ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4973/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 708/105 din 15 februarie 2010, reclamanta I.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 620.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic ce i-au fost aplicate ei înseși și autorilor săi, sau echivalentul în RON la data plății efective. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 15 iulie 1950 a fost ridicată împreună cu părinții săi din domiciliu, noaptea, pe motiv că au participat la revolta țărănească din 14 iulie 1950. Reclamanta a precizat că tatăl său, I.M.

a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executarea pedepsei, efectuând în final 5 ani, iar ea însăși și mama sa au fost deportate în localitatea Saligny, jud. Constanța, unde a fost obligată să muncească în lagăr, un an de zile. Ulterior, a arătat reclamanta, în perioada 1950-1954 a lucrat la Canalul Dunăre-Marea Neagră, cărând cu roaba pietre, deși era învățătoare, s-a îmbolnăvit și nu a mai putut să revină niciodată în învățământ. Prin sentința civilă nr. 854 s-a admis în parte acțiunea și s-a constatat caracterul politic al măsurii aplicate reclamantei și autorilor acesteia, constând în fapt în dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu, cât și în condamnarea autorului său.

A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 40.000 euro sau echivalentul în RON al acestei sume la data plății efective, cu titlu de daune morale. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, carnetului de membru, cărții de muncă depusă la dosar, sentinței penale nr. 551 din 19 martie 1951 a fostului Tribunal Militar București, deciziei nr. 3355 din 11 septembrie 1951 a Curții Militare de Casație și Justiție, deciziilor nr. 409/1967, 3642/1969, 38/1957, adreselor nr. 54/2010, 4640/1950, la data de 15 iulie 1950, în timpul nopții, reclamanta, împreună cu părinții săi, au fost ridicați forțat din domiciliu, fiind acuzați că au participat la revolta țăranilor din Ciuperceni, jud. Vlașca, provocând instigarea țăranilor pentru a-i convinge să se opună regimului comunist.

Pentru aceste motive, tatăl reclamantei, numitul I.M., de profesie învățător, considerat chiabur, a fost condamnat pentru delictul de rebeliune la 9 ani închisoare, din care a executat efectiv 5 ani, beneficiind ulterior de o pensie modică până la deces. Conform actelor sus-menționate, a stabilit Tribunalul, reclamanta și mama sa, I.E., au fost deportate în localitățile Saligny, jud. Constanța și, respectiv Cernavodă, ocazie cu care reclamanta, în vârstă de 19 ani la data respectivă, de profesie învățătoare, a fost obligată să muncească timp de 1 an în lagărul din localitatea Saligny, după care în perioada 1950-1954 a avut domiciliul obligatoriu împreună cu mama sa în zona Canalului, fiind obligată să muncească în condiții grele, neputând să mai profeseze vreodată ca învățătoare.

S-a mai reținut că, prin aplicarea măsurilor deportării și domiciliului forțat mamei reclamantei, aceasta din urmă a suferit un prejudiciu moral constând în suferința fizică și psihică la care a fost supusă în perioada domiciliului obligatoriu, întrucât este de notorietate că în cazul persoanelor deportate li se aplicau acestora diferite măsuri de constrângere fizică și psihică, fiind obligate să suporte umilințe, măsuri ce aduceau atingere integrității lor corporale, nu beneficiau de drepturi și libertăți fundamentale ale omului, inclusiv dreptul la circulație în mod liber și neîngrădit, fiind private de a avea orice legătură cu familia și cu cei rămași în alte părți din țară.

Mai mult chiar, condamnarea la cei 9 ani de închisoare a autorului său pentru infracțiunea de rebeliune, instigare a cetățenilor împotriva regimului instaurat după 1945 la conducerea țării, a avut un caracter politic, deoarece prin însăși natura sa, o asemenea condamnare avea drept scop eliminarea tuturor persoanelor care nu erau de acord cu măsurile luate de regimul comunist, măsuri care încălcau drepturile fundamentale ale omului, respectiv dreptul la proprietate, la libera exprimare, la gândire, la credință și propria conștiință. În acest context s-a stabilit că, cuantumul daunelor morale care se cuvin reclamantei este de 40.000 euro, sumă care corespunde suferințelor fizice și psihice la care au fost supuși reclamanta și membrii familiei sale, în perioada internării, a domiciliului forțat și a condamnării, la această sumă ținându-se cont și de indemnizația, de 926 RON lunar, acordată reclamantei în baza Decretului-Lege nr. 118/1990.

Împotriva sentinței au declarat apel, în termenul legal reglementat de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, criticând-o ca nelegală și netemeinică. Apelantul Statul Român a susținut că în cauză sunt aplicabile disp. O.U.G. nr. 62/2010, prin care s-a realizat o limitare a cuantumului despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 221/2000, în scopul armonizării legislației române cu cea europeană. În acest context, apelantul a precizat că daunele acordate cu acest titlu de Curtea Europeană a Drepturilor Omului se situează între 1.000 și 5.000 euro, pentru a se evita o îmbogățire fără justă cauză.

La rândul său, apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a formulat două motive de apel, prin care a criticat sentința, susținând, sub un prim aspect că, cuantumul daunelor morale acordate de judecătorul fondului este nejustificat de mare, solicitând să fie avute în vedere disp. O.U.G. nr. 62/2010 și disp. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. În cel de al doilea motiv de apel s-a susținut că instanța de fond nu a respectat disp.art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, în dosar nefiind depuse decât copii ale unor hotărâri, acte pe care le apreciază ca insuficiente pentru dovedirea acțiunii. Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 160 din 06 septembrie 2010 a admis apelurile, a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 20.000 euro.

În considerentele hotărârii s-a reținut că, în cauză nu se poate discuta despre o eventuală încălcare la instanța de fond a disp.art.

4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, astfel cum a pretins apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, actele aflate la dosarul de fond și anume sentința penală nr. 551 din 19 martie 1951 a Tribunalului Militar București, decizia nr. 3355 din 11 aprilie 1951 a Curții Militare de Casație și Justiție, decizia nr. 409/1967 a Sfatului Popular București nr. 3642/1964 a Casei de Pensii Teleorman, nr. 38/1957 a Ministerului Sănătății, adresele nr. 54/2010 a Ministerului Apărării Naționale, nr. 4640/1950 a Direcțiunii Generale a Miliției, carnetul de membru al Asociației Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România și cartea de muncă a intimatei-reclamante dovedind pe deplin temeinicia acțiunii promovate de intimata-reclamantă și permițând judecătorului să își formeze convingerea cu privire la situația de fapt dedusă judecății.

S-a înlăturat ca nefondată și critica formulată de apelantul Statul Român, referitoare la faptul că la stabilirea prejudiciului trebuia avut în vedere că autorul acesteia și nu intimata-reclamantă a fost cea condamnată, întrucât, potrivit disp.

art. 3 din Legea nr. 221/2009, „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei Miliții sau Securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu.” Raportat la textul de lege menționat, care definește expres stabilirea de domicilii obligatorii și internarea în lagăre de muncă, ca măsuri administrative cu caracter politic, a constatat instanța că, prin actele depuse la dosar, intimata a probat această împrejurare, actele menționate atestând că în perioada 13 iulie 1950-10 august 1951 a fost internată în lagărele de muncă de la Cernavodă, ulterior având domiciliul obligatoriu în perioada 10 august 1951-01 martie 1953 în localitatea Saligny, aflată în zona Canalului Dunăre-Marea Neagră.

De asemenea, prin art. 5 din același act normativ, legiuitorul român a recunoscut persoanelor aflate în situația reglementată de art. 3, la care s-a făcut referire în precedentul paragraf, dreptul de a obține despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Curtea apreciază însă ca fondate motivele de apel comune ale celor doi apelanți, referitoare la modificarea cuantumului daunelor morale, în raport de disp. O.U.G. nr. 62/2010. Se impune a se preciza, sub acest aspect că prin actul normativ menționat, legiuitorul român a modificat disp.

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, plafonând cuantumul despăgubirilor acordate beneficiarilor acestei legi la maxime de 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnare cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, respectiv de 5.000 euro pentru soțul/soția sau descendenți de gradul I și 2.500 euro pentru descendenții de gradul II. Curtea constată că acest act normativ modificator, deși intrat în vigoare ulterior datei de pronunțate a sentinței, se aplică și în speța dedusă judecății, întrucât prin art. 2 din ordonanța menționată, legiuitorul român a prevăzut expres că „dispozițiile Legii nr. 221/2004, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță, se aplică proceselor (…) pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe”.

În acest context, Curtea a dat eficiență dispozițiilor actului normativ modificator, sens în care a micșorat cuantumul daunelor morale acordate intimatei-reclamante, de la 40.000 euro, la 20.000 euro. Pentru a stabili acest nou cuantum, s-a avut în vedere plafonul maxim stabilit de art. 5 lit. a) pct. 1 și 2 în forma modificată de O.U.G. nr. 62/2010, acordând intimatei o sumă de 10.000 euro pentru măsurile administrative cu caracter politic pe care le-a suferit în nume propriu și câte 5.000 euro, în calitate de descendentă directă de gradul I a părinților săi, pentru măsurile politice suferite de aceștia (condamnarea tatălui la 9 ani închisoare, respectiv deportarea și stabilirea unui domiciliu forțat pentru mamă).

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Prahova invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Cuantumul daunelor morale stabilite excede cadrului legal în sensul că reclamantei i s-au acordat 10.000 euro pentru măsurile administrate suferite în nume propriu și câte 5.000 euro în calitate de descendentă de gradul I pentru prejudiciul moral cauzat autorilor săi contrar dispozițiilor legale, respectiv Legea nr. 221/2009 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010. - S-a încălcat principiul rolului activ al judecătorului în sensul că spețele trebuie analizate, fiecare în parte și să se ajungă la un cuantum corect bine determinat de circumstanțe, nu să se acorde fără nicio deosebire suma maximă arătată de textul de lege.

- Față de reclamantă nu a fost dispusă măsura condamnării politice și nici nu sunt dovezi care să ateste temeiul de drept în baza căruia aceasta împreună cu autoarea sa au fost internate într-o colonie de muncă, iar strămutarea a intervenit ca urmare a acțiunilor întreprinse de autorul reclamantei care a și fost condamnat politic. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, se constată fondat recursul în considerentele celor ce succed: Prin demersul judiciar reclamanta solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării politice a autorului său, I.M.

la pedeapsa de nouă ani închisoare din care a executat în total cinci ani închisoare, fiind acuzat că a participat la revolta socială din data de 14 iulie 1951. Despăgubirile solicitate sunt în cuantum de 620.000 euro cu precizarea că și față de autoarea sa, I.E., s-a dispus o măsură cu caracter administrativ în sensul că a fost deportată în localitatea Saligny, iar reclamanta în acea perioadă avea vârsta de 19 ani, fiind dusă în localitatea Cernavodă la Canal. Prin motivele de recurs se critică cuantumul despăgubirilor acordate, fiind prea mare, având în vedere că despăgubirile se solicită, referitor la condamnarea politică, de un descendent de gradul I, iar față de reclamantă s-a dispus doar măsura administrativă.

Condamnarea penală, executarea unei pedepse în închisorile comuniste, într-un regim deosebit de restrictiv, de strict, în condiții inumane, deja de notorietate publică, lipsirea de bunurile personale, îndepărtarea de familie, de societate, produc suferințe pe plan moral, social și profesional. Astfel de măsuri au lezat demnitatea și onoarea, dar și libertatea individuală, drepturile personale și nepatrimoniale ocrotite de lege și au drept consecințe un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale. Întinderea acestei compensații se stabilește pe baza unor criterii aflate la îndemâna instanței, cum ar fi durata măsurii abuzive, condițiile de viață ale autorului, precum și consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei, fără a constitui un preț al durerii, ci o reparație a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material, instanța ținând seama de aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză.

Un ghid în aplicarea acestor criterii îl poate constitui practica instanței europene de contencios al drepturilor omului, respectiv cuantumul daunelor morale pe care aceasta le acordă pentru situații similare de condamnare pe nedrept, deși situațiile juridice nu pot fi echivalente. În plus instanța trebuia să aibă în vedere și faptul că despăgubirile pentru condamnare politică nu s-au cerut personal de către cel care a fost victima abuzurilor regimului comunist, ci de un descendent de gradul I. Repararea daunelor morale trebuie să fie considerate ca un complex de măsuri patrimoniale, al căror scop să fie acela de a da o anumită satisfacție celor cărora regimul comunist le-a impus condiții deosebit de grele de viață, fără a constitui o compensare materială, care este, practic, imposibilă sau un mijloc de îmbogățire.

Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar în situația daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor, realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt. Deși este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța a avut în vedere o serie de criterii, printre care, consecințele negative suferite de reclamantă pe plan fizic și psihic, dar a neglijat măsura în care au fost lezate aceste valori și nici întinderea cu care au fost percepute consecințele vătămării având în vedere că nu reclamanta a fost victima condamnării cu caracter politic, ci a fost dusă în localitatea Cernavodă și drept urmare nu poate avea în niciun caz dreptul la cuantumul maxim al despăgubirilor, la fel ca un deținut politic.

Cu referire la jurisprudența Curții Europene care este obligatorie în egală măsură ca și normele Convenției, întrucât alcătuiesc împreună un bloc de convenționalitate, s-a constatat că regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală pe baza unei aprecieri în echitate, ținând seama de circumstanțele cauzei, în acest sens, de exemplu, în cauza Vitan împotriva României, hotărârea din 25 martie 2008, au fost alocate 2.000 euro, cu titlu de prejudiciu moral, iar în cauza Petrea împotriva României, hotărârea din 29 aprilie 2008, au fost acordate 7.200 euro cu acest titlu.

În speță, o statuare în echitate, care să asigure reparația morală (și nu una având exclusiv scop patrimonial), impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamantă, astfel că, în stabilirea întinderii daunelor morale se va lua în considerație consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic de reclamantă ca urmare a măsurilor dispuse de vechiul regim, atât personal, cât și în calitate de descendent de gradul I și dându-se eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile cererea va fi admisă în limita sumei de 5.000 euro. Așa fiind, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul, va modifica hotărârea în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor la 5.000 euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 160 din 06 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică, în parte, decizia atacată în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor la 5.000 euro. Menține restul dispozițiilor deciziei atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 iunie 2011.