ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3197/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3197/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1641 din 28 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis în parte contestația reclamanților S.A.E., S.G.L., S.E.F.M.I. și S.Z.E.,

în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, SC C.

SA și O.T.P.B. SA, a anulat decizia nr. 235 din 30 iulie 2009 emisă de

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a obligat pârâta SC C. SA

să restituie, reclamanților, în natură, imobilul înscris în cartea funciară nr.

2317 Tg. Secuiesc, top 1611, liber de sarcini, conform art. 9 din Legea nr.

10/2001, preluat în mod abuziv de stat, cu respectarea dispozițiilor art. 12

din Legea nr. 10/2001, a respins capătul de cerere referitor la declararea

nulității ipotecii constituite în favoarea O.T.P.B. SA, ca neîntemeiată.

S-a reținut că prin

decizia nr. 235 din 30 iulie 2009, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului a respins cererea reclamanților de restituire în natură a imobilului

în litigiu, evidențiat în patrimoniul SC C. SA, acordându-le acestora măsuri

reparatorii în echivalent, în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Aplicarea art. 29 din

Legea nr. 10/2001 este condiționată de preluarea imobilului cu titlu valabil și

de existența acestuia în patrimoniul unei societăți privatizate, cu respectarea

condițiilor legale.

În privința Decretului

nr. 223/1974, față de dispozițiile art. 644 – 646 C. civ., s-a arătat că

preluarea a fost abuzivă, fără titlu valabil, astfel că prima condiție nu este

îndeplinită. Nici cea de-a doua condiție nu este îndeplinită, întrucât

societățile comerciale constituite prin reorganizarea fostelor unități

economice de stat sunt proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor numai

dacă acestea nu le-au fost atribuite cu alt titlu.

Prin decizia nr. 14

din 19 ianuarie 1979 a Comitetului Executiv al Consiliului Județean Covasna,

bunul a fost transmis, în administrare, Întreprinderii comerciale de stat mixtă

Tg. Secuiesc, devenită, prin reorganizare, SC C. SA.

În privința cererii de

declarare a nulității ipotecii, s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată, față

de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 care arată că imobilele preluate

abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură libere de

orice sarcini, situație în care ipoteca construită în favoarea băncii O.T.P.B.

nu are nici un efect asupra imobilului restituit.

Prin decizia civilă

nr. 439 A din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a admis apelul pârâtei SC C. SA, a schimbat în parte sentința, a respins

capătul de cerere de anulare a dispoziției nr. 235 din 30 iulie 2009, precum și

de obligare a SC C. SA de restituire în natură a imobilului, a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

În drept, au fost

avute în vedere dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data

emiterii deciziei.

În continuarea

raționamentului juridic, instanța de apel a reținut că la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilele nu se mai aflau în patrimoniul unei

instituții dintre cele reglementate de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

În temeiul

dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul

Întreprinderii comerciale de stat mixte Tg. Secuiesc au devenit proprietatea

acesteia.

Temeiul dobândirii

dreptului de proprietate este legea, iar nu convenția, aprecierea instanței

fiind în sensul că Legea nr. 15/1990 nu poate fi supusă sancțiunii anulării.

SC C. SA Tg. Secuiesc

nu este subdobânditor de drepturi, ci dobânditor de drepturi, prin constituirea

dreptului de proprietate asupra bunurilor existente în patrimoniul propriu.

Împotriva deciziei

instanței de apel au formulat cerere de recurs la data de 14 iunie 2011, reclamanții

S.A.E., S.G.L., S.E.F.M.I. și S.Z.E., prin care au criticat-o pentru

nelegalitate, sub următoarele aspecte:

Instanța de apel a pronunțat

o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, întrucât acțiunea de față este o

contestație ce vizează decizia nr. 235 din 30 iulie 2009 și se întemeiază pe

interpretarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Deși hotărârea

instanței de apel invocă dispozițiile art. 29 din lege, în realitate, aceasta analizează

exclusiv dispozițiile altei norme juridice, cu alt conținut și alți subiecți de

drept - art. 20 din lege.

S-a susținut totodată

că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii - art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. - întrucât deși pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

s-a considerat legal investită și a pronunțat o decizie, recunoscându-și astfel

calitatea procesuală, aceeași pârâtă a încercat ulterior să blocheze realizarea

pretențiilor reclamanților, sub pretextul că bunul se află în proprietatea unei

alte entități private, susținând că bunul ar fi în proprietatea unei societăți

comerciale, fără capital de stat, făcând aplicațiunea art. 29 din lege.

Poziția acestei părți

este astfel inconsecventă, contradictorie, și preluată de către instanță,

poziția Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului a condus la o

motivare contradictorie a hotărârii.

Hotărârea este

lipsită de temei legal și pentru faptul că hotărârea instanței de apel face

trimiteri la aplicarea legii civile în timp.

Cele două condiții

reținute de prima instanță priveau art. 29, și nu art. 20, iar apelul pârâtei

S.C. C. S.A. s-a raportat exclusiv la dispozițiile art. 29. Decizia contestată,

dar și apelul pârâtei se sprijină exclusiv pe art. 29, în varianta modificată

prin Legea nr. 247/2005.

În condițiile date, instanța

de apel a făcut referiri la regula aplicării legii civile în timp.

Instanța de fond și-a

întemeiat soluția pe art. 29, în redactarea inițială, chiar dacă A.V.A.S. a emis

decizia nr. 235 la data de 30 iulie 2009, ulterior Legii nr. 247/2005, care

modificase art. 29, generalizând astfel pentru imobilele aflate în deținerea

societăților comerciale privatizate, regula restituirii prin echivalent.

Prima instanță a

procedat corect, întrucât se aplică legea „în vigoare".

Modificarea adusă

prin Legea nr. 247/2005 a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 830/2008

a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 559 din 24 iulie 2008.

Legea și

jurisprudența constantă a instanței supreme confirmă hotărârea instanței de

fond.

Hotărârea instanței

de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. - întrucât obiectul notificării este reprezentat de restituirea în natură

a imobilului în litigiu.

Instanța de fond a

observat corect că aplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 depinde de două

condiții cumulativ îndeplinite: imobilele să fi fost preluate de stat cu titlu

valabil; să fie evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate cu respectarea dispozițiilor legale.

Era suficient ca una

dintre aceste condiții să nu fie întrunită pentru ca restituirea în natură să

devină obligatorie.

Instanța de fond a

observat că în speță lipsesc ambele condiții, întrucât imobilul a fost preluat

de stat fără titlu valabil iar evidențierea în patrimoniul societății

comerciale privatizate s-a făcut cu încălcarea legii.

După reproducerea

art. 20 din lege pe care îl anunța a fi art. 29, instanța de apel conchide:

"față de acest text de lege, aplicabil la momentul soluționării

notificării, rezultă că reținerea celor două condiții de către instanța de fond

este nelegală și netemeinică".

Hotărârea este dată

cu încălcarea legii, întrucât s-a statuat deja că imobilele evidențiate în

patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, care nu au fost preluate cu

titlu valabil, vor fi restituite în natură, persoanei îndreptățite, în

aplicarea principiului priorității acestei modalități de restituire.

Analiza titlului

statului este obligatorie, însă instanța de apel omite cu desăvârșire această

operațiune impusă de textul legii și soluționează fără nicio referire la titlul

statului.

Lipsa de titlu

valabil al statului rezultă atât din considerentele sentinței primei instanțe,

cât și din argumente suplimentare, astfel: într-o interpretare strictă a

dispozițiilor art. 644 - 646 C. civ., noțiunea de „lege" se referă, nu la

rangul actului normativ, ci la legea de drept comun, adică la Codul civil însuși. Decretul nr. 223/1974 nu poate constitui un titlu valabil, întrucât scopul

și sfera de aplicare a respectivului act normativ vizau în mod direct

suprimarea unei libertăți fundamentale a persoanei umane, aceea de a se așeza

în ce țară dorește.

Hotărârea este dată

cu încălcarea legii, prin neîntrunirea primei condiții de aplicabilitate a art.

29 din Legea nr. 10/2001 - lipsa unui titlu valabil al statului ar fi fost

suficientă pentru a se conchide că decizia contestată este anulabilă.

Nici cea de a doua

condiție nu este întrunită, întrucât nu se poate spune că evidențierea bunului

în patrimoniul S.C. C. S.A. s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale - statul

nedeținând bunul cu titlu valabil, nu putea transmite ceea ce nu avea; chiar dacă

ar fi devenit proprietar, prin aplicarea Decretului nr. 233/1974, statul nu a

transmis proprietatea, ci doar dreptul de administrare directă; dreptul de

administrare directă nu este totuna cu dreptul de proprietate, fiind doar un atribut

al dreptului de proprietate; Legea nr. 15/1990 nu a fost și nu este generatoare

de drept de proprietate; Legea nr. 15/1990 a privit, nu transferul de

proprietate al statului, ci "organizarea unităților comerciale de stat ca

regii autonome și societăți comerciale"; nici art. 20 nu constituie

dreptul de proprietate, în contextul reglării capitalului social; de jure și de

facto bunul litigant nu se afla în proprietatea, ci în administrarea directă a

antecesoarei pârâtei; Legea nr. 15/1990 nu este constitutivă de drept de

proprietate.

Punctele de vedere

ale reclamanților coincid cu jurisprudența constantă și conformă jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care

prin decizia nr. 37 din 07 ianuarie 2009, a stipulat; „cererile referitoare la

imobilele preluate de stat în mod abuziv și care se află în patrimoniul

societăților comerciale sunt supuse în continuare dispozițiilor art. 29 (fost

art. 27) în redactarea avută anterior modificării prin art. I pct. 60. Așa

fiind, învestite cu soluționarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de

imobile, instanțele au a verifica și stabili valabilitatea ori nevalabilitatea

titlului statului, întrucât, în funcție de acest fapt, urmează a se hotărî

felul măsurilor reparatorii - restituirea în natură ori despăgubiri - ce pot fi

acordate persoanei îndreptățite".

Recursul este

întemeiat, pentru considerentele ce urmează;

Prin decizia nr. 235

din 30 iulie 2009, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a

respins cererea reclamanților de restituire în natură a imobilului în litigiu,

evidențiat în patrimoniul SC C. SA, acordându-le acestora măsuri reparatorii în

echivalent, în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Din actele de

procedură efectuate în cauză în tot curul procesului, începând cu însăși

decizia contestată de reclamanți - acțiunea de față având semnificația unei

contestații ce vizează decizia nr. 235 din 30 iulie 2009 și s-a întemeiat pe

interpretarea și aplicarea la speță a dispozițiilor art. 29 din Legea nr.

10/2001 - continuând cu hotărârea de primă instanță, respectiv cererea de apel

formulată de către pârâta SC C. SA, rezultă cu evidență că raportul juridic

dedus judecății cade sub incidența dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Prima instanță a reținut

în expunerea de motive a hotărârii că aplicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001

este condiționată de preluarea imobilului cu titlu valabil și de existența

acestuia în patrimoniul unei societăți privatizate, cu respectarea condițiilor

legale, făcând totodată o analiză concretă a cerințelor legii - în privința

Decretului nr. 223/1974, față de dispozițiile art. 644 - 646 C. civ., s-a

arătat că preluarea a fost abuzivă, fără titlu valabil, astfel că prima

condiție nu este îndeplinită. Nici cea de-a doua condiție nu este îndeplinită,

întrucât societățile comerciale constituite prin reorganizarea fostelor unități

economice de stat sunt proprietare asupra bunurilor din patrimoniul lor numai

dacă acestea nu le-au fost atribuite cu alt titlu.

Instanța de apel deși,

formal, consemnează conținutul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, analizează

anumite chestiuni specifice cauzei pendinte din perspectiva altor temeiuri de

drept - pe de o parte s-a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, imobilele nu se mai aflau în patrimoniul unei instituții dintre cele

reglementate de art. 21 din Legea nr. 10/2001, pe de altă parte s-a consemnat

că, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, bunurile din

patrimoniul Întreprinderii comerciale de stat mixte Tg. Secuiesc au devenit

proprietatea acesteia, cu mențiunea că Legea nr. 15/1990 nu poate fi supusă

sancțiunii anulării.

Dată fiind această

situație, Înalta Curte apreciază că se impune casarea deciziei, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare, instanța de apel soluționând procesul fără a intra în

cercetarea fondului - art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ.

Părțile angajate

intr-un proces civil trebuie sa beneficieze de o judecata in sistemul dublului

grad de jurisdicție, si aceasta din perspectiva unui drept la judecata concret

si efectiv.

Dublul grad de jurisdicție

înseamnă posibilitatea părților de a aduce pretenția lor in fata a doua judecați

de fond, in mod succesiv, o judecata in prima instanța si o judecata in apel.

Judecata in fond

presupune o cercetare a pricinii atât din punct de vedere al legalității - al

normelor de drept aplicabile - cat si din punct de vedere al temeiniciei - al

aprecierii probelor administrate in cauza.

S-a avut în vedere

inclusiv faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii - art. 304

pct. 7 C. proc. civ. - întrucât expunerea de motive a acesteia, deși succintă,

cosemnează un raționament juridic contradictoriu - instanța deși formal se raportează

la un anumit text de lege, judecata efectivă s-a realizat din perspectiva altor

temeiuri de drept.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, care fac inutilă analizarea celorlalte critici

formulate de reclamanți, în baza art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 312 alin. (3)

și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamanților, va casa

decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia

rejudecării, instanța va analiza și celelalte critici formulate prin recurs,

sub formă de apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții S.A.E., S.G.L., S.Z.E. și S.E.F.M.I. împotriva deciziei

nr. 439A din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 mai 2012.