ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4011/2010

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanta S. E.M.D. SA Iași, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local – Direcția Taxe și Impozite a Municipiului Piatra Neamț, a solicitat anularea Deciziei de impunere din 26 iunie 2007 și suspendarea aplicării deciziei.

Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere din 26 iunie 2007, s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale nedatorate privind taxe și impozite. A mai arătat reclamanta că a formulat plângere prealabilă împotriva acestei decizii dar că nu a primit nici un răspuns până la data formulării acțiunii.

Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința civilă nr. 190 din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel Bacău a admis în parte acțiunea, după casare, formulată de reclamanta S. E.M.D. SA Iași în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local – Direcția Taxe și Impozite a Municipiului Piatra Neamț, a anulat Decizia nr. 78/2007 și a obligat pârâta să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva Deciziei de impunere din 26 aprilie 2007.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Sentința nr. 167/2007, Curtea de Apel Bacău a admis în parte acțiunea, exonerând reclamanta de taxa privind ocupare teren și taxă teren. Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursurile declarate de părți împotriva acestei sentințe, a pronunțat Decizia nr. 3423/2009 prin care a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că prima instanța avea obligația să se pronunțe numai în raport de ce s-a soluționat prin Decizia nr. 78/2007, prin care organul fiscal a respins contestația ca fiind depusă de către o persoană lipsită de capacitate de exercițiu și calitate de a contesta, fără să analizeze fondul obligațiilor fiscale. Rejudecând, Curtea de Apel Bacău a reținut că prin Decizia nr. 78/2007, pârâta a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere, ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitate de exercițiu și calitate de a contesta. Având în vedere dispozițiile art. 218 din O.G. nr. 92/2003, instanța de fond a constatat că Decizia nr. 78/2007 este nelegală, apreciind că pârâta a considerat, în mod greșit, că șeful serviciului juridic al reclamantei ar fi depus contestația în nume propriu, atâta vreme cât, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 6/2006, șeful serviciului juridic al reclamantei a fost împuternicit de societate să emită delegație inclusiv pentru șeful departamentului juridic pentru reprezentare, inițierea și semnarea tuturor documentelor legale aferente proceselor cu o valoare mai mare de 10.000 euro și pentru toate procesele împotriva autorităților publice.

Recursul declarat de S. E.M.D. SA Iași împotriva Sentinței civile nr. 190 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 5.1. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, respectiv asupra solicitării reclamantei de anulare a titlului de creanță – Decizia de impunere din 26 aprilie 2007. 5.2. Instanța de fond a schimbat integral obiectul acțiunii, transformând acțiunea inițială de anulare, într-o acțiune constând în obligația de a face. Reclamanta a solicitat, în principal, anularea titlului de creanță și nu obligarea pârâtei să răspundă contestației formulate împotriva titlului. Deși termenul legal de soluționare a contestației expirase, pârâta a răspuns în data de 1 octombrie 2007 prin Decizia nr. 78/2007, în sensul respingerii contestației. 5.3. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără a avea temei legal și cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale. Împotriva titlului de creanță, recurenta a inițiat procedura prealabilă prin trimiterea în termen legal a Contestației nr. 5271 din 10 mai 2007, la care organul fiscal avea obligația de a răspunde în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, conform art. 2 din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, dreptul la acțiune în vederea anulării actului administrativ fiscal s-a născut la data expirării termenului legal de răspuns, respectiv 30 de zile de la data înregistrării contestației (14 mai 2007), moment până la care pârâta nu întocmise decizia. În mod eronat, fără a ține seama de dispozițiile art. 205 C. proc. fisc., instanța de fond a considerat că pot fi supuse controlului de legalitate în fața instanței de contencios administrativ numai deciziile emise în soluționarea contestației. La rândul său, dispozițiile art. 218 din O.G. nr. 92/2003, invocate de instanța de fond, fac trimitere la Legea nr. 554/2004 și la condițiile procesuale reglementate prin acest act normativ. Față de acestea, conchide recurenta, instanța de fond nu avea posibilitatea de retrimitere a cauzei organului fiscal pentru soluționarea pe fond a contestației, ci doar să se pronunțe asupra menținerii sau anulării Deciziei nr. 78/2004.

Recursul declarat de Consiliul Local – Direcția Taxe și Impozite a Municipiului Piatra Neamț împotriva Sentinței civile nr. 190 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. 6.1. În fața instanței de fond, recurentul arată că a invocat excepția tardivității formulării contestației împotriva Deciziei nr. 78 din 27 septembrie 2007. Acest capăt de cerere a fost formulat cu încălcarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Cererea este tardivă și prin faptul că a fost formulată la rejudecarea cauzei, urmare a casării cu trimitere, unde judecata se desfășoară în limite precis determinate, în sensul dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., limite ce nu pot fi depășite ori ignorate prin soluționarea unui alt obiect al acțiunii care nu exista formulat la data când s-a judecat primul recurs. Prin nemotivarea excepției tardivității, instanța de fond a încălcat atât principiul echivalenței actelor juridice, cât și principiul specialității ce guvernează aplicarea dispozițiilor procedurale. 6.2. Deciziile pronunțate în contestațiile fiscale sunt acte administrativ-jurisdicționale ce pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ și anume, în termenul de 15 zile de la comunicare reglementat în art. 6, sub sancțiunea decăderii. 6.3. Pronunțarea hotărârii recurate s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că nu reiese clar care au fost motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile recurentului, în ceea ce privește excepția tardivității invocate. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Cu privire la recursurile formulate de reclamanta S. E.M.D. SA Iași și pârâtul Consiliul Local – Direcția Taxe și Impozite a municipiului Piatra Neamț. 2. Recursurile sunt nefondate. 3. Criticile aduse Sentinței civile nr. 190 din 18 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău nu au avut în vedere faptul că în speță, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 991/32/2007, casând prima sentință pronunțată în cauză și trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, a dezlegat, conform art. 315 C. proc. civ. anumite probleme de drept și care au fost obligatorii pentru judecătorul care a rejudecat fondul. Astfel, s-au stabilit următoarele: - C. proc. fisc. dă dreptul la formularea unei contestații ce reprezintă o cale administrativă de atac; - numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi contestate la instanța de contencios administrativ competentă; - societatea a formulat contestație împotriva deciziei de impunere soluționată în timpul procesului, motiv pentru care reclamanta și-a completat acțiunea în sensul solicitării anulării Deciziei nr. 78 din 27 septembrie 2007, capăt de cerere asupra căruia prima instanță nu s-a pronunțat. 4. Față de acestea, se constată că instanța de rejudecare a respectat prevederile art. 315 C. proc. civ. și s-a pronunțat numai asupra Deciziei nr. 78/2007 emisă de pârât și numai asupra faptului depunerii contestației „de către o persoană lipsită de capacitate de exercițiu și calitatea de a contesta”. 5. În mod corect judecătorul fondului nu s-a pronunțat și cu privire la anularea Deciziei de impunere din 26 aprilie 2007, întrucât decizia de soluționare a contestației nu a analizat legalitatea impunerii sumelor reținute. 6. Obiectul acțiunii l-a constituit anularea deciziei de impunere și a deciziei de soluționare a contestației, iar instanța de fond s-a pronunțat în mod corect în sensul anulării Deciziei nr. 78/2007, fără a putea să anuleze și decizia de impunere, în raport de cele dispuse în calea administrativă de atac.

Aplicarea dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. s-a făcut în mod legal de către instanța de fond, la îndrumarea instanței de casare, care a stabilit că numai împotriva deciziilor emise în soluționarea contestației se poate formula contestație la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă.

Dispozițiile art. 205 C. proc. fisc., invocate de recurenta-reclamantă se interpretează în sensul că soluția dată în contestații este definitivă în sistemul căilor administrative de atac și nu înlătură dreptul celui vătămat de a acționa în instanță împotriva actului administrativ-fiscal, respectiv a deciziei pronunțate de organul administrativ-fiscal.

Concluzia la care a ajuns recurenta-reclamantă în sensul că instanța de fond nu avea posibilitatea de retrimitere a cauzei organului fiscal pentru soluționarea pe fond a contestației, ci numai să mențină sau să anuleze Decizia nr. 78/2007, este lipsită de logică juridică. Soluția de anulare a Deciziei nr. 78/2007, care s-a pronunțat pe o excepție și nu pe fondul contestației, nu poate fi urmată, logic, decât de soluția retrimiterii cauzei la organul fiscal pentru a soluționa contestația pe fond.

Instanța de casare, prin Decizia nr. 3423 din 18 iunie 2009 a dispus ca instanța de rejudecare să soluționeze Decizia nr. 78/2007 de unde rezultă că nu mai este posibilă respingerea acestui capăt de cerere ca tardiv formulat, astfel cum pretinde recurentul-pârât.

Aceeași decizie de casare a stabilit că Decizia nr. 78/2007 este un act administrativ și nu un act administrativ jurisdicțional, astfel încât și motivul de recurs pe acest aspect este nefondat.

Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge ambele recursuri ca nefondate.