ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4011/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Bacău, reclamanta S. E.M.D. SA Iași, în contradictoriu cu pârâtul

Consiliul Local – Direcția Taxe și Impozite a Municipiului Piatra Neamț, a

solicitat anularea Deciziei de impunere din 26 iunie 2007 și suspendarea

aplicării deciziei.

și de drept pe care se întemeiază cererea.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere din 26 iunie 2007,

s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale nedatorate privind taxe și

impozite.

A mai arătat

reclamanta că a formulat plângere prealabilă împotriva acestei decizii dar că

nu a primit nici un răspuns până la data formulării acțiunii.

instanței de fond.

Prin Sentința civilă

nr. 190 din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel Bacău a admis în parte acțiunea,

după casare, formulată de reclamanta S. E.M.D. SA Iași în contradictoriu cu

pârâtul Consiliul Local – Direcția Taxe și Impozite a Municipiului Piatra Neamț,

a anulat Decizia nr. 78/2007 și a obligat pârâta să soluționeze pe fond

contestația formulată împotriva Deciziei de impunere din 26 aprilie 2007.

și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Sentința nr. 167/2007,

Curtea de Apel Bacău a admis în parte acțiunea, exonerând reclamanta de taxa

privind ocupare teren și taxă teren.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, admițând recursurile declarate de părți împotriva acestei

sentințe, a pronunțat Decizia nr. 3423/2009 prin care a casat sentința atacată

și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că prima instanța avea obligația să

se pronunțe numai în raport de ce s-a soluționat prin Decizia nr. 78/2007, prin

care organul fiscal a respins contestația ca fiind depusă de către o persoană

lipsită de capacitate de exercițiu și calitate de a contesta, fără să analizeze

fondul obligațiilor fiscale.

Rejudecând, Curtea de

Apel Bacău a reținut că prin Decizia nr. 78/2007, pârâta a respins contestația

formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere, ca fiind formulată de o

persoană lipsită de capacitate de exercițiu și calitate de a contesta.

Având în vedere

dispozițiile art. 218 din O.G. nr. 92/2003, instanța de fond a constatat că

Decizia nr. 78/2007 este nelegală, apreciind că pârâta a considerat, în mod

greșit, că șeful serviciului juridic al reclamantei ar fi depus contestația în

nume propriu, atâta vreme cât, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 6/2006, șeful

serviciului juridic al reclamantei a fost împuternicit de societate să emită

delegație inclusiv pentru șeful departamentului juridic pentru reprezentare,

inițierea și semnarea tuturor documentelor legale aferente proceselor cu o

valoare mai mare de 10.000 euro și pentru toate procesele împotriva

autorităților publice.

de S. E.M.D. SA Iași împotriva Sentinței civile nr. 190 din 18 decembrie 2009 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Motive de recurs

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

5.1. Instanța de fond

nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, respectiv asupra solicitării

reclamantei de anulare a titlului de creanță – Decizia de impunere din 26

aprilie 2007.

5.2. Instanța de fond

a schimbat integral obiectul acțiunii, transformând acțiunea inițială de

anulare, într-o acțiune constând în obligația de a face.

Reclamanta a

solicitat, în principal, anularea titlului de creanță și nu obligarea pârâtei

să răspundă contestației formulate împotriva titlului.

Deși termenul legal

de soluționare a contestației expirase, pârâta a răspuns în data de 1 octombrie

2007 prin Decizia nr. 78/2007, în sensul respingerii contestației.

5.3. Instanța de fond

a pronunțat o hotărâre fără a avea temei legal și cu interpretarea greșită a

dispozițiilor legale.

Împotriva titlului de

creanță, recurenta a inițiat procedura prealabilă prin trimiterea în termen

legal a Contestației nr. 5271 din 10 mai 2007, la care organul fiscal avea

obligația de a răspunde în cel mult 30 de zile de la data înregistrării

cererii, conform art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 11

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, dreptul la acțiune în vederea

anulării actului administrativ fiscal s-a născut la data expirării termenului

legal de răspuns, respectiv 30 de zile de la data înregistrării contestației

(14 mai 2007), moment până la care pârâta nu întocmise decizia.

În mod eronat, fără a

ține seama de dispozițiile art. 205 C. proc. fisc., instanța de fond a

considerat că pot fi supuse controlului de legalitate în fața instanței de

contencios administrativ numai deciziile emise în soluționarea contestației.

La rândul său,

dispozițiile art. 218 din O.G. nr. 92/2003, invocate de instanța de fond, fac

trimitere la Legea nr. 554/2004 și la condițiile procesuale reglementate prin

acest act normativ.

Față de acestea,

conchide recurenta, instanța de fond nu avea posibilitatea de retrimitere a

cauzei organului fiscal pentru soluționarea pe fond a contestației, ci doar să

se pronunțe asupra menținerii sau anulării Deciziei nr. 78/2004.

de Consiliul Local – Direcția Taxe și Impozite a Municipiului Piatra Neamț

împotriva Sentinței civile nr. 190 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel

Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Motive de recurs

întemeiate pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

6.1. În fața

instanței de fond, recurentul arată că a invocat excepția tardivității

formulării contestației împotriva Deciziei nr. 78 din 27 septembrie 2007.

Acest capăt de cerere

a fost formulat cu încălcarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Cererea este tardivă

și prin faptul că a fost formulată la rejudecarea cauzei, urmare a casării cu

trimitere, unde judecata se desfășoară în limite precis determinate, în sensul

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., limite ce nu pot fi depășite ori ignorate

prin soluționarea unui alt obiect al acțiunii care nu exista formulat la data

când s-a judecat primul recurs.

Prin nemotivarea

excepției tardivității, instanța de fond a încălcat atât principiul

echivalenței actelor juridice, cât și principiul specialității ce guvernează

aplicarea dispozițiilor procedurale.

6.2. Deciziile

pronunțate în contestațiile fiscale sunt acte administrativ-jurisdicționale ce

pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ și anume, în

termenul de 15 zile de la comunicare reglementat în art. 6, sub sancțiunea

decăderii.

6.3. Pronunțarea

hotărârii recurate s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., în sensul că nu reiese clar care au fost motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au

înlăturat susținerile recurentului, în ceea ce privește excepția tardivității

invocate.

II. Considerentele

instanței de recurs.

recursurile formulate de reclamanta S. E.M.D. SA Iași și pârâtul Consiliul

Local – Direcția Taxe și Impozite a municipiului Piatra Neamț.

nefondate.

Sentinței civile nr. 190 din 18 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău nu au

avut în vedere faptul că în speță, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 991/32/2007, casând

prima sentință pronunțată în cauză și trimițând cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, a dezlegat, conform art. 315 C. proc. civ. anumite probleme de drept

și care au fost obligatorii pentru judecătorul care a rejudecat fondul.

Astfel, s-au stabilit

următoarele:

- C. proc. fisc. dă

dreptul la formularea unei contestații ce reprezintă o cale administrativă de

atac;

- numai deciziile

emise în soluționarea contestațiilor pot fi contestate la instanța de

contencios administrativ competentă;

- societatea a

formulat contestație împotriva deciziei de impunere soluționată în timpul

procesului, motiv pentru care reclamanta și-a completat acțiunea în sensul

solicitării anulării Deciziei nr. 78 din 27 septembrie 2007, capăt de cerere

asupra căruia prima instanță nu s-a pronunțat.

se constată că instanța de rejudecare a respectat prevederile art. 315 C. proc.

civ. și s-a pronunțat numai asupra Deciziei nr. 78/2007 emisă de pârât și numai

asupra faptului depunerii contestației „de către o persoană lipsită de capacitate

de exercițiu și calitatea de a contesta”.

judecătorul fondului nu s-a pronunțat și cu privire la anularea Deciziei de

impunere din 26 aprilie 2007, întrucât decizia de soluționare a contestației nu

a analizat legalitatea impunerii sumelor reținute.

l-a constituit anularea deciziei de impunere și a deciziei de soluționare a

contestației, iar instanța de fond s-a pronunțat în mod corect în sensul

anulării Deciziei nr. 78/2007, fără a putea să anuleze și decizia de impunere,

în raport de cele dispuse în calea administrativă de atac.

dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. s-a făcut în mod legal de către

instanța de fond, la îndrumarea instanței de casare, care a stabilit că numai

împotriva deciziilor emise în soluționarea contestației se poate formula

contestație la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă.

205 C. proc. fisc., invocate de recurenta-reclamantă se interpretează în sensul

că soluția dată în contestații este definitivă în sistemul căilor

administrative de atac și nu înlătură dreptul celui vătămat de a acționa în

instanță împotriva actului administrativ-fiscal, respectiv a deciziei

pronunțate de organul administrativ-fiscal.

a ajuns recurenta-reclamantă în sensul că instanța de fond nu avea

posibilitatea de retrimitere a cauzei organului fiscal pentru soluționarea pe

fond a contestației, ci numai să mențină sau să anuleze Decizia nr. 78/2007,

este lipsită de logică juridică.

Soluția de anulare a

Deciziei nr. 78/2007, care s-a pronunțat pe o excepție și nu pe fondul

contestației, nu poate fi urmată, logic, decât de soluția retrimiterii cauzei

la organul fiscal pentru a soluționa contestația pe fond.

casare, prin Decizia nr. 3423 din 18 iunie 2009 a dispus ca instanța de

rejudecare să soluționeze Decizia nr. 78/2007 de unde rezultă că nu mai este

posibilă respingerea acestui capăt de cerere ca tardiv formulat, astfel cum

pretinde recurentul-pârât.

de casare a stabilit că Decizia nr. 78/2007 este un act administrativ și nu un

act administrativ jurisdicțional, astfel încât și motivul de recurs pe acest

aspect este nefondat.

nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, urmează a se respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de S. E.M.D. SA Iași și Consiliul Local – Direcția Taxe și Impozite a

Municipiului Piatra Neamț împotriva Sentinței civile nr. 190 din 18 decembrie

2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2010.