ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7960/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 15 decembrie 2009, reclamanta I.V., a solicitat instanței – în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice – să oblige pârâtul la plata unei despăgubiri în valoare de 500.000 euro, pentru prejudiciul moral suferit prin strămutarea și stabilirea domiciliului forțat, a părinților săi S.M. și S.E. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că urmare a măsurii administrative abuzive a strămutării, din 18 iunie 1951, părinților săi li s-a stabilit domiciliu forțat în comuna Zagna Vădeni, județul Brăila, timp de 4 ani, 8 luni și 6 zile, respectiv până la data de 24 februarie 1956. Se mai arată că, în toată această perioadă familia deportaților a suferit privațiuni și condiții inumane de subzistență iar în 1956 când li s-a permis întoarcerea acasă, au găsit gospodăria distrusă și au fost marginalizați, fiind în continuare supuși presiunilor regimului totalitar.

Învestit în primă instanță, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin Sentința nr. 300 din 12 iulie 2010, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, și a constatat că reclamanta a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. A obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, la plata către reclamantă a sumei de 5000 euro echivalent în lei la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamantei i s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în „consecințe dăunătoare” neevaluabile în bani, care au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale, onoarea, reputația precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane, vătămări care își găsesc expresia în durerea morală încercată de reclamantă. La stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța a avut în vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum acestea au fost modificate prin O.U.G.

nr. 62/2010, precum și măsurile reparatorii acordate deja reclamantei, în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, pe o perioadă de peste 10 ani. Apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, au fost admise de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie care, prin Decizia nr. 408 din 18 noiembrie 2010, a schimbat în parte sentința și a respins capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata daunelor morale. A menținut restul dispozițiilor sentinței, privind admiterea cererii vizând constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate față de reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și ale art. 147 din Constituție. Or, conchide instanța de apel, caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale decurge și din principiul înscris în art. 51 din Constituție, conform căruia respectarea Constituției, al supremației sale și al legilor, este obligatorie.

Astfel, prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de drept, cu atât mai puțin de instituțiile publice, încetându-i-se de drept efectele pentru viitor și anume de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României. În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta I.V., care, fără a indica temeiul de drept pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac, susține că acțiunea a fost greșit respinsă în condițiile în care legea aplicabilă este cea de la data pronunțării unei soluții în primă instanță. Instanța trebuia să aplice, mai susține recurenta, principiul neretroactivității legii civile noi, conform căruia o lege civilă se aplică numai situațiilor juridice ce se ivesc după intrarea ei în vigoare, regula constituindu-se într-un factor de stabilitate a circuitului civil.

Tot astfel, se mai arată, compensarea materială dată în baza Decretului nr. 118/2001, nu acoperă prejudiciul moral suferit, datorită strămutării și stabilirii domiciliului forțat, împreună cu restul familiei, respectiv traumele psihice și fizice la care a fost supusă și gravele atingeri ale dreptului personal nepatrimonial la libertate. Se apreciază că aceste critici pot fi circumscrise temeiului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în partea referitoare la pronunțarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, urmând a fi analizate în consecință. Recursul se privește însă ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit art. 147 (4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of.

al României iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale” dispune că deciziile și hotărârile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional, aceasta fiind o aplicare – în materia controlului constituționalității legilor – a principiului general al neretroactivității legilor. Altfel spus, deși încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.

Ca atare, numai până la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și aplicarea legii nu este afectată, în condițiile în care nu ne aflăm în situația unor acte juridice convenționale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum. În acest context, nu se poate susține că textul aflat în vigoare la data inițierii demersului judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) își prelungește efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituțional – prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale – și respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010. Or, în speță, decizia din apel a fost pronunțată la 18 noiembrie 2010, dată la care – urmare a declarării neconformității textului cu legea fundamentală și a publicării în M. Of.

a deciziei instanței de contencios constituțional care a constatat această neconformitate – norma juridică pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantei, nu mai exista, și în lipsa unor dispoziții legale exprese, nici nu se putea considera că ultraactivează. În consecință, la momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea invoca existența unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care în cauză nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.

Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs – ultraactivitatea unui text de lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală – a fost de altfel definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție care (în compunerea prevăzută de art. 330 6 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010) prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 – publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011 – a statuat că în situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta „nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe care și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene, nu i le legitimează”.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul - pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.V. împotriva Deciziei nr. 408 din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2011.