ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4042/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul P.G. a

chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor solicitând

anularea Ordinului nr. 172 din 24 aprilie 2009, prin care a fost eliberat din

funcția publică de inspector șef în cadrul I.T.R.S.V. Vâlcea și obligarea

acestuia la plata drepturilor bănești cuvenite, precum și a cheltuielilor de

judecată.

Pârâtul a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru lipsa

procedurii prealabile pentru tardivitate și ca neîntemeiată, pe fond, cu

motivarea respectării dispozițiilor legale aflate în vigoare la momentul

emiterii actului administrativ, motivând că deciziile Curții Constituționale

își produc efectele numai pentru viitor.

Prin sentința civilă

nr. 284/F-Cont din 15 decembrie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului P.G., a

dispus anularea Ordinului nr. 172 din 24 aprilie 2009, a dispus reîncadrarea

reclamantului în funcția avută anterior emiterii actului și plata drepturilor

salariale cuvenite și a obligat pe pârât să plătească reclamantului cheltuieli

de judecată în sumă de 4,3 RON.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut demersuri

către pârât și pentru suspendarea concursului, iar prin adresa din 15 iunie

2010 i s-a răspuns că, reintegrarea sa se poate realiza numai în urma unei

hotărâri judecătorești.

Pornindu-se de la

aceste aspecte a constatat că reclamantul nu s-a adresat în mod direct instanței

de judecată pentru a fi reintegrat în funcție, ci mai întâi către emitentul

actului administrativ. Prin urmare, nu se poate susține neefectuarea procedurii

prealabile.

Legiuitorul însă nu a

prevăzut obligațiile efectuării procedurii prealabile, în spețele în care au

fot declarate neconstituționale actele normative, în baza cărora au fost emise

actele administrative.

Acțiunea este

formulată în termenul legal de un an, reglementat de art. 9 alin. (4) din lege.

În ceea ce privește

fondul cauzei, curtea de apel a apreciat că acțiunea este întemeiată, deoarece

eliberarea din funcție a reclamantului, s-a făcut în baza unui act

administrativ ce a avut ca temei de drept acte normative care au fost declarate

neconstituționale. Măsura dispusă nu se mai justifică în aceste condiții, iar

reclamantul trebuia reintegrat în funcție de drept, deoarece lipsa suportului

legal, face ca măsura să devină abuzivă, de la data emiterii actului.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că sentința civilă recurată este nelegală, deoarece

reclamantul nu a făcut dovada că, în termen de 30 de zile de la comunicarea

Ordinului nr. 172/2009, ar fi formulat o plângere prealabilă prin care să

solicite autorității emitente revocarea ca nelegal a acestui act.

Recurentul mai

susține că sentința este nelegală deoarece acțiunea reclamantului se impunea a

fi respinsă ca neîntemeiată, pentru că Ordinul nr. 172/2009 respectă întru

totul cadrul legislativ în vigoare la data emiterii sale, respectiv

dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice ("O.U.G. nr. 37/2009").

Or, interpretarea pe

care instanța de fond o dă efectelor declarării neconstituționalității O.U.G.

nr. 37/2009 contravine în mod flagrant dispozițiilor imperative ale art. 147

alin. (4) ale Constituției României conform cărora deciziile Curții

Constituționale sunt definitive și general obligatorii, dar nu retroactivează,

ci produc efecte numai pentru viitor.

Deci, Ordinul nr. 172/2009

este legal și temeinic, fiind emis în deplină conformitate cu cadrul legislativ

în vigoare la dara emiterii acestuia (respectiv, prevederile art. III alin. (1)

coroborat cu alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009), motiv pentru cererea

introductivă de instanță a reclamantului prin care se solicită anularea acestui

act administrativ se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Cu privire la

excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond

în mod corect a reținut că aceasta este neîntemeiată, fiind respinsă față de

dispozițiile art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004..

În acord cu instanța

de fond, Înalta Curte apreciază că, în litigiul dedus judecății, sunt

aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora în

situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea

unei excepții ridicate în altă cauză acțiunea poate fi introdusă direct la

instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de

decădere de un an, calculat de la data publicării Deciziei Curții

Constituționale în M. Of..

În aceste condiții,

este indiscutabil că, utilizând sintagma „direct la instanța de contencios

administrativ competentă", legiuitorul a înțeles să deroge de la

dispozițiile din legea contenciosului administrativ care reglementează

obligativitatea procedurii prealabile, condițiile de admisibilitate a acțiunii întemeiate

pe prevederile art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004 - ce se cer a fi întrunite

cumulativ - fiind existența unei decizii de declarare a neconstituționalității

unei ordonanțe sau dispoziții dintr-o ordonanță care sunt vătămătoare ale unui

drept sau unui interes legitim al unei persoane și introducerea acțiunii în

contencios administrativ într-un termen de decădere de un an de la data

publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of..

Pe fondul cauzei,

instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele

impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării

sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în

raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare

juridică adecvată.

Astfel, prin Ordinul

nr. 172 din 24 aprilie 2009, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția

publică inspector șef în cadrul I.T.R.S.V. Vâlcea.

Înalta Curte apreciază

că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă

judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția

de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul

de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale

cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor

și libertăților cetățenești.

Potrivit

art. 147 alin. (1) Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform

alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică

în M. Of.; de la data publicării deciziile sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor.

Ca atare,

deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale

din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte,

în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor

ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect,

poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat

că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale

relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul

nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) Constituție și art. 15 și următoarele

Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii

de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care

constituie conținutul normativ al legii.

Prin Decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională

Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei

rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat

prin această lege.

De asemenea,

prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea

de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic

al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate

prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere,

reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu

pentru care nu avea competență materială.

Potrivit

art. 9 alin. (1) și (5) Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate

avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste

ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după

caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la

realizarea unei operațiuni administrative.

Același text

de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea

unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul

că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare,

care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În speța de

față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție,

temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 Legea nr. 554/2004.

După cum s-a

relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009.

Ca atare,

în temeiul art. 9 alin. (4) Legea contenciosului administrativ, efectele acestei

decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca

obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În altă ordine

de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică

pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999,

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor

de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate

internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să

o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Înalta Curte

consideră că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de

viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost

anulate de instanța de fond.

Pentru considerentele

anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge

recursul ca nefondat.

Având în vedere soluția

pronunțată, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

va obliga recurentul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată, către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Mediului și Pădurilor, împotriva sentinței civile nr. 284/F-Cont din

15 decembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 2.000 RON

cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 septembrie

2011.