în cauză

ordinul atacat, obiect al acțiunii judiciare, a fost emis în temeiul

dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele

măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora:

„(1) Funcțiile publice, funcțiile

publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă

calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor

și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență,

care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se

desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență.

(11) Începând cu

data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor

publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi

dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător

dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv

a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările

ulterioare”.

Înalta Curte a reținut că prin

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, ca

urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, s-a

constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională,

ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de

neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art.

115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu

pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”.

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, Înalta Curte reține că

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009

publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin

Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și

anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative, ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în

privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională a

reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile

sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele arătate, Înalta

Curte reține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor

legale, întrucât a apreciat legal actul administrativ atacat, deși actul a fost

emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea

Constituțională a statuat că este neconstituțională.

Sunt întemeiate criticile formulate

de recurentul-reclamant prin motivele de recurs, întrucât verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat, ca efect al publicării

deciziilor Curții Constituționale arătate, că actele emise în executarea dispozițiilor

legale declarate neconstituționale își încetează efectele, iar repunerea

reclamantului în situația anterioară emiterii ordinului atacat este consecința

firească și legală în situația dedusă judecății.

Înalta Curte reține că desființarea

funcției publice deținută de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de

efecte juridice, din moment ce aceste reglementări au fost declarate

neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de

Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de

natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității

sociale, iar aceste dispoziții este cert stabilit că au fost încălcate în

cauză.

Admiterea opiniei contrare ar

echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a

controlului de constituționalitate, reglementată prin Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte reține că viciul de

neconstituționalitate al O.U.G. nr. 37/2009, este de natură a antrena și viciul

de legalitate al actului administrativ emis în baza acestui act normativ, act

care devine inexistent.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul formulat și va modifica

sentința atacată în sensul că se va anula ordinul atacat, se va dispune reintegrarea

reclamantului în funcția deținută anterior emiterii acestuia, cu plata

drepturilor salariale cuvenite pe toată această perioadă, sume ce vor fi

actualizate la data plății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de B.F.E.

împotriva sentinței nr. 2059 din 16 martie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că anulează Ordinul nr. 408 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele C.N.P.A.S.

Dispune reintegrarea reclamantului B.F.E.

în funcția publică de Director Executiv al C.J.P. Teleorman și obligă pârâta la

plata drepturilor salariale ce i se cuvin acestuia, de la data de 23 mai 2009

și până la reintegrarea în funcție, actualizate cu indicele de inflație.

Obligă pârâta la plata sumei de 1000

lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 aprilie 2012.