ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3977/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău

la 2 aprilie 2009, Statul Român prin C.C.S.D. în contradictoriu cu reclamantele

S.R. și S.D., a declarat recurs împotriva sentinței nr. 37 din 20 februarie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

În motivarea recursului,

petenta a susținut că decizia 1840 din 31 ianuarie 2008 a cărei anulare a fost solicitată

de reclamante, a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Astfel, de principiu a

precizat reclamanta, atunci când instanțele judecătorești au stabilit cuantumul

măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățite persoanele ce beneficiază de dispozițiile

Legii nr. 10/2001, deciziile reprezentând titlul de despăgubire vor fi emise de

către comisie în cuantumul respectiv.

În cazul de față prin

hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, prin apelare și recurare,

instanța judecătorească a stabilit cuantumul măsurilor la care este îndreptățită

reclamanta, motiv pentru care, Comisia Centrală a pus în executare hotărârea judecătorească.

De altfel, a precizat

recurenta prin răspunsul formulat din 19 noiembrie 2007 către intimatele-reclamante

s-a adus la cunoștința acestora, că dosarul ce conține dispoziția nr. RR/2006, va

fi supus atenției Comisiei Centrale pentru a fi emisă decizia ce reprezintă titlu

de despăgubire, în cuantumul stabilit de instanță, deci reclamantele cunoșteau încă

din luna noiembrie 2007 că decizia se va emite conform sentinței. Sub acest aspect

recurenta a făcut referire și la decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secțiile unite, publicată în M. Of. Partea I nr. 140/22.02.2008

și prin care s-a statuat că „prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea

nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu

se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate

în temeiul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea

nr. 247/2005”.

Așa fiind a subliniat

recurenta, în temeiul celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile

unite, prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 1651

din 13 martie 2008, s-a stabilit că, în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii

prin echivalentul prevăzut de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre

judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite

în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de aceasta.

De altfel, a precizat

recurenta, anterior adoptării deciziei nr. 1651/2008, Comisia Centrală luase decizia

ca în cazul hotărârilor judecătorești, rămase definitive și irevocabile persoanele

îndreptățite, să poată opta între solicitarea emiterii unei decizii în care să fie

consemnată suma dispusă de către instanța de judecată sau trimiterea dosarului spre

reevaluare în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (deci să

lase la latitudinea persoanei îndreptățite dacă dorește să beneficieze de noile

dispoziții, în cazul în care acesta le-ar fi apreciat mai favorabile).

S-a precizat de recurentă

că subscrisa Comisia Centrală a pus în executare o hotărâre judecătorească, hotărâre

ce a fost dată în urma epuizării fazei litigioase a procedurii administrative prevăzută

de Legea nr. 10/2001 și a respectat prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție

și art. 1 C. civ., potrivit cărora legea civilă nu retroactivează.

Așa fiind recurenta a

solicitat admiterea recursului formulat și modificarea sentinței recurate în sensul

respingerii contestației formulate de către reclamante împotriva deciziei Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 1840 din 31 ianuarie 2008 ca neîntemeiată.

Din actele cauzei Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința 37 din 20 februarie 2009

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ, a admis acțiunea

formulată de reclamantele S.R. și S.D. în contradictoriu cu C.C.S.D. S-a anulat

decizia nr. 1840 din 31 ianuarie 2008 emisă de pârâtă și s-a dispus trimiterea dosarului

spre evaluare conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, la C.C.S.D.

S-a reținut că prin cererea

înregistrată la Curtea de Apel Bacău la nr. 681/32/2008, reclamantele S.R. și S.D.

au chemat în judecată C.C.S.D., solicitând anularea deciziei nr. 1840 din 31 ianuarie

2008 emisă de pârâtă.

Reclamantele au susținut

că despăgubirile acordate prin decizia contestată nu reprezintă o justă și echitabilă

despăgubire, necorespunzând valorii reale a terenului în suprafață de 1237 m.p.

situat în Bacău strada Ș.M., teren reluat abuziv de stat.

Reclamantele au mai precizat,

în fața Curții de Apel Bacău, că prin sentința nr. 222/D din 13 aprilie 2005 s-a

stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 1.612.746.000 ROL, sentință rămasă irevocabilă

prin decizia nr. 5784/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea de Apel Bacău a

admis acțiunea, anulând decizia contestată, apreciind că o justă și echitabilă despăgubire

poate fi acordată, doar în urma evaluării reglementate de art. 16 Titlul VII din

Legea nr. 247/2005.

Recursul declarat este

întemeiat și va fi admis conform art. 312 C. proc. civ., astfel încât sentința Curții

de Apel Bacău atacată în cauză va fi modificată, respingându-se acțiunea promovată

de reclamante.

În cazul unei acțiunii

în contencios administrativ, recunoașterea sau realizarea unui drept sau a unui

interes legitim vătămat sunt condiționate de existența unui act administrativ nelegal

tipic sau asimilat.

Ori actul administrativ

atacat în cauză decizia nr. 1840 din 31 ianuarie 2008 este legal fiind emis de C.C.S.D.

în raport de dispozițiile legale în vigoare.

În cauza dedusă judecății,

reclamantele au formulat notificarea NN/2001, în temeiul Legii nr. 10/2001 prin

care s-a solicitat restituirea imobilului situat în Bacău strada Ș.M., județul Bacău,

care a preluat abuziv de stat.

Prin dispoziția nr. PP/2002

a fost respinsă cererea de restituire în natură pentru casa de locuit și terenul

aferent.

Ulterior prin dispoziția

YY/2004, Primarul Municipiului Bacău a modificat art. 3 al dispoziției nr. PP/2002,

în sensul că „valoarea despăgubirilor rezultate din raportul de evaluare întocmit

de Comisia Internă este de 742.200.000 ROL pentru terenul în suprafață de 1.237

m.p. ce nu se poate restitui, valoare pe care comisia și-o însușește conform

art. 10 alin. (8) din H.G. nr. 498/2003.

Nemulțumite de valoarea

stabilită a imobilului reclamantele au contestat dispoziția Primarului Municipiului

Bacău.

În urma promovării căilor

de atac sentința civilă nr. 22 din 13 aprilie 2005 a devenit definitivă și irevocabilă

prin decizia nr. 5784/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a reținut prin considerentele

sentinței că menținându-se măsura nerestituirii imobilului în natură s-a modificat

valoarea reținută pentru despăgubirii aceasta fiind stabilită la 1.612.746.172 ROL.

În aceste condiții, reținerea

de către instanța de fond ca nesemnificative cauzei, hotărârile judecătorești pronunțate

în cauză, definitive și irevocabile este greșită avându-se în vederea și decizia

52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, publicată

în M. Of. Partea I nr. 140/22.02.2008.

Urmează deci a se admite

recursul declarat și a se modifica sentința recurată în cauză care a reținut greșit

că actul administrativ atacat este ilegal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Statul Român - prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 37/2009 din 20 februarie

2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

și în fond respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2009.