ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3132/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3132/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 788 din 09 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul T.N.M. împotriva deciziei nr. 340 din 09 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 421/54/2010 în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dolj. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că această cale extraordinară de atac de retractare nu a fost motivată în drept, neindicându-se temeiul juridic și a apreciat, prin raportare la dispozițiile legale ce guvernează această materie că, nu sunt incidente în speță, prevederile art. 317 C. proc.
civ., referitoare la nelegala îndeplinire a procedurii de citare sau la încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, motivele contestației în anulare, nefiind circumscrise acestui text procedural. Nici motivele contestației în anulare specială, reglementată de prevederile art. 318 din același Cod nu au incidență în cauză, neinvocându-se faptul că instanța nu s-ar fi pronunțat cu privire la vreunul dintre motivele de recurs. În ceea ce privește teza a II-a subsumată aceluiași text procedural, în sensul că dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale, nici aceasta nu se regăsește în speță, având în vedere că recursul a fost promovat împotriva unei decizii irevocabile.
Astfel, prin decizia nr. 340 din 09 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, această din urmă instanță a respins ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul T.N.M. împotriva deciziei nr. 4668 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dolj. Prin decizia nr. 4668 din 11 noiembrie 2009 s-a respins recursul declarat de reclamantul T.N.M. împotriva încheierii dată la 30 martie 2009 de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2450/63/2009 în contradictoriu cu același pârât.
Încheierea sus-menționată a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, și trimiterea acțiunii formulată de reclamantul T.N.M., având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 100.000 euro, cu titlul de daune pentru privarea de libertate în mod nelegal, secției civile a Tribunalului Dolj. Recursul declarat de reclamantul T.M. împotriva deciziei nr. 788 din 09 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este inadmisibil și va fi respins pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ.
„hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". În cauza dedusă acestei judecăți, „hotărârea atacată" este reprezentată de decizia nr. 340 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, astfel că, fiind pronunțată în recurs, dobândește prin puterea legii, caracterul irevocabil consfințit de prevederile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., nemaiputând forma obiect de examinare al unui alt recurs. Un recurs la recurs este inadmisibil și nu poate fi examinat întrucât s-ar încălca principiile legalității și unicității căii de atac. Din interpretarea coroborată și unitară a prevederilor art. 320 alin. (3) C. proc.
civ., conform cărora „contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată" cu dispozițiile art. 377 alin. (2) din același Cod, în raport de care sunt considerate hotărâri irevocabile cele pronunțate în recurs, decizia pronunțată în recurs, atacată cu contestație în anulare, are evident caracter irevocabil, nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. Față de cele arătate, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul T.N.M. împotriva deciziei nr. 788 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.