ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5314/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul I.S. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale București și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură solicitând anularea Ordinului nr. 2213 din 09 octombrie 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale; reintegrarea în funcția deținută anterior și obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite până la reintegrarea efectivă în funcție, indexate, majorate și recalculate de la data revocării, precum și anularea concursului pentru ocuparea postului de director coordonator din cadrul Centrului Județean A.P.I.A.

Dolj organizat pentru data de 21 octombrie 2009, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 1091 din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a fost numit în funcția de director coordonator din cadrul Centrului Județean Dolj al A.P.I.A., exercitându-și atribuțiile în baza contractului de management din 15 august 2009. A mai arătat reclamantul, că ordinul nr. 2213 din 09 octombrie 2009, prin care a fost revocat din funcție, este nelegal întrucât nu conține niciun temei justificativ cu privire la cauza de revocare. A mai susținut reclamantul că întrucât procedura de evaluare nu a fost parcursă, deși era obligatorie conform art. 9 alin. (1) lit. c) din contractul de management din 15 august 2009, ordinul contestat este lovit de nulitate absolută, în condițiile art. 78 alin. (1) C. muncii.

Prin aceeași cerere, reclamantul a solicitat și suspendarea executării ordinului nr. 2213 din 09 octombrie 2009 pe cale de ordonanță președințială. La data de 26 noiembrie 2009, reclamantul a depus o precizare la acțiune prin care a arătat că solicită anularea Ordinului nr. 2213/2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin care a fost revocat din funcția de director coordonator al Centrului Județean A.P.I.A. Dolj, reintegrarea în funcția deținută anterior cu plata tuturor drepturilor salariale și a celor de asigurări sociale cuvenite până la reintegrarea efectivă în funcție, indexate și recalculate de la data revocării și anularea concursului privind evaluarea din perioada 19 octombrie 2009-27 octombrie 2009 pentru ocuparea funcției de director coordonator din cadrul Centrului Județean A.P.I.A.

Dolj și, pe cale de consecință, anularea ordinului nr. 2662 din 02 noiembrie 2009 privind numirea doamnei C.V.L. în funcția de director coordonator din cadrul Centrului Județean A.P.I.A. Dolj. Referitor la cererea reclamantului vizând anularea concursului organizat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, pârâtul a invocat excepția lipsei de obiect, având în vedere că termenul pentru organizarea concursului a expirat. La termenul de judecată din data de 11 februarie 2010, reclamantul a precizat că renunță la judecata capătului de cerere privind anularea concursului pentru ocuparea postului de director coordonator al A.P.I.A. Dolj din 21 octombrie 2009, depunând o cerere scrisă în acest sens.

La dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare și din partea pârâtei A.P.I.A. prin care s-a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 67 din 11 februarie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea așa cum a fost precizată de reclamantul I.S., a anulat Ordinul nr. 2213 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la reintegrarea reclamantului pe funcția deținută anterior și la plata către acesta a drepturilor salariale neîncasate de la data emiterii ordinului și până la reintegrarea efectivă, actualizate la data plății a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea concursului, a respins acțiunea față de pârâta A.P.I.A., a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la 2.700 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.P.I.A. Dolj, s-a reținut că emitent al actului administrativ supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ este Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării, pârâta A.P.I.A. Dolj neavând legitimare procesuală în raportul juridic dedus judecății. Pe fondul cauzei, s-au reținut următoarele: Din cuprinsul ordinului contestat rezultă că acesta a fost emis în aplicarea prevederilor art. 4 și art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale.

În exercitarea controlului legalității Ordinului nr. 2213 din 09 octombrie 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării, Curtea a constatat că dispozițiile actului normativ în aplicarea căruia acesta a fost emis, au fost declarate neconstituționale. Astfel, prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 1 pct. 1-5 și 26, art. 3, art. 4 și Anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 sunt neconstituționale, reținând că prin procesul legislativ utilizat, Guvernul a determinat ca prevederile actului normativ abrogate și declarate neconstituționale – O.U.G. nr. 37/2009 să producă în continuare efecte juridice sub forma unui act nou – O.U.G.

nr. 105/2009 care a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative dispozițiile inițiale în materia respectivă. Prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție. Curtea Constituțională a mai reținut că dispozițiile legale determinate în cuprinsul O.U.G. nr. 105/2009, conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ale O.U.G. nr. 37/2009, cu încălcarea acelorași prevederi constituționale, respectiv art. 115 alin. (6) din Constituție.

Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a fost publicată în M. Of. nr. 28/14.01.2010. Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Efectele deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, iar pe de altă parte prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și în alte cauze.

În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, ceea ce presupune că după publicarea în M. Of., acestea nu au efect asupra unei cauze definitiv soluționate, intrate sub autoritatea lucrului judecat, ci numai în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor. Declararea, prin intermediul excepției de neconstituționalitate, a neconstituționalității unei dispoziții legale conduce la suspendarea de drept și respectiv la încetarea efectelor sale juridice. Față de cele arătate, Curtea a constatat nelegalitatea ordinului nr. 2213 din 09 octombrie 2009, fiind emis în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale.

Consecința anulării ordinului menționat este repunerea părților în situația avută anterior emiterii acestui act administrativ. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că una din condițiile intrinseci de admisibilitate a unei cereri de anulare este aceea a existenței unui obiect ca protecție a unui drept ori a unui interes legitim pentru realizarea cărora calea justiției este obligatorie. Întrucât interesul trebuie sa fie actual, instanța de fond trebuia să rețină, în fapt, că pretenția dedusă judecății este lipsită de obiect atât timp cât actul de eliberare din funcție a ajuns la termen anterior pronunțării și chiar introducerii acțiunii.

Recurentul mai susține că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a admis cererea de anulare a Ordinului nr. 2213 din 09 octombrie 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis. Ordinul nr. 2213 din 09 octombrie 2009 a fost emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1), (4) și dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 105/2009. Prin urmare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin conducătorul său, este o instituție care pune în executare și execută în concret legea, fiind ținut de aplicarea imediată a acesteia, iar la emiterea ordinului nr. 2213 din 09 octombrie 2009 s-a avut în vedere O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, respectiv punerea în aplicare a acestei ordonanțe, nemaifiind necesară emiterea altor acte cu caracter administrativ care să stea la baza emiterii ordinului. Totodată, fiind vorba de o situație juridică obiectivă, avându-și originea în lege, iar nu de o situație juridică subiectivă, constituită prin manifestarea de voință a unui sau a unor obiecte de drept, legea nouă o poate reglementa în termenii care îi sunt proprii, aducându-i modificări sau chiar punându-i capăt, în cadrul domeniului său temporal legitim de acțiune. Așa fiind, recurentul consideră că legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi.

S-a mai arătat de către recurent că, în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a dispus obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la plata către reclamant a sumei de 2.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât acestea sunt exagerate în raport de valoarea pricinii, dar și în raport de complexitatea muncii depusă de avocat, dosarul rămânând în pronunțare la cel de al doilea termen de judecată. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, precum și cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin ordinul nr. 1091 din 25 mai 2009, intimatul-reclamant I.S.

a fost numit în funcția de Director Coordonator în cadrul Centrului Județean de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Dolj, ordin emis în temeiul prevederilor art. 3 alin. (3), (4), (5), (6)-(10) și (12) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Prin ordinul nr. 2213 din 09 octombrie 2009, emis în temeiul dispozițiilor art. 4 și 14 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale, s-a dispus revocarea din funcție a intimatului-reclamant. O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe.

În cadrul controlului a priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de legea de aprobare. Prin decizia sus-menționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție legii organice. Așa cum s-a arătat și în Decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, întrucât conține aceleași soluții legislative. În speță, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată, de asemenea, neconstituțională. Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași forță juridică le-a prevăzut. Însă, în cauză suntem în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile jurisdicției constituționale.

Puterile discreționare ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului, în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, sunt însă limitate de prevederile Constituției ca lege fundamentală în stat. În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare, însă cu limitările reglementate în Constituție. În situația legiferării prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul, în baza delegării legislative, poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție, respectiv art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței a fost declarat neconstituțională, reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea de reglementare a funcției publice, cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului. Lipsirea de temei constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009, are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management. Pierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009, este de natură a antrena și viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent. Înalta Curte precizează că, potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare (control à priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele. Judecătorul de drept administrativ (ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale, după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional.

Viciul de neconstituționalitate al ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal. În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, iar în Decizia nr. 414/2010 referitoare la neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999, atunci când se face o analiză a efectelor Deciziilor nr. 1257 din 07 octombrie 2009 și nr. 1629 din 03 noiembrie 2009, s-a precizat că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență).

Cu privire la reintegrarea în funcție: La termenul de judecată din data de 30 noiembrie 2010, intimatul-reclamant a învederat instanței că înțelege să renunțe la judecarea capătului de cerere privind reintegrarea în funcția deținut anterior. Manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, care nu este supusă cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil. Văzând dispozițiile prevăzute de art. 246 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă și având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata capătului de cerere privind reintegrarea în funcția deținut anterior de către intimatul-reclamant.

Cu privire la obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la plata către reclamant a sumei de 2.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Aplicarea de principiu a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a fost dezlegată de Curtea Constituțională prin mai multe decizii cu trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, statuându-se că rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, se recuperează numai în măsura în care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica, în parte, sentința recurată în sensul celor reținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate, Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 67 din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge capetele de cerere privind anularea Ordinului nr. 2213 din 09 octombrie 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, acordarea drepturilor salariale și a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate. Ia act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind reintegrarea în funcție. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2010.