ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3961/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mureș sub nr. 978/2007, reclamanta E.G.

România Târgu Mureș a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Piatra Neamț anularea deciziei de impunere nr. 1484/E din 9 martie 2006 emisă de pârâtă, susținând că în mod nelegal prin actul atacat s-au stabilit obligații bugetare suplimentare față de declarația de impunere fiscală înregistrată sub nr. 452 din 25 ianuarie 2006, fără a fi indicate motivele de fapt și de drept ale deciziei; că pârâta a refuzat să soluționeze contestațiile depuse succesiv de reclamantă; că potrivit modificărilor aduse Codului Fiscal impozitul pe clădiri (pentru branșamente, conducte de distribuție, etc.) și taxă lipsă folosință teren este nelegal, potrivit art. 250 pct. 11 lit. a) C. fisc., Legii nr. 351/2004 și Deciziei nr. 616/202 a A.N.R.G.N.; iar în ceea ce privește celelalte obligații bugetare (impozit pe teren, regularizare taxă autorizație construcție, taxă asupra mijloacelor de transport), acestea sunt de asemenea nelegal percepute.

Prin sentința nr. 187 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului Mureș s-a declinat competența soluționării acestei acțiuni în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 195 pct. 2 C. proc. fisc. La primul termen de judecată, reclamanta și a precizat acțiunea introductivă, arătând că reclamanta este E.G.D. SA, potrivit modificărilor aduse actelor constitutive; că se impune conexarea dosarului nr. 1612/279/2007 întrucât are același obiect; petit respins însă de instanță prin încheierea din 7 septembrie 2007. În cauză a formulat de asemenea o cerere de suspendare, la 6 septembrie 2007, pârâtul Consiliul Local Piatra Neamț, solicitând instanței suspendarea judecării acțiunii, până la soluționarea dosarelor nr. 3040/2005 și nr. 760/2007, ambele aflate pe rolul acestei instanțe, și având ca obiect acțiuni în contencios administrativ, vizând anularea unor acte administrative de aceeași natură.

Această solicitare a fost de asemenea respinsă prin încheierea din 7 septembrie 2007. Prin întâmpinarea depusă la termenul din 14 decembrie 2007, pârâtul a solicitat pe cale de excepție respingerea acțiunii ca prescrisă, întrucât reclamanta trebuia să introducă acțiunea până la data de 10 octombrie 2006, dat fiind refuzul de soluționare a contestației din 7 aprilie 2004, prin adresa nr. 9028/2006 și având în vedere dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Referitor la fondul cauzei, pârâtul a susținut că impozitul pe clădiri este datorat de către reclamantă, care nu poate invoca decât scutirea de la plata acestui impozit, doar pentru construcțiile speciale, potrivit art. 250 pct. 11 lit. a) din Legea nr. 571/2003; că de asemenea este datorată taxa aferentă lipsei folosinței terenului, întrucât potrivit O.G.

nr. 60/2006, reclamanta avea obligația încheierii unui contract de concesiune cu pârâtul [art. 64 alin. (1)], că reclamanta nu deține vreun titlu asupra bunurilor ocupate și că taxa a fost calculată pe baza documentației avute la dispoziție de pârât. S-a mai arătat că, lipsa motivelor de fapt și de drept ce au stat la baza emiterii deciziei atacate, nu conduce potrivit art. 46 C. proc. fisc. la anularea actului în cauză. Prin încheierea de ședință din 14 decembrie 2007, pronunțată în dosar nr. 760/43/2007, s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. 691/102/2007 (în format vechi nr. 978/2007 al Tribunalului Mureș). Obiectul acestui din urmă dosar este acțiunea formulată de E.G.D.

SA Târgu Mureș, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Piatra Neamț, pentru anularea Deciziei nr. 63 din 13 iulie2007 a Raportului de inspecție fiscală nr. 30666D din 30 noiembrie 2006 și a Deciziei de impunere nr. 30667D din 30 noiembrie 2006 și pentru exonerarea reclamantei de la plata sumei de 5.964.467 lei, reprezentând taxă pentru lipsa folosinței teren și venituri din concesiuni. În motivarea acțiunii s-a arătat că taxele instituite sunt nelegale atât prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie [art. 20, art. 70, art. 76 și art. 80 din O.G. nr . 60/2000, art. 17 alin. (2) din Legea nr. 463/2001 și art. 32 și cap. XI din Legea nr. 351/2004] potrivit cărora distribuitorul de gaze are dreptul de a folosi gratuit terenurile aparținând domeniului public, pentru lucrările specifice; cât și prin prisma practicii judiciare în materie.

Prin încheierea din 14 decembrie 2007 a acestei instanțe pronunțată în dosar nr. 883/43/2007, s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. 691/102/2007, întrucât s-a apreciat existența strânsei legături între aceste dosare prin prisma obiectului celor două cauze. Astfel, prin acțiunea introductivă înregistrată sub nr. 883/43/2007, reclamanta E.G.D. S.A.

Târgu Mureș a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local Piatra Neamț anularea parțială a deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007 și exonerarea societății de la plata următoarelor sume: 3.041.985 lei, reprezentând taxă ocupare teren fără forme legale, scadentă la 31 martie 2007 și 48.672 lei dobânzi de la 18 aprilie 2007; 3.041.985 cu același titlul, scadentă la 30 septembrie 2007; anularea Deciziei nr. 70 din 3 septembrie 2007 și recuperarea prejudiciului cauzat prin emiterea și executarea deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007. În considerentele acțiunii s-a arătat că, în mod nelegal pârâtul a respins contestația nr. 16212 din 27 aprilie 2007 a reclamantei, întrucât prin dispozițiile legale în materie [art. 282 alin. (4) C. fisc., art. 3 pct. 44 din Legea nr. 351/2004, art. 305 din O.U.G.

nr. 34/2006] nu este instituită această taxă, și mai mult, reclamanta a încheiat în conformitate cu Ordinul nr. 746/2004 al Ministrului Economiei și Comerțului; contractul de concesiune nr. 121 din 2 martie 2005 unde în anexa nr. 151 se află și municipiul Piatra Neamț. Prin sentința civilă nr. 25 din 14 februarie 2008 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Consiliul Local Piatra Neamț și în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta E.G. România SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Piatra Neamț, pentru anularea deciziei de impunere nr. 1484/E din 9 martie 2007 emisă de pârâta.

A admis acțiunile formulate de aceeași reclamantă în contradictoriu cu același pârât și în consecință a dispus anularea deciziei nr. 63 din 13 iulie 2007, a deciziei de impunere nr. 30667/D din 30 noiembrie 2006 și a raportului de inspecție nr. 30666/D din 30 noiembrie 2003 emise de pârât și a exonerat reclamanta de la plata sumei de 5964467 lei RON. De asemenea a dispus anularea deciziei nr. 73 din 3 septembrie 2007, a deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007 emise de pârât și restituirea de către pârât a sumelor executate în temeiul deciziei de impunere. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: În ceea ce privește decizia nr. 1484 E din 9 martie 2006 Curtea a respins ca tardivă acțiunea formulată împotriva acestei decizii, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel contestația formulată de S. E.G.D. SA împotriva deciziei de impunere nr. 1484E din 9 martie 2006 a fost înregistrată la Consiliul Local sub nr. 9028D din 21 aprilie 2006 și restituită contestatoarei la 10 aprilie 2006, fără a fi însă soluționată. Deși ulterior s-a inițiat o corespondență între cele două părți Curtea a apreciat că primul refuz nejustificat de soluționare a contestației este cel din data de 10 aprilie 2006 în raport cu care făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 modificată rezultă că termenul de 6 luni instituit de legiuitor a fost depășit.

Cu privire la Raportul de Inspecție fiscală nr. 30666/D din 30 noiembrie 2006 și Decizia de impunere nr. 30667/D din 30 noiembrie 2006 acțiunea a fost respinsă ca nefondată împotriva acestor decizii, apreciindu-se că obligațiile bugetare stabilite în sarcina societății sunt nelegale având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că HCL nr. 189/2004 prin care au fost stabilite unilateral taxa, lipsă folosință de teren, (pentru anii 2005, 2006) și taxa, prețul minim al concesiunii, (pentru anii 2001-2006) a fost anulată prin sentința civilă nr. 162 din 4 aprilie 2007 a Tribunalului Mureș rămasă irevocabilă prin decizia nr. 712/R din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, iar pe de altă parte că pârâtul nu poate institui astfel de taxe având în vedere că activitatea de distribuție a gazelor naturale constituie serviciu public de interes național iar dispozițiile art. 282 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 exclud instituirea taxelor speciale concesionarilor din sectorul utilităților publice.

A mai reținut, sub acest aspect, instanța de fond că din perspectiva dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 215/2001, consiliul local nu poate legifera în domenii în care nu au atribuită expres această competență. Referitor la anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007, anularea deciziei nr. 70 din 3 septembrie 2007 și exonerarea de la plata sumelor reprezentând taxă ocupare teren fără forme legale, instanța de fond a constatat că obiectul pricinii este același ca și în acțiunea precedentă vizând așadar stabilirea nelegală, în mod unilateral, de către pârât a taxei pentru lipsă folosință teren. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta SC E.G.D. SA, solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, cât și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamț.

Motivându-și cererea de recurs SC E.G.D. SA a susținut că în mod greșit prima instanță a respins ca fiind tardiv formulată acțiunea de anulare a deciziei de impunere nr. 1484E din 9 martie 2006. A apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc termenul de un an de la data comunicării actului în cazul existentei unor motive temeinice. Prin recursul său pârâtul Consiliul Local Piatra Neamț a solicitat în principal modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererilor formulate de SC E.G.D.

SA de anulare a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 30666D din 30 noiembrie 2006 a Deciziei de impunere nr. 30667D din 30 noiembrie 2006, a Deciziei nr. 63 din 13 iulie 2007, a Deciziei nr. 73 din 3 septembrie 2007, a Deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007, iar în subsidiar a solicitat desființarea dispoziției primei instanțe de judecată de obligare a pârâtului la restituirea sumelor de bani executate în temeiul Deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007. În motivarea recursului său a arătat următoarele: SC E.G.D.

SA desfășoară activități de distribuție de gaze naturale prin utilizarea unor conducte și instalații aferente acestei activități amplasate inclusiv pe teritoriul localității Piatra Neamț fără ca această societate să încheie cu Municipiul Piatra Neamț vreun contract de concesiune având ca obiect terenurile astfel ocupate; - ocuparea terenurilor unității administrativ-teritoriale Piatra Neamț fără titlu a fost sancționată prin obligarea la plata unei taxe; - instanța de fond în mod greșit a reținut relevanța sentinței civile nr. 162/2007 a Tribunalului Mureș întrucât prin această sentință au fost anulate prevederile care stabileau taxa de concesiune, or în cauză este vorba despre taxa aferentă lipsei folosinței terenului; - instanța de fond nu era competentă să stabilească nelegalitatea acestei taxe.

Abia cu începere de la data de 1 ianuarie 2007 legiuitorul a interzis prin Legea nr. 343/2006 instituirea unor taxe speciale concesionarilor din sectorul utilităților publice. Per a contrario legiuitorul a recunoscut posibilitatea Consiliilor locale de reglementare a unor taxe aferente ocupării terenurilor în sarcina tuturor celorlalte categorii de persoane inclusiv a unor alte categorii de concesionari de servicii publice. În legislația anterioară, respectiv art. 42 din Legea nr. 27/1994, republicată, privind impozitele și taxele locale se reglementa competența unităților administrativ teritoriale de a institui, pe lângă taxele expres specificate și... alte taxe. Taxa aferentă lipsei folosinței terenurilor are în vedere o utilizare temporară a terenurilor municipalității, caz prevăzut în mod constant de legiuitor în toate reglementările succesive în materie ce justifică instituirea de taxe locale.

Această taxă privește utilizarea terenurilor „fără forme legale" în lipsa unui titlu care să justifice o asemenea folosință. Prima instanță a ajuns la concluzia nelegalității instituirii taxei în urma unei motivări contradictorii. Ea a reținut în mod corect că art. 282 alin. (4) C. fisc. nu își poate produce efectele pentru trecut dar pe de altă parte, a considerat că aplicarea unor asemenea taxe anterior intrării sale în vigoare ar fi nelegală. În mod eronat instanța de fond a reținut că din calificarea serviciului de distribuție de gaze naturale ca reprezentând un serviciu public, reclamanta ar fi exceptată de la obligația de a plăti taxa aferentă lipsei folosinței terenurilor întrucât potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (1) din O.G.

nr. 60/2000 capacitățile de producție, transport depozitare și distribuție a gazelor naturale, terenurile aferente acestora precum și serviciile de transport înmagazinare și de distribuție a gazelor naturale pot face concesionări către persoane juridice sau străine, în condițiile legii. Or, reclamanta nu a încheiat un asemenea contract de concesiune cu Consiliul Local, sustrăgându-se astfel obligației de a plăti redevența aferentă concesiunii terenurilor pârâtului. În mod greșit a mai apreciat instanța de fond că reclamanta nu ar putea fi obligată să încheie un asemenea contract deoarece oricum ea plătește redevența A.N.R.E. iar plata unei sume de bani și către Consiliul Local ar determina o dublă impunere întrucât concesionarea serviciului de distribuție de gaze naturale nu este același lucru cu concesionarea terenurilor proprietatea terților ocupate de rețelele exploatate de reclamanți.

Obligația reclamantei la o contraprestare pentru terenurile ocupate rezultă și din art. 20 lit. c) din O.G. nr. 60/2000 potrivit căruia distribuitorul de gaze naturale are dreptul să folosească cu acordul autorității publice locale cu titlu gratuit, terenurile domeniului public local și lucrările de execuție, exploatare, întreținere și reparații pe care le execută în condițiile legii. Or, în lipsa acordului autorității locale pentru folosința gratuită a terenului devine aplicabilă norma cuprinsă în art. 64 din același ac normativ care prevede necesitatea încheierii unui contract de concesiune a terenurilor aferente. Prima instanță prin hotărârea pronunțată a dispus în mod greșit restituirea unor sume executate de către pârât în temeiul Deciziei de impunere nr. 30667/D/2006 întrucât aceste sume nu au fost niciodată încasate de acest pârât.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile constată următoarele: În ceea ce privește recursul declarat de SC E.G.D. SA se reține că în mod corect prima instanță a stabilit că cererea de chemare în judecată în vederea anulării deciziei de impunere nr. 1484 E din data de 9 martie 2006 a fost formulată după expirarea termenului de prescripție prevăzut de lege. Într-adevăr în acest caz sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului considerat nejustificat, de soluționare a cererii.

Cererea reclamantei de anulare a deciziei de impunere trebuia formulată în cadrul termenului de 6 luni de la data comunicării adresei prin care pârâtul refuză (implicit) să soluționeze contestația. Adresa nr. 9028 din 7 aprilie 2006 a fost comunicată reclamantei la data de 10 aprilie 2006. Așadar după cum a reținut și prima instanță de judecată, reclamanta trebuia să introducă acțiunea până la data de 10 octombrie 2006. Într-adevăr, între reclamantă și pârât s-a inițiat o corespondență cu privire la elementele contestației formulate dar și în raport cu această împrejurare, de la data ultimei restituiri a contestației de către SC E.O.G., respectiv 25 mai 2006 până la data înregistrării cererii de chemare în judecată, 28 februarie 2007 cu trecut mai mult de 6 luni.

Termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 invocat de recurenta-reclamantă nu poate fi luat în considerare. Alin. (2) reglementează o situație de excepție respectiv existența unor motive temeinice care să împiedice justițiabilul în formularea cererii de chemare în judecată, împrejurare nedovedită de aceasta, în cazul de fată. Concluzionând, în raport cu cele expuse mai sus, recursul declarat de E.O.G.D. SA va fi respins ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de Consiliul Local, instanța constată următoarele: SC E.G.D. SA desfășoară activități de distribuție de gaze naturale prin utilizarea unor conducte și instalații aferente acestei activități amplasate inclusiv pe teritoriul localității Piatra Neamț.

În sarcina acesteia, Consiliul Local Piatra Neamț a stabilit prin deciziile de impunere nr. 30667 D din 30 noiembrie 2006 și nr. 3665 D1 din 20 aprilie 2007 obligații bugetare reprezentând taxă pentru lipsă folosință de teren (pentru anii 2005-2006) și taxa prețul minim al concesiunii terenurilor (pentru anii 2001 - 2006). Problema de drept ce trebuie dezlegată în această cauză privește legalitatea stabilirii prin Hotărâre a Consiliului Local a taxei pentru lipsă folosință teren și „prețul minim al concesiunii". Sub acest aspect Curtea apreciază ca fiind nelegală stabilirea unor astfel de taxe prin hotărâre a Consiliului local pentru următoarele considerente. Astfel în perioada supusă controlului, pentru care s-a stabilit prin hotărâre a Consiliului local taxa lipsă folosință teren și taxa prețul minim al concesiunii terenurilor legile aplicabile în materia taxelor și impozitelor locale erau Legea nr. 24/1994 și O.G.

nr. 34/2004. Potrivit dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 24/1994 în exercitarea atribuțiilor ce le revin în administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ teritoriale, consiliile locale sau județene, după caz, pot institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice, deținerea în proprietate sau în folosință, după caz, de utilaje autorizate să funcționeze în scopul obținerii de venit; vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură și arheologie, precum și alte taxe. De asemenea prin O.G. nr. 36/2002 care succede Legii nr. 24/1994 se stabilesc impozitele și taxele locale care constituie venituri ale bugetelor locale ale unităților administrativ teritoriale.

Cele două taxe instituite de Consiliul Local nu se regăsesc în nici unul dintre actele normative susmenționate. Taxa aferentă lipsei folosinței terenurilor și prețul minim al concesiunii nu intră în categoria taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice cum susține recurenta. Utilizarea temporară a locurilor publice pentru care Consiliul Local instituie taxe are în vedere organizarea unor spectacole, vizitarea muzeelor, a monumentelor istorice, etc. Taxa lipsă folosință teren nu poate fi inclusă nici în categoria „alte taxe - în condițiile legii". Sintagma „alte taxe - în condițiile legii", cuprinsă în finalul art. 42 din Legea nr. 44/1994, distinct de împrejurarea că nu se mai regăsește în dispozițiile O.G.

nr. 36/2002 care a abrogat Legea nr. 24/1994, nu poate fi interpretată decât în sensul legiferării și a altor taxe doar cu respectarea dispozițiilor legale. Astfel Consiliul Local din perspectiva dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 215/2001 nu poate legifera în domeniu în care nu are atribuită expres această competență. Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (1) Consiliul Local are inițiativa și hotărăște în toate problemele de interes local în condițiile legii, iar potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (4) lit. c) stabilește și aprobă impozitele și taxele locale în condițiile legii. Rezultă așadar că taxele și impozitele nu pot fi percepute decât în condițiile strict și limitativ prevăzute de lege.

Motivele de recurs invocate de Consiliul Local Piatra Neamț nu pot fi primite. Împrejurarea că între Consiliul Local Piatra Neamț și societate nu a intervenit un contract de concesiune, nu are relevanță în soluționarea prezentei cauze care vizează doar instituirea celor două taxe locale. Redevența ca plată a concesiunii nu are natura juridică a unei taxe iar suplinirea acordului reclamantei de a încheia un contract de concesiune pentru terenurile proprietatea municipiului pe care le folosește urmează o altă procedură prevăzută de lege, aceea care reglementează contractele administrative. Nici obligația reclamantei la o contraprestare pentru terenurile ocupate, în lipsa acordului proprietarului pentru folosința gratuită, acord prevăzut de art. 20 lit. c) din O.G.

nr. 60/2000 nu influențează asupra stabilirii la nivel local a unor taxe și impozite prevăzute de lege. În ipoteza în care legea obligă consiliile locale să încheie contracte de concesiune cu reclamanta iar acestea nu au încheiat asemenea contracte nu poate exista o obligație de plată a unei taxe pentru lipsa de folosință a terenului. Contravaloarea lipsei folosinței terenului proprietate publică locală precum și obligarea reclamantei la încheierea unui contract de concesiune depășesc cadrul legal al prezentului litigiu. Motivul de recurs care vizează desființarea dispoziției primei instanțe de judecată de obligare a pârâtului la restituirea sumelor de bani executate în temeiul Deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007 este însă întemeiat.

Prin sentința civilă nr. 49 din 23 mai 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 30 din 25 ianuarie 2008 s-a depus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007 emisă de Consiliul Local Piatra Neamț. Astfel că dispoziția primei instanțe de obligare a pârâtului la restituirea sumelor executate în temeiul Deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007 va fi înlăturată. Urmează așadar, pentru considerentele mai sus arătate, să fie admis recursul declarat de Consiliul Local Piatra Neamț și modificată în parte sentința atacată, în ceea ce privește obligarea acestei părți la restituirea sumelor executate în temeiul Deciziei de impunere nr. 3665D din 20 aprilie 2007, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.O.G.D. SA Târgu Mureș împotriva sentinței civile nr. 25 din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de Consiliul Local Piatra Neamț împotriva aceleiași sentințe. Modifică în parte sentința atacată în sensul că înlătură obligarea pârâtului la restituirea sumelor stabilite în temeiul Deciziei de impunere nr. 3665 D din 20 aprilie 2007. Menține celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008. *