ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4973/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4973/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată

pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 708/105 din 15 februarie 2010, reclamanta

I.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea

pârâtului la plata sumei de 620.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic ce i-au fost

aplicate ei înseși și autorilor săi, sau echivalentul în RON la data plății efective.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că la data de 15 iulie 1950 a fost ridicată împreună cu părinții

săi din domiciliu, noaptea, pe motiv că au participat la revolta țărănească din

14 iulie 1950.

Reclamanta a precizat

că tatăl său, I.M. a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executarea

pedepsei, efectuând în final 5 ani, iar ea însăși și mama sa au fost deportate în

localitatea Saligny, jud. Constanța, unde a fost obligată să muncească în lagăr,

un an de zile.

Ulterior, a arătat reclamanta,

în perioada 1950-1954 a lucrat la Canalul Dunăre-Marea Neagră, cărând cu roaba pietre,

deși era învățătoare, s-a îmbolnăvit și nu a mai putut să revină niciodată în învățământ.

Prin sentința civilă

nr. 854 s-a admis în parte acțiunea și s-a constatat caracterul politic al măsurii

aplicate reclamantei și autorilor acesteia, constând în fapt în dislocarea și stabilirea

domiciliului obligatoriu, cât și în condamnarea autorului său.

A fost obligat pârâtul

să-i plătească reclamantei suma de 40.000 euro sau echivalentul în RON al acestei

sume la data plății efective, cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța această

soluție, Tribunalul a reținut că potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar,

carnetului de membru, cărții de muncă depusă la dosar, sentinței penale nr. 551

din 19 martie 1951 a fostului Tribunal Militar București, deciziei nr. 3355 din

11 septembrie 1951 a Curții Militare de Casație și Justiție, deciziilor nr. 409/1967,

3642/1969, 38/1957, adreselor nr. 54/2010, 4640/1950, la data de 15 iulie 1950,

în timpul nopții, reclamanta, împreună cu părinții săi, au fost ridicați forțat

din domiciliu, fiind acuzați că au participat la revolta țăranilor din Ciuperceni,

jud. Vlașca, provocând instigarea țăranilor pentru a-i convinge să se opună regimului

comunist.

Pentru aceste motive,

tatăl reclamantei, numitul I.M., de profesie învățător, considerat chiabur, a fost

condamnat pentru delictul de rebeliune la 9 ani închisoare, din care a executat

efectiv 5 ani, beneficiind ulterior de o pensie modică până la deces.

Conform actelor sus-menționate,

a stabilit Tribunalul, reclamanta și mama sa, I.E., au fost deportate în localitățile

Saligny, jud. Constanța și, respectiv Cernavodă, ocazie cu care reclamanta, în vârstă

de 19 ani la data respectivă, de profesie învățătoare, a fost obligată să muncească

timp de 1 an în lagărul din localitatea Saligny, după care în perioada 1950-1954

a avut domiciliul obligatoriu împreună cu mama sa în zona Canalului, fiind obligată

să muncească în condiții grele, neputând să mai profeseze vreodată ca învățătoare.

S-a mai reținut că, prin

aplicarea măsurilor deportării și domiciliului forțat mamei reclamantei, aceasta

din urmă a suferit un prejudiciu moral constând în suferința fizică și psihică la

care a fost supusă în perioada domiciliului obligatoriu, întrucât este de notorietate

că în cazul persoanelor deportate li se aplicau acestora diferite măsuri de constrângere

fizică și psihică, fiind obligate să suporte umilințe, măsuri ce aduceau atingere

integrității lor corporale, nu beneficiau de drepturi și libertăți fundamentale

ale omului, inclusiv dreptul la circulație în mod liber și neîngrădit, fiind private

de a avea orice legătură cu familia și cu cei rămași în alte părți din țară.

Mai mult chiar, condamnarea

la cei 9 ani de închisoare a autorului său pentru infracțiunea de rebeliune, instigare

a cetățenilor împotriva regimului instaurat după 1945 la conducerea țării, a avut

un caracter politic, deoarece prin însăși natura sa, o asemenea condamnare avea

drept scop eliminarea tuturor persoanelor care nu erau de acord cu măsurile luate

de regimul comunist, măsuri care încălcau drepturile fundamentale ale omului, respectiv

dreptul la proprietate, la libera exprimare, la gândire, la credință și propria

conștiință.

În acest context s-a stabilit

că, cuantumul daunelor morale care se cuvin reclamantei este de 40.000 euro, sumă

care corespunde suferințelor fizice și psihice la care au fost supuși reclamanta

și membrii familiei sale, în perioada internării, a domiciliului forțat și a condamnării,

la această sumă ținându-se cont și de indemnizația, de 926 RON lunar, acordată reclamantei

în baza Decretului-Lege nr. 118/1990.

Împotriva sentinței au

declarat apel, în termenul legal reglementat de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.,

pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă

Tribunalul Prahova, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Apelantul Statul Român

a susținut că în cauză sunt aplicabile disp. O.U.G. nr. 62/2010, prin care s-a realizat

o limitare a cuantumului despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 221/2000, în

scopul armonizării legislației române cu cea europeană.

În acest context, apelantul

a precizat că daunele acordate cu acest titlu de Curtea Europeană a Drepturilor

Omului se situează între 1.000 și 5.000 euro, pentru a se evita o îmbogățire fără

justă cauză.

La rândul său, apelantul

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a formulat două motive de apel, prin care

a criticat sentința, susținând, sub un prim aspect că, cuantumul daunelor morale

acordate de judecătorul fondului este nejustificat de mare, solicitând să fie avute

în vedere disp. O.U.G. nr. 62/2010 și disp. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009.

În cel de al doilea motiv

de apel s-a susținut că instanța de fond nu a respectat disp.art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 221/2009, în dosar nefiind depuse decât copii ale unor hotărâri, acte

pe care le apreciază ca insuficiente pentru dovedirea acțiunii.

Curtea de Apel Ploiești

prin decizia nr. 160 din 06 septembrie 2010 a admis apelurile, a schimbat în parte

sentința, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 20.000

euro.

În considerentele hotărârii

s-a reținut că, în cauză nu se poate discuta despre o eventuală încălcare la instanța

de fond a disp.art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, astfel cum a pretins apelantul

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, actele aflate la dosarul de fond și anume

sentința penală nr. 551 din 19 martie 1951 a Tribunalului Militar București, decizia

nr. 3355 din 11 aprilie 1951 a Curții Militare de Casație și Justiție, decizia

nr. 409/1967 a Sfatului Popular București nr. 3642/1964 a Casei de Pensii Teleorman,

nr. 38/1957 a Ministerului Sănătății, adresele nr. 54/2010 a Ministerului Apărării

Naționale, nr. 4640/1950 a Direcțiunii Generale a Miliției, carnetul de membru al

Asociației Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România și cartea

de muncă a intimatei-reclamante dovedind pe deplin temeinicia acțiunii promovate

de intimata-reclamantă și permițând judecătorului să își formeze convingerea cu

privire la situația de fapt dedusă judecății.

S-a înlăturat ca nefondată

și critica formulată de apelantul Statul Român, referitoare la faptul că la stabilirea

prejudiciului trebuia avut în vedere că autorul acesteia și nu intimata-reclamantă

a fost cea condamnată, întrucât, potrivit disp. art. 3 din Legea nr. 221/2009, „constituie

măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei

Miliții sau Securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu,

internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu.”

Raportat la textul de

lege menționat, care definește expres stabilirea de domicilii obligatorii și internarea

în lagăre de muncă, ca măsuri administrative cu caracter politic, a constatat instanța

că, prin actele depuse la dosar, intimata a probat această împrejurare, actele menționate

atestând că în perioada 13 iulie 1950-10 august 1951 a fost internată în lagărele

de muncă de la Cernavodă, ulterior având domiciliul obligatoriu în perioada 10

august 1951-01 martie 1953 în localitatea Saligny, aflată în zona Canalului Dunăre-Marea

Neagră.

De asemenea, prin

art. 5 din același act normativ, legiuitorul român a recunoscut persoanelor aflate

în situația reglementată de art. 3, la care s-a făcut referire în precedentul paragraf,

dreptul de a obține despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Curtea apreciază însă

ca fondate motivele de apel comune ale celor doi apelanți, referitoare la modificarea

cuantumului daunelor morale, în raport de disp. O.U.G. nr. 62/2010.

Se impune a se preciza,

sub acest aspect că prin actul normativ menționat, legiuitorul român a modificat

disp. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, plafonând cuantumul despăgubirilor

acordate beneficiarilor acestei legi la maxime de 10.000 euro pentru persoana care

a suferit condamnare cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22

decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic, respectiv de 5.000 euro pentru soțul/soția sau descendenți de gradul I

și 2.500 euro pentru descendenții de gradul II.

Curtea constată că acest

act normativ modificator, deși intrat în vigoare ulterior datei de pronunțate a

sentinței, se aplică și în speța dedusă judecății, întrucât prin art. 2 din ordonanța

menționată, legiuitorul român a prevăzut expres că „dispozițiile Legii nr. 221/2004,

astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță, se aplică proceselor

(…) pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă

până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe”.

În acest context, Curtea

a dat eficiență dispozițiilor actului normativ modificator, sens în care a micșorat

cuantumul daunelor morale acordate intimatei-reclamante, de la 40.000 euro, la 20.000

euro.

Pentru a stabili acest

nou cuantum, s-a avut în vedere plafonul maxim stabilit de art. 5 lit. a) pct. 1

și 2 în forma modificată de O.U.G. nr. 62/2010, acordând intimatei o sumă de 10.000

euro pentru măsurile administrative cu caracter politic pe care le-a suferit în

nume propriu și câte 5.000 euro, în calitate de descendentă directă de gradul I

a părinților săi, pentru măsurile politice suferite de aceștia (condamnarea tatălui

la 9 ani închisoare, respectiv deportarea și stabilirea unui domiciliu forțat pentru

mamă).

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Prahova invocând incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea

sub următoarele aspecte:

- Cuantumul daunelor morale

stabilite excede cadrului legal în sensul că reclamantei i s-au acordat 10.000 euro

pentru măsurile administrate suferite în nume propriu și câte 5.000 euro în calitate

de descendentă de gradul I pentru prejudiciul moral cauzat autorilor săi contrar

dispozițiilor legale, respectiv Legea nr. 221/2009 astfel cum a fost modificat prin

O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010.

- S-a încălcat principiul

rolului activ al judecătorului în sensul că spețele trebuie analizate, fiecare în

parte și să se ajungă la un cuantum corect bine determinat de circumstanțe, nu să

se acorde fără nicio deosebire suma maximă arătată de textul de lege.

- Față de reclamantă nu

a fost dispusă măsura condamnării politice și nici nu sunt dovezi care să ateste

temeiul de drept în baza căruia aceasta împreună cu autoarea sa au fost internate

într-o colonie de muncă, iar strămutarea a intervenit ca urmare a acțiunilor întreprinse

de autorul reclamantei care a și fost condamnat politic.

Examinând criticile formulate

prin intermediul cererii de recurs, se constată fondat recursul în considerentele

celor ce succed:

Prin demersul judiciar

reclamanta solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării

politice a autorului său, I.M. la pedeapsa de nouă ani închisoare din care a executat

în total cinci ani închisoare, fiind acuzat că a participat la revolta socială din

data de 14 iulie 1951.

Despăgubirile solicitate

sunt în cuantum de 620.000 euro cu precizarea că și față de autoarea sa, I.E., s-a

dispus o măsură cu caracter administrativ în sensul că a fost deportată în localitatea

Saligny, iar reclamanta în acea perioadă avea vârsta de 19 ani, fiind dusă în localitatea

Cernavodă la Canal.

Prin motivele de recurs

se critică cuantumul despăgubirilor acordate, fiind prea mare, având în vedere că

despăgubirile se solicită, referitor la condamnarea politică, de un descendent de

gradul I, iar față de reclamantă s-a dispus doar măsura administrativă.

Condamnarea penală, executarea

unei pedepse în închisorile comuniste, într-un regim deosebit de restrictiv, de

strict, în condiții inumane, deja de notorietate publică, lipsirea de bunurile personale,

îndepărtarea de familie, de societate, produc suferințe pe plan moral, social și

profesional.

Astfel de măsuri au lezat

demnitatea și onoarea, dar și libertatea individuală, drepturile personale și nepatrimoniale

ocrotite de lege și au drept consecințe un prejudiciu moral care justifică acordarea

unei compensații materiale.

Întinderea acestei compensații

se stabilește pe baza unor criterii aflate la îndemâna instanței, cum ar fi durata

măsurii abuzive, condițiile de viață ale autorului, precum și consecințele produse

asupra persoanei ori asupra familiei, fără a constitui un preț al durerii, ci o

reparație a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material, instanța ținând

seama de aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză.

Un ghid în aplicarea acestor

criterii îl poate constitui practica instanței europene de contencios al drepturilor

omului, respectiv cuantumul daunelor morale pe care aceasta le acordă pentru situații

similare de condamnare pe nedrept, deși situațiile juridice nu pot fi echivalente.

În plus instanța trebuia

să aibă în vedere și faptul că despăgubirile pentru condamnare politică nu s-au

cerut personal de către cel care a fost victima abuzurilor regimului comunist, ci

de un descendent de gradul I.

Repararea daunelor morale

trebuie să fie considerate ca un complex de măsuri patrimoniale, al căror scop să

fie acela de a da o anumită satisfacție celor cărora regimul comunist le-a impus

condiții deosebit de grele de viață, fără a constitui o compensare materială, care

este, practic, imposibilă sau un mijloc de îmbogățire.

Cuantificarea prejudiciului

moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, iar în situația daunelor

morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani a acestora

nu este posibilă, întinderea despăgubirilor, realizându-se prin apreciere, raportat

la elementele de fapt.

Deși este real că stabilirea

cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză

de aproximare, instanța a avut în vedere o serie de criterii, printre care, consecințele

negative suferite de reclamantă pe plan fizic și psihic, dar a neglijat măsura în

care au fost lezate aceste valori și nici întinderea cu care au fost percepute consecințele

vătămării având în vedere că nu reclamanta a fost victima condamnării cu caracter

politic, ci a fost dusă în localitatea Cernavodă și drept urmare nu poate avea în

niciun caz dreptul la cuantumul maxim al despăgubirilor, la fel ca un deținut politic.

Cu referire la jurisprudența

Curții Europene care este obligatorie în egală măsură ca și normele Convenției,

întrucât alcătuiesc împreună un bloc de convenționalitate, s-a constatat că regulile

de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție

morală pe baza unei aprecieri în echitate, ținând seama de circumstanțele cauzei,

în acest sens, de exemplu, în cauza Vitan împotriva României, hotărârea din 25 martie

2008, au fost alocate 2.000 euro, cu titlu de prejudiciu moral, iar în cauza Petrea

împotriva României, hotărârea din 29 aprilie 2008, au fost acordate 7.200 euro cu

acest titlu.

În speță, o statuare în

echitate, care să asigure reparația morală (și nu una având exclusiv scop patrimonial),

impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor solicitate

de reclamantă, astfel că, în stabilirea întinderii daunelor morale se va lua în

considerație consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic de reclamantă

ca urmare a măsurilor dispuse de vechiul regim, atât personal, cât și în calitate

de descendent de gradul I și dându-se eficiență criteriului unei satisfacții suficiente

și echitabile cererea va fi admisă în limita sumei de 5.000 euro.

Așa fiind, Înalta Curte

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul, va modifica hotărârea

în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor la 5.000 euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Prahova,

împotriva deciziei civile nr. 160 din 06 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică, în parte, decizia

atacată în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor la 5.000 euro.

Menține restul dispozițiilor

deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 09 iunie 2011.