ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3977/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău la 2 aprilie 2009, Statul Român prin C.C.S.D. în contradictoriu cu reclamantele S.R. și S.D., a declarat recurs împotriva sentinței nr. 37 din 20 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. În motivarea recursului, petenta a susținut că decizia 1840 din 31 ianuarie 2008 a cărei anulare a fost solicitată de reclamante, a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Astfel, de principiu a precizat reclamanta, atunci când instanțele judecătorești au stabilit cuantumul măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățite persoanele ce beneficiază de dispozițiile Legii nr. 10/2001, deciziile reprezentând titlul de despăgubire vor fi emise de către comisie în cuantumul respectiv.

În cazul de față prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, prin apelare și recurare, instanța judecătorească a stabilit cuantumul măsurilor la care este îndreptățită reclamanta, motiv pentru care, Comisia Centrală a pus în executare hotărârea judecătorească. De altfel, a precizat recurenta prin răspunsul formulat din 19 noiembrie 2007 către intimatele-reclamante s-a adus la cunoștința acestora, că dosarul ce conține dispoziția nr. RR/2006, va fi supus atenției Comisiei Centrale pentru a fi emisă decizia ce reprezintă titlu de despăgubire, în cuantumul stabilit de instanță, deci reclamantele cunoșteau încă din luna noiembrie 2007 că decizia se va emite conform sentinței. Sub acest aspect recurenta a făcut referire și la decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, publicată în M. Of.

Partea I nr. 140/22.02.2008 și prin care s-a statuat că „prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în temeiul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005”. Așa fiind a subliniat recurenta, în temeiul celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 1651 din 13 martie 2008, s-a stabilit că, în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalentul prevăzut de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de aceasta.

De altfel, a precizat recurenta, anterior adoptării deciziei nr. 1651/2008, Comisia Centrală luase decizia ca în cazul hotărârilor judecătorești, rămase definitive și irevocabile persoanele îndreptățite, să poată opta între solicitarea emiterii unei decizii în care să fie consemnată suma dispusă de către instanța de judecată sau trimiterea dosarului spre reevaluare în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (deci să lase la latitudinea persoanei îndreptățite dacă dorește să beneficieze de noile dispoziții, în cazul în care acesta le-ar fi apreciat mai favorabile). S-a precizat de recurentă că subscrisa Comisia Centrală a pus în executare o hotărâre judecătorească, hotărâre ce a fost dată în urma epuizării fazei litigioase a procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 și a respectat prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 1 C. civ., potrivit cărora legea civilă nu retroactivează.

Așa fiind recurenta a solicitat admiterea recursului formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației formulate de către reclamante împotriva deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 1840 din 31 ianuarie 2008 ca neîntemeiată. Din actele cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința 37 din 20 februarie 2009 Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantele S.R. și S.D. în contradictoriu cu C.C.S.D. S-a anulat decizia nr. 1840 din 31 ianuarie 2008 emisă de pârâtă și s-a dispus trimiterea dosarului spre evaluare conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, la C.C.S.D.

S-a reținut că prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău la nr. 681/32/2008, reclamantele S.R. și S.D. au chemat în judecată C.C.S.D., solicitând anularea deciziei nr. 1840 din 31 ianuarie 2008 emisă de pârâtă. Reclamantele au susținut că despăgubirile acordate prin decizia contestată nu reprezintă o justă și echitabilă despăgubire, necorespunzând valorii reale a terenului în suprafață de 1237 m.p. situat în Bacău strada Ș.M., teren reluat abuziv de stat. Reclamantele au mai precizat, în fața Curții de Apel Bacău, că prin sentința nr. 222/D din 13 aprilie 2005 s-a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 1.612.746.000 ROL, sentință rămasă irevocabilă prin decizia nr. 5784/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea de Apel Bacău a admis acțiunea, anulând decizia contestată, apreciind că o justă și echitabilă despăgubire poate fi acordată, doar în urma evaluării reglementate de art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Recursul declarat este întemeiat și va fi admis conform art. 312 C. proc. civ., astfel încât sentința Curții de Apel Bacău atacată în cauză va fi modificată, respingându-se acțiunea promovată de reclamante. În cazul unei acțiunii în contencios administrativ, recunoașterea sau realizarea unui drept sau a unui interes legitim vătămat sunt condiționate de existența unui act administrativ nelegal tipic sau asimilat. Ori actul administrativ atacat în cauză decizia nr. 1840 din 31 ianuarie 2008 este legal fiind emis de C.C.S.D.

în raport de dispozițiile legale în vigoare. În cauza dedusă judecății, reclamantele au formulat notificarea NN/2001, în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care s-a solicitat restituirea imobilului situat în Bacău strada Ș.M., județul Bacău, care a preluat abuziv de stat. Prin dispoziția nr. PP/2002 a fost respinsă cererea de restituire în natură pentru casa de locuit și terenul aferent. Ulterior prin dispoziția YY/2004, Primarul Municipiului Bacău a modificat art. 3 al dispoziției nr. PP/2002, în sensul că „valoarea despăgubirilor rezultate din raportul de evaluare întocmit de Comisia Internă este de 742.200.000 ROL pentru terenul în suprafață de 1.237 m.p. ce nu se poate restitui, valoare pe care comisia și-o însușește conform art. 10 alin. (8) din H.G.

nr. 498/2003. Nemulțumite de valoarea stabilită a imobilului reclamantele au contestat dispoziția Primarului Municipiului Bacău. În urma promovării căilor de atac sentința civilă nr. 22 din 13 aprilie 2005 a devenit definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 5784/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a reținut prin considerentele sentinței că menținându-se măsura nerestituirii imobilului în natură s-a modificat valoarea reținută pentru despăgubirii aceasta fiind stabilită la 1.612.746.172 ROL. În aceste condiții, reținerea de către instanța de fond ca nesemnificative cauzei, hotărârile judecătorești pronunțate în cauză, definitive și irevocabile este greșită avându-se în vederea și decizia 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, publicată în M. Of.

Partea I nr. 140/22.02.2008. Urmează deci a se admite recursul declarat și a se modifica sentința recurată în cauză care a reținut greșit că actul administrativ atacat este ilegal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român - prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 37/2009 din 20 februarie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.