ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3961/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3961/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Mureș sub nr. 978/2007, reclamanta E.G. România Târgu Mureș a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Piatra Neamț anularea deciziei de

impunere nr. 1484/E din 9 martie 2006 emisă de pârâtă, susținând că în mod

nelegal prin actul atacat

s-au

stabilit obligații bugetare suplimentare față de declarația de impunere fiscală

înregistrată sub nr. 452 din 25 ianuarie 2006, fără a fi indicate motivele de

fapt și de drept ale deciziei; că pârâta a refuzat să soluționeze contestațiile

depuse succesiv de reclamantă; că potrivit modificărilor aduse Codului Fiscal

impozitul pe clădiri (pentru branșamente, conducte de distribuție, etc.) și

taxă lipsă folosință teren este nelegal, potrivit art. 250 pct. 11 lit. a) C.

fisc., Legii nr. 351/2004 și Deciziei nr. 616/202 a A.N.R.G.N.; iar în ceea ce

privește celelalte obligații bugetare (impozit pe teren, regularizare taxă

autorizație construcție, taxă asupra mijloacelor de transport), acestea sunt de

asemenea nelegal percepute.

Prin sentința nr. 187 din 24 aprilie 2007

a Tribunalului Mureș s-a declinat competența soluționării acestei acțiuni în

favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 și art. 195 pct. 2 C. proc. fisc.

La primul termen de judecată, reclamanta

și a precizat acțiunea introductivă, arătând că reclamanta este E.G.D. SA,

potrivit modificărilor aduse actelor constitutive; că se impune conexarea

dosarului nr. 1612/279/2007 întrucât are același obiect; petit respins însă de

instanță prin încheierea din 7 septembrie 2007.

În cauză a formulat de asemenea o cerere

de suspendare, la 6 septembrie 2007, pârâtul Consiliul Local Piatra Neamț,

solicitând instanței suspendarea judecării acțiunii, până la soluționarea

dosarelor nr. 3040/2005 și nr. 760/2007, ambele aflate pe rolul acestei

instanțe, și având ca obiect acțiuni în contencios administrativ, vizând

anularea unor acte administrative de aceeași natură. Această solicitare a fost

de asemenea respinsă prin încheierea din 7 septembrie 2007.

Prin întâmpinarea depusă la termenul din

14 decembrie 2007, pârâtul a solicitat pe cale de excepție respingerea acțiunii

ca prescrisă, întrucât reclamanta trebuia să introducă acțiunea până la data de

10 octombrie 2006, dat fiind refuzul de soluționare a contestației din 7

aprilie 2004, prin adresa nr. 9028/2006 și având în vedere dispozițiile art. 11

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la fondul cauzei, pârâtul a

susținut că impozitul pe clădiri este datorat de către reclamantă, care nu

poate invoca decât scutirea de la plata acestui impozit, doar pentru

construcțiile speciale, potrivit art. 250 pct. 11 lit. a) din Legea nr.

571/2003; că de asemenea este datorată taxa aferentă lipsei folosinței

terenului, întrucât potrivit O.G. nr. 60/2006, reclamanta avea obligația

încheierii unui contract de concesiune cu pârâtul [art. 64 alin. (1)], că

reclamanta nu deține vreun titlu asupra bunurilor ocupate și că taxa a fost

calculată pe baza documentației avute la dispoziție de pârât.

S-a mai arătat că, lipsa motivelor de fapt

și de drept ce au stat la baza emiterii deciziei atacate, nu conduce potrivit

art. 46 C. proc. fisc. la anularea actului în cauză.

Prin încheierea de ședință din 14

decembrie 2007, pronunțată în dosar nr. 760/43/2007, s-a dispus conexarea

acestui dosar la dosarul nr. 691/102/2007 (în format vechi nr. 978/2007 al

Tribunalului Mureș). Obiectul acestui din urmă dosar este acțiunea formulată de

E.G.D. SA

Târgu Mureș, în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Piatra Neamț, pentru anularea

Deciziei nr. 63 din 13 iulie2007 a Raportului de inspecție fiscală nr. 30666D

din 30 noiembrie 2006 și a Deciziei de impunere nr. 30667D din 30 noiembrie 2006

și pentru exonerarea reclamantei de la plata sumei de 5.964.467 lei,

reprezentând taxă pentru lipsa folosinței teren și venituri din concesiuni.

În motivarea acțiunii s-a arătat că taxele

instituite sunt nelegale atât prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în

materie [art. 20, art. 70, art. 76 și art. 80 din O.G. nr . 60/2000, art. 17

alin. (2) din Legea nr. 463/2001 și art. 32 și cap.

XI

din

Legea nr. 351/2004] potrivit cărora distribuitorul de gaze are dreptul de a

folosi gratuit terenurile aparținând domeniului public, pentru lucrările

specifice; cât și prin prisma practicii judiciare în materie.

Prin încheierea din 14 decembrie 2007 a

acestei instanțe pronunțată în dosar nr. 883/43/2007, s-a dispus conexarea

acestui dosar la dosarul nr. 691/102/2007, întrucât s-a apreciat existența

strânsei legături între aceste dosare prin prisma obiectului celor două cauze.

Astfel, prin acțiunea introductivă

înregistrată sub nr. 883/43/2007, reclamanta E.G.D. S.A. Târgu Mureș a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local Piatra Neamț anularea

parțială a deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007 și exonerarea

societății de la plata următoarelor sume: 3.041.985 lei, reprezentând taxă

ocupare teren fără forme legale, scadentă la 31 martie 2007 și 48.672 lei

dobânzi de la 18 aprilie 2007; 3.041.985 cu același titlul, scadentă la 30

septembrie 2007; anularea Deciziei nr. 70 din 3 septembrie 2007 și recuperarea

prejudiciului cauzat prin emiterea și executarea deciziei de impunere nr. 3665D

din 20 aprilie 2007.

În considerentele acțiunii s-a arătat că,

în mod nelegal pârâtul a respins contestația nr. 16212 din 27 aprilie 2007 a

reclamantei, întrucât prin dispozițiile legale în materie [art. 282 alin. (4)

C. fisc., art. 3 pct. 44 din Legea nr. 351/2004, art. 305 din O.U.G. nr.

34/2006] nu este instituită această taxă, și mai mult, reclamanta a încheiat în

conformitate cu Ordinul nr. 746/2004 al Ministrului Economiei și Comerțului;

contractul de concesiune nr. 121 din 2 martie 2005 unde în anexa nr. 151 se

află și municipiul Piatra Neamț.

Prin sentința civilă nr. 25 din 14 februarie

2008 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul

Consiliul Local Piatra Neamț și în consecință, a respins acțiunea formulată de

reclamanta E.G. România SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Piatra

Neamț, pentru anularea deciziei de impunere nr. 1484/E din 9 martie 2007 emisă

de pârâta. A admis acțiunile formulate de aceeași reclamantă în contradictoriu

cu același pârât și în consecință a dispus anularea deciziei nr. 63 din 13

iulie 2007, a deciziei de impunere nr. 30667/D din 30 noiembrie 2006 și a

raportului de inspecție nr. 30666/D din 30 noiembrie 2003 emise de pârât și a

exonerat reclamanta de la plata sumei de 5964467 lei RON. De asemenea a dispus

anularea deciziei nr. 73 din 3 septembrie 2007, a deciziei de impunere nr. 3665D

din 20 aprilie 2007 emise de pârât și restituirea de către pârât a sumelor

executate în temeiul deciziei de impunere.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a

reținut următoarele:

În ceea ce privește decizia nr. 1484 E din

9 martie 2006 Curtea a respins ca tardivă acțiunea formulată împotriva acestei

decizii, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Astfel contestația formulată de S. E.G.D.

SA împotriva deciziei de impunere nr. 1484E din 9 martie 2006 a fost

înregistrată la Consiliul Local sub nr. 9028D din 21 aprilie 2006 și restituită

contestatoarei la 10 aprilie 2006, fără a fi însă soluționată.

Deși ulterior s-a inițiat o corespondență

între cele două părți Curtea a apreciat că primul refuz nejustificat de

soluționare a contestației este cel din data de 10 aprilie 2006 în raport cu

care făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

554/2004 modificată rezultă că termenul de 6 luni instituit de legiuitor a fost

depășit.

Cu privire la Raportul de Inspecție

fiscală nr. 30666/D din 30 noiembrie 2006 și Decizia de impunere nr. 30667/D

din 30 noiembrie 2006 acțiunea a fost respinsă ca nefondată împotriva acestor

decizii, apreciindu-se că obligațiile bugetare stabilite în sarcina societății

sunt nelegale având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că HCL nr. 189/2004

prin care au fost stabilite unilateral taxa, lipsă folosință de teren, (pentru

anii 2005, 2006) și taxa, prețul minim al concesiunii, (pentru anii 2001-2006)

a fost anulată prin sentința civilă nr. 162 din 4 aprilie 2007 a Tribunalului

Mureș rămasă irevocabilă prin decizia nr. 712/R din 19 iunie 2007 a Curții de

Apel Târgu Mureș, iar pe de altă parte că pârâtul nu poate institui astfel de

taxe având în vedere că activitatea de distribuție a gazelor naturale

constituie serviciu public de interes național iar dispozițiile art. 282 alin. (1)

din Legea nr. 571/2003 exclud instituirea taxelor speciale concesionarilor din

sectorul utilităților publice.

A mai reținut, sub acest aspect, instanța

de fond că din perspectiva dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 215/2001,

consiliul local nu poate legifera în domenii în care nu au atribuită expres

această competență.

Referitor la anularea parțială a Deciziei

de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007, anularea deciziei nr. 70 din 3

septembrie 2007 și exonerarea de la plata sumelor reprezentând taxă ocupare

teren fără forme legale, instanța de fond a constatat că obiectul pricinii este

același ca și în acțiunea precedentă vizând așadar stabilirea nelegală, în mod

unilateral, de către pârât a taxei pentru lipsă folosință teren.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs atât reclamanta SC E.G.D. SA, solicitând modificarea în parte a

sentinței atacate, cât și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamț.

Motivându-și cererea de recurs SC E.G.D.

SA a susținut că în mod greșit prima instanță a respins ca fiind tardiv

formulată acțiunea de anulare a deciziei de impunere nr. 1484E din 9 martie

Legea nr. 554/2004 care stabilesc termenul de un an de la data comunicării

actului în cazul existentei unor motive temeinice.

Prin recursul său pârâtul Consiliul Local

Piatra Neamț a solicitat în principal modificarea sentinței recurate în sensul

respingerii cererilor formulate de SC E.G.D. SA de anulare a Raportului de

Inspecție Fiscală nr. 30666D din 30 noiembrie 2006 a Deciziei de impunere nr.

30667D din 30 noiembrie 2006, a Deciziei nr. 63 din 13 iulie 2007, a Deciziei

nr. 73 din 3 septembrie 2007, a Deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie

2007, iar în subsidiar a solicitat desființarea dispoziției primei instanțe de

judecată de obligare a pârâtului la restituirea sumelor de bani executate în

temeiul Deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007.

În motivarea recursului său a arătat

următoarele: SC E.G.D. SA desfășoară activități de distribuție de gaze naturale

prin utilizarea unor conducte și instalații aferente acestei activități

amplasate inclusiv pe teritoriul localității Piatra Neamț fără ca această

societate să încheie cu Municipiul Piatra Neamț vreun contract de concesiune

având ca obiect terenurile astfel ocupate;

- ocuparea terenurilor unității

administrativ-teritoriale Piatra Neamț fără titlu a fost sancționată prin

obligarea la plata unei taxe;

-

instanța de fond în mod greșit a reținut relevanța

sentinței civile nr. 162/2007 a Tribunalului Mureș întrucât prin această

sentință au fost anulate prevederile care stabileau taxa de concesiune, or în

cauză este vorba despre taxa aferentă lipsei folosinței terenului;

-

instanța de fond nu era competentă să stabilească

nelegalitatea acestei taxe.

Abia cu începere de la data de 1 ianuarie 2007

legiuitorul a interzis prin Legea nr. 343/2006 instituirea unor taxe speciale

concesionarilor din sectorul utilităților publice.

Per a contrario

legiuitorul a recunoscut posibilitatea Consiliilor locale de

reglementare a unor taxe aferente ocupării terenurilor în sarcina tuturor

celorlalte categorii de persoane inclusiv a unor alte categorii de concesionari

de servicii publice.

În legislația anterioară, respectiv art. 42

din Legea nr. 27/1994, republicată, privind impozitele și taxele locale se

reglementa competența unităților administrativ teritoriale de a institui, pe

lângă taxele expres specificate și... alte taxe.

Taxa aferentă lipsei folosinței terenurilor are

în vedere o utilizare temporară a terenurilor municipalității, caz prevăzut în

mod constant de legiuitor în toate reglementările succesive în materie ce

justifică instituirea de taxe locale. Această taxă privește utilizarea

terenurilor „fără forme legale" în lipsa unui titlu care să justifice o

asemenea folosință.

Prima instanță a ajuns la concluzia

nelegalității instituirii taxei în urma unei motivări contradictorii. Ea a

reținut în mod corect că art. 282 alin. (4) C. fisc. nu își poate produce

efectele pentru trecut dar pe de altă parte, a considerat că aplicarea unor

asemenea taxe anterior intrării sale în vigoare ar fi nelegală.

În mod eronat instanța de fond a reținut că din

calificarea serviciului de distribuție de gaze naturale ca reprezentând un

serviciu public, reclamanta ar fi exceptată de la obligația de a plăti taxa

aferentă lipsei folosinței terenurilor întrucât potrivit dispozițiilor art. 64

alin. (1) din O.G. nr. 60/2000 capacitățile de producție, transport depozitare

și distribuție a gazelor naturale, terenurile aferente acestora precum și

serviciile de transport înmagazinare și de distribuție a gazelor naturale pot

face concesionări către persoane juridice sau străine, în condițiile legii.

Or, reclamanta nu a încheiat un asemenea

contract de concesiune cu Consiliul Local, sustrăgându-se astfel obligației de

a plăti redevența aferentă concesiunii terenurilor pârâtului.

În mod greșit a mai apreciat instanța de fond

că reclamanta nu ar putea fi obligată să încheie un asemenea contract deoarece

oricum ea plătește redevența A.N.R.E. iar plata unei sume de bani și către

Consiliul Local ar determina o dublă impunere întrucât concesionarea

serviciului de distribuție de gaze naturale nu este același lucru cu

concesionarea terenurilor proprietatea terților ocupate de rețelele exploatate

de reclamanți.

Obligația reclamantei la o contraprestare

pentru terenurile ocupate rezultă și din art. 20 lit. c) din O.G. nr. 60/2000

potrivit căruia distribuitorul de gaze naturale are dreptul să folosească cu

acordul autorității publice locale cu titlu gratuit, terenurile domeniului

public local și lucrările de execuție, exploatare, întreținere și reparații pe

care le execută în condițiile legii.

Or, în lipsa acordului autorității locale

pentru folosința gratuită a terenului devine aplicabilă norma cuprinsă în art.

64 din același ac normativ care prevede necesitatea încheierii unui contract de

concesiune a terenurilor aferente.

Prima instanță prin hotărârea pronunțată a

dispus în mod greșit restituirea unor sume executate de către pârât în temeiul

Deciziei de impunere nr. 30667/D/2006 întrucât aceste sume nu au fost niciodată

încasate de acest pârât.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului

în raport cu dispozițiile legale aplicabile constată următoarele:

În ceea ce privește recursul declarat de SC

E.G.D. SA se reține că în mod corect prima instanță a stabilit că cererea de

chemare în judecată în vederea anulării deciziei de impunere nr. 1484 E din

data de 9 martie 2006 a fost formulată după expirarea termenului de prescripție

prevăzut de lege.

Într-adevăr în acest caz sunt incidente

dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

„cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau

recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce

în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă

sau, după caz, data comunicării refuzului considerat nejustificat, de

soluționare a cererii.

Cererea reclamantei de anulare a deciziei de

impunere trebuia formulată în cadrul termenului de 6 luni de la data

comunicării adresei prin care pârâtul refuză (implicit) să soluționeze

contestația. Adresa nr. 9028 din 7 aprilie 2006 a fost comunicată reclamantei

la data de 10 aprilie 2006. Așadar după cum a reținut și prima instanță de

judecată, reclamanta trebuia să introducă acțiunea până la data de 10 octombrie

2006.

Într-adevăr, între reclamantă și pârât s-a

inițiat o corespondență cu privire la elementele contestației formulate dar și

în raport cu această împrejurare, de la data ultimei restituiri a contestației

de către SC E.O.G., respectiv 25 mai 2006 până la data înregistrării cererii de

chemare în judecată, 28 februarie 2007 cu trecut mai mult de 6 luni.

Termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004 invocat de recurenta-reclamantă nu poate fi luat în

considerare.

Alin. (2) reglementează o situație de excepție

respectiv existența unor motive temeinice care să împiedice justițiabilul în

formularea cererii de chemare în judecată, împrejurare nedovedită de aceasta,

în cazul de fată.

Concluzionând, în raport cu cele expuse mai

sus, recursul declarat de E.O.G.D. SA va fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de

Consiliul Local, instanța constată următoarele:

SC E.G.D. SA desfășoară activități de

distribuție de gaze naturale prin utilizarea unor conducte și instalații

aferente acestei activități amplasate inclusiv pe teritoriul localității Piatra

Neamț.

În sarcina acesteia, Consiliul Local Piatra

Neamț a stabilit prin deciziile de impunere nr. 30667 D din 30 noiembrie 2006

și nr. 3665 D1 din 20 aprilie 2007 obligații bugetare reprezentând taxă pentru

lipsă folosință de teren (pentru anii 2005-2006) și taxa prețul minim al

concesiunii terenurilor (pentru anii 2001 - 2006).

Problema de drept ce trebuie dezlegată în

această cauză privește legalitatea stabilirii prin Hotărâre a Consiliului Local

a taxei pentru lipsă folosință teren și „prețul minim al concesiunii".

Sub acest aspect Curtea apreciază ca fiind

nelegală stabilirea unor astfel de taxe prin hotărâre a Consiliului local

pentru următoarele considerente.

Astfel în perioada supusă controlului, pentru

care s-a stabilit prin hotărâre a Consiliului local taxa lipsă folosință teren

și taxa prețul minim al concesiunii terenurilor legile aplicabile în materia

taxelor și impozitelor locale erau Legea nr. 24/1994 și O.G. nr. 34/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 42 din Legea nr.

24/1994 în exercitarea atribuțiilor ce le revin în administrarea domeniului

public și privat al unităților administrativ teritoriale, consiliile locale sau

județene, după caz, pot institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor

publice, deținerea în proprietate sau în folosință, după caz, de utilaje

autorizate să funcționeze în scopul obținerii de venit; vizitarea muzeelor,

caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură și arheologie, precum

și alte taxe.

De asemenea prin O.G. nr. 36/2002 care succede

Legii nr. 24/1994 se stabilesc impozitele și taxele locale care constituie

venituri ale bugetelor locale ale unităților administrativ teritoriale.

Cele două taxe instituite de Consiliul Local nu

se regăsesc în nici unul dintre actele normative susmenționate.

Taxa aferentă lipsei folosinței terenurilor și

prețul minim al concesiunii nu intră în categoria taxei pentru utilizarea

temporară a locurilor publice cum susține recurenta.

Utilizarea temporară a locurilor publice pentru

care Consiliul Local instituie taxe are în vedere organizarea unor spectacole,

vizitarea muzeelor, a monumentelor istorice, etc.

Taxa lipsă folosință teren nu poate fi inclusă

nici în categoria „alte taxe - în condițiile legii". Sintagma „alte taxe -

în condițiile legii", cuprinsă în finalul art. 42 din Legea nr. 44/1994,

distinct de împrejurarea că nu se mai regăsește în dispozițiile O.G. nr.

36/2002 care a abrogat Legea nr. 24/1994, nu poate fi interpretată decât în

sensul legiferării și a altor taxe doar cu respectarea dispozițiilor legale.

Astfel Consiliul Local din perspectiva dispozițiilor

art. 36 din Legea nr. 215/2001 nu poate legifera în domeniu în care nu are

atribuită expres această competență.

Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (1)

Consiliul Local are inițiativa și hotărăște în toate problemele de interes

local în condițiile legii, iar potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (4) lit. c)

stabilește și aprobă impozitele și taxele locale în condițiile legii.

Rezultă așadar că taxele și impozitele nu pot

fi percepute decât în condițiile strict și limitativ prevăzute de lege.

Motivele de recurs invocate de Consiliul Local

Piatra Neamț nu pot fi primite.

Împrejurarea că între Consiliul Local Piatra

Neamț și societate nu a intervenit un contract de concesiune, nu are relevanță

în soluționarea prezentei cauze care vizează doar instituirea celor două taxe

locale.

Redevența ca plată a concesiunii nu are natura

juridică a unei taxe iar suplinirea acordului reclamantei de a încheia un

contract de concesiune pentru terenurile proprietatea municipiului pe care le

folosește urmează o altă procedură prevăzută de lege, aceea care reglementează

contractele administrative.

Nici obligația reclamantei la o contraprestare

pentru terenurile ocupate, în lipsa acordului proprietarului pentru folosința

gratuită, acord prevăzut de art. 20 lit. c) din O.G. nr. 60/2000 nu

influențează asupra stabilirii la nivel local a unor taxe și impozite prevăzute

de lege.

În ipoteza în care legea obligă consiliile

locale să încheie contracte de concesiune cu reclamanta iar acestea nu au

încheiat asemenea contracte nu poate exista o obligație de plată a unei taxe

pentru lipsa de folosință a terenului.

Contravaloarea lipsei folosinței terenului

proprietate publică locală precum și obligarea reclamantei la încheierea unui

contract de concesiune depășesc cadrul legal al prezentului litigiu.

Motivul de recurs care vizează desființarea

dispoziției primei instanțe de judecată de obligare a pârâtului la restituirea

sumelor de bani executate în temeiul Deciziei de impunere nr. 3665D din 20

aprilie 2007 este însă întemeiat.

Prin sentința civilă nr. 49 din 23 mai 2007 a

Curții de Apel Târgu Mureș rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 30 din 25 ianuarie 2008 s-a depus suspendarea

executării deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007 emisă de

Consiliul Local Piatra Neamț.

Astfel că dispoziția primei instanțe de

obligare a pârâtului la restituirea sumelor executate în temeiul Deciziei de

impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007 va fi înlăturată.

Urmează așadar, pentru considerentele mai sus

arătate, să fie admis recursul declarat de Consiliul Local Piatra Neamț și

modificată în parte sentința atacată, în ceea ce privește obligarea acestei

părți la restituirea sumelor executate în temeiul Deciziei de impunere nr.

3665D din 20 aprilie 2007, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de E.O.G.D. SA Târgu

Mureș împotriva sentinței civile nr. 25 din 14 februarie 2008 a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Admite recursul declarat de Consiliul Local

Piatra Neamț împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că

înlătură obligarea pârâtului la restituirea sumelor stabilite în temeiul

Deciziei de impunere nr. 3665 D din 20 aprilie 2007.

Menține

celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.

*