ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 300/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Târgu

Mureș sub nr. 547/43/2007, reclamanta E.G. România Târgu Mureș a solicitat în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamț – Direcția Taxe și Impozite

a Municipiului Piatra Neamț suspendarea executării actului administrativ fiscal

- decizia de impunere din 20 aprilie 2007 emisă de pârât pentru sumele de 3.041.985

RON reprezentând taxă ocupare teren, scadentă la 31 martie 2007, și dobânzi; și

3.041.85 RON taxă ocupare teren, scadentă la 30 septembrie 2007.

În motivarea cererii s-a

arătat că aceste obligații bugetare au fost stabilite nelegal, față de prevederile

art. 86, 89 și 90 din Legea gazelor, potrivit cărora reclamanta beneficiază de uz

și servitute legală de trecere pentru conducte, rețele, linii sau echipament aferente;

că dreptul este exercitat cu titlu gratuit conform art. 284 alin. (4) din Cap. IX

al Legii nr. 571 /2003, că paguba iminentă pe care ar suferi-o reclamanta rezidă

în executarea conturilor societății, cu impact asupra societății, consumatorilor

și statului, că societatea are în derulare linii de credit, care, fiind afectate

de măsura executării conturilor, s-ar afla în imposibilitatea respectării angajamentelor

asumate.

Curtea de Apel Târgu Mureș,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 49

din 23 mai 2007 a admis cererea formulată de reclamanta E.G. România SA cu sediul

în Târgu Mureș în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Piatra

Neamț – Direcția Taxe și Impozite a Municipiului Piatra Neamț. A dispus suspendarea

parțială a deciziei de impunere din 20 aprilie 2007 emisă de pârâtă cu privire la:

3.041.985 RON - taxă ocupare teren, scadentă la 31 martie 2007, și dobânzi aferente

de 48.672 RON, precum și 3.041.985 RON reprezentând taxă ocupare teren, până la

soluționarea acțiunii în fond.

În motivarea soluției

s-a reținut că în condițiile îndeplinirii de către reclamantă a cerințelor art.

723

1

pct. 1 C. proc. civ. și art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., reclamanta

a făcut dovada cazului bine justificat, întrucât perturbarea gravă a activității

societății ar atrage implicit repercusiuni negative asupra beneficiarilor activității

acesteia, precum și a condiției necesității prevenirii unei pagube iminente, în

raport cu cuantumul și întinderea obligațiilor bugetare stabilite și față de obiectul

activității reclamantei – furnizarea de gaze naturale către persoane fizice și juridice.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs în termen pârâtul Consiliul Local Piatra Neamț - Direcția Taxe

și Impozite a Municipiului Piatra Neamț.

Recurentul susține că

instanța de fond învestită cu soluționarea acțiunii în contencios administrativ

s-a aflat în eroare de drept, motivat de faptul că atunci când a dispus suspendarea

executării deciziei de impunere din 20 aprilie 2007 și a motivat suspendarea actului

administrativ atacat pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, de fapt a dispus suspendarea

executării silite a obligațiilor fiscale înscrise în decizia de impunere.

Întrucât reclamanta se

află în eroare gravă făcând confuzia între suspendarea actului administrativ fiscal

contestat și suspendarea executării silite însăși în formularea petitului acțiunii,

se solicită a se analiza competența materială a instanței de contencios administrativ

în soluționarea cauzei.

O altă critică adusă hotărârii

recurate privește nelegalitatea cu motivarea că instanța de fond a dispus suspendarea

executării silite cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (2) și

alin. (3) C. proc. fisc.

În motivarea recursului,

s-a apreciat că în mod greșit s-a reținut îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

cerute de Legea nr. 554/2004 pentru a dispune suspendarea executării actului administrativ

individual atacat, întrucât reclamanta nu a depus dovezi privind iminența pagubei,

iar singura susținere că prin cuantumul indicat al sumei, executarea silită ar perturba

grav activitatea economică a societății nu sunt de natură a satisface cerințele

imperative ale legii.

Intimata a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Ca o chestiune prealabilă

s-a arătat că începând cu data de 03 iulie 2007 denumirea E.G. România SA a fost

schimbată în E.G. Distribuție SA, cu sediul în Târgu Mureș.

Recursul nu este fondat.

Reclamanta a solicitat

suspendarea deciziei de impunere din 20 aprilie 2007, în temeiul art. 14 din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Motivul de recurs ce vizează

obiectul cererii de suspendare cu care a fost învestită Curtea de apel și, raportat

la acesta, competența materială de soluționare nu este întemeiat.

Instanța de fond a fost

legal învestită cu soluționarea cererii având ca obiect suspendarea executării unui

act administrativ fiscal, decizia de impunere din 20 aprilie 2007 în temeiul

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Competența materială de

soluționare a cauzei în prima instanță aparține Curții de apel și nu Judecătoriei

întrucât nu ne aflăm în prezența unei contestații la executare formulată cu privire

la titlurile executorii emise potrivit C. proc. fisc., conform art. 141, 172 C.

proc. fisc. republicat, raportat la art. 373 alin (2) C. proc. civ.

De asemenea, instanța

de fond nu a fost sesizată cu o cerere având ca obiect suspendarea executării silite

în baza unui titlu executoriu, ci cu suspendarea actului administrativ fiscal, conform

art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Reclamanta a justificat

cererea de suspendare pe condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Sub raportul certitudinii

creanței s-a constatat că este contestată de reclamantă legalitatea impunerii, solicitându-se

la organul fiscal anularea parțială a deciziei de impunere.

Dispozițiile C. proc.

fisc. se completează cu cele ale C. proc. civ.

În cauză, deși se invocă

dispozițiile art. 2 alin. (2) și (3) C. proc. fisc., nu rezultă în ce ar consta

nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât așa cum s-a reținut anterior, prima instanță

s-a pronunțat în limitele sesizării și în raport cu temeiul juridic al cererii de

chemare în judecată, respectiv art. 14 din Legea contenciosului administrativ, care

prevede că „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

o dată cu sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

În mod corect prima instanță

a reținut îndeplinire cumulativă a condițiilor prevăzute de lege atât a cazului

bine justificat în raport de obiectul de activitate al reclamantei, prestatoare

de servicii către o populație și agenții economici, cât și prevenirea unei pagube

iminente asupra patrimoniului reclamantei, având în vedere cuantumul ridicat al

obligațiilor fiscale calculate de recurentă.

Reclamanta a motivat și

instanța a reținut implicit, prin admiterea cererii, existența cazului bine justificat

care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu

din oficiu, ceea ce impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de

legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii și

pentru executarea acesteia.

Decizia de impunere reține

în sarcina reclamantei obligația de plată a 6.132.642 RON cu titlu de taxă ocupare

teren fără forme legale, iar decizia de impunere a fost contestată sub aspectul

legalității impunerii în raport de prevederile Legii gazelor nr. 351/2004, respectiv

exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile

din domeniul gazelor naturale.

Cu privire la paguba iminentă,

în mod corect s-a reținut că executarea prematură a sumelor contestate poate avea

consecințe grave asupra desfășurării activității intimatei-reclamante și implicit

asupra serviciului public prestat și asigurat către persane fizice și juridice din

țară, respectiv furnizarea gazelor naturale.

În baza acestor considerente

conform prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Consiliul Local – Direcția Taxe și Impozite a Municipiului Piatra Neamț, împotriva

sentinței civile nr. 49 din 23 mai 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2008.