- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 29 aprilie 2008
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 3
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 3
Petrea împotriva României
Traducere în română Auto
Reclamantul s-a născut în 1970 și trăiește în Iași. La 23 noiembrie 1999, procurorul atașat Curții de Apel Pitești a eliberat un mandat de arestare împotriva reclamantului, care a fost acuzat de evaziune fiscală. Reclamantul a fost prins la 5 septembrie 2000 și a fost în custodie de poliție pentru o perioadă de treizeci de zile. Curtea de District Pitești, la care a fost introdusă pentru prima dată reclamantul la 28 septembrie 2000, și-a prelungit în mod repetat detenția anterioară, până la sfârșitul procedurii dinaintea acesteia.
Curtea de District a pronunțat hotărârea la 19 februarie 2002. Pe baza depozițiilor efectuate de reclamant, patru co-apăratori și douăzeci și un martor, instanța a condamnat reclamantul în cadrul mai multor șefuri de evaziune fiscală și de falsificare, și l-a condamnat la șase ani și șase luni de închisoare cu obligația, în temeiul articolului 113 din Codul penal, de a suferi un tratament medical pentru tulburarea mentală, astfel cum se identifică în rapoartele medicale adăugat în acest caz. Curtea a ordonat ca tratamentul medical să fie administrat prin spitalele de închisoare, în timp ce reclamantul a fost în detenție, și să continue după eliberarea sa până la recuperarea sa completă. De asemenea, a susținut ordinul de detenție a reclamantului.
Într-o hotărâre din 25 iunie 2002, Curtea județului Argeș a permis apeluri împotriva hotărârii și, pe baza dovezilor din cauză și a depunerii inculpatelor, a redus condamnarea reclamantului la cinci ani și șase luni de închisoare. Această decizie a fost confirmată, la apelul acuzaților asupra punctelor de drept, într-o decizie finală din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești. 10. La 20 septembrie 2000, avocatul reclamantului a depus o cerere procurorului pentru evaluarea psihiatrică a reclamantului. Institutul Argeș Forensic de Medicină a examinat reclamantul și a concluzionat, la 2 octombrie 2000, că era competent mental în scopuri juridice, atât atunci când au fost comise presupusele infracțiuni, cât și la data evaluării.
Reclamantul a contestat încheierea raportului. 11. La 18 decembrie 2000, Institutul de Medicină Forensică “Mina Minovici” din București a confirmat raportul Institutului Forensic Argeș după examinarea reclamantului. De asemenea, a recomandat ca, în conformitate cu art. 113 din Codul Penal, reclamantul să fie obligat să fie tratat medical pentru tulburarea mentală, atât în timpul detenției, cât și după eliberarea sa. 12. La 29 noiembrie 2000, reclamantul a suferit un examen medical complet la Institutul de Medicină Forensică Argeș. Comisia Medicală a concluzionat că tulburarea mentală a reclamantului nu l-a făcut inapt pentru detenție. 13. Potrivit dosarului medical detaliat din perioada de detenție anterioară, prezentat de Guvern, reclamantul a fost spitalizat de șapte ori în spitalele de închisoare.
El a fost diagnosticat în principal cu tromboflebită, insuficiență venoasă și o tulburare mentală. De fiecare dată când a fost externat, medicii au recomandat tratamentul pentru diferitele sale boli, reevaluări periodice și verificări medicale atunci când este necesar. În timpul acestui interval a fost văzut de douăzeci și șapte de ori de către medicii de închisoare, la 23 și 30 octombrie, 6, 13 și 27 noiembrie, 11 și 20 decembrie 2001, 11 februarie, 17 iunie, 1, 8, 20, 22 și 29 iulie, 5, 12, 16, 19 și 26 august, 2, 9, 20, 23 și 30 septembrie, și 7, 13 și 19 octombrie 2002. Dosarele indică că medicamentul a fost administrat sistematic pentru insuficiența venoasă și până la 20 decembrie 2001 pentru tulburarea mentală.
Acest ultim tratament a fost întrerupt până la 5 august 2002 și după această dată a fost administrat sporadică. 14. În timpul detenției sale, au fost luate mai multe măsuri disciplinare împotriva reclamantului. În consecință, vizita sa și drepturile de parcelă au fost retrase la 26 martie 2001, 28 decembrie 2001, 10 ianuarie și 8 aprilie 2002, pentru posesie de obiecte interzise. De la 4 la 14 ianuarie 2002 el a fost păstrat în izolare. 15. În cele din urmă, la 5 februarie 2002, autoritățile penitenciare au pus reclamantul în izolare restrictivă („regim restrictiv”), timp de douăsprezece luni din cauza comportamentului său recalcitrant și a încălcărilor repetitive ale reglementărilor închisorii.
Cu toate acestea, la 14 iunie 2002, el a fost reintegrat în regimul normal de detenție, pentru bun comportament. Reclamantul a susținut că, sub rezerva regimului restrictiv de detenție, el a fost păstrat într-o celulă rece îmbrăcat haine purtate care erau inadecvate pentru temperatura, uneori încătușate cu mâinile deasupra capului, și că în prima lună nu a fost văzut de un medic și că corespondența cu și din familia sa a fost manipulată cu. 16. În octombrie 2002, după adoptarea deciziei finale în acest caz, reclamantul a fost transferat la închisoarea de înaltă securitate Iași și plasat în secțiunea desemnată pentru prizonieri extrem de periculoși.
17. Reclamantul a afirmat că, în ciuda cererilor repetate de a fi văzute de către un medic specialist și a administrat un tratament medical adecvat, în primele opt luni de detenție el a fost examinat doar de către medicul închisorii, care l-a informat în mod constant că nu au existat fonduri pentru continuarea tratamentului său. Medicul de la închisoare i-a spus: „Nu există nici o problemă dacă mori, avem un preot și există lemn în magazin” (“nu e nici o problema dacă mori, avem preot șături la magazie”). La o dată neespecificată, la cererea repetată a familiei sale la autoritățile de închisoare, reclamantul a fost transferat la un alt dormitor. 18. Potrivit Guvernului, reclamantul a fost plasat în dormitoare comune, prima măsurare 41.12 mp și ultimul 60.69 mp, care a împărtășit respectiv cu nouă și cincizeci și trei deținuți.
Dormitorii au avut ferestre. Facilitățile de igienă au fost accesibile permanent la prizonieri într-o cameră separată. Apa caldă a fost disponibilă o dată pe săptămână. Reclamantul a avut o plimbare zilnică de o oră, a primit frecvent vizite de la membrii familiei sale și a participat la programul social al penitenciarului. Tratamentul său medical a continuat. 19. La 11 iulie 2003, autoritățile închisorii Iași au informat avocatul reclamantului că reclamantul nu primea nici un tratament medical în acel moment, dar că acest tratament va fi administrat dacă este necesar. 20. De la 3 februarie 2004 la 7 februarie 2005, executarea sentinței a fost suspendată din motive medicale. La 16 iunie 2005, reclamantul a fost eliberat la proba.
21. art. 195 din Codul Penal („CC”) și dispozițiile relevante ale Legii nr. 23/1969 privind executarea condamnărilor sunt descrise la alineatele 23 și 25 din Hotărârea Năstase-Silivestru (a se vedea NăstaseSilivestru c. România, nr. 74785/01, 4 octombrie 2007). 22. Legea 23/1969 a fost înlocuită cu Ordinul de urgență nr. 56/2003 („Ordinanța 56”) privind drepturile deținuților, adoptată de Guvern la 25 iunie 2003 și ratificată de Parlament la 7 octombrie 2003. Prezenta ordonanță constituie o măsură generală adoptată de Guvern în executarea hotărârii adoptate de Curte în cazul Petra v. România (alegerea din 23 septembrie 1998, Raporturile Hotărârilor și Deciziilor 1998VII; a se vedea Comitetul Rezoluției Ministrului CM/ResDH(2007)92).
Partele relevante ale Ordonanței se citesc după cum urmează: „(2) Prizonierii se pot plânge împotriva măsurilor luate de autoritățile penitenciare (...). (5) În examinarea unei plângeri, instanța ia una dintre următoarele hotărâri: (a) permite acțiune și ordonă anularea, revocarea sau modificarea măsurii luate de autoritatea penitenciară; (b) respinge acțiunea dacă este nefondată.” (23) Această ordonanță a fost înlocuită prin Legea nr. 275/2006 privind executarea condamnărilor, care în art. 38 prevede un recurs similar depus la judecătorul responsabil pentru executarea condamnărilor, care dispune de competențele descrise la art. 3 § 5 din Ordonanța 56 și a cărei hotărâre poate fi apelată în fața unei instanțe.
24. Legislația privind organizarea birourilor procurorilor militari și a tribunalelor militare este rezumată la punctul 40 din hotărârea Barbu Anghelescu (a se vedea Barbu Anghelescu c. România, nr. 46430/99, 5 octombrie 2004) și la punctul 68 din hotărârea Bursuc (a se vedea Bursuc c. România, nr. 42066/98, 12 octombrie 2004). Până la 28 septembrie 2004, când Legea nr. 293/2004 a intrat în vigoare, comandanții penitenciarilor erau ofițeri militari activi (a se vedea articolele 1 și 2 din Legea nr. 10/1990 și art. 4 § 24 din Decizia guvernamentală nr. 736/2003). 25. Rezultatele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii („CPT”) în urma vizitelor la închisoarea română, precum și a constatărilor generale ale Comitetului, sunt rezumate la punctele 73-75 din hotărârea Bragadireanu (a se vedea Bragadireanu c. România, nr. 22088/04, 6 decembrie 2007).
4. The applicant was born in 1970 and lives in Iași.
On 23 November 1999 the prosecutor attached to the Pitești Court of Appeal issued an arrest warrant against the applicant, who was accused of tax evasion.
The applicant was apprehended on 5 September 2000 and was placed in police custody for a period of thirty days. The Pitești District Court, to which the applicant was first brought on 28 September 2000, repeatedly extended his pre-trial detention, until the end of the proceedings before it.
The District Court gave judgment on 19 February 2002. On the basis of the depositions made by the applicant, four co-defendants and twenty-one witnesses, the court convicted the applicant under several heads of tax evasion and forgery, and sentenced him to six years and six months’ imprisonment with an obligation, under Article 113 of the Criminal Code, to undergo medical treatment for his mental disorder as identified by the medical reports adduced in the case. The court ordered that the medical treatment be administered through the prison hospitals, while the applicant was in detention, and continue after his release until his complete recovery. It also upheld the order for the applicant’s detention.
In a decision of 25 June 2002, the Argeș County Court allowed appeals against the judgment and, based on the evidence in the case and the defendants’ depositions, reduced the applicant’s sentence to five years and six months’ imprisonment. It upheld the remainder of the District Court’s judgment.
This decision was confirmed, upon an appeal on points of law by the defendants, in a final decision of 8 October 2002 of the Pitești Court of Appeal.
On 20 September 2000 the applicant’s lawyer filed a request with the prosecutor for the applicant’s psychiatric evaluation. The Argeș Forensic Medicine Institute examined the applicant and concluded, on 2 October 2000, that he had been mentally competent for legal purposes both when the alleged offences had been committed and at the date of the evaluation. The applicant contested the conclusion of the report.
On 18 December 2000 the “Mina Minovici” Forensic Medicine Institute in Bucharest confirmed the Argeș Forensic Institute’s report, after having examined the applicant. It also recommended that, pursuant to Article 113 of the Criminal Code, the applicant be required to undergo medical treatment for his mental disorder both during the detention and after his release.
On 29 November 2000 the applicant underwent a full medical examination at the Argeș Forensic Medicine Institute. The medical commission concluded that the applicant’s mental disorder did not render him unfit for detention.
According to the detailed medical record from the period of pre-trial detention, submitted by the Government, the applicant was hospitalised seven times in prison hospitals. He was mainly diagnosed with thrombophlebitis, venous insufficiency and a mental disorder. Each time he was discharged, the doctors recommended treatment for his various illnesses, periodical re-evaluations and medical check-ups when needed. During this interval he was seen twenty-seven times by the prison doctors, on 23 and 30 October, 6, 13 and 27 November, 11 and 20 December 2001, 11 February, 17 June, 1, 8, 20, 22 and 29 July, 5, 12, 16, 19 and 26 August, 2, 9, 20, 23 and 30 September, and 7, 13 and 19 October 2002. Records indicate that medicine was systematically administered for his venous insufficiency and until 20 December 2001 for his mental disorder. The latter treatment was interrupted until 5 August 2002 and after this date was given sporadically.
During his detention, several disciplinary measures were taken against the applicant. Accordingly, his visit and parcel rights were withdrawn on 26 March 2001, 28 December 2001, 10 January and 8 April 2002, for possession of forbidden objects. From 4 to 14 January 2002 he was kept in solitary confinement.
Lastly, on 5 February 2002 the penitentiary authorities placed the applicant in restrictive confinement (“regim restrictiv”), for twelve months due to his recalcitrant behaviour and repetitive infringements of the prison regulations. However, on 14 June 2002 he was reintegrated into the normal detention regime, for good behaviour. The applicant claimed that while subject to the restrictive detention regime he had been kept in a cold cell wearing worn clothes that had been inadequate for the temperature, sometimes handcuffed with his hands above his head, and that for the first month he had not been seen by a doctor and that correspondence to and from his family had been tampered with.
In October 2002, after the adoption of the final decision in the case, the applicant was transferred to Iași high-security Prison and placed in the section designated for extremely dangerous prisoners.
The applicant claimed that, despite his repeated requests to be seen by a specialist doctor and administered adequate medical treatment, during the first eight months of detention he had only been examined by the prison doctor, who had consistently informed him that there had been no funds for continuing his treatment. The prison doctor had told him: “there is no problem if you die, we have a priest and there is wood in the store house” (“nu e nici o problemă dacă mori, avem preot și scânduri la magazie”). On an unspecified date, upon repeated requests by his family to the prison authorities, the applicant was transferred to a different dormitory.
According to the Government, the applicant was placed in shared dormitories, the first measuring 41.12 sq. m and the latter 60.69 sq. m, which he shared respectively with nine and fifty-three other prisoners. The dormitories had windows. Hygiene facilities were permanently accessible to prisoners in a separate room. Warm water was available once a week. The applicant had daily one-hour walks, frequently received visits from members of his family and participated in the social programme of the penitentiary. His medical treatment continued.
On 11 July 2003, the Iași prison authorities informed the applicant’s counsel that the applicant was not receiving any medical treatment at that moment, but that such treatment would be administered if necessary.
From 3 February 2004 to 7 February 2005, the execution of the sentence was suspended for medical reasons. On 16 June 2005 the applicant was released on probation.
Article 195 of the Criminal Code (“CC”) and the relevant provisions of Law no. 23/1969 on the execution of sentences are described at paragraphs 23 and 25 of the Năstase-Silivestru judgment (see NăstaseSilivestru v. Romania, no. 74785/01, 4 October 2007).
Law 23/1969 was replaced by Emergency Ordinance no. 56/2003 (“Ordinance 56”) on the rights of prisoners, adopted by the Government on 25 June 2003 and ratified by Parliament on 7 October 2003. This Ordinance constituted a general measure taken by the Government in the execution of the judgment adopted by the Court in the case Petra v. Romania (judgment of 23 September 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998VII; see the Committee of Minister’s Resolution CM/ResDH(2007)92). The relevant parts of the Ordinance read as follows: “(2) Prisoners may complain against the measures taken by prison authorities (...). (5) In examining a complaint, the court takes one of the following decisions: (a) allows the action and orders the annulment, revocation or change of the measure taken by the penitentiary authority; (b) dismisses the action if it is ill-founded.”
That Ordinance was replaced by Law no. 275/2006 on the execution of sentences, which in its Article 38 provides for a similar appeal lodged with the judge responsible for the execution of sentences, who has the powers described in Article 3 § 5 of Ordinance 56 and whose decision can be appealed against before a court.
The legislation on the organisation of the military prosecutors’ offices and military tribunals is summarised in paragraph 40 of the Barbu Anghelescu judgment (see Barbu Anghelescu v. Romania, no. 46430/99, 5 October 2004) and in paragraph 68 of the Bursuc judgment (see Bursuc v. Romania, no. 42066/98, 12 October 2004). Until 28 September 2004 when Law no. 293/2004 entered into force, the penitentiary commanders were active military officers (see Articles 1 and 2 of Law no. 10/1990 and Article 4 § 24 of Government Decision no. 736/2003).
The findings of the European Committee for the Prevention of Torture (“the CPT”) following visits to Romanian prisons, as well as the Committee’s general findings, are summarised at paragraphs 73-75 of the Bragadireanu judgment (see Bragadireanu v. Romania, no. 22088/04, 6 December 2007).