ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5721/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața Curții de Apel Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta T.M.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, anularea ordinului nr. 386 din 24 aprilie 2009 emis de pârât și reintegrarea în funcția publică de director executiv adjunct inspecții la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Sibiu. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că ordinul atacat este netemeinic și nelegal, fiind emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională, și cu încălcarea dispozițiilor art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.

Anterior cercetării fondului cauzei, instanța a pus în discuție îndeplinirea cerinței de formă cu privire la sesizarea sa, respectiv a îndeplinirii procedurii prealabile în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 76/F/CA/2010 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția tardivității plângerii prealabile invocată din oficiu și respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată. Au fost, de asemenea, respinse excepțiile invocate de pârât. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, reținând prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. și pe cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, a apreciat că procedura prealabilă este o cerință formală esențială, iar neîndeplinirea sa în termenul prevăzut de lege, anterior sesizării instanței, determină respingerea ca inadmisibilă a acțiunii.

Cum ordinul atacat a fost emis la data de 24 aprilie 2009 și comunicat reclamantei cel târziu la 15 mai 2009, iar plângerea prealabilă a fost expediată recomandat prin poștă la 21 octombrie 2009, s-a constatat neîndeplinită această cerință a legii. 3. Recursul declarat de T.M.E. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că în mod greșit a fost reținută excepția tardivității plângerii prealabile, deoarece a atacat ordinul de eliberare din funcție, în momentul în care O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, astfel că termenul de 6 luni începe să curgă de la data declarării neconstituționalității acestui act normativ, respectiv de la 07 octombrie 2009, iar plângerea prealabilă a fost formulată la data de 21 octombrie 2009. Anterior publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of., Guvernul României a abrogat O.U.G.

nr. 37/2009 și a emis o nouă O.U.G., nr. 105/2007, prin care au fost preluate și menținute toate dispozițiile actului normativ abrogat. Curtea Constituțională a fost sesizată și cu privire la neconstituționalitatea O.U.G. nr. 105/2009, iar aceasta s-a pronunțat prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 declarând-o neconstituțională. 4. Apărarea intimatului-pârât Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței curții de apel ca fiind temeinică și legală. Susține astfel că nu a fost promovată plângerea prealabilă în termen legal la organul emitent conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar nerespectarea acestei norme imperative, de ordine publică atrage respingerea acțiunii ca inadmisibilă cum corect s-a pronunțat și instanța de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumente de fapt și de drept relevante Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, Ordinul nr. 368 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, invocând și prevederile art. 126 alin. (6) din Constituția României, potrivit cărora „Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ este garantat cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament militar.

Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale”. În cuprinsul acțiunii reclamanta apreciază că este vătămată prin O.U.G. nr. 37/2009, Curtea Constituțională a fost sesizată cu privire la neconstituționalitatea legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar aceasta s-a pronunțat, în cadrul controlului anterior promulgării legii, prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituție, asupra obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 - în sensul admiterii. Anterior publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of., Guvernul a abrogat O.U.G.

nr. 37/2009 și a emis o nouă O.U.G., nr. 105/2007, prin care au fost preluate și menținute toate dispozițiile actului normativ abrogat. Totodată, a solicitat să fie sesizată Curtea Constituțională în ce privește neconstituționalitatea O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 668/06.10.2009. Se constată că deși nu a indicat și prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamanta-recurentă se plânge de vătămarea produsă prin ordonanța de urgență în baza căreia s-a emis actul administrativ prin care a fost eliberată din funcție, instanța nefiind ținută de sensul literal al termenilor folosiți, putând califica obiectul cererii deduse judecății în raport de pretențiile și vătămarea invocată. Analizând cu precădere excepția reținută de instanța de fond, în raport de prevederile art. 137 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că este neîntemeiată excepția tardivității procedurii prealabile, întrucât reclamanta a înțeles să urmeze procedura prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, care prevede că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispozițiilor din ordonanțe.

În raport de aceste dispoziții legale și având în vedere Decizia nr. 660/2007 a Curții Constituționale a României prin care a constatat că dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, sunt neconstituționale în măsura în care permit ca acțiunea introdusă la instanța de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau dispoziții dintr-o ordonanță, se constată că obiectul principal al acțiunii este anularea Ordinului nr. 368/2009 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin care reclamanta a fost eliberată din funcție și i-au încetat raporturile de serviciu, emisă în baza O.U.G. nr. 37/2009 și reîncadrarea sa pe funcția deținută, cu plata tuturor drepturilor salariale cuvenite.

Potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative. Potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Prin urmare, în raport de obiectul cauzei și dispozițiile expres arătate, Curtea apreciază că excepția de tardivitate a procedurii administrative prealabile ca fiind neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât această procedură nu era obligatorie, iar acțiunea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 11 din Legea contenciosului administrativ. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse, constatând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va admite recursul și se va casa sentința atacată, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de T.M.E. împotriva sentinței nr. 76/F/CA/2010 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2010.