ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3469/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr. 4708/103 din 18 decembrie 2009 (precizată în ședința din 18 ianuarie 2010), reclamanta D.Ș.

a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor solicitând instanței următoarele: să constate caracterul politic al măsurii administrative aplicate defunctului său tată C.P.Ș., decedat în anul 1987, constând în internarea într-o colonie de muncă în perioada 1952-1953 și stabilirea domiciliului obligatoriu la Burdușani în perioada 1951-1952 și 1953-1956; să constate caracterul politic al măsurii administrative aplicate reclamantei, constând în stabilirea domiciliului obligatoriu la Burdușani în perioada 1951-1956; să dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri morale în valoare de 300.000 euro (echivalent lei) în calitate de moștenitoare a tatălui său, precum și daune morale în cuantum de 300.000 euro pentru suferințele personale îndurate ca urmare a măsurilor administrative menționate.

În motivare, reclamanta a arătat că în anul 1945 tatăl său a fost detașat cu serviciul de la granița dintre România și Iugoslavia în satul C., comuna P., ca jandarm. Mama sa a decedat în anul 1946, rămânând în grija tatălui de la vârsta de 2 ani. Împreună cu tatăl său au fost reținuți și îmbarcați în vederea deportării, doar cu hainele cu care erau îmbrăcați. Au călătorit 14 zile în condiții inumane, fără apă, fără mâncare și fără căldură, fiind lăsați în mijlocul câmpiei Bărăganului, într-o localitate numită S.N. (B.), în care au fost nevoiți să locuiască în bordeie săpate în pământ.

Potrivit adresei emise de Ministerul Apărării Naționale - Direcția Instanțelor Militare, tatăl său a fost strămutat la data de 18 iunie 1951 în temeiul deciziei Ministerului Afacerilor Interne nr. 200/1951 [decizie ce se regăsește în Legea nr. 221/2009, la art. 3 lit. e)]. Condițiile deosebit de grele în care au trăit în acei ani au dus ulterior la îmbolnăvirea lor gravă și întrucât în repetate rânduri tatăl său s-a revoltat față de condițiile grele de viață, conform deciziei Ministerului Afacerilor Interne nr. 15/1952, a fost internat într-o colonie de muncă pe o perioadă de 12 luni la Canalul Dunăre - Marea Neagră. În această perioadă, reclamanta a fost lipsită de sprijinul părintesc, crescând în localitatea C., unde s-a adaptat foarte greu, singura limbă pe care o cunoștea fiind maghiara.

După cele 12 luni de muncă obligatorie, au fost mutați din nou într-un alt sat, impunându-li-se domiciliul obligatoriu într-un perimetru de 40 km. Din satul Cruceni nu au mai recuperat nimic din bunurile avute, fiind nevoiți să trăiască în perioada celor 4 ani și 10 luni într-o sărăcie greu de descris în cuvinte. După ridicarea interdicțiilor prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 343602/7912 din data de 26 aprilie 1956, s-au mutat în Piatra-Neamț, unde tatălui său i-a fost greu să se angajeze și să o întrețină, reclamanta fiind dată la Școala de Copii Orfani. În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009, iar în dovedire, a depus la dosar, în copie, înscrisurile invocate în susținerea cererii.

De asemenea, a solicitat administrarea probei testimoniale. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a învederat instanței faptul că din actele depuse la dosar nu rezultă că autorul reclamantei a fost internat într-o colonie de muncă de la Canalul Dunăre - Marea Neagră și de asemenea că nu s-a făcut dovada caracterului politic al măsurii strămutării reclamantei, împotriva acesteia nefiind luată o asemenea măsură de organele fostei securități.

Prin sentința civilă nr. 112/C din 15 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț s-au dispus următoarele: S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D.Ș., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor și s-a constatat caracterul politic al următoarelor măsuri administrative: 1. Aplicate lui C.P.Ș.: - de stabilire a domiciliului obligatoriu în comuna B., jud. Ialomița, în perioada 18 iunie 1951-7 mai 1952 și 7 mai 1953-26 aprilie 1956; - de internare într-o colonie de muncă în perioada 7 mai 1952 - 7 mai 1953; 2. Aplicată reclamantei D.Ș.: - de stabilire a domiciliului obligatoriu în comuna B., jud. Ialomița, în perioada 18 iunie 1951 -26 aprilie 1956. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății efective al sumei de 70.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, și suma de 700 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele considerente: Potrivit adresei din 26 noiembrie 2009 emise de Ministerul Apărării Naționale - Direcția Instanțelor Militare, autorul reclamantei. P.Ș., a fost strămutat la data de 18 iunie 1951, conform deciziei Ministerului Afacerilor Interne nr. 200/1951, din localitatea C., județul Timiș, în localitatea B., jud. Ialomița. Consecințele acestei măsuri au fost suportate, începând cu aceeași dată și de reclamantă, atunci în vârstă de 7 ani, întrucât singurul părinte în viață era tatăl pe care a fost nevoită să-l urmeze (mama fiind decedată din anul 1946). Acest fapt este atestat și de adresa din 18 septembrie 1991 a Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, potrivit cu care D.Ș.

a fost deportată cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în perioada 18 iunie 1951 - 20 octombrie 1955. La data de 7 mai 1953, P.Ș. a fost eliberat din colonia de muncă, fixându-i-se domiciliu obligatoriu în localitatea B. prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 678844/1953. Restricțiile domiciliare au fost ridicate prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 343602/7912 din data de 26 aprilie 1956. În raport cu dispozițiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, stabilirea domiciliului obligatoriu pentru autorul reclamantei în perioada 18 iunie 1951-7 mai 1952, conform deciziei Ministerului Afacerilor Interne nr. 200/1951, constituie de drept măsură administrativă cu caracter politic ce dă naștere dreptului de a solicita despăgubiri în temeiul art. 5 din aceeași lege.

S-a mai reținut că, P.Ș. a făcut și obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, astfel: internarea în colonia de muncă în perioada 7 mai 1952 - 7 mai 1953, dispusă pentru activitate dușmănoasă împotriva regimului; stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea B., prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 678844/1953, în perioada 7 mai 1953-26 aprilie 1956. Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include de regulă o doză de aproximare, instanța având în vedere o serie de criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele hotărârii, măsura în care i-au fost afectate situația profesională, socială și familială și altele asemenea.

Suferințele îndurate de reclamantă și autorul ei, descrise în cererea introductivă sunt confirmate de raportul oficial menționat mai sus, din care se desprind elementele ce au caracterizat în linii mari, acest tip de măsură reparatorie. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul care a criticat-o pentru următoarele motive: În mod greșit s-a constatat că s-au luat măsuri administrative cu caracter politic și cu privire la reclamantă constând în stabilirea de domiciliu obligat în comuna B. jud. Ialomița, în perioada 18 iunie 1951-26 aprilie 1956 deoarece din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că împotriva acesteia nu a fost luată o asemenea măsură de către organele fostei miliții sau securități.

Reclamanta este îndreptățită la acțiunea în despăgubiri conform art. 5 din Legea nr. 221/2009 doar în calitate de descendent și nu în nume propriu, atât timp cât nu s-a făcut dovada că măsura stabilirii domiciliului obligatoriu a privit expres persoana acesteia. Intimata a depus întâmpinare la apel și nu au fost administrate probe noi în apel. Curtea de Apel Bacău prin decizia nr. 52 din 17 mai 2010 a respins ca nefondat apelul. În considerentele deciziei s-a reținut că, reclamanta a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, fapt ce rezultă fără echivoc din adeverința din 18 septembrie 1992 eliberată de Asociația foștilor deportați din Bărăgan și tabelul nominal întocmit de această asociație la 18 septembrie 1991. Legea nu prevede că au dreptul de a solicita instanței de judecată daune morale numai persoanele care au făcut și scriptic (de jure) obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Reclamanta a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, iar pe de altă parte cuantumul daunelor morale reținute de prima instanță (40.000, respectiv 30.000 euro) nu este unul exagerat (nerezonabil). Față de vârsta fragedă a contestatoarei la momentul la care i s-a stabilit domiciliul obligatoriu, durata de timp destul de lungă în care a locuit în localitatea B. și împrejurările concrete în care ea și/sau tatăl ei au trăit și au muncit în Bărăgan, respectiv la Canalul Dunăre-Marea Neagră, instanța de apel apreciază că hotărârea primei instanțe este și temeinică și legală. Cheltuielile de judecată nu puteau să nu fie acordate sau să fie reduse de către prima instanță, deoarece pe de o parte la prima instanță pârâtul a recunoscut doar în parte pretențiile reclamantei, or art. 275 C. proc.

civ., se referă la ipoteza în care pârâtul a recunoscut în tot pretențiile părții adverse, iar pe de altă parte, admiterea în parte a acțiunii, nu are drept temei culpa procesuală a reclamantei, ci marja de apreciere a instanței de judecată, recunoscută de dreptul intern. Împotriva acestei din urmă sentințe a declarat recurs D.G.F.P. invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Măsurile administrative constând în stabilirea domiciliului obligatoriu și internarea într-o colonie de muncă s-au luat numai împotriva autorului reclamantei nu și împotriva reclamantei D.Ș., astfel că este îndreptățită la măsuri reparatorii doar în calitatea sa de descendent de gradul I al persoanei care a făcut obiectul măsurii administrative cu caracter politic.

- S-a apreciat greșit cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei, fiind mult prea mare raportat la aspectele dovedite și perioada domiciliului obligatoriu care nu se compară cu regimul de viață trăit de persoanele condamnate politic. - Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie este constantă în sensul că despăgubirile cu titlu de reparație morală nu depășesc de regulă 10.000 RON, iar intimata a beneficiat și de prevederile Legii nr. 118/1990. Acordarea sumei de 70.000 euro poate duce la o îmbogățire fără justă cauză mai ales că aceste daune sunt solicitate în calitate de descendent. S-au aplicat greșit dispozițiile art. 274 C. proc. civ. în sensul că nu s-a avut în vedere faptul că pârâtul a recunoscut pretențiile reclamantei chiar la prima înfățișare.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, se constată fondat recursul în considerentele celor ce succed: Prin demersul judiciar se solicită să se constate caracterul politic al măsurii administrative aplicate autorului său C.P.Ș. decedat în anul 1987 constând în internarea într-o colonie de muncă în perioada 1952 - 1953 și stabilirea domiciliului obligatoriu la B. în perioada 1951 - 1952 și 1953 - 1953. S-a solicitat și constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicate reclamantei, constând în stabilirea domiciliului obligatoriu la B. în perioada 1951 - 1956. Despăgubirile au fost solicitate atât în calitate de moștenitoare a autorului său precum și daunele morale în cuantum de 300.000 euro pentru suferințele persoane îndurate ca urmare a măsurilor administrative.

Susținerile reclamantei au fost dovedite și ca atare s-a produs cu certitudine o suferință psiho- afectivă, o marginalizare socială chiar impedimente în realizarea profesională, ceea ce conturează un prejudiciu moral care trebuie reparat.

La stabilirea cuantumului acestui prejudiciu, atât din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cât și din perspectiva practicii judiciare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, trebuie să se țină seama și de alte principii și reguli, care statuează în echitate, ceea ce înseamnă că în cuantificarea prejudiciului trebuie să se țină seama și de modul în care ceilalți membrii ai comunității, care au suferit condamnări politice sau măsuri administrative asemănătoare cu aceea invocată de către reclamant, au solicitat sau nu asemenea despăgubiri, care a fost nivelul aproximativ de viață, de realizări profesionale, al celorlalte persoane, contemporane cu reclamanta, din perspectiva unui mod de trai asemănător cu cel invocat prin acțiune.

Reclamanta deportată împreună cu autorul său este îndreptățită conform art. 3 din Legea nr. 221/2009 să primească daune morale pentru suferințele sale din timpul strămutării forțate, dar la stabilirea acestor daune trebuie avută în vedere suferința concretă, iar nu cea pretinsă în mod interesat. Totodată trebuie avut în vedere că deja reclamanta a primit despăgubiri în conformitate cu dispozițiile Decretului Lege nr. 118/1990. Mai trebuie apreciate și condițiile specifice concrete legate de persoana reclamantei, care a suferit domiciliul forțat și strămutarea la vârsta de 7 ani. Or, la această vârstă esențial dezvoltării este în principal ocrotirea familiei, de care reclamanta nu a fost despărțită.

Și tot datorită vârstei nu se poate invoca decât parțial inconvenientele legate de lipsa unei bune educații școlare. Or, față de toate acestea, se apreciază că, contravaloarea daunelor morale acordate reclamantei sunt vădit exagerate și că o sumă corectă conform Legii nr. 221/2009 este apreciată la 20.000 euro. Motivul de recurs referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., nu va fi primit, pârâta fiind partea căzută în pretenții, corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Nelegal susține recurenta că, la prima înfățișare a recunoscut pretențiile reclamantei, atâta timp cât a invocat excepția lipsei calității procesuale active, pentru a solicita constatarea caracterului politic al unor măsuri administrative luate cu privire la autorul său.

Se va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă în calea de atac a recursului, având în vedere atât cele reținute cât și dispozițiile Legii nr. 221/2009. În concluzie, motivele de recurs ce privesc contravaloarea despăgubirilor sunt fondate și în acord cu jurisprudența Curții Europene și a Înaltei Curți în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va admite recursul, se va casa decizia și în parte sentința, în sensul că modifică cuantumul despăgubirilor de la 70.000 euro la 20.000 euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Neamț împotriva deciziei civile nr. 52 din 17 mai 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Casează decizia recurată și în parte sentința civilă nr. 112 C din 15 februarie 2010 a Tribunalului Neamț, secția civilă, în sensul că modifică cuantumul despăgubirilor de la 70.000 la 20.000 de euro. Menține celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.